ICCJ. Decizia nr. 1813/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1813/2012
Dosar nr. 13433/118/2011
Şedinţa publică din 29 mai 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 436 din 14 noiembrie 2011, Tribunalul Constanţa, în baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., a admis acţiunile civile formulate de părţile civile SC S.R.C. SA Brăila şi SC A.I. SA Bacău împotriva inculpatului I.I. şi l-a obligat pe acesta să plătească părţii civile SC S.R.C. SA Brăila suma de 30.837, 23 lei reprezentând despăgubiri civile, precum şi a dobânzii legale în materie civilă raportată la suma datorată, calculată începând cu data de 29 iulie 2010 şi până la achitarea acesteia, iar părţii civile SC A.I. SA Bacău suma de 37.659,52 lei reprezentând despăgubiri civile.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin sentinţa penală nr. 386 din 17 octombrie 2011, definitivă prin neapelare, inculpatul I.I. a fost condamnat în baza art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 3201 C. proc. pen. la pedeapsa de 7 luni închisoare pentru săvârşirea în formă continuată a infracţiunii de emitere a 3 file CEC fără a avea disponibil la tras, faptă săvârşită în raport cu partea civilă SC S.R.C. SA.
În baza art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 3201 C. proc. pen., inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de emitere a unei file cec fără a avea completate elementele esenţiale. Totodată a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz de a pune la dispoziţia lichidatorului judiciar a documentelor şi informaţiilor prevăzute de art. 28 lit. a)-f) din Legea 85/2006, infracţiune prevăzută de art. 147 din Legea 85/2006 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 3201 C. proc. pen.
S-a reţinut că pedeapsa de 7 luni închisoare a fost aplicată pentru săvârşirea infracţiunii în raport cu partea civilă SC A.I. SA.
Potrivit art. 38 rap. la art. 3201 alin. (5) C. proc. pen. s-a disjuns soluţionarea laturii civile şi s-a înregistrat un nou dosar, având acest obiect.
Din analiza actelor dosarului, prima instanţă a constatat referitor la soluţionarea laturii civile că la datele de 5 august 2010 şi 18 august 2010, Raiffeisen Bank, Sucursala Constanţa, şi Banca Transilvania, Sucursala Constanţa, au sesizat IPJ Constanţa – SIF – cu privire la emiterea de către SC K.L. SRL (administrată de inculpatul I.I.) către SC S.R.C. SA Brăila a trei file CEC (în valoare totală de 30 843,57 lei) fără a avea în cont disponibilul necesar valorificării acestora. Filele cec au fost refuzate la plată datorită lipsei disponibilului.
S-a mai reţinut că între societatea comercială administrată de inculpat şi SC A.I. SA Bacău existaseră raporturi comerciale în perioada iulie-august 2010, SC K.L. SRL achiziţionând de la SC A.I. SA marfă în valoare de 37.753,72 lei, sumă pentru plata căreia inculpatul I.I. a emis cinci bilete la ordin refuzate la plată din lipsă totală de disponibil. În aceste condiţii inculpatul a emis fila cec seria RZBR1BG nr. 0100302, predată cu titlu de garanţie pentru plata livrărilor ulterioare reprezentanţilor SC A.I. SA; fila cec a fost ştampilată şi semnată de inculpat, restul rubricilor rămânând necompletate. La 13 august 2010 societatea creditoare a completat menţiunile esenţiale şi a introdus la plată fila cec, plata neputând fi efectuată din lipsă totală de disponibil.
Instanţa a mai constatat că potrivit facturilor emise de SC S.R.C. SA, a valorilor din filele cec emise şi declaraţiei de constituire parte civilă, fapta inculpatului de emitere a trei file cec fără a avea disponibil la tras a determinat SC S.R.C. SA un prejudiciu de 30.837,23 lei; societatea menţionată a solicitat totodată repararea prejudiciului constând în beneficiul nerealizat ca urmare a neîncasării preţului mărfii livrate, apreciat ca 1% pe zi penalităţi din valoarea debitului, potrivit art. 5 alin. (2) din contractul nr. 3480 din 7 iulie 2010.
S-a mai reţinut că potrivit facturii emise de SC A.I. SA, a valorilor înscrise pe fila cec emisă de societatea inculpatului, a declaraţiei de constituire ca parte civilă, SC A.I. SA a suferit un prejudiciu material efectiv în sumă de 37.659, 52 lei întrucât a livrat o cantitate de marfă de această valoare, neputând încasa preţul prin intermediul instrumentului de plată emis de inculpatul I.I. datorită necompletării elementelor esenţiale ale acestuia ca instrument de plată, precum şi ca urmare a lipsei disponibilului la tras.
Tribunalul a reţinut din situaţia de fapt că inculpatul I.I. a realizat fapte ilicite care au avut drept consecinţe subsecvente, în legătură de cauzalitate directă, producerea unor prejudicii materiale în patrimoniile celor două părţi civile menţionate. Astfel, a rezultat că, în derularea raporturilor comerciale dintre părţile civile şi societatea administrată de inculpat, SC S.R.C. SA şi SC A.I. SA au primit de la inculpat instrumente de plată constând în file cec, prin intermediul cărora trebuia ca aceste părţi civile să-şi acopere în patrimoniu contravaloarea bunurilor livrate către societatea inculpatului. Datorită însă unor motive imputabile direct inculpatului, aceste instrumente de plată nu şi-au îndeplinit funcţia economică pentru care au fost emise, astfel societăţile părţi civile rămânând cu un prejudiciu material în patrimoniul lor.
Faţă de această situaţie, tribunalul a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale pentru inculpat, respectiv există două fapte ilicite (constatate ca fiind infracţiune), există prejudicii materiale certe, exigibile şi nerecuperate, şi există un raport de cauzalitate direct între faptele ilicite şi prejudiciile constatate.
Instanţa de fond a apreciat că nu se poate reţine în cauză că nu poate exista acţiune civilă întrucât infracţiunile pentru care a fost condamnat inculpatul sunt infracţiuni de pericol şi nu infracţiuni de rezultat, deoarece această clasificare a infracţiunilor s-a realizat pentru a identifica infracţiunile la care producerea rezultatului constituie un element constitutiv al acestora, şi nu pentru a delimita infracţiunile care au aptitudinea de a produce un rezultat material, de cele care nu această aptitudine, clasificarea fiind motivată de considerente pur teoretice şi nu prin raportare la latura civilă a infracţiunii, astfel că împrejurarea că, în cazul infracţiunilor formale (de pericol) legiuitorul nu a prevăzut explicit o urmare imediată constând într-o vătămare materială, nu înseamnă că aceste infracţiuni nu pot produce niciodată o astfel de vătămare materială, vătămarea materială datorată unei infracţiuni nereprezentând întotdeauna şi o urmare imediată a acesteia, această vătămare materială putând fi şi o consecinţă subsecventă.
Prin urmare, tribunalul a reţinut că atât în cazul infracţiunilor materiale cât şi al celor formale, acţiunea civilă se soluţionează în conformitate cu regulile răspunderii delictuale, respectiv prin stabilirea faptului dacă a existat o faptă, dacă s-a produs un prejudiciu material şi dacă între faptă şi prejudiciu există legătură de cauzalitate; cum în cazul infracţiunilor pentru care a fost condamnat inculpatul I.I., acestea au produs efecte materiale în patrimoniile celor două părţi civile, s-a apreciat că acţiunile civile sunt admisibile şi întemeiate, în cursul dezbaterilor pe fondul laturii civile, inculpatul achiesând la pretenţiile formulate de părţile civile, fiind de acord cu despăgubirea lor.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.
În dezvoltarea motivelor de apel ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a arătat că apelul vizează greşita admitere a acţiunilor civile formulate în cauză; în acest sens, s-a arătat că potrivit dispoziţiilor art. 53 alin. (1) din Legea nr. 59/1934, CEC-ul are valoare de titlu executoriu, iar în această situaţie, chiar şi în cazul în care CEC-ul a fost trimis cu nerespectarea condiţiilor cerute de lege nu mai este necesară o hotărâre judecătorească pentru ca părţile vătămate să-şi poată acoperi prejudiciul, acesta putând fi recuperat prin punerea în executare silită a cecului după învestirea cu formulă executorie, admiterea acţiunii civile conducând la soluţia inadmisibilă a existenţei a două titluri executorii; s-a concluzionat în sensul inadmisibilităţii acţiunii civile, în acest sens fiind invocată decizia Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 43/2008.
Prin decizia penală nr. 9/P din 26 ianuarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa împotriva sentinţei penale nr. 436 din 14 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa; a fost desfiinţată sentinţa apelată, iar în rejudecare respinse, ca inadmisibile, acţiunile civile formulate de părţile civile SC S.R.C. SA şi SC A.I. SA Bacău.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că apelul parchetului este admisibil, chiar în absenţa declarării căii de atac de către părţile civile, având în vedere decizia Curţii Constituţionale nr. 190 din 26 februarie 2008, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea art. 362 alin. (1) lit. a) teza a doua C. proc. pen., decizie care, coroborată cu împrejurarea nepunerii în acord a prevederii declarată neconstituţională cu dispoziţiile constituţiei, conduce la concluzia încetării efectelor art.362 alin. (1) lit. a) teza a doua C. proc. pen. [la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial potrivit art. 31 alin. (1) din Legea 47/1992], procurorul putând declara apel, atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă a cauzei, astfel după cum prevedea art. 362 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. anterior modificării prin art. I pct. 169 din Legea nr. 365/2006.
Referitor la admisibilitatea acţiunii civile în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 84 din Legea 59/1934 a fost avută în vedere decizia pronunţată asupra recursului în interesul legii de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nr. 43/2008 precum şi decizia Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 4/2009; deciziile amintite au fost considerate aplicabile în cauză cu motivarea că la data săvârşirii faptelor era în vigoare Codul Civil din 1864, aplicabil în speţă potrivit dispoziţiilor art. 3 şi art. 5 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii 287/2009 privind Codul Civil. S-a concluzionat că, în speţă, acţiunile civile formulate de părţile civile sunt inadmisibile.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs partea civilă SC S.R.C. SA Brăila; în cuprinsul declaraţiei de recurs (f. 2-3 dosar recurs) s-a menţionat că neobligarea la plata prejudiciului a celui vinovat de producerea acestuia încalcă principiul reparării integrale a prejudiciului şi „prezumţia de vinovăţie” instituite prin Legea 59/1934.
Analizând recursul declarat prin prisma criticii invocate şi în limitele prevăzute de art. 3855 şi următoarele C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din verificarea actelor dosarului, în cauză, inculpatul I.I. a fost condamnat (prin sentinţa penală nr. 386 din 17 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia penală, definitivă prin neapelare) între altele şi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (faţă de partea civilă SC S.R.C. SA) şi a infracţiunii prevăzute de art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea 59/1934 (faţă de partea civilă SC A.I. SA); ambele cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
Rezultă că, după cum în mod just a constatat şi instanţa de apel, în speţă era incidentă decizia nr. 43/2008 pronunţată de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, asupra recursului în interesul legii.
Astfel, se reţine că infracţiunile prevăzute de Legea 59/1934 pentru comiterea cărora inculpatul a fost condamnat, având relevanţă în soluţionarea laturii civile a cauzei sunt infracţiuni de pericol (nefiind, prin ele însele, cauzatoare de prejudicii), existenţa lor nefiind condiţionată de producerea unor consecinţe patrimoniale, incriminarea faptelor având ca scop protejarea doar a relaţiilor sociale referitoare la operaţiunile cu cecuri, în vederea asigurării credibilităţii acestor instrumente de plată şi a determinării emiterii corecte a cecurilor, iar nu acoperirea vreunei pagube materiale.
În cazul acestor infracţiuni (reglementate de dispoziţiile art. 84 din Legea 59/1934), subiectul pasiv este instituţia bancară a cărei credibilitate a fost periclitată prin acţiunea de emitere a cecului fără respectarea prevederilor legale, iar nu beneficiarul cecului astfel emis; de asemenea, cu privire la aceste fapte, situaţia premisă este dată de existenţa unui raport juridic de natură contractuală, în care cecul reprezintă o garanţie a executării de debitor a obligaţiilor asumate prin contractele comerciale încheiate, prejudiciul fiind determinat creditorului – parte vătămată prin neexecutarea de către debitorul – inculpat a obligaţiilor contractuale, iar nu prin emiterea ulterioară a cecului cu încălcarea prevederilor legii penale.
Aşadar, pentru acoperirea prejudiciului creditorul are la dispoziţie doar acţiunea civilă separată, izvorâtă din contract şi nu pe cea întemeiată pe răspunderea delictuală, aceasta având în vedere şi împrejurarea că cecul este titlu executoriu (chiar în cazul emiterii contrar dispoziţiilor legale), nefiind necesară o hotărâre judecătorească pentru ca partea vătămată creditoare să îşi poată acoperi prejudiciul, ce poate fi recuperat prin punerea în executare silită a cecului investit cu formulă executorie, eventuala admitere a acţiunii civile (alăturată celei penale) conducând la existenţa concomitentă a două titluri executorii, ceea ce este inadmisibil.
Se reţine, astfel, că în mod legal, temeinic şi corect motivat, instanţa de apel a apreciat ca inadmisibilă acţiunea civilă.
Astfel, recurenta parte civilă are împotriva inculpatului acţiunea civilă întemeiată pe contractul încheiat cu acesta („ex contractu”) şi, de asemenea, îndrituirea de a pune în executare silită filele cec emise de inculpat (care constituie titluri executorii, impunându-se, însă, prealabila învestire cu formulă executorie) având, aşadar, posibilitatea reală şi efectivă de reparare integrală a prejudiciului, criticile sub acest aspect cuprinse în declaraţia de recurs neputând fi primite.
Pentru considerentele ce preced, constatându-se legalitatea şi temeinicia deciziei recurate şi caracterul netemeinic al recursului promovat, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul declarat de partea civilă SC S.R.C. SA Brăila va fi respins, ca nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligată recurenta parte civilă la plata cheltuielilor judiciare statului, din care suma reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă SC S.R.C. SA Brăila împotriva deciziei penale nr. 9/P din 26 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 29 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1772/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1849/2012. Penal. îndreptare eroare... → |
|---|
