ICCJ. Decizia nr. 1423/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1423/2012
Dosar nr. 6555/107/2011
Şedinţa publică din 03 mai 2012
Asupra cauzei penale de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 298 din 18 iulie 2011 pronunţată de Tribunalul Alba, secţia penală, în dosar penal nr. 6555/107/2011, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. c) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 C. pen., cerere formulată de inculpatul C.V.
A fost condamnat inculpatul C.V., la:
- 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat sub forma tentativei prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen.
În baza art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi art. 175 alin. (1) teza finală C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de un an a următoarelor drepturi prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP):
- dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii efective publice,
- dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie implicând exerciţiul autorităţii de stat
În baza art. 861, 862 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei de mai sus sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 7 ani şi s-a încredinţat supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba.
Pe aceeaşi durată, de 7 ani, s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor, conform art. 71 alin. ultim. C. pen.
În baza art. 863 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba
- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
S-a făcut aplicarea art. 359 alin. (1) C. proc. pen. şi s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 alin. (1) raportat la art. 83 şi art. 84 C. pen. şi ale art. 864 alin. (2) C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni, sau dacă nu va îndeplini, cu rea-credinţă obligaţiile civile sau măsurile de supraveghere stabilite prin prezenta hotărâre în cursul termenului de încercare.
S-a constatat că prejudiciul cauzat părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia a fost integral recuperat.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii în S.N.D.G.J. la data eliberării din penitenciar şi s-a dispus comunicarea hotărârii în acest sens la I.G.P.R.
În baza art. 5 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus încunoştinţarea inculpatului despre necesitatea prelevării de probe biologice.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză.
Determinând vinovăţia inculpatului în limitele infracţiunii expuse, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
În fapt, inculpatul C.V. şi victima C.N. sunt căsătoriţi de aproximativ 16 ani, iar din relaţiile lor de căsătorie a rezultat minorul C.F.I., în vârstă de 11 ani.
La data de 21 februarie 2011, în jurul orelor 17,00, în timp ce se aflau la locuinţa comună, inculpatul aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, între părţi au intervenit discuţii contradictorii, generate de împrejurarea că victima ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o altă persoană.
Pe fondul acestor discuţii, inculpatul i-a aplicat victimei o lovitură cu palma în zona urechii stângi, determinând căderea acesteia pe pardoseală, după care inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele peste corp, în timp ce victima era căzută la pământ şi îşi apăra capul cu mâinile.
La finalizarea incidentului, victima şi-a contactat telefonic fratele, respectiv martorul M.V., care s-a deplasat la locuinţa părţilor, unde în prezenţa acestuia precum şi a minorului, inculpatul a ameninţat-o cu moartea pe victimă, precizând că „dacă nu a omorât-o acum, o va omorî în viitor”.
La scurt timp, victima împreună cu fiul său şi cu martorul M.V. s-au deplasat la domiciliul acestuia. În seara aceleiaşi zile, întrucât victima acuza dureri urmare a loviturilor primite, s-au deplasat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba, unde la scurt timp a fost supusă unei intervenţii chirurgicale de urgenţă, constatându-se că aceasta are splina ruptă şi hemoperitoneu.
Potrivit raportului de expertiză medico legală nr. 674/II/A/18 din 22 martie 2011 efectuat de S.M.L. Alba, victima a prezentat la data de 21 februarie 2011 o plagă la nivelul urechii stângi şi un traumatism abdominal cu ruptură de splină şi hemoperitoneu, pentru care s-a intervenit chirurgical practicându-se splenectomie. Prin ruptura de splină s-a pus în primejdie viaţa victimei, iar îndepărtarea splinei ca urmare a traumatismului suferit constituie pierdere de organ.
Starea de fapt expusă mai sus a fost reţinută în baza materialului probator al cauzei: proces verbal se sesizare din oficiu, declaraţia victimei, certificat medico-legal nr. 469/A/125, raport de expertiză medico-legală, supliment la raportul de expertiză medico-legală, depoziţia martorului M.V., depoziţia martorei C.N., coroborate cu declaraţiile inculpatului C.V.
Instanţa fondului nu a primit apărarea inculpatului întemeiată pe lipsa oricăror lovituri aplicate cu picioarele, aceasta fiind infirmată de concluziile raportului de expertiză medico-legală, precum şi de completările acestuia, concluzii care stipulează,, că dintre cele două mecanisme de producere a rupturii de splină, este mai profitabilă următoarea variantă „lovire - comprimare a abdomenului cu un corp contondent posibil corpul /parte a corpului altei persoane cu trunchiul fixat de un plan dur”.
Referitor la cererea formulată de inculpat în sensul schimbării încadrării juridice din infracţiunea de omor sub forma tentativei prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 şi 175 lit. c) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 C. pen., instanţa fondului a expus următoarele argumente:
În practica şi doctrina judiciară s-a stabilit că, sub aspectul laturii subiective, după cum o arată şi denumirea, se săvârşeşte din culpă, în timp ce în cazul tentativei la infracţiunea de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., inculpatul acţionează cu intenţia de ucidere.
Prin urmare, în cazul tentativei la infracţiunea de omor, actele de punere în executare, întrerupte sau care nu şi-au produs efectul, trebuie să releve prin natura lor şi împrejurările în care au fost comise, că infractorul a avut intenţia de a ucide (decizia nr. 1227 din 2 aprilie â 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).
În cauza dedusă judecăţii, probatoriul administrat relevă împrejurarea că, pe fondul unor neînţelegeri spontane, inculpatul a aplicat victimei lovituri cu pumnii şi picioarele peste corp, chiar şi atunci când victima era căzută la pământ.
Ca atare, din cele mai sus expuse rezultă concluzia că inculpatul a săvârşit tentativă la infracţiunea de omor calificat, având intenţia specifică de omor.
În drept, fapta inculpatului săvârşită în condiţiile relevate mai sus a fost calificată ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 şi 175 lit. c) C. pen.
Împotriva sentinţei a declarat apel, în termenul legal instituit de art. 363 C. proc. pen., inculpatul C.V., aducându-i critici pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub următoarele aspecte, relevate în memoriul scris depus la dosar:
- instanţa fondului a dat o calificare juridică greşită faptei săvârşite, ignorând elementele probatorii de la dosar şi care circumscriau conduita inculpatului infracţiunii prevăzute de art. 182 alin. (2) C. pen.;
- ansamblul probator al cauzei, elementele ce au conturat relaţiile de familie, comportamentul anterior al inculpatului în calitate de soţ, poziţia actuală a victimei şi convieţuirea neîntreruptă, exclud orice intenţie a apelantului de a suprima viaţa victimei, astfel încât actele de agresiune nu pot fi circumscrise infracţiunii de tentativă de omor;
Se arată că în cauză a fost vorba despre un conflict conjugal declanşat spontan, pe care inculpatul şi-l asumă, în sensul exercitării unor agresiuni constând în lovirea victimei, puternic, cu palmele, aceasta dezechilibrându-se şi lovindu-se în cădere cu un obiect de mobilier din bucătărie (dulăpior).
- pedeapsa aplicată pentru infracţiunea comisă este prea severă şi în circumstanţele date îi limitează serios inculpatului libertatea de circulaţie în vederea onorării unui contract legal de muncă încheiat în Spania.
În apel, Curtea a procedat la ascultarea inculpatului, acesta expunând propria versiune asupra faptelor.
A fost administrată proba testimonială cu martora C.N., soţia inculpatului, şi care a acceptat să depună mărturie în cauză, după ce i-au fost aduse la cunoştinţă dispoziţiile art. 80 alin. (1) C. proc. pen.
Prin decizia penală nr. 131/ A din 6 octombrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia a fost respins, ca nefundat, apelul declarat de inculpatul C.V. împotriva sentinţei penale nr. 298 din 25 iulie 2011 pronunţată de Tribunalul Alba în dosar penal nr. 6555/107/2011.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus ca inculpatul să fie obligat să plătească statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, în cotă procentuală, să fie avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de prim control judiciar a apreciat că s-a stabilit în mod clar şi neechivoc vinovăţia inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 şi 175 lit. c) C. pen., neimpunându-se schimbarea de încadrare juridică a faptei, raportat la modul în care a fost săvârşită aceasta, intensitatea loviturilor, zonele vitale asupra cărora au fost îndreptate loviturile, urmările produse. S-a considerat că pedeapsa aplicată a fost judicios individualizată, în funcţie de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fiind aptă să asigure scopul prevăzut de art. 52 C. pen., neimpunându-se modificarea cuantumului şi nici a modalităţii de executare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal inculpatul C.V., solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tentativă de omor calificat în infracţiunea de vătămare corporală gravă, faptă prevăzută şi sancţionată de dispoziţiile art. 182 alin. (2) C. pen., iar ca urmare a acestui fapt reindividualizarea pedepsei, respectiv aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege cu suspendarea condiţionată a executării acesteia. În subsidiar inculpatul solicită să se facă o aplicare mai largă a dispoziţiilor cuprinse în art. 74 şi 76 C. pen. şi pe cale de consecinţă reducerea cuantumului acesteia sub minimul prevăzut de lege, iar ca modalitate de executare, suspendarea condiţionată a executării acesteia.
În drept sunt invocate dispoziţiile art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen.
În susţinerea motivelor de recurs inculpatul a învederat că nu a avut intenţia de a-şi omorî soţia, dovadă fiind declaraţiile părţii vătămate C.N. şi ale martorului M.V., depunând şi acte în circumstanţiere.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul declarat de inculpatul C.V. prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., îl consideră nefondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
Fapta inculpatului C.V., care la data de 21 februarie 2011, aflându-se la locuinţa comună, pe fondul unor neînţelegeri spontane şi-a agresat fizic soţia, victima C.N., aplicându-i lovituri cu pumnii şi picioarele peste corp chiar şi în timp ce victima era căzută la pământ, cauzându-i leziuni vindecabile în termen de 25-30 zile îngrijiri medicale, care au impus internare medicală şi intervenţie chirurgicală de urgenţă şi care i-au pus viaţa în pericol, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat sub forma tentativei, prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 şi 175 lit. c) C. pen.
Deşi inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., Înalta Curte, analizând probele administrate în cauză, apreciază ca fiind nefondată o astfel de solicitare.
Esenţial pentru încadrarea juridică a faptei inculpatului, după caz în tentativă la omor calificat [(art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen.)] ori în vătămare corporală gravă (art. 182 C. pen.) este stabilirea formei şi modalităţii vinovăţiei cu care a săvârşit fapta.
Dacă în cazul infracţiunii de vătămare corporală gravă făptuitorul acţionează cu intenţia generală de vătămare, în cazul tentativei de omor acesta acţionează cu intenţia de a ucide.
În cazul infracţiunii de omor (rămasă în forma tentativei), actele de punere în executare a omorului, săvârşite până în momentul intervenţiei evenimentului întrerupător, trebuie să releve, prin natura lor şi prin împrejurările în care au fost săvârşite, că infractorul a avut intenţia specifică de omor, iar nu intenţia generală de a vătăma.
Astfel, există tentativă de omor şi nu de vătămare corporală ori de câte ori infractorul acţionează în aşa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei ori foloseşte instrumente şi procedee specifice uciderii. Nu are relevanţă timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este caracteristic infracţiunii de vătămare corporală şi nu exprimă dinamismul interior al actului infracţional.
Anumite stări ale infractorului ori defectuozitatea mijloacelor folosite de el în executarea actului nu au relevanţă în sine, întrucât intenţia de omor se deduce din modul în care a acţionat, iar nu din elemente exterioare.
Forma şi modalitatea intenţiei, element subiectiv al infracţiunii, rezultă din materialitatea actului, din relaţiile personale anterioare existente între inculpat şi victimă, din obiectul vulnerant folosit, numărul şi intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, comportamentul ulterior al inculpatului etc.
Modul de săvârşire a faptei, precum şi împrejurările în care aceasta a fost săvârşită, astfel cum au fost relevate de probele administrate, exclud apărarea inculpatului în sensul că nu ar fi acţionat cu intenţia de omor, ci cu intenţia generală de vătămare.
Instanţele de fond şi de prim control judiciar au stabilit în mod corect existenţa faptei şi poziţia subiectivă a inculpatului în raport cu fapta comisă.
Deşi inculpatul, cât şi victima au încercat să ofere o altă variantă cu privire la faptă, în sensul că partea vătămată ar fi fost lovită doar cu palmele, loviturile mai grave producându-se ca urmare a dezechilibrării acesteia şi lovirii de un obiect de mobilier, probele din dosar infirmă cele învederate de către aceştia.
Conform raportului de expertiză medico-legală nr. 674/II/A/18 din 22 martie 2011, cât şi suplimentului la acest raport nr. 674/II/A/18 din 29 martie 2011 a rezultat că ruptura de splină s-a putut produce prin „lovire – comprimare a abdomenului cu un corp contondent (posibil corpul/ parte a corpului altei persoane) cu trunchiul fixat de un plan dur”, fiind astfel exclusă varianta învederată de inculpat în sensul producerii leziunilor prin lovire de corpuri dure.
De altfel, prezenţa numeroaselor echimoze la nivelul bazinului şi hemitoracelui stâng relevă existenţa unor lovituri active multiple.
Depoziţia martorei C.N., care este vădit subiectivă, prin prezentarea incidentului într-o altă modalitate favorabilă inculpatului şi în contradicţie totală cu probele dosarului poate fi explicată prin faptul că părţile şi-au reluat convieţuirea, având în întreţinere un copil minor.
Intenţia inculpatului, care a urmărit suprimarea vieţii martorei C.N., este reliefată prin declaraţia martorului M.V., fratele acesteia, care a ajuns imediat după consumarea incidentului, la solicitarea martorei: „Învinuitul mi-a mai spus că o va omorî pe sora mea şi dacă nu a omorât-o acum, o va omorî în viitor. Eu l-am crezut atunci pe învinuit că o să omoare pe sora mea.”
Acelaşi martor a mai arătat că sora sa a fost lovită cu pumnii şi picioarele peste corp, aspect pe care-l cunoştea de la aceasta. Depoziţia martorului se coroborează cu concluziile raportului de expertiză medico-legală şi infirmă practic susţinerile inculpatului şi ale victimei acestuia.
Având în vedere modul concret în care au fost exercitate agresiunile, intensitatea loviturilor, faptul că ulterior incidentului martora C. a plecat imediat de acasă, fiind însoţită de fratele său (or dacă inculpatul nu ar fi încercat să-i suprime viaţa nu se justifică părăsirea domiciliului, cât şi apelarea la ajutorul fratelui său) modul concret în care acestea au fost exercitate, zonele vitale asupra cărora au fost îndreptate, urmările produse, fapta inculpatului C.V. întruneşte, sub aspect subiectiv şi obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor calificat.
Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Solicitarea inculpatului privind reducerea cuantumului pedepsei şi schimbarea modalităţii de executare, respectiv aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., Înalta Curte o consideră nefondată.
Raportat la gradul de pericol social al faptei, la limitele de pedeapsă prevăzute de lege, la modul în care a fost săvârşită fapta, la urmările produse, la relaţia dintre inculpat şi victimă, ţinând cont şi de circumstanţele personale favorabile ale inculpatului, nu se impune reducerea cuantumului pedepsei.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât şi atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii.
Funcţiile de constrângere şi reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Aşa fiind, inculpatul trebuia să ştie că, pe lângă drepturi, are şi o serie de datorii, obligaţii, răspunderi, care caracterizează comportamentul său în faţa societăţii, cu atât mai mult cu cât nu era la primul contact cu legea penală, anterior fiind condamnat pentru acelaşi gen de infracţiune.
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.
Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie al făptuitorului.
Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise în Codul penal român, art. 52 alin. (1), potrivit căruia scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, Înalta Curte apreciază că suspendarea sub supraveghere a pedepsei este aptă să realizeze scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen., prin obligaţiile impuse inculpatului pe parcursul termenului de încercare, nejustificându-se aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen.
Inculpatul a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., întrucât are un contract de muncă în străinătate, însă acest aspect nu este de natură să conducă la admiterea solicitării sale, întrucât se poate adresa Serviciului de Probaţiune pentru stabilirea unui program flexibil care să-i permită, eventual, deplasarea în străinătate în vederea onorării contractului de muncă.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefundat, recursul inculpatului.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva deciziei penale nr. 131/ A din 06 octombrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 03 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 14/2012. Penal. Propunere de arestare... | ICCJ. Decizia nr. 16/2012. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
