ICCJ. Decizia nr. 1357/2012. Penal. Neglijenţa în serviciu (art.249 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1357/2012
Dosar nr.873/64/2011
Şedinţa publică din 27 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Braşov sub nr. 873/64/2011, revizuenţii R.R.G. şi C.I. au solicitat revizuirea deciziei penale nr. 1504 din 20 aprilie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În motivare s-a arătat că sunt foşti ofiţeri de poliţie, trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu, dat fiind faptul că la 05 martie 2001 când au efectuat o percheziţie domiciliară şi au fost ridicate diferite obiecte, acestea nu au fost predate la Camera de Corpuri Delicte a I.P.J. Cluj, fiind depuse la sediul secţiei 4 de poliţie Cluj.
De la data săvârşirii faptei 5 martie 2001 şi până la data începerii urmăririi penale, 6 iunie 2006 termenul de prescripţie penală prevăzut de art. 122 lit. d) C. pen., de 5 ani fusese deja împlinit la 5 martie 2006.
Ca atare, opera încetarea procesului penal în temeiul art. 11, pct. 2, lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., însă aceste fapte şi aspecte nu au fost cunoscute de instanţa de judecată.
Cursul prescripţiei penale nu a fost întrerupt şi astfel, prescripţia penală s-a împlinit la 05 martie 2006, cu 3 luni înainte de începerea urmăririi penale.
De asemenea, instanţa de judecată nu a cunoscut că la 29 decembrie 2005 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru infracţiunea menţionată prin rezoluţia procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, rezoluţie atacată cu plângere peste termenul de 20 de zile prevăzut de art. 278 alin. (2) C. proc. pen., împrejurări necunoscute de instanţă.
Un alt aspect necunoscut vizează faptul că printr-o hotărâre definitivă a Tribunalului Cluj s-a dispus restituirea aceloraşi bunuri din procesul verbal de percheziţie din 5 martie către I.Ş.A.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 393 alin. (1), art. 396 lit. a), art. 408 C. proc. pen.
Iniţial, cererea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 8625/1/2010, însă prin încheierea nr. 2070 din 14 decembrie 2010 s-a dispus scoaterea de pe rol a prezentei cereri şi trimiterea la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
Prin ordonanţa nr. 9/III/6/2011 din 8 iunie 2011 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a efectuării actelor de cercetare prealabilă prevăzute de art. 399 C. proc. pen. în cauza privind cererea de revizuire formulată de numiţii R.R.G. şi C.I. în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov.
Prin referatul nr. 599/III/6/2011 din 27 septembrie 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov s-a propus respingerea căii de atac extraordinare a revizuirii formulată de R.R.G. şi C.I.
Prin sentinţa penală nr. 2/F/CC din 19 octombrie 2011, Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins ca nefondată cererea formulată de revizuienţii R.R.G. şi C.I. privind revizuirea sentinţei penale nr. 97/F din 2 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, pronunţată în dosarul nr. 954.64/2006 astfel cum a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 1504 din 20 aprilie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. A obligat fiecare revizuient la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut în esenţă că aspectele invocate de revizuienţi nu constituie fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Braşov a declarat recurs revizuientul C.I.
Recursul este nefondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Revizuirea este reglementată ca fiind o cale extraordinară de atac prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorate recunoaşterii de către instanţă a unor împrejurări de care depinde adoptarea unei hotărâri conforme cu legea şi adevărul.
Totodată revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt şi de a reabilita judecătoreşte pe cei condamnaţi pe nedrept.
Cazurile de revizuire sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. şi sunt singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.
O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situaţii privitoare la eventuala nerespectare a unor condiţii formale de desfăşurare a judecăţii sau a unor raţionamente jurisdicţionale pretins eronate, este exclusă în raport de dispoziţiile procesual penale ce reglementează revizuirea dar şi cu principiul statuat prin art. 129 din Constituţia României potrivit căruia, părţile interesate care îşi legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.
Examinându-se actele şi lucrările dosarului se constată prin cererea de revizuire revizuienţii C.I. şi R.R.G. au invocat aspecte ce nu ar fi fost cunoscute de către instanţa de judecată respectiv: împlinirea termenului de prescripţie prevăzut de art. 122 lit. d) C. pen. la 5 martie 2006 înainte de începerea urmăririi penale, plângerea formulată împotriva dispoziţiei de scoatere de sub urmărire penală din 29 februarie 2005 a depăşit termenul de 20 de zile prevăzut de art. 278 alin. (2) C. proc. pen., iar pe latură civilă aceleaşi bunuri au fost restituite către I.Ş.A. printr-o hotărâre penală definitivă a Tribunalului Cluj.
Se constată că în mod corect instanţa de fond a stabilit că aspectele invocate de către revizuienţi nu constituie fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de către instanţe la soluţionarea cauzei.
Astfel se susţine că de la data săvârşirii faptei, 5 martie 2001, până la data începerii urmăririi penale, 6 iunie 2006, termenul de prescripţie prevăzut de art. 122 lit. d) C. pen. s-a împlinit la 5 martie 3006, ca atare se impunea încetarea procesului penal.
Or, prin sentinţa penală nr. 97/F din 2 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, hotărâre ce este supusă revizuirii, s-a stabilit că data săvârşirii faptei a fost 31 mai 2002 (faptă săvârşită prin omisiune, consumată în momentul în care a expirat termenul în care actul trebuia îndeplinit, obligaţia de restituire a bunurilor către partea vătămată a existat atâta vreme cât inculpaţii au avut calitatea de poliţişti judiciarişti) şi nicidecum 5 martie 2001, data percheziţiei domiciliare, cum susţin revizuenţii.
Ca atare, termenul de prescripţie prevăzut de art. 122 lit. d) C. pen. trebuie calculat de la 31 mai 2002, data săvârşirii faptei şi nicidecum de la 5 martie 2001.
În dosarul nr. 308/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, urmărirea penală a început la 6 iunie 2005 şi nu la 6 iunie 2006.
Aşa fiind, dispoziţiile art. 122 lit. d) C. pen. despre care fac vorbire revizuenţii şi care după părerea lor s-ar fi împlinit înainte de începerea urmăririi penale, nu-şi găseşte aplicabilitatea în speţă şi, cu atât mai puţin, să constituie o împrejurare nouă necunoscută de instanţă.
Prin ordonanţa din 26 iulie 2005, emisă în dosar nr. 308/P/2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a dispus, între altele, scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor R.R.G. şi C.I. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 249 alin. (1) C. pen.
Prin rezoluţia procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj (urmare a plângerii formulată de părţile vătămate I.G. şi I.A.) soluţia din 26 iulie 2005 a fost infirmată şi s-a redeschis şi s-a reluat urmărirea penală.
Prin rezoluţia din 29 decembrie 2005, emisă în acelaşi dosar, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 249 alin. (1) C. pen. a învinuiţilor R.R.G. şi C.I., rezoluţie atacată cu plângere la procurorul ierarhic superior.
Aşa cum rezultă din actele de la dosar, adresele de încunoştinţare despre soluţia dispusă în cauză au fost întocmite la data de 4 ianuarie 2006, cu menţiunea de a putea fi atacată în termen de 20 de zile de la comunicare.
Având în vedere că plângerea contra acestei soluţii este datată 27 ianuarie 2006, susţinerile revizuenţilor cum că nu au fost respectate cele 20 de zile sunt nefondate.
Totodată, prin rezoluţia procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj din 15 februarie 2006 s-a admis plângerea formulată, iar soluţia din 29 decembrie 2005 a fost infirmată, iar prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj din 15 mai 2006 s-a dispus trimiterea în judecată a învinuiţilor C.I. şi R.R.G. pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen.
Prin urmare, data indicată de revizuenţi, respectiv 6 iunie 2006, ca fiind data începerii urmăririi penale este eronată, după cum şi calculul termenului de prescripţie prevăzut de art. 122 lit. d) C. pen. este la fel.
Susţinerile revizuenţilor, cum că bunurile au fost restituite pârtii vătămate, astfel că în mod nelegal, au fost obligaţi la despăgubiri civile, sunt nefondate.
Aceste motive au fost invocate de partea responsabilă civilmente M.A.I. în calea recursului în primul ciclu procesual, pe baza probelor de la dosar a fost rezolvată şi latura civilă a cauzei (dosar nr. 954/64/2006 al Î.C.C.J.).
Susţinerile revizuenţilor, cum că instanţa nu a cunoscut că printr-o hotărâre definitivă a Tribunalului Cluj s-a dispus restituirea aceloraşi bunuri din procesul-verbal de percheziţie din 5 martie 2001 către I.Ş.A., bunuri ce au fost date conform înscrisurilor aflate în dosarul nr. 9300/2003 al Tribunalului Cluj, iar ulterior au fost predate în 2004 avocatului P.M., ca reprezentant al părţii vătămate, sunt nefondate.
Aceste motive însă au fost invocate şi de către partea responsabilă civilmente în primul ciclu procesual, prin urmare au fost cunoscute de către instanţă, latura civilă a cauzei fiind soluţionată pe baza înscrisurilor de la dosar.
Cum în cauză motivele de revizuire formulate de revizuient nu se înscriu în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. care sunt de strictă interpretare şi aplicare, recursul urmează a fi respins ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul C.I. împotriva sentinţei penale nr. 2/F/CC din 19 octombrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1362/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1353/2012. Penal. Excepţie de... → |
|---|
