ICCJ. Decizia nr. 1542/2012. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1542/2012
Dosar nr. 8999/2/2011/a4
Şedinţa publică din 11 mai 201.
Deliberând, constată că la data de 25 aprilie 2012, inculpatul Ţ.S.I. a formulat cerere de modificare a controlului judiciar instituit în sarcina sa ca urmare a admiterii cererii de liberare provizorie sub control judiciar şi prin urmare să se dispună ridicarea măsurii obligaţiei de a nu depăşi limita teritorială a localităţii de domiciliu şi posibilitatea părăsirii ţării în perioada „10 aprilie 2012 - 10 mai 2012".
În motivarea cererii, inculpatul a arătat că societatea comercială pe care o conduce are numeroase probleme de rezolvat care presupun deplasarea sa în afara graniţelor ţării, iar pe de altă parte funcţia pe care o are la federaţia Română de Fotbal, fiind reprezentantul cluburilor de fotbal în sală, presupune deplasarea sa în Municipiul Bucureşti.
Examinându-se cererea formulată, Curtea de Apel Bucureşti constată că este fondată în parte.
Se motivează că într-adevăr, inculpatul Ţ.S.I. a fost ales reprezentant al cluburilor de fotbal să participe la adunările generale ordinare şi extraordinare întrunite de către Federaţia Română de Fotbal, ca membru al Comitetului Executiv al F.R.F., aşa cum rezultă din extrasul de pe site-ul F.R.F. din care rezultă componenţa Comitetului Executiv, aflat în xerox la dosarul cauzei.
De asemenea, firma SC „S." SA al cărui preşedinte al Consiliului de Administraţie este inculpatul are numeroase contracte în derulare în numeroase oraşe din ţară.
Traversându-se o perioadă dificilă marcată de probleme financiare este credibilă intenţia inculpatului de a asigura un bun management firmei care asigură locuri de muncă pentru numeroase persoane.
De precizat că inculpatul a mai beneficiat de modificări ale controlului judiciar şi a respectat dispoziţiile instanţei, astfel că nu există motive care să determine instanţa să considere că o nouă modificare a controlului judiciar nu ar fi respectată de inculpat.
Mai mult, în cauza de faţă au fost audiaţi toţi martorii atât cei propuşi de acuzare, cât şi cei propuşi de apărare.
Astfel fiind, în cauză regăsindu-se acele motive temeinice de care face vorbire dispoziţiile art. 1603 C. proc. pen., „se va admite cererea formulată de inculpat, în parte, şi se va modifica controlul judiciar în sensul că se va încuviinţa ca inculpatul să poată părăsi localitatea de domiciliu în perioada 11 mai 2012 – 11 ianuarie 2012".
Nu s-a încuviinţat însă capătul de cerere referitor la părăsirea ţării pe aceeaşi perioadă invocată mai sus, întrucât pentru motivele solicitate în prezenta cerere – respectiv invitaţiile adresate de firma „E.R.G." Germania pentru rezolvarea părţilor restante şi L.G. cu sediul în Gottlieb, Daimler–Ring–Bad Rappenau, Germania, s-a mai încuviinţat părăsirea teritoriului ţării prin încheierea din11 aprilie 2012, soluţie rămasă definitivă. Inculpatul a avut timp să-şi rezolve problemele şi se impune a se preciza că acesta a beneficiat şi de o altă încuviinţare de a părăsi ţara în luna ianuarie 2012, pentru tot parcursul lunii februarie 2012 (încheierea din 31 ianuarie 2012).
În raport de cele arătate, s-a admis cererea formulată de inculpat doar în parte.
La aceeaşi dată şi inculpatul P.A. a solicitat revocarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara, susţinând că nu se mai impune menţinerea unei astfel de măsuri, mai ales că probele au fost administrate, iar efectele raportului de expertiză dispus în cauză nu îl priveşte.
Examinându-se cererea formulată de inculpat, Curtea de Apel Bucureşti a constatat a fi fondată.
Astfel, prin încheierea din 20 octombrie 2012 s-a dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara. Prin încheierile ulterioare s-a constatat legalitatea şi temeinica măsurii, motiv pentru care s-au respins cererile formulate de inculpat prin care solicită revocarea măsurii.
În prezent, după administrarea probelor nu se mai justifică însă menţinerea acestei măsuri.
În cauză mai este necesar a se efectua un raport de expertiză, însă aceasta nu îl priveşte pe inculpat.
Jurisprudenţa C.E.D.O. s-a pronunţat în sensul că menţinerea unei măsuri preventive trebuie raportată nu doar la gravitatea faptelor, ci şi la alte circumstanţe, în special cele cu privire la caracterul persoanei, profesia, resursele materiale, domiciliul său.
Astfel, inculpatul are domiciliul stabil în România, este de profesie avocat în Baroul Giurgiu, fiind cunoscut pe plan local ca o persoană onestă şi are capacitatea de a-şi reprezenta consecinţele care s-au putea produce în cazul nerespectării obligaţiilor sale în cazul revocării măsurii obligării de a nu părăsi ţara.
De altfel, inculpatul a avut de două ori încuviinţarea de a părăsi ţara şi această situaţie nu a afectat cu nimic buna desfăşurare a procesului penal, mai mult a caracterizat profilul său socio-moral.
Având în vedere cele ce preced, pe calea încheierii din 2 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a dispus:
Admite, în parte, cererea formulată de inculpatul Ţ.S.I.
În baza art. 160 alin. (3) C. proc. pen. modifică controlul judiciar instituit în sarcina inculpatului prin Decizia penală nr. 4072 din 21.XI.2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi încuviinţează că inculpatul Ţ.S.I. să poată părăsi localitatea de domiciliu în perioada 11.V.2012 – 11.VI.2012 nu şi ţara).
Admite cererea formulată de inculpatul P.A.
Revocă măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara luată prin încheierea de şedinţă din data de 20.X.2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
Împotriva acestei hotărâri s-a exercitat calea de atac a recursului de către procuror, invocându-se aspecte de fond privitoare la cererile formulate de cei doi inculpaţi, respectiv lipsa lor de temeinicie, precum şi lipsa de motivare a dispoziţiilor luate de către prima instanţă la termenul de judecată din 2 mai 2012.
Instanţa de recurs, abordând calea de atac promovată de Ministerul Public, organism ce reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor [art. 131 alin. (1) din Constituţia României], prin prisma prev. art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată incidenţa cauzei juridice ce ţine de exigenţa derulării unui proces echitabil, respectiv că hotărârea nu cuprinde motivele de acurateţe pe care se întemeiază soluţia, precum şi aspectul că motivarea soluţiei nu se înţelege.
În concret, eludând aspectele de fond ale cauzei, se constată că la data de 25 aprilie 2012, inculpatul Ţ.S.I. a formulat cerere de modificare a controlului judiciar instituit în sarcina sa ca urmare a admiterii cererii de liberare provizorie sub control judiciar şi prin urmare cere să se dispună ridicarea măsurii obligaţiei de a nu depăşi limita teritorială a localităţii de domiciliu şi posibilitatea părăsirii ţării în perioada „10 aprilie 2012 - 10 mai 2012" (conform menţiunilor primei instanţe). Aşadar, cererea de ridicare a măsurii obligaţiei de a nu depăşi limita teritorială a localităţii de domiciliu şi posibilitatea părăsirii ţării ar privi o perioadă ce este anterioară formulării însăşi solicitării.
Ulterior înşirării argumentelor ce ţin de temeinicia cererii, instanţa redă în expunere că, „astfel fiind, în cauză regăsindu-se acele motive temeinice de care face vorbire dispoziţiile art. 1603 C. proc. pen., se va admite cererea formulată de inculpat, în parte, şi se va modifica controlul judiciar în sensul că se va încuviinţa ca inculpatul să poată părăsi localitatea de domiciliu în perioada 11 mai 2012 – 11 ianuarie 2012".
Dincolo de aspectul că perioada indicată nu se înţelege, aceasta se află într-o contradictorialitate cu cea menţionată în dispozitivul hotărârii: „În baza art. 160 alin. (3) C. proc. pen. modifică controlul judiciar instituit în sarcina inculpatului prin Decizia penală nr. 4072 din 21.XI.2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi încuviinţează ca inculpatul Ţ.S.I. să poată părăsi localitatea de domiciliu în perioada 11.V.2012 – 11.VI.2012 nu şi ţara".
În alt plan, raportat la cererea de revocare unei măsuri preventive luată faţă de inculpatul P.A., admisă de către instanţă, se motivează în esenţă că, „în prezent, după administrarea probelor nu se mai justifică menţinerea acestei măsuri. În cauză mai este necesar a se efectua un raport de expertiză, însă aceasta nu îl priveşte pe inculpat".
Incidente legal sunt dispoziţiile de la art. 139 C. proc. pen. în care se arată că, atunci „când măsura preventivă a fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau nu mai există vreun temei care să justifice menţinerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată".
Instanţa de control judiciar apreciază că în tratarea juridică a celei de-a doua teze prezentate la art. 139 alin. (2) C. proc. pen., spre care s-a orientat judecătorul fondului, este necesar a se face trimitere la condiţiile concrete şi efective ce au reclamat aplicarea unei măsuri preventive, coroborat cu argumentele că nu mai există temeiurile respective. În alt fel, de plano, simpla finalizare a fazei de cercetare judecătorească nu reclamă de la sine dispariţia temeiurilor care să justifice menţinerea unei măsuri preventive.
Faţă de cele învederate, soluţia procesuală aleasă de instanţa de control judiciar este cea a casării încheierii şi trimiterea cauzei spre rejudecare potrivit art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen.
Prima instanţă se va preocupa de îndreptarea acestor neajunsuri urmând a pronunţa o hotărâre, raportat la obiectul demersului judiciar de faţă, motivată corespunzător.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva încheierii din 2 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 8999/2/2011/a4, privind pe inculpaţii Ţ.S.I. şi P.A.
Casează încheierea atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 mai 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 1546/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1529/2012. Penal. Cerere de contopire a... → |
---|