ICCJ. Decizia nr. 1538/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1538/2012
Dosar nr. 28/45/2012
Şedinţa publică din 11 mai 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
În temeiul art. 2781 alin. (7) C. proc. pen. Curtea a analizat rezoluţiile contestate pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, reţinând următoarele aspecte:
Plângerea petentului V.M. vizează nemulţumirea acestuia faţă de soluţia procurorului, arătând că procurorul nu a făcut o analiză obiectivă a hotărârilor emise de Comisia Judeţeană de Fond Funciar şi ale sentinţei civile depuse - acesta confirmând soluţia propusă de poliţist; petentul susţinând că i-au fost sustrase anumite înscrisuri depuse, cât şi faptul că procurorul şi poliţistul ce au instrumentat plângerea sa, au săvârşit infracţiunea de neglijenţă în serviciu. Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a verificat temeinic toate aspectele susţinute de petent, vizând modalitatea efectuării cercetărilor prealabile de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani şi de poliţistul ce a întocmit referatul în cauză.
Iniţial, petentul a formulat o plângere penală la Judecătoria Paşcani prin care contestă Rezoluţia din 26 martie 2010 emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani (P.C.), plângere îndreptată şi faţă de poliţistul P.G., plângere soluţionată prin Sentinţa penală nr. 335 din 22 noiembrie 20101 a Judecătoriei Paşcani, definitivă prin Decizia penală nr. 221 din 12 aprilie 2011 a Tribunalului Iaşi.
Ulterior, petentul formulează plângere faţă de procurorul - magistrat P.C. vizând infracţiunea de sustragere de înscrisuri prevăzute de art. 242 alin. (1) C. pen.
Faţă de această infracţiune, analizând susţinerile petentului, în mod corect procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a constatat că înscrisurile la care se referă petentul V.M. stau la baza Rezoluţiei 423/4/2/2010 ce a fost menţinută prin sentinţa penală definitivă sus-menţionată.
De asemene, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a analizat probele (respectiv înscrisurile la cer se referă petentul) sub aspectul fiecărui element constitutiv al infracţiunii reclamate: art. 242 C. pen. şi al infracţiunii de neglijenţă în serviciu prevăzut art. 249 C. pen. (faţă de ofiţerul de poliţie P.G.).
În privinţa infracţiunii de neglijenţă în serviciu, din probele administrate nu rezultă nici un indiciu cu privire la încălcarea vreunei atribuţii de serviciu de către magistratul procuror sau de către ofiţerul de poliţie.
Faptul că petentul V.M. se declară nemulţumit de rezultatul demersului său judiciar nu conduce la existenţa unei culpe în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către organele de urmărire sau de cercetare penală.
La fel ca şi în cazul infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen., şi pentru existenţa infracţiunii de neglijenţă în serviciu, este necesar ca funcţionarul public să-şi exercite abuziv atribuţiile de serviciu, fie printr-o inacţiune - neîndeplinirea unui act, fie printr-o acţiune - îndeplinirea defectuoasă a unui act, care trebuie să aibă ca urmare vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
Pronunţarea unei soluţii, în detrimentul uneia dintre părţi, nu echivalează însă cu o îndeplinire defectuoasă a îndatoririlor de serviciu, prin care ar fi lezate interesele legale ale persoanei sau cu o favorizare a infractorului, aşa cum a susţinut petentul, şi nici nu se circumscrie conţinutului constitutiv al vreunei alte fapte prevăzute de legea penală.
Din ansamblul materialului de cercetare penală rezultă că, magistratul procuror şi ofiţerul de poliţie şi-au desfăşurat în mod legal atribuţiile de serviciu cu ocazia administrării probelor şi soluţionării cauzei penale nr. 4912/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani fapt demonstrat de respingerea plângerilor petentului şi menţinerea soluţiei de către conducătorul parchetului şi de instanţele de control judiciar.
Prin plângerea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, petentul V.M. a contestat, în termenul legal, Rezoluţiile procurorului nr. 591/P/2011 şi nr. 1273/II/2011.
Prin Sentinţa penală nr. 13 din 26 ianuarie 2012, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul V.M. împotriva rezoluţiei procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, dată în Dosarul nr. 591/P/2011 din 9 noiembrie 2011 şi a rezoluţiei procurorului general dată în Dosarul nr. 1273/UU/2/15 decembrie 2011, rezoluţii pe care le-a menţinut.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul V.M., solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea în judecată a organelor de cercetare penală pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 C. pen., sustragerea de înscrisuri prev. de art. 242 C. pen., favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen. şi încălcarea art. 62 şi art. 3 C. proc. pen.
La termenul din 11 mai 2012, Înalta Curte a pus în discuţia părţilor admisibilitatea căii de atac exercitată de petent.
Examinând cauza sub acest aspect, Înalta Curte apreciază recursul declarat de petent ca inadmisibil pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, sentinţa judecătorului prin care s-a respins plângerea, ca nefondată, cu consecinţa menţinerii rezoluţiei sau ordonanţei de neurmărire penală, respectiv de netrimitere în judecată, este definitivă.
În speţă, sesizarea instanţei de fond s-a făcut la o dată ulterioară intrării în vigoare a „legii micii reforme”, respectiv la data de 6 ianuarie 2012, şi, drept urmare, hotărârea primei instanţe a fost pronunţată sub imperiul dispoziţiilor procesual penale, aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, prevederi care stabilesc că exercitarea controlului judecătoresc asupra soluţiilor de netrimitere în judecată de organul de urmărire se face doar într-un singur grad de jurisdicţie, la instanţa căreia i-ar reveni, în condiţiile legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Ca atare, printre modificările aduse Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluţionării proceselor se regăseşte şi suprimarea unor căi de atac, respectiv şi a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă în materia plângerii împotriva rezoluţiilor şi ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, menţiune ce apare şi în cuprinsul dispozitivului sentinţei atacate.
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul V.M. împotriva Sentinţei penale nr. 13 din 26 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, cu obligarea recurentului petent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul V.M. împotriva Sentinţei penale nr. 13 din 26 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1536/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2361/2012. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
