ICCJ. Decizia nr. 1311/2012. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1311/2012
Dosar nr. 712/103/2011
Şedinţa publică din 25 aprilie 2012
Prin sentinţa penală nr. 98/P/22 septembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 712/103/2011 a Tribunalului Neamţ s-a dispus respingerea ca nefondată a contestaţiei la executare formulată de contestatorul S.T.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a arătat că S.T.a formulat contestaţie la executare împotriva somaţiei de plată nr. 103/2009/10/103/2008 din 02 februarie 2011, prin care i s-a pus în vedere să achite suma de 8.000 RON, reprezentând cheltuielile judiciare către stat, aplicate prin sentinţa penală nr. 60 din 20 martie 2009 a acestei instanţe.
În motivare a susţinut că prin Decizia penală nr. 84/2010 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, i s-a admis apelul pe care l-a declarat împotriva sentinţei penale nr. 60 din 20 martie 2009, dispunându-se desfiinţarea sentinţei apelate şi suportarea cheltuielile judiciare în sarcina statului, în conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
De asemenea, prin Decizia penală nr. 342 din 01 februarie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul său declarat împotriva deciziei penale a Curţii de Apel Bacău şi s-a dispus rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare.
Contestatorul a susţinut că faţă de dispoziţiile celor două decizii penale privitoare la cheltuielile judiciare, nu se poate dispune executarea sa silită, pentru suma de 8.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare, cu atât mai mult cu cât nu s-a menţionat nici temeiul juridic al acestei executări.
Prin grija instanţei, la dosarul cauzei s-au depus copii ale sentinţei penale nr. 60 din 20 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Neamţ în Dosarul nr. 10/103/2011, precum şi ale extraselor de pe soluţiile pronunţate în căile de atac formulate de inculpatul S.T. , ataşarea dosarului de fond fiind împiedicată de faptul că acesta nu a fost restituit de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Examinând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a constatat că este neîntemeiată contestaţia la executare, pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa penală nr. 60 din 20 martie 2009, pronunţată de Tribunalul Neamţ în Dosarul nr. 10/103/2008, s-a dispus condamnarea inculpatului S.T., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare şi 1 (un) an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., după executarea pedepsei principale.
În baza art. 357 alin. (3) C. proc. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. (2) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reţinerii şi al arestării preventive, de la 18 octombrie 2007 la 19 octombrie 2007, de la 19 octombrie 2007 la 24 octombrie 2007 şi de la 31 octombrie 2007 la 2 noiembrie 2007.
S-a constatat că inculpatul a fost asistat de apărător ales.
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului 8.000 RON, cheltuieli judiciare avansate.
Prin Decizia penală nr. 84 din 12 august 2010 a Curţii de Bacău s-a admis apelul declarat de inculpatul S.T. împotriva sentinţei penale nr. 60 din 20 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Neamţ, numai cu privire la omisiunea reţinerii de circumstanţe atenuante şi la cuantumul pedepselor aplicate acestora.
S-a desfiinţat sentinţa apelată sub acest aspect, s-a reţinut cauza spre rejudecare şi în fond, cu privire la inculpatul S.T., s-a redus pedeapsa aplicată de la 4 ani închisoare la 2 ani şi 6 luni închisoare, prin aplicarea prevederilor art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. c) C. pen.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Prin Decizia penală nr. 342 din 01 februarie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul declarat de inculpatul S.T. împotriva deciziei penale nr. 84 din 12 august 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie,
S-a casat, în parte, Decizia penală sus menţionată, numai cu privire la modalitatea de executare a pedepselor.
Conform dispozitivului deciziilor penale pronunţate în căile de atac promovate de inculpatul S.T., contestator în cauza de faţă, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Contestatorul S.T. a susţinut că atâta vreme cât prin deciziile instanţelor de control judiciar s-a dispus ca să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare, fără a avea temei legal şi în mod nejustificat, Biroul executări penale al Tribunalului Neamţ, ca instanţă de executare, l-a somat să achite suma de 8.000 RON, cu acest titlu, către stat.
Contestatorul a citat din hotărârile judecătoreşti ale instanţelor de control judiciar doar dispoziţiile referitoare la cheltuielile judiciare şi nu şi pe acelea care privesc motivul real al admiterii căilor de atac şi aspectele sub care a fost reformată hotărârea instanţei de fond.
Astfel, prin Decizia Curţii de Apel Bacău s-a menţionează clar că se desfiinţează sentinţa numai cu privire la omisiunea reţinerii de circumstanţe atenuante şi la cuantumul pedepsei, precizând expres că menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 60 din 20 martie 2009.
Şi prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a făcut precizarea cu privire la motivul pentru care s-a admis recursul inculpatului şi anume, s-a casat în parte Decizia Curţii de Apel Bacău, numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, dispunându-se suspendarea condiţionată, prin aplicarea art. 81 C. pen.
În consecinţă, în niciuna din deciziile pronunţate în căile de atac nu se găsesc dispoziţii privind înlăturarea obligaţiei inculpatului S.T. de a plăti cheltuielile judiciare de 8.000 de RON.
S-a atrătat că, pornind de la considerentul pur teoretic, potrivit căruia contestaţia la executare este procedeul jurisdicţional de rezolvare a cererilor sau plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale, orice persoană poate formula o astfel de cerere, atunci când executarea unei hotărâri se face cu nerespectarea dispozitivului. Contestatorul a susţinut că a fost somat să achite suma de 8.000 RON, deşi instanţele de control judiciar au dispus rămânerea cheltuielilor judiciare în sarcina statului, fără însă a face nicio referire la motivele de admitere a căilor de atac şi la faptul că sentinţa penală a instanţei de fond a suferit, în parte, modificări, doar sub aspectul omisiunii reţinerii circumstanţelor atenuante, a cuantumului pedepsei şi a modalităţii de executare a pedepsei la care contestatorul a fost condamnat.
Desfăşurarea procesului penal implică cheltuieli, făcute de organele penale, care efectuează acte de procedură şi administrează probe, iar acestea sunt avansate, pe timpul desfăşurării procedurilor, de către stat. Avansarea acestor sume dă dreptul statului la recuperarea lor, în anumite cazuri, precis delimitate de legiuitor şi de aceea, cu ocazia soluţionării cauzelor penale, prin hotărârea judecătorească, în conformitate cu dispoziţiile art. 349 C. proc. pen., raportat la art. 189 - 193 C. proc. pen., instanţele trebuie să se pronunţe sub aspectul recuperării cheltuielilor.
În speţă, în temeiul dispoziţiilor art. 191 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de fond a dispus obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în sumă de 8.000 RON, întrucât în toate cazurile de condamnare, această obligaţie revine inculpatului, ca o consecinţă directă a încălcării legii penale prin săvârşirea de infracţiuni.
Şi instanţele de control judiciar au cuprins în dispozitiv prevederi referitoare la cheltuielile judiciare, dar acele dispoziţii privesc strict stadiul procesual în care s-au pronunţat deciziile penale.
S-a arătat că în niciuna din deciziile instanţelor de control judiciar nu se face vreo referire la înlăturarea obligaţiei de plată a sumei de 8.000 RON din sarcina inculpatului S.T., care să îl fi îndreptăţit să promoveze contestaţie la executare.
Este adevărat că instanţele de control judiciar au dispus rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare dar, aceste dispoziţii nu se pot extinde asupra sentinţei şi nu pot produce, sub nici un temei, efecte juridice cu privire la cheltuielile judiciare aplicate de instanţa de fond. Curtea de Apel Bacău şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus rămânerea cheltuielilor judiciare ocazionate în căile de atac în sarcina statului, ca efect al admiterii cererii de apel şi ulterior a cererii de recurs, promovate de inculpatul S.T.
S-a arătat că Tribunalul Neamţ a emis în mod legal somaţia de plată cu nr. 103/2009/10/103/2008, după rămânerea definitivă a sentinţei penale nr. 60/P/2009, întrucât contestatorul S.T. a fost condamnat definitiv, iar obligaţia de plată a cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 8.000 RON, dispusă prin hotărârea instanţei de fond, nu a fost înlăturată de către instanţele de control judiciar.
Potrivit art. 418 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile definitive se pun în executare de către instanţa de fond, atât cu privire la latura penală, cât şi sub aspectul cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în conformitate cu prevederile art. 443 C. proc. pen.
În cadrul cererii de contestaţie la executare nu se pot invoca motive privitoare la cuantumul cheltuielilor judiciare, despre care contestatorul susţine că este mare şi nejustificat. Astfel de motive ar fi putut fi invocate în căile ordinare de atac, dar în acest moment, când hotărârea a rămas definitivă, examinarea cuantumului cheltuielilor judiciare nu mai este posibilă.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs contestatorul, reiterând motivele contestaţiei la executare.
Prin Decizia penală nr. 1242 din 17 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, s-a respins ca nefondat recursul declarat de contestator, împotriva sentinţei penale nr. nr. 98 din 22 septembrie 2011, pronunţată de Tribunalului Neamţ.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de recurs a reţinut că prima instanţă a apreciat în mod corect că dispoziţia de obligare a contestatorului la plata cheltuielilor judiciare, este corectă, nefiind desfiinţată nici de instanţa de apel, nici de instanţa de recurs.
S-a arătat că deciziile pronunţate în căile de atac sunt clare, iar considerentele expuse de prima instanţă rămân valabile şi nu vor mai fi reluate.
Pe de altă parte, s-a arătat că, cuantumul cheltuielilor judiciare nu constituie motiv de contestaţie la executare, acestea fiind stabilite cu autoritate de lucru judecat prin hotărârile judecătoreşti de condamnare a contestatorului, aici incluzând şi pe cele pronunţate în căile de atac, amintite mai sus.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs contestatorul S.T., fără a indica motivele de casare.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat de petent este inadmisibil.
Potrivit dispoziţiilor art. 3851 C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs.
a) sentinţele pronunţate de judecătorii;
b) sentinţele pronunţate de tribunalele militare;
c) sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel;
d) sentinţele pronunţate de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
d1) sentinţele privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;
e) deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de curţi de apel şi Curtea Militară de Apel;
f) sentinţele pronunţate în materia executării hotărârilor penale, afară de cazul când legea prevede altfel, precum şi cele privind reabilitarea;
(2) Încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentinţa sau Decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.
(3) Recursul declarat împotriva sentinţei sau deciziei se socoteşte tăcut şi împotriva încheierilor, chiar dacă acestea au fost date după pronunţarea hotărârii.
(4) Nu pot fi atacate cu recurs sentinţele în privinţa cărora persoanele prevăzute în art. 362 nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac. Persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin Decizia pronunţată în apel a fost modificată soluţia din sentinţă şi numai cu privire la această modificare".
Prin urmare, potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare, pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.
În cauză, petentul S.T. a declarat recurs împotriva unei hotărâri definitive, cale de atac care nu întruneşte cerinţele textului menţionat şi ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.
Ori, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În consecinţă, Înalta Curte constată că recursul declarat de petent este inadmisibil, iar în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. urmează a fi respins.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatorul S.T., împotriva deciziei nr. 1242 din 17 noiembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Obligă recurentul contestator la plata a 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 25 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1338/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 1310/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
