ICCJ. Decizia nr. 1771/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1771/2012
Dosar nr. 556/46/2012
Şedinţa publică din 25 mai 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 56/F din 17 mai 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 556/46/2012, în temeiul art. 1608a alin. (6) C. proc. pen., a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de petentul C.G. ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că prin cererea formulată la data de 16 mai 2012 de către inculpatul C.G. s-a solicitat admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, motivat de faptul că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 1602 C. proc. pen., că nu are antecedente penale, că s-a „autosuspendat” din funcţia de preşedinte al Asociaţiei Revoluţionarilor, că suferă de afecţiuni cronice.
S-a mai susţinut că dispoziţiile art. 5 C. proc. pen. statuează principiul garantării libertăţii persoanei în tot cursul procesului penal, menţionându-se că inculpatul arestat preventiv poate cere punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune, acest principiu trebuind interpretat şi aplicat conform art. 5 paragraf 3 din CEDO, potrivit căruia orice persoană arestată sau deţinută are dreptul de a fi eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
S-a invocat şi faptul că prin decizia nr. 17/2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat cu privire la condiţiile care trebuie analizate într-o cerere de liberare provizorie sub control judiciar şi pe cauţiune, în sensul că instanţa de judecată, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă, verifică în ce măsură buna desfăşurare a procesului penal este sau nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune a inculpatului.
Curtea de apel, analizând cererea de liberare provizorie sub control judiciar, a constatat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate în principiu, prevăzute de art. 1606 alin. (2) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte examinarea pe fond a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, s-a reţinut că una din garanţiile privind liberarea persoanei este cea prevăzută de disp. art. 5 alin. (3) C. proc. pen., preluată în dispoziţiile art. 1601 din acelaşi cod, potrivit cărora în tor cursul procesului penal inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune, aceste dispoziţii ale dreptului naţional îndeplinind cerinţele art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, însă, pe lângă verificarea îndeplinirii condiţiilor prev. de art. 1606 lit. c) C. proc. pen., instanţa este datoare să verifice dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, respectiv cele prev. de art. 1602 C. proc. pen., precum şi dacă cererea este sau nu întemeiată, condiţii ce rezultă din dispoziţiile art. 1608a alin. (2) şi (6) C. proc. pen.
S-a reţinut că deşi liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o posibilitate acordată inculpatului arestat de a fi judecat în stare de libertate, punerea în libertate a inculpaţilor nu intervine automat dacă sunt îndeplinite condiţiile pozitive şi negative prevăzute de lege în cadrul art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte decizia nr. 17/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1608a alin. (2) teza a II-a şi alin. (6) teza a II-a C. proc. pen., s-a reţinut că, potrivit acesteia, instanţa verificând într-o primă fază, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu, procedează apoi la verificarea condiţiilor prevăzute de lege referitoare la temeinicia cererii, prin raportare la disp. art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. privind scopul măsurilor preventive, ce constă în asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal sau împiedicarea inculpatului să se sustragă de la urmărirea penală, judecată sau executarea pedepsei.
A fost avut în vedere că, în absenţa unor criterii legale care ar trebui să stea la baza aprecierii organului judiciar asupra temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, instanţa trebuie să se raporteze la elementele ce privesc faptele pentru care este cercetat inculpatul cât şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, respectiv datele concrete din dosar ce justifică sau nu privarea în continuare de libertate, în raport cu probele administrate, gravitatea faptei, pericolul concret pentru ordinea publică, impactul social al faptei, limitele de pedeapsă, durata arestului, persoana inculpatului, vârsta, antecedentele penale.
Procedând la analiza pe fond a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, curtea de apel a apreciat că temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării preventive subzistă, în raport de disp. art. 143 C. proc. pen. raportat la art. 148 lit. f) C. proc. pen., în baza cărora s-a dispus în cauză arestarea preventivă a inculpatului.
Prin rezoluţia nr. 8/P/2011 din data de 24 februarie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.N.A. – Serviciul Teritorial Piteşti a fost începută urmărirea penală faţă de inculpatul C.G. pentru săvârşirea infracţiunilor de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine de bani sau de foloase necuvenite în formă continuată, faptă prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. disp. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); spălare de bani în formă continuată, faptă prevăzută de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplic. disp. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi constituire a unui grup infracţional organizat, faptă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, toate cu aplic. disp. art. 33 lit. a) C. pen.
În rezoluţie se arată că, în anul 2009, inculpatul C.G., împreună cu învinuiţii B.G., P.A., P.V., C.V. şi cu inculpaţii B.M. şi C.S., au constituit un grup infracţional organizat şi bine structurat, pe care cel dintâi l-a condus în perioada 2009 - 2011 cu scopul comiterii unor infracţiuni de corupţie şi de spălarea a banilor, în vederea obţinerii de beneficii financiare.
Astfel, acuzarea reţine că persoanele care erau îndreptăţite să beneficieze de drepturile conferite de Legea nr. 341/2004 au fost constrânse să încheie contracte de reprezentare, prin care s-au obligat ca, după obţinerea drepturilor în baza aceste legi, să plătească asociaţiei, reprezentate de primul inculpat – ce avea calitatea de secretar de stat în cadrul Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor - diverse sume de bani, obţinându-se în acest fel suma de 9.453.390 lei, din care 2.470.000 lei au fost viraţi în conturile personale ale inculpatului C.G., iar ulterior au fost transferaţi în conturile fiului său, C.G. – Ş.
Probele administrate până la acest moment au fost în măsură a oferi indicii temeinice, din cele la care se referă art. 68/1 C. proc. pen., că actele de încheiate de către Asociaţia Decembrie 1989 Metrou România, reprezentată de inculpatul C.G. cu membrii revoluţionari au avut drept scop disimularea adevăratei naturi a provenienţei sumelor de bani, în realitate aceşti bani fiind încasaţi de inculpat şi de ceilalţi acuzaţi, prin folosirea influenţei ori autorităţii asupra membrilor revoluţionari, aceste sume fiind obţinute pentru aceste persoane, cât şi pentru alţii.
Pentru a disimula adevărata natură a provenienţei sumelor de bani, au fost încheiate un număr de 54 de contracte de împrumut, semnate de inculpatul G.C., ca reprezentant al asociaţiei, prin care ar fi fost dată spre împrumut suma totală de 5.500.000 lei unor membri revoluţionari, clauzele din contractele de împrumut fiind vădit neconforme cu realitatea, întrucât majoritatea persoanelor care au semnat contractele îşi primiseră deja drepturile în baza Legii nr. 341/2004.
Printre beneficiarii contractelor de împrumut a fost şi inculpatul B.M., care a obţinut în acest fel suma de 300.000 lei, cu toate că anterior sus-numitul beneficiase de obţinerea indemnizaţiilor restante.
Inculpatul C.S. l-a sprijinit pe inculpatul C.G. şi pe învinuiţii B.G. şi P.A., determinându-i pe membrii revoluţionari din cadrul Asociaţiei 22 Decembrie Câmpulung Muscel să nu formuleze cereri în nume propriu la S.S.P.R., ci numai prin intermediul Asociaţiei Decembrie 1989 Metrou România.
Ulterior, prin ordonanţele nr. 8/P/2011 din data de 27 februarie 2012, a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de inculpaţii C.G., B.M. şi C.S., pentru săvârşirea infracţiunilor mai sus-menţionate.
Arestarea preventivă a inculpatului C.G. a fost dispusă prin încheierea nr. 24/CC din 28 februarie 2012 a Tribunalului Argeş, temeiurile în baza cărora a fost luată această măsură fiind cele prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. b) şi f) C. proc. pen.
Astfel, s-a constatat existenţa în dosar a probelor din care rezultă că inculpatul sus-numit a încercat denatureze aflarea adevărului, prin influenţarea unor persoane care au fost citate în calitate de martori, în acest sens fiind convorbirea purtată de acesta cu o persoană care utilizează un post telefonic al SC V.I. SRL – C.L., din care rezultă că inculpatul i-a instruit pe cei citaţi spre a fi audiaţi, înainte de a declara în faţa procurorului.
De asemenea, s-a mai reţinut că, pe parcursul urmăririi penale, inculpaţii C.G. şi C.S. au efectuat demersuri pentru a compromite credibilitatea organului de urmărire penală care efectuează ancheta în dosarul penal nr. 8/P/2011, culegând date pentru a fi transmise prin mass-media, cu o predilecţie specială pentru postul de televiziune OTV. Din dispoziţia inculpatului C.G., inculpatul C.S. a efectuat investigaţii, pentru a afla date în legătură cu activitatea profesională a procurorului de caz, anterior intrării acestuia în structurile Ministerului Public.
În privinţa temeiniciei cererii s-a constatat că, deşi sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 1602 C. proc. pen., o liberare provizorie sub control judiciar nu poate asigura o realizare efectivă a scopului măsurii preventive, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Împotriva încheierii nr. 56/F din 17 mai 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 556/46/2012, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.G., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Concluziile formulate de reprezentantul parchetului, de apărătorul recurentului inculpat şi ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.
Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., arestarea preventivă este una dintre măsurile preventive ce pot fi luate împotriva învinuitului sau inculpatului cercetat într-o cauză privitoare la infracţiuni pedepsite cu detenţiunea pe viaţă sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.
În alin. (2) al articolului anterior menţionat, legiuitorul a arătat că scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.
Deşi nu este o măsură preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit prin ambele măsuri fiind acelaşi şi anume buna desfăşurare a procesului penal în ansamblul său.
Din analiza prevederilor art. 136 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 1602 C. proc. pen. rezultă că pentru a se dispune liberarea provizorie sub control judiciar se cer a fi îndeplinite două condiţii pozitive şi una negativă.
Prima condiţie pozitivă se referă la faptul că liberarea provizorie este condiţionată de privarea de libertate a persoanei, ea neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv, iar a doua condiţie pozitivă vizează natura şi gravitatea infracţiunii de comiterea căreia este bănuit inculpatul.
Sub acest aspect, potrivit dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani”.
Condiţia negativă vizează comportamentul inculpatului şi perspectiva acestui comportament după punerea sa în libertate provizorie.
Dispoziţiile art. 1602 C. proc. pen. prevăd că liberarea provizorie este o măsură facultativă şi nu una obligatorie (legea foloseşte sintagma „se poate acorda”), inculpatul având doar o vocaţie la beneficiul liberării provizorii. Dacă instanţa constată îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate impuse de lege ca aprecia asupra oportunităţii lăsării în libertate a inculpatului prin verificarea temeiniciei cererii.
Acordarea acestei facultăţi legale nu constituie un drept absolut al inculpatului, ci doar o vocaţie, instanţa nefiind obligată să se pronunţe în sensul admiterii cererii de liberare în orice situaţie.
Dimpotrivă, instanţei i se cere prin alin. (2) al art. 1602 C. proc. pen. să verifice şi să examineze existenţa datelor din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
În opinia instanţei, expresia „date” conţinută în textul de lege anterior menţionat nu se referă la existenţa unor probe în sensul legii, ci a unor informaţii, situaţii, împrejurări concrete rezultate din dosar, privitoare la persoana inculpatului, la modul de operare, la infracţiunea pretins a fi comisă, care să îndreptăţească temerea, să o justifice.
Prin urmare, instanţei i se cere să fie diligentă în a proteja mijloacele de probă existente, dar şi pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal, iar, pe de altă parte, de a-l opri pe inculpat de la orice altă activitate infracţională.
Legea nu prevede care sunt acele criterii care urmează a fi avute în vedere la examinarea temeiniciei unei cereri de liberare provizorie, însă, în opinia Înaltei Curţi, instanţa trebuie să se raporteze la gravitatea faptei, la circumstanţele concrete ale cauzei, la urmările produse, precum şi la datele care caracterizează inculpatul.
Instanţa poate refuza liberarea dacă apreciază că detenţia provizorie este absolut necesară, iar scopul procesului penal nu poate fi asigurat decât prin menţinerea arestării preventive. Detenţia provizorie poate fi menţinută atunci când instanţa constată insuficienţa controlului judiciar, cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului proporţionalităţii între măsura preventivă şi gravitatea faptei, respectiv a făptuitorului.
Din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 paragraful 3 se arată că orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Pentru a înţelege sensul dispoziţiei enumerate, Curtea a stabilit cu exactitate domeniul ei de aplicaţie. Astfel, s-a apreciat că este esenţial ca, în funcţie de starea de detenţie a persoanei împotriva căreia se desfăşoară urmărirea penală, instanţele naţionale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depăşit, la un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în circumstanţele cauzei, putea fi impus în mod rezonabil unei persoane prezumată nevinovată.
Curtea a decis, cu valoare de principiu, că termenul final al detenţiei provizorii la care se referă art. 5 paragraful 3 este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă sau aceea în care s-a statuat asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanţă.
Totodată, s-a statuat că gravitatea unei fapte poate justifica menţinerea stării de arest în condiţiile în care durata acestuia nu a depăşit o limită rezonabilă.
Raportând datele speţei dedusă judecăţii la dispoziţiile cuprinse în legea naţională, corelate cu prevederile art.5 paragraful 3 din CEDO, Înalta Curte apreciază că, în acest moment, controlul judiciar nu poate fi instituit inculpatului C.G., fiind insuficient pentru realizarea scopului penal, astfel cum este reglementat de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., impunându-se menţinerea măsurii arestării preventive.
Se reţine, de asemenea, că circumstanţele procesuale ale recurentului inculpat au fost avute în vedere de către instanţa de fond, însă acestea nu au fost apreciate ca fiind suficiente pentru a justifica punerea în libertate.
Pentru considerentele expuse, apreciind încheierea atacată ca fiind temeinică şi legală, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.G.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.G. împotriva încheierii nr. 56/F din 17 mai 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 556/46/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1756/2012. Penal. Traficul de influenţă... | ICCJ. Decizia nr. 1772/2012. Penal → |
|---|
