ICCJ. Decizia nr. 188/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.188/2012
Dosar nr. 1975/239/2010
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 95 din 16 mai 2011 pronunţată de Judecătoria Hârlău în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul S.G., împotriva rezoluţiei nr. 1430/P din 14 septembrie 2010 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău şi menţinută prin rezoluţia nr. 197/11/2 din 14 octombrie 2010 pronunţată de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău.
În motivarea hotărârii s-a subliniat că la data de 20 octombrie 2008 numitul S.I.G. a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău şi a solicitat să se efectueze cercetări faţă de numiţii S.C., S.M., M.S., M.I.M., M.M., M.C., M.S.M. şi H.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 220 alin. (3) C. pen., art. 293 alin. (2) C. pen., art. 217 alin. (1) C. pen., art. 205, art. 193 şi art. 206 C. pen.
Făcându-se cercetări s-a stabilit de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău că petentul nu a putut fi audiat întrucât acesta a refuzat să se prezinte la audiere. Organele de poliţie la data de 20 ianuarie 2009 şi respectiv 23 ianuarie 2009 au mers la locuinţa acestuia în vederea audierii sale, dar a refuzat să iasă din locuinţă, iar toţii vecinii au confirmat că este acasă.
Fiind audiat intimatul S.C. acesta a declarat că este vecin cu petentul, fiind verişor cu acesta, iar în spatele locuinţei sale deţine în proprietate o grădină în suprafaţă de 2.5 ha, o parte fiind arabil, o parte fâneaţă, iar cealaltă parte vie. întrucât grădina intimatului S.C. se termină într-o gârlă în care nu se poate face accesul cu căruţa, s-a hotărât împreună cu alţi vecini, respectiv ceilalţi făptuitori să astupe gropile cu pământ şi să amenajeze o cale de acces spre locuinţele şi grădinile lor, iar intimatul S.C. a început amenajarea căii de acces în toamna anului 2008, fiind ajutat de vecinul M.I.M. În ajutorul acestora au venit şi alţi cetăţeni plătiţi cu ziua ca M.C. şi H.D. Acest drum nu trece pe proprietatea petentului S.G., nu-i afectează în niciun fel proprietatea, şi pe perioada cât aceştia au lucrat la acest drum, acesta nu a venit la faţa locului şi nu au făcut niciun fel de obiecţii.
Petentul a pretins că la data de 4 august 2008 făptuitorii, „sub comanda" lui S.C., au început să lucreze la acest drum care este situat pe terenul său, distrugând borne şi pomi fructiferi. A depus la dosarul cauzei sentinţa civilă nr. 670/1995 a Judecătoriei Paşcani, Hotărârea nr. 3884/2006 a Comisiei Judeţene Iaşi de aplicare a Legii 18/1991 din care rezultă că acesta este proprietarul suprafeţei de 3.50 ha teren situată pe raza comunei Scobinţi, judeţul Iaşi (intravilan şi extravilan). Acesta nu a prezentat însă un proces verbal de punere în posesie sau un titlu de proprietate din care să rezulte vecinătăţile terenurilor pe care le deţine în proprietate, în vederea identificării suprafeţei de teren în cauză în legătură cu care pretinde că făptuitorii i-ar fi tulburat posesia prin amenajarea unui drum, pe o lungime de 80 m şi o lăţime de 7-8 m. De asemenea, petentul nu a colaborat cu organele de cercetare penală, refuzând să dea declaraţii în vederea identificării şi delimitării terenului în cauză, conform actelor de proprietate şi a altor acte pe care este posibil să le deţină dar nu le-a prezentat. Fără acest act nu a fost posibilă cercetarea la faţa locului şi respectiv verificarea existenţei infracţiunii de tulburare posesie, sens în care instanţa a reţinut ca legală şi temeinică rezoluţia procurorului.
Relativ la fapta de fals privind identitatea, instanţa a reţinut că nu există probe în susţinerea acestei sesizări şi nici indicii care să conducă la întrunirea condiţiilor prevăzute de lege, ale elementelor constitutive ale acestei infracţiuni.
De asemenea, pentru faptele de insultă, calomnie şi ameninţare sesizate de către petent, în cauză nu s-au conturat probe sau indicii de săvârşire acestor fapte de către persoanele reclamate.
Prin sentinţa penală 207 din 07 octombrie 2009 a fost respinsă plângerea petentului şi prin Decizia penală 267 din 08 aprilie 2010 a Tribunalului Iaşi a fost admisă plângerea petentului, trimiţându-se cauza la parchet pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburare de posesia prevăzută de art. 220 alin. (3) C. pen., urmând ca organele de cercetare să solicite relaţii la primărie cu privire la posesia terenului şi să efectueze o cercetare la faţa locului şi expertiza solicitată de petent.
Prin adresa 384 din 09 iulie 2010 Primăria comunei Scobinti, în baza actelor existente în evidentele sale a comunicat organelor de cercetare penală, faptul că, acea cale de acces amenajată pe proprietatea intimaţilor S.C., M.I.M., este în aproprierea limitei cu S.G., insă nu afectează proprietatea acestuia, acest aspect rezultând în urma măsurătorilor efectuate la faţa locului.
Instanţa a reţinut că între părţi a existat o situaţie conflictuală, petentul fiind nemulţumit şi de modalitatea de reconstituire a dreptului de proprietate al intimaţilor, insă instanţa a fost investită doar cu plângere împotriva rezoluţiei procurorului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburare de posesie prevăzută de art. 220 alin. (3) C. pen. aşa cum rezultă din Decizia penală 267 din 08 aprilie 2010 prin care s-a admis plângerea petentul şi trimis cauza la parchet în vederea completării materialului de urmărire penală.
Organele de urmărire penală au efectuat demersurile necesare pentru a identifica terenurile în litigiu şi s-a constatat că acţiunea de amenajare a căii de acces nu a afectat proprietatea petentului, nefiindu-i tulburată posesia, drept pentru care în mod corect s-a confirmat propunerea organelor de urmărire penală de a nu se începe urmărirea penală faţă de făptuitori, deoarece această faptă nu există. In ceea ce priveşte celelalte infracţiuni reclamante de către petent de ameninţare insultă, calomnie, distrugere, pentru aceste infracţiuni s-a dat o soluţie de neîncepere a urmăririi penală rămasă definitivă, instanţa urmând a nu le mai analiza.
Cu privire la celelalte nemulţumiri ale petentului de fals în acte, corupţie faţă de organe ale statului sau alte persoane implicate în urmărirea penală, reconstituirea dreptului de proprietate, instanţa nu le-a analizat, întrucât în cauză nu s-au făcut cercetări sub aceste aspecte, petentul putând să facă noi plângeri penale la organele abilitate pentru a se pronunţa în acest sens.
In prezenta cauză, a reţinut instanţa că petentul a făcut o plângere reclamând o anumită stare de fapt şi în baza principiului oficialităţii urmăririi penale, organele de cercetare au încadrat în drept fapta. Cu privire la încadrarea juridică pretinsă de petent de tulburare de posesie a reţinut instanţa că pe considerentele menţionate nu sunt incidente aceste dispoziţii, deoarece nu a fost tulburată posesia, nedeţinând-o nici sub nume de proprietar şi nici sub un alt titlu. Faţă de întregul material probator, instanţa a reţinut ca este investită cu o plângere împotriva rezoluţie procurorului prin care s-a respins ca neîntemeiată plângerea împotriva rezoluţiei parchetului. A mai reţinut instanţa că partea vătămată nu are acte pe terenul reclamat, nedeţinând posesia.
Instanţa a apreciat că în cauză în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de S.C., M.S., S.M., M.I.M., M.M., M.C., M.S.M., H.D. pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie, deoarece această faptă nu există şi pe cale de consecinţă au fost menţinute soluţiile adoptate în cauză, fiind respinsă plângerea petentului în temeiul art. 278 indice 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petentul S.I.G. invocând nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii. în motivarea recursului promovat petentul a susţinut că deţine acte din conţinutul cărora rezultă vinovăţia persoanelor împotriva cărora a formulat plângerea penală şi solicitat admiterea recursului şi începerea urmăririi penale faţă de făptuitorii indicaţi în plângere.
Prin Decizia penală nr. 895 din 6 septembrie 2011 Curtea de Apel Iaşi a respins ca inadmisibil recursul declarat de petentul S.I.G. împotriva sentinţei penale nr. 95 din data de 16 mai 2011 a Judecătoriei Hârlău, hotărâre pe care a menţinut-o. A obligat recurentul să plătească statului cheltuieli judiciare.
A constatat instanţa, prin prisma motivelor invocate dar sub toate aspectele potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., că recursul promovat este inadmisibil, întrucât potrivit disp. art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alineatului 8 din articolul sus menţionat este definitivă.
La data de 14 septembrie 2011, nemulţumit de această hotărâre, petentul S.I.G. a formulat recurs împotriva deciziei definitive nr. 895 pronunţată la data de 6 septembrie 2011 a Curţii de Apel Oradea.
Examinând hotărârea atacată prin prisma admisibilităţii căii de atac a recursului, în faţa Înaltei Curţi, în raport de obiectul cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este inadmisibil.
Astfel, Judecătoria Hârlău, în baza art. 278/1 pct. 8 lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul S.I.G., Curtea de Apel Iaşi a soluţionat cauza ca instanţă de recurs, conform prevederilor art. 385/1 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., hotărârea pronunţată fiind definitivă.
Astfel, urmează a fi, de asemenea, respins, ca inadmisibil, în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul declarat de petentul S.I.G., conform art. 385/ 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul de faţă fiind un recurs la recurs, aplicându-se şi prevederile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul S.I.G. împotriva deciziei penale nr. 895 din 6 septembrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 24 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 189/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 187/2012. Penal. Infracţiuni privind... → |
|---|
