ICCJ. Decizia nr. 1566/2012. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1566/2012
Dosar nr. 10273/299/2010
Şedinţa publică din 14 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 238 din 03 februarie 2011, pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, secţia penală, în Dosarul nr. 10273/299/2010, în baza art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a respins, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de contestatoarea C.I. împotriva sentinţei penale nr. 924 din 05 decembrie 2008 pronunţată de Judecătoria sector 1 Bucureşti în Dosarul nr. 17376/299/2008, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 182/R din 10 februarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatoarea a fost obligată la plata sumei de 100 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele.
Prin cererea adresată Tribunalului Bucureşti şi înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti sub nr. 17602/3/2009, petenta C.I. a formulat contestaţie la executare împotriva deciziei penale nr. 182/R din 10 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti , secţia I penală, în Dosarul nr. 17376/299/2008.
În motivarea cererii, petenta a arătat că în Dosarul nr. 17376/299/2008 al Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, soluţionat definitiv prin Decizia penală nr. 182/R din 10 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti , secţia I penală, a fost obligată în mod nejustificat la plata sumei de 110 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Prin Decizia penală nr. 124/R din 22 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. 17602/3/2009, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, cu motivarea că petenta a formulat contestaţie la executare privind obligarea sa la cheltuieli judiciare într-un dosar al Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, care, prin urmare, este instanţa competentă să soluţioneze cererea petentei.
În urma declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti la data de 15 martie 2010 sub nr. 10273/299/2010.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 924/05 decembrie 2008 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 17376/299/2008 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta C.I. în baza art. 2781 C. proc. pen. şi a fost menţinută Ordonanţa nr. 10501/P/2007 din data de 15 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, fiind obligată petenta la plata sumei de 60 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei hotărâri, petenta C.I. a declarat recurs, iar prin Decizia penală nr. 182/R din 10 februarie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a fost respins ca nefondat recursul astfel declarat şi a fost obligată recurenta la plata sumei de 50 RON cheltuieli judiciare către stat.
Instanţa a reţinut că, în cauză, petentă a înţeles să formuleze contestaţie la executare, motivând că în mod nejustificat ar fi fost obligată la plata respectivelor cheltuieli judiciare către stat.
În şedinţa din data de 16 februarie 2011, la solicitarea instanţei de a face precizări cu privire la cererea formulată, în sensul de a arăta dacă este nemulţumită de faptul că a fost obligată prin hotărâre la plata unor sume cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, contestatoarea a arătat că îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. şi a insistat în soluţionarea acesteia.
Analizând cererea formulată, în raport de susţinerile contestatoarei, instanţa a reţinut că pe calea contestaţiei la executare se soluţionează numai incidentele ivite în momentul punerii în executare sau al executării unei hotărâri judecătoreşti, iar motivele pentru care se poate exercita contestaţie la executare sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 461 lit. a) – d) C. proc. pen.
Raportat la cele expuse mai sus, instanţa a constatat că motivul invocat de petentă, respectiv faptul că prin sentinţa penală contestată şi prin Decizia penală prin care acesta a rămas definitivă a fost obligată în mod nejustificat la plata unei sume totale de 110 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, vizează o chestiune de fond, care a fost soluţionată cu autoritate de lucru judecat prin hotărârile vizate de petentă şi nu se încadrează în niciunul din cazurile prev. de art. 461 C. proc. pen. în care se poate formula contestaţie la executare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petentă C.I., solicitând - în esenţă - exonerarea de plată pentru suma de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Prin Decizia penală nr. 475/R din 15 aprilie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală a respins, ca nefondat, recursul petentei C.I. formulat împotriva sentinţei penale nr. 238 din 03 februarie 2011, pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, secţia penală, în Dosarul nr. 10273/299/2010, pe care a obligat-o la 100 RON cheltuieli judiciare statului.
Examinând hotărârea recurată, faţă de motivele invocate şi din oficiu, conform art. 3856 C. proc. pen., Tribunalul a constatat că recursul este nefondat.
S-a reţinut că potrivit art. 461 C. proc. pen., contestaţia contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri.
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu este definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării.
Faţă de textul de lege menţionat, Tribunalul a apreciat că în mod corect instanţa de fond a constatat temeinic şi legal faptul că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 461 C. proc. pen.
Astfel, s-a reţinut că, fiind un mijloc procesual prin care se rezolvă incidentele privind executarea, art. 461 C. proc. pen. a prevăzut expres cazurile în care poate fi folosită contestaţia la executare, iar prin limitarea acestora, legiuitorul a urmărit să nu transforme acest mijloc procesual într-o cale prin care să se împiedice procedura normală de punere în executare a hotărârilor definitive, putând fi vizate exclusiv aspecte ce se referă la executarea hotărârii intrate în puterea lucrului judecat, fără a se putea aduce modificări în ceea ce priveşte soluţia.
Împotriva acestei decizii, petenta C.I. a înţeles să promoveze un nou recurs.
În cuprinsul cererii prin care a contestat ca netemeinică şi nelegală Decizia penală nr. 475/R din 15 aprilie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, petenta a susţinut că pentru termenul de judecată când a fost dată respectiva decizie, procedura de citare în ceea ce o priveşte a fost îndeplinită doar la reşedinţa sa şi, totodată, la respectivul termen nu s-a putut prezenta şi nici nu a putut anunţa instanţa, fiindu-i astfel încălcat dreptul la apărare şi la un proces echitabil.
La termenul de judecată din 30 septembrie 2011, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului promovat de petenta C.I. în raport cu împrejurarea că această cale de atac a fost declarată împotriva unei hotărâri definitive.
Prin Decizia penală nr. 1846/R din 30 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a fost respins, ca inadmisibil, recursul formulat de petenta contestatoare C.I. împotriva deciziei nr. 475/R din 15 aprilie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 10273/29/2010.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată recurenta contestatoare la 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma excepţiei invocate, curtea de apel a constatat că Decizia penală nr. 475/R din 15 aprilie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, contestată de către petenta C.I. este o hotărâre definitivă în conformitate cu prevederile art. 417 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., fiind pronunţată de Tribunal, ca instanţă de recurs, potrivit competenţei materiale a instanţei respective (reglementată de art. 27 pct. 3 C. proc. pen.).
S-a reţinut astfel că, în condiţiile în care orice hotărâre penală intrată în puterea lucrului definitiv judecat nu mai este susceptibilă de a fi atacată prin intermediul unei căi ordinare de atac, recursul declarat de petenta contestatoare C.I. împotriva deciziei nr. 475/R din 15 aprilie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 10273/29/2010 constituie o cale de atac neprevăzută de lege.
Împotriva deciziei penale nr. 1846/R din 30 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a declarat recurs contestatoarea C.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Înalta Curte, examinând recursul declarat de contestatoare, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este inadmisibil pentru considerentele care urmează.
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.
Codul de procedură penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
Dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen. prevăd că sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti nedefinitive, fiind indicate expres şi limitativ hotărârile care sunt supuse recursului.
În speţă, contestatoarea a declarat recurs împotriva deciziei penale nr. 1846/R din 30 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, hotărâre care, însă, este definitivă.
Astfel, dacă s-ar recunoaşte promovarea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalităţii căilor de atac consfinţit prin art. 129 din Constituţie, ceea ce este inadmisibil.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea C.I.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatoarea va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE.
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea C.I. împotriva deciziei penale nr. 1846/R din 30 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenta contestatoare la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1569/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 155/2012. Penal → |
|---|
