ICCJ. Decizia nr. 206/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.206/2012

Dosar nr. 1832/110/2010

Şedinţa publică din 25 ianuarie 2012

Prin sentinţa penală nr. 134/D din 7 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul 1832/110/2010 s-a dispus condamnarea inculpatului I.M., pentru săvârşirea infracţiunilor:

- tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174-176 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen la pedeapsa de 12 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II a, lit. b) C. pen.

- violare de domiciliu, prev. art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 61 C. pen. s-a revocat măsura liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă de 1534 zile rămas de executat din pedeapsa de 18 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 92/ 1995 a Tribunalului Bacău şi s-a dispus contopirea acestuia cu fiecare din pedepsele aplicate în cauză rezultând două pedepse rezultante de câte 12 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II a, lit. b) C. pen., respectiv 4 ani închisoare .

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite cele două pedepse rezultante în pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare şi de 10 ani interzicerea drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II a, lit. b) C. pen., la care s-a adăugat un spor de 1 an închisoare.

S-a stabilit o pedeapsă de executat de 13 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II a, lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi a arestului preventiv de la 26 decembrie 2010 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea barei metalice folosite la săvârşirea infracţiunii şi păstrarea ca mijloc de probă a exudat faringian - plic 1- aflate la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Bacău.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ. s-a luat act că partea civilă C.M. şi Spitalul Judeţean Bacău nu au solicitat despăgubiri civile.

A fost obligat inculpatul către Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bacău la suma de 1428,95 lei, reprezentând cheltuieli de transport şi către Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu" laşi, suma de 1132,66 lei, cheltuieli de spitalizare .

Onorariu avocat oficiu în sumă de 200 lei a fost suportat din fondul Ministerului Justiţiei.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.200 lei cheltuieli judiciare către stat în care s-a inclus şi onorariu avocat oficiu.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a avut în vedere următoarea situaţie de fapt.

Inculpatul I.M. a întreţinut relaţii de concubinaj cu numita B.S.M. însă în urma unor neînţelegeri, aceasta a părăsit locuinţa inculpatului şi s-a mutat la locuinţa părţii vătămate C.M. din mun. Bacău. Cunoscând că numita B.S.M. se află la locuinţa părţii vătămate şi dorind să o aducă pe concubină la locuinţa sa, la data de 26 decembrie 2010, în jurul orelor 11.00, inculpatul s-a deplasat la domiciliul părţii vătămate C.M., împreună cu făptuitorul R.M.C., ambii fiind înarmaţi cu obiecte contondente iar R.M.C. având asupra sa un cuţit cu lama de aproximativ 30 de centimetri.

Ajungând la locuinţa părţii vătămate, inculpatul I.M. şi făptuitorul R.M.C., au pătruns fără drept în curtea părţii vătămate şi s-au apropiat de uşa de la intrarea în locuinţă, cu intenţia de a pătrunde în interior. Sesizând intenţia celor doi, dându-şi seama care este motivul venirii acestora, numita B.S.M., care se afla în interiorul locuinţei, a încercat să îi împiedice pe cei doi să pătrundă în încăpere, împingând de uşă pentru ca aceasta să nu fie deschisă.

În ajutorul numitei B.S.M. a venit şi partea vătămată C.M. care, din interiorul încăperii, a împins de uşă pentru ca aceasta să nu poată fi deschisă de către inculpat ajutat de făptuitor.

Inculpatul I.M. şi făptuitorul R.M.C. au folosit obiectele contondente ce le aveau asupra lor au forţat uşa provocând deteriorarea acesteia şi au reuşit să pătrundă în interior unde între partea vătămată şi inculpatul I.M. a avut loc un conflict în care aceştia s-au lovit reciproc. în timpul conflictului, făptuitorul R.M.C. folosind un târnăcop ce îl avea asupra sa, a lovit un perete de rigips, provocând deteriorarea acestuia.

Conflictul dintre inculpat şi partea vătămată s-a mutat în curte, unde inculpatul I.M. a aplicat părţii vătămate mai multe lovituri cu ranga de fier, în zona capului, cauzând părţii vătămate o plagă contuză parietal stânga şi o fractură deschisă temporo-parietal stânga, leziuni în urma cărora partea vătămată a căzut în stare de inconştienţă.

În conflictul dintre partea vătămată şi cei doi agresori, a intervenit fratele părţii vătămate, martorul C.V. care locuieşte într-o încăpere alăturată şi care fusese alertat de strigătele şi zgomotele venite din locuinţa părţii vătămate.

În timpul în care inculpatul I.M. a agresat pe partea vătămată C.M., făptuitorul R.M.C. se lupta cu martorul C.V., intervenit în conflict în sprijinul fratelui său, martorul reuşind să îl împingă pe R.M.C. afară din curte. Ajungând pe trotuarul din faţa curţii, martorul C.V. a reuşit să smulgă târnăcopul din mâna făptuitorului R.M.C. însă acesta a scos de sub haine un cuţit cu lama de aproximativ 30 de centimetri la vederea căruia martorul C.V. a aruncat târnăcopul înspre agresor şi a fugit în curte.

Făptuitorul R.M.C. a recuperat târnăcopul, a pătruns din nou în curte şi cu târnăcopul a aplicat o lovitură în zona braţului stâng al părţii vătămate C.M., care se afla întins la sol, fiind în stare de inconştienţă după ce fusese lovit cu ranga în cap de către inculpatul I.M.

După săvârşirea faptelor, inculpatul I.M. a forţat-o pe numita B.S.M. să îl urmeze şi însoţit de aceasta s-a deplasat înspre centrul municipiului Bacău, fiind urmărit de organele de poliţie şi jandarmi, care fuseseră alertate de martori, inculpatul fiind depistat în zona bisericii „Sf. Nicolae" din mun. Bacău, având asupra sa ranga de fier folosită la săvârşirea faptei.

Partea vătămată C.M. a fost transportată în comă la Spitalul Judeţean Bacău însă având în vedere gravitatea leziunilor, aceasta a fost transportată la Spitalul de Neurochirurgie laşi.

Din Raportul de primă expertiză medico legală nr. 356 din 16 martie 2011 al IML laşi, rezultă că partea vătămată C.M. a suferit un traumatism cranio-cerebral acut deschis, obiectivat prin plagă contuză parietală stânga, hematom epicranian, fractură deschisă cominutivă cu minimă înfundare parieto-temporală stânga cu iradiere până în vecinătatea marii aripi a sfenoidului, hematom extradural parietal stâng, hematom subdural temporal stâng, contuzie braţ stâng, leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 40-45 zile de îngrijire medicală şi care, având în vedere obiectul folosit, zona vizată şi forţa cu care au fost aplicate loviturile, apreciindu-se că au fost de natură a pune în pericol viaţa părţii vătămate. Hematomul braţului stâng, provocat prin lovirea părţii vătămate de către făptuitorul R.M.C., a necesitat 5-7 zile de îngrijire medicală pentru vindecare.

Situaţia de fapt rezultă din următoarele mijloace de probă: actul de sesizare din oficiu; proces verbal de cercetare la faţa locului şi planşa fotografică; procese verbale de depistare; declaraţiile părţii vătămate C.M.; raport de primă expertiză medico-legală; aprecieri preliminare ale IML laşi;certificat medico-legal nr. 18A41 din 04 ianuarie 2011 al S.M.L Bacău; bilet de ieşire din spital a părţii vătămate C.M., foaie de observaţie clinică generală a părţii vătămate C.M., adresa de constituire părţi civile;declaraţiile martorilor C.V., B.S.M., S.V., C.I.A.,declaraţiile inculpatului I.M.

În drept, faptele săvârşite de inculpatul I.M., constând în aceea că, la data de 26 decembrie 2010, în jurul orelor 11:00, a pătruns fără drept în curtea şi în locuinţa părţii vătămate C.M. din mun. Bacău, împreună cu făptuitorul R.M.C., ambii forţând uşa de acces în imobil, inculpatul I.M. având asupra sa o rangă de fier iar făptuitorul R.M.C. fiind înarmat cu un târnăcop şi un cuţit cu lama de aproximativ 30 centimetri, iar în urma opoziţiei întâmpinate, inculpatul s-a luptat cu partea vătămată căreia i-a aplicat mai multe lovituri cu o rangă de fier în zona capului, cauzând acesteia leziuni vindecabile în 40-45 zile de îngrijire, leziuni care, prin intensitate, obiectul folosit şi zona corpului vizată, au pus în pericol viaţa părţii vătămate întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de tentativă la omor deosebit de grav şi violare de domiciliu, prevăzute de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - 176 lit. c) C. pen., art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen.

La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului, instanţa a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptelor comise, prin intrarea fără drept în curtea părţii civile şi prin lovirea victimei în mod repetat cu o rangă de fier, cauzându-i leziuni care au fost de natură să îi pună viaţa în primejdie.

S-a avut în vedere persoana inculpatului care are antecedente penale, fiind recidivist, a mai comis o faptă de omor dar şi poziţia acestuia, care, în parte a recunoscut faptele .

S-a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea pentru fiecare faptă cât şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi. în baza art. 61 C. pen. s-a revocat măsura liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă de 1534 zile rămas de executat din pedeapsa de 18 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 92/ 1995 a Tribunalului Bacău şi s-a dispus contopirea acestuia cu fiecare din pedepsele aplicate în cauză rezultând două pedepse rezultante, iar în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit cele două pedepse rezultante în pedeapsa cea mai grea.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsă reţinerea şi arestarea preventivă la zi.

Instanţa a considerat că scopul educativ al pedepsei poate fi atins doar prin privare de libertate fapt pentru care, în baza art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II şi lit. b) C. pen.

Aplicarea pedepselor accesorii inculpatului trebuie realizată atât în baza art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), cât şi prin prisma Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, a Protocoalelor adiţionale şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului care, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (2) şi art. 20 din Constituţia României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenţii de către România prin Legea nr. 30/ 1994.

Astfel, în cauza Hirst c. Marii Britanii (hotărârea din 30 martie 2004), Curtea a analizat chestiunea interzicerii legale automate a dreptului de vot persoanelor deţinute aflate în executarea unei pedepse, constatând că în legislaţia britanică „interzicerea dreptului de a vota se aplică tuturor deţinuţilor condamnaţi, automat, indiferent de durata condamnării sau de natura ori gravitatea infracţiunii" ( aceeaşi concepţie a legiuitorului reflectându-se şi în legislaţia română actuală, n. inst). Curtea a acceptat „că există o marjă naţională de apreciere a legiuitorului în determinarea faptului dacă restrângerea dreptului de vot al deţinuţilor poate fi justificată în timpurile moderne şi a modului de menţinere a justului echilibru", însă a concluzionat că ar. 3 din Primul protocol adiţional a fost încălcat, întrucât „legislaţia naţională nu analizează importanţa intereselor în conflict sau proporţionalitatea şi nu poate accepta că o interzicere absolută a dreptului de vot, pentru orice deţinut, în orice împrejurare, intră în marja naţională de apreciere; reclamantul din prezenta cauză şi-a pierdut dreptul de vot ca rezultat al unei restricţii automate impuse deţinuţilor condamnaţi şi se poate pretinde victimă a acestei măsuri".

În consecinţă, o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota, care nu lasă nici o marjă de apreciere judecătorului naţional în vederea analizării temeiurilor care ar determina luarea acestei măsuri, încalcă art. 3 din Primul Protocol adiţional.

Prin urmare, în aplicarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţa nu a aplicat în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a) teza I, ci a analizat în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune faţă de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite sau comportamentul inculpatului.

În acelaşi sens este şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. LXXIV din 5 noiembrie 2007, pronunţată într-un recurs în interesul legii, potrivit căreia, dispoziţiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza I - c) C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen.

Astfel, natura faptei săvârşite şi circumstanţele producerii acesteia au determinat instanţa a aprecia că aplicarea acestei pedepse accesorii se impune, şi în consecinţă, în temeiul art. 71 C. pen. şi art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional C.E.D.O., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ. s-a luat act că partea civilă C.M. şi Spitalul Judeţean Bacău nu au solicitat despăgubiri civile.

Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bacău s-a constituit parte civilă cu suma de 1428,95 lei, reprezentând cheltuieli de transport a părţii vătămate C.M. la Spitalul Judeţean de Urgenţe Bacău şi ulterior la Spitalul de Neurochirurgie laşi, iar Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu" laşi, s-a constituit parte civilă cu suma de 1132,66 lei, reprezentând costul asistenţei medicale acordate părţii vătămate C.M. astfel că a fost obligat inculpatul la plata acestor sume .

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat la data rămânerii definitive a hotărârii.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău şi inculpatul I.M. fără a arăta în scris criticile aduse hotărârii pronunţate de prima instanţă.

Procurorul a înţeles să critice sentinţa apelată sub următoarele aspecte:

S-a invocat netemeinicia sentinţei penale cu privire la cuantumul pedepsei aplicată inculpatului I.M., apreciindu-se că se impunea aplicarea unui spor mai mare având în vedere perseverenţa infracţională a inculpatului şi gravitatea faptelor comise. S-a considerat că instanţa nu a făcut o justă individualizare, în conformitate cu criteriile generale de individualizare prev. în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi cu scopul pedepsei, astfel cum este definit de dispoziţiile art. 52 C. pen.

Astfel, în ziua de 26 decembrie 2010, în jurul orelor 11,00, inculpatul I.M. a pătruns fără drept în curtea şi în locuinţa părţii vătămate C.M. din mun. Bacău, însoţit de altă persoană, ambii fiind înarmaţi. Pătrunderea s-a realizat cu scopul de a agresa partea vătămată, motivat de convieţuirea consensuală a lui C.M. cu fosta concubină a inculpatului. Toate armele pe care cei doi le aveau asupra lor erau apte să producă uciderea părţii vătămate. Rezultatul nu s-a produs doar datorită opoziţiei părţii vătămate care a fost lovită cu ranga în zona capului, suferind leziuni vindecabile în 40-45 zile de îngrijiri medicale. Partea vătămată a fost transportată în comă la Spitalul Judeţean Bacău, iar ulterior, datorită gravităţii leziunilor, la Spitalul de Neurochirurgie laşi.

Aceste leziuni, prin intensitate, prin obiectul folosit de inculpat şi zona corpului vizată, au pus în pericol viaţa părţii vătămate.

Vinovăţia inculpatului I.M. este cert stabilită căci, prin mijloacele cu care a acţionat, a prevăzut că ar putea ucide partea vătămată C.M.

Referitor la persoana inculpatului, s-a menţionat faptul că, a săvârşit infracţiunile care fac obiectul prezentului dosar în stare de recidivă postcondamnatorie, primul termen al recidivei fiind tot o infracţiune îndreptată contra vieţii. Pentru această primă infracţiune prevăzută de art. 174 C. pen., inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 18 ani prin sentinţa penală nr. 92/D din 29 iunie 1995 a Tribunalului Bacău.

Pedeapsa închisorii aplicată anterior inculpatului prin sentinţa penală nr. 92/1995 a Tribunalului Bacău, ca de altfel şi celelalte pedepse aplicate pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat şi tâlhărie (cazier - fil. 106), nu l-au reeducat în spiritul respectării unor minime reguli de convieţuire socială, iar coerciţia la care a fost supus nu şi-a produs efectele urmărite de organele judiciare.

n continuare, după liberarea sa condiţionată (căci faptele deduse judecăţii au fost săvârşite în termenul de definitivare al liberării condiţionate din sentinţa penală susmenţionată), inculpatul a dovedit o gravă lipsă de respect a valorilor sociale importante, o disponibilitate neechivocă de a curma viaţa altor persoane (în ultimul său cuvânt, inculpatul a precizat că se consideră vinovat, dar regretă că nu a omorât partea vătămată C.M.). Nu trebuie ignorate nici aspectele cuprinse în raportul de expertiză medico - legală psihiatrică (fi. 132-134) care relevă „eu autistic, infantil, care refuză să se supună normelor convenţionale ale mulţimii, voinţa de a decide prin sine însuşi. Preocupare pentru a manipula şi domina obiectele din mediu; manifestare fără scrupule pentru a-şi atinge scopul".

S-a considerat că toate cele prezentate îl caracterizează pe inculpatul I.M. ca fiind deosebit de periculos şi se impune aplicarea unui spor mai mare pentru ca pedeapsa să-şi atingă scopul aşa cum este definit în art. 52 C. pen. - prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

La termenul din 4 octombrie 2011, procurorul a înţeles să extindă motivele de apel, arătând că pedeapsa rezultantă în urma contopirii pedepsei de 4 ani închisoare stabilită pentru infracţiunea de violare de domiciliu cu restul de pedeapsă neexecutat de 1534 zile din pedeapsa de 18 ani închisoare aplicată prin nr. 92/1995 a Tribunalului Bacău este nelegală, întrucât pedeapsa rezultantă este mai mică decât restul neexecutat.

Cu ocazia dezbaterilor apelului, apărătorul inculpatului a invocat netemeinicia soluţiei de condamnare pronunţată în cauză, apreciind că probele administrate în cursul procesului penal nu au aptitudinea de a demonstra vinovăţia inculpatului faţă de infracţiunea de violare de domiciliu, întrucât inculpatul nu a avut intenţia de pătrunde fără drept în domiciliul părţii vătămate, iar prezenţa inculpatului în incinta locuinţei s-a datorat invitaţiei părţii vătămate care l-a şi lovit cu un băţ în cap.

În ceea ce priveşte infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav, apelantul a criticat, omisiunea instanţei de a reţine starea de provocare a inculpatului cauzată de comportamentul părţii vătămate care l-a lovit primul cu un băţ.

În considerarea acestor critici, s-a solicitat de către inculpat prin apărătorul său, admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei apelate, achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunea prev. de art.192 alin. (1), (2) C. pen. şi reducerea pedepsei pentru infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174-176 lit. c) C. pen. prin efectul reţinerii circumstanţei atenuante legale prev. de art. 73 lit. b) C. pen.

Curtea examinând actele si lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate cat si din oficiu sub toate aspectele de fapt si de drept, a constatat că cele două apeluri sunt fondate, urmând a fi admise în următoarele limite:

Curtea de Apel Bacău a constatat că prima instanţă, în urma analizei probelor administrate în cauză, a reţinut o situaţie de fapt corespunzătoare adevărului şi a stabilit o încadrare juridică corectă a faptelor supuse judecăţii.

De asemenea prima instanţă a apreciat corect temeinicia probelor în acuzare administrate în cauză, pronunţând legal si temeinic o soluţie de condamnare a inculpatului pentru ambele fapte ce au făcut obiectul acuzaţiei în prezentul proces penal.

În mod judicios, Tribunalul Bacău a constatat că probele administrate în cursul procesului penal relevă cu certitudine faptul că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu reţinută în sarcina sa.

Apărarea inculpatului conform căreia acesta nu a avut intenţia de a pătrunde fără drept în domiciliul părţii vătămate, iar prezenţa inculpatului în incinta acestei locuinţe s-a datorat invitaţiei părţii vătămate care ulterior l-a şi lovit cu un băţ în cap, este contrazisă de probele administrate în cauză.

Edificatoare în demonstrarea vinovăţiei inculpatului faţă de această faptă sunt declaraţiile părţii vătămate C.M. care a afirmat că inculpatul a pătruns în curtea locuinţei fără acordul său împreună cu o altă persoană (R.M.C.), loc unde a fost lovit de inculpat cu partea metalică a unui târnăcop, care se coroborează cu declaraţiile martorilor B.S.M. care a perceput nemijlocit activitatea infracţională a inculpatului descrisă de partea vătămată şi C.V. care confirmă şi acesta prezenţa inculpatului în curtea părţii vătămate precum şi atitudinea agresivă a acestuia care avea în mână o rangă cu care dorea să o lovească pe partea vătămată.

Nefondată este şi susţinerea inculpatului referitoare la incidenţa în cauză a prevederilor art. 73 lit. b) C. pen., referitoare la săvârşirea faptei în stare de provocare.

Pentru existenţa circumstanţei atenuante legale a provocării, sunt necesare întrunirea a trei condiţii cumulative: existenţa unei anumite activităţi de provocare din partea victimei; actul provocator al victimei să determine o puternică emoţie inculpatului; sub stăpânirea puternicei tulburări sau emoţii, inculpatul să fi săvârşit infracţiunea.

Din economia probelor administrate în cauză, Curtea a constatat că nici una din condiţiile enumerate, nu sunt incidente în prezenta cauză, apreciind în concordanţă cu opinia primei, că acţiunile de violenţă fizică comise de inculpat, care au cauzat vătămarea corporală a părţii vătămate şi punerea în primejdie a vieţii, nu fost comise de către recurent cât timp se afla sub o puternică tulburare sau emoţie cauzată de actele de provocare ale părţii vătămate care l-ar fi lovit prima cu un băţ în cap.

Susţinerea recurentului conform căreia partea vătămată fără nici un motiv l-a atacat pe inculpat lovindu-l cu un obiect contondent, situaţie care I-a determinat să riposteze şi acesta la rândul său, prin lovirea părţii vătămate, nu constituie un act de provocare întreprins de victima infracţiunii.

Comportamentul părţii vătămate care l-a lovit pe inculpat, nu constituie un act de provocare în accepţiunea prevederilor art. 73 lit. b) C. pen. şi nu putea provoca în psihicul inculpatului starea de emoţie şi puternica tulburare specifică provocării, care i-a răpit acestuia posibilitatea de control asupra acţiunilor sale, atât timp cât comportamentul agresiv a fost iniţiat de către acesta care a pătruns fără drept în curtea locuinţei părţii vătămate împreună cu o altă persoană, a spart uşa de la intrarea în această locuinţă uzând de obiecte contondente şi a lovit în cele din urmă pe partea vătămată.

Comportamentul deosebit de violent al inculpatului rezultă dincolo de orice dubiu din declaraţiile martorilor B.S.M. şi C.V., care au relatat explicit că inculpatul a fost cel care a intrat fără drept în curtea locuinţei părţii vătămate împreună cu R.M. a provocat scandal, şi a lovit-o pe partea vătămată.

În ceea priveşte modalitatea de individualizare a pedepsei principale,criticată de procuror, nu împărtăşeşte această opinie şi, mai mult Curtea consideră că pedepsele (principală şi complementară) stabilite de prima instanţă pentru infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174-176 lit. c) C. pen. sunt prea severe, necorespunzând funcţiilor de constrângere şi reeducare precum şi scopului preventiv.

Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.

De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.

Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.

Sub aspectul individualizării pedepsei în speţă, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se cont de gradul de pericol social, în concret ridicat al faptei comise agravat de circumstanţele reale ale săvârşirii ei, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.

Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie a făptuitorului.

Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în Codul penal român, art. 52 alin. (1) potrivit căruia "scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni".

Dar, fireşte, în lumina criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), gravitatea concretă a unei activităţi infracţionale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat şi cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei şi făptuitorului.

Aplicând aceste consideraţii de ordin teoretic la speţa de faţă, Curtea de Apel Bacău, în contrast cu opiniile procurorului şi primei instanţe, apreciază că fapta comisă de către inculpat este foarte gravă, inculpatul prezentând o periculozitate considerabilă, fiind îndreptată împotriva celei mai importante valori apărate de legea penală - dreptul la viaţă al persoanei, cu atât mai mult cu cât inculpatul a mai săvârşit anterior un omor.

Curtea constată că acţiunile inculpatului de a lovi partea vătămată cu un corp dur, este gravă, dovedind astfel o totală lipsă de respect faţă de dreptul la viaţă a victimei, însă în operaţia complexă a reindividualizării tratamentului penal, apreciază că resocializarea sa viitoare pozitivă este posibilă şi prin aplicarea unor pedepse mai mici(principală şi complementară) decât cele stabilite de prima instanţă, orientate mai aproape de minimul special prevăzut de textul incriminator, care să fie în deplin acord cu dispoz. art. 1 C. pen., ce prevăd că "legea penală apără...persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea precum şi întreaga ordine de drept".

În ceea ce priveşte motivul de apel referitor la nelegalitatea pedepsei rezultante obţinută în urma contopirii pedepsei de 4 ani închisoare stabilită pentru infracţiunea de violare de domiciliu cu restul de pedeapsă neexecutat de 1534 zile din pedeapsa de 18 ani închisoare aplicată prin nr. 92/1995 a Tribunalului Bacău, întrucât pedeapsa rezultantă este mai mică decât restul neexecutat, Curtea a constatat că este întemeiat, urmând ca prin prezenta decizie să se procedeze la o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 61 C. pen.

Prin Decizia penală nr. 123 din 4 octombrie 2011, Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, în baza art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău şi de inculpatul I.M. împotriva sentinţei penale nr. 134/D din 7 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Bacău în dos. 1832/110/2011 cu privire la latura penală a cauzei.

A desfiinţat sentinţa apelată sub aceste aspect şi a reţinut cauza spre rejudecare şi, în fond:

A condamnat inculpatul I.M., pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

1. tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 rap. la art. 174-176 lit. c) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. la pedeapsa principală de 9 (nouă) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 61 C. pen. a revocat beneficiul liberării condiţionate privind restul de pedeapsă de 1534 zile rămas de executat din pedeapsa de 18 ani închisoare aplicată prin s.p. nr. 92/1995, pe care l-a contopit cu pedepsele aplicate mai sus rezultând pedeapsa de 9 (nouă) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 5 (cinci) ani.

2. violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), 35 alin. (1) C. pen. a contopit cele două pedepse rezultante de mai sus, în pedeapsa cea mai grea la care a adăugat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. aplicată inculpatului.

Urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 9(nouă) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei principale.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului I.M.

În baza art. 381 C. proc. pen., a dedus în continuare arestarea preventivă a inculpatului de la 7 iunie 2011 la zi.

În baza art. 189 C. pen. a dispus plata din fondul M.J. a onorariului apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în sumă de 200 lei, către Baroul Bacău.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. a dispus ca cheltuielile judiciare din apel să rămână în sarcina statului.

Împotriva deciziei penale nr. 123 din 4 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, a declarat recurs inculpatul I.M. cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 1832/110/2011.

Recurentul inculpat a criticat Decizia atacată pentru netemeinicie şi nelegalitate invocând motivul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. şi solicitând reducerea pedepsei aplicate de instanţa de apel. A mai arătat că a fost provocat de către victimă să săvârşească fapta pentru care este trimis în judecată.

Prin memoriul depus , în scris, (fila 3 dosar recurs), inculpatul a arătat că a recunoscut fapta, că victima i-a luat soţia şi l-a bătut şi apreciază că pedeapsa de 9 ani închisoare este prea mare, susţinând că în dosarul cauzei au fost multe greşeli procedurale neevidenţiind însă care sunt acestea.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art.385⁶alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 385⁶ alin. (1) şi art. 385⁷ alin. (1) C. proc. pen., constată că instanţa de apel a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptei comise încadrarea juridică corespunzătoare, precum şi o corectă individualizare a pedepsei şi constată că recursul formulat de recurentul inculpat I.M. nu este fondat pentru motivele care vor fi expuse în continuare.

Înalta Curte reţine că principiul individualizării sancţiunilor de drept penal priveşte deopotrivă stabilirea cât şi aplicarea acestor sancţiuni şi adaptarea acestora în funcţie de gradul de pericol social al faptei, al periculozităţii făptuitorului.

Pedeapsa pe lângă funcţia de constrângere ce o exercită asupra condamnatului îndeplineşte şi funcţia de exemplaritate şi de reeducare a acestuia, pedeapsa fiind menită să determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului.

Funcţia de exemplaritate a pedepsei se manifestă şi decurge din caracterul ei inevitabil atunci când a fost săvârşită o infracţiune. Funcţia de exemplaritate a pedepsi nu se poate restrânge la exemplaritatea pedepsei aplicate, în sensul de gravitate, ce ar viza maximul pedepsei prevăzute pentru respectiva infracţiune.

Individualizarea judiciară a pedepsei şi modul ei de executare trebuie să aibă în vedere toate criteriile referitoare la dispoziţiile dreptului penal general, de limitele speciale ale pedepsei, de gradul de pericol social al faptei comise, de persoana infractorului şi de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.

La individualizarea pedepsei stabilită în sarcina inculpatului instanţa de fond a luat în considerare criteriile generale de individualizare prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), aplicând o pedeapsă de 13 ani închisoare, pedeapsă care a fost micşorată de instanţa de apel la 9 ani închisoare, nefiind însă aplicată pedeapsa cuprinsă între jumătatea minimului şi jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracţiunea consumată aşa cum prevedea încadrarea juridică dată faptei pentru infracţiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174-176 lit. c) C. pen., dar şi faţă de aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen., astfel că nu se impune coborârea pedepsei întru-un cuantum mai redus fată de textul incriminator.

S-a ţinut cont şi de pericolul social la faptei săvârşite de persoana inculpatului şi de împrejurările comiterii faptei respectiv, că la data de 26 decembrie 2010, împreună cu numitul R.M.C., a pătruns fără drept în curtea locuinţei părţii vătămate C.M. din Bacău, pe fondul unor neînţelegeri a izbucnit un conflict, prilej cu care inculpatul a aplicat părţii vătămate lovituri cu o rangă de fier în zona capului, cauzându-i acestuia o plagă contuză parietal stg. fractură deschisă temporo-parietal stg. şi contuzie braţ stg., leziuni care prin intensitatea lor şi zona vizată au fost de natură să pună în pericol viaţa părţii vătămate dar şi dispoziţiile art. 20 C. pen. rap. la art. 174-176 lit. c) C. pen. În baza cărora s-a comis fapta, dar şi faţă de împrejurarea că fapta a fost săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie conf. art. 37 lit. a) C. pen., care agravează răspunderea penală, astfel că nu se impune a se acorda o eficienţă mai mare dispoziţiilor de reindividualizare, aceste criterii fiind reţinute de instanţa de apel în individualizarea pedepsei stabilite în sarcina inculpatului.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, constată că instanţa de apel a examinat, în mod judicios, aplicarea criteriilor obiective ce caracterizează procesul de individualizare judiciară, concretizat în modul de stabilire a pedepsei de 9 ani închisoare reţinută în sarcina inculpatului I.M., evidenţiind, faptul că dincolo de pericolul social generic al infracţiunii săvârşite, în mod concret acesta s-a accentuat ca urmare a împrejurărilor în care a fost săvârşită, subliniind caracterizările evidenţiate în persoana inculpatului, cunoscut cu antecedente penale fiind condamnat la 18 ani închisoare pentru săv. inf. prev. de art. 174 C. pen. prin sentinţa penală nr. 92/D din 29 iunie 1995, având de asemenea condamnări şi pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 208 şi art. 209 C. pen. (conform fişei de cazier filele 105-106 dosar urmărire penală), astfel că o nouă cenzură cu privire la individualizarea pedepsei nu se mai impune.

Cu privire la solicitarea inculpatului de a se reţine aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., faţă de situaţia de fapt descrisă şi reţinută în mod corect de instanţa de apel, în cauză, Înalta Curte constată că nu se poate reţine în favoarea inculpatului I.M., scuza legală a provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen., întrucât din probatoriul administrat a rezultat neîndoielnic că acesta nu a acţionat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea victimei produsă prin violenţă asupra inculpatului I.M., în sensul că partea vătămată fără nici un motiv l-ar fi atacat pe inculpat lovindu-l cu un obiect contondent, situaţie care l-a determinat să riposteze la rândul său prin lovirea părţii vătămate, ci dimpotrivă inculpatul este cel care împreună cu numitul R.M.C. a pătruns în casa părţii vătămate înarmat cu o rangă, situaţie de fapt care a fost expusă de părţi şi martori şi care îşi găseşte corespondent în ansamblul probator administrat în cauză.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de asemenea, atât prin prisma propriei evaluări asupra individualizării pedepsei aplicate inculpatului I.M. cât şi faţă de criticile formulate de inculpat constată că în contextul cauzei nu se justifică micşorarea pedepsei, deoarece examinarea criteriilor obiective prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) se efectuează în mod plural, fără preeminenţa vreunuia din acestea ceea ce conduce la concluzia că circumstanţele personale ale inculpatului au fost avute în vedere în mod corect, în raport cu gradul de pericol social concret al faptei comise, agravat prin modul de comitere, starea de recidivă postcondamnatorie în care a fost săvârşită fapta, valorile sociale atinse, precum şi consecinţele pe care le-au produs respectiv, că partea vătămată C.M. a suferit un traumatism cranio-cerebral acut deschis, obiectivat prin plagă contuză parietală stânga, hematom epicranian, fractură deschisă cominutivă cu minimă înfundare parieto-temporală stânga cu iradiere până în vecinătatea marii aripi a sfenoidului, hematom extradural parietal stâng, hematom subdural temporal stâng, contuzie braţ stâng, leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 40-45 zile de îngrijire medicală şi care, având în vedere obiectul folosit, zona vizată şi forţa cu care au fost aplicate loviturile, apreciem că au fost de natură a pune în pericol viaţa părţii vătămate. Hematomul braţului stâng, a fost provocat prin lovirea părţii vătămate de către făptuitorul R.M.C., a necesitat 5-7 zile de îngrijire medicală pentru vindecare.

În raport cu cele menţionate, Înalta Curte nu poate avea în vedere criticile formulate în recurs de către inculpatul I.M., întrucât în cauză pedeapsa aplicată, reflectă respectarea principiului proporţionalităţii între gravitatea faptei comise şi profilul socio-moral şi de personalitate al inculpatului, nejustificându-se micşorarea pedepsei astfel încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385⁹pct. 14 C. proc. pen.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică şi în raport de dispoziţiile art. 385¹⁵ alin. (1) lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.M. împotriva deciziei penale nr. 123 din 4 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.

In temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.M. împotriva deciziei penale nr. 123 din 4 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului I.M., durata reţinerii şi arestării preventive de la 26 decembrie 2010 la 25 ianuarie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 ianuarie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 216/2012. Penal. Plângere împotriva...		ICCJ. Decizia nr. 205/2012. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 206/2012. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 206/2012. Penal