ICCJ. Decizia nr. 183/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.183/2012
Dosar nr. 773/109/2011
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 333 din 5 iulie 2011, Tribunalul Argeş, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de inculpat.
În baza art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a condamnat inculpatul D.I., la 19 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 61 alin. (2) C. proc. pen., a dispus revocarea restului de pedeapsă de 382 zile din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 209 din 11 noiembrie 2008 a Judecătoriei Câmpulung, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 11/R din 12 ianuarie 2009 a Tribunalului Argeş şi, potrivit art. 61 alin. (1) C. pen. a contopit acest rest cu pedeapsa aplicată prin sentinţă, urmând ca inculpatul să execute cea mai grea, la care s-a adăugat un spor de 1 an închisoare, rezultând de executat pedeapsa de 20 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile art. 57, art. 71 C. pen. raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului şi, potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus reţinerea şi arestul preventiv, începând cu data de 20 septembrie 2010, la zi.
A respins acţiunea civilă ca nedovedită.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că, în dimineaţa zilei de 18 septembrie 2010, în jurul orelor 10,00, inculpatul consuma băuturi alcoolice la barul A.F „D.S." din Stâlpeni, când a văzut-o pe victima O.P. deplasându-se spre zăvoiul râului Târgului. Aceasta era cunoscută în comună ca o persoană cu deficienţe psihice şi, de cum a văzut-o, inculpatul şi-a propus să întreţină raport sexual cu ea, astfel că a urmărit-o până într-o zonă ferită şi cu vegetaţie abundentă.
Deşi nu a recunoscut, pentru a-i paraliza apărarea, inculpatul a lovit-o pe victimă de mai multe ori şi, destul de violent, pentru a putea întreţine raport sexual, iar după consumarea actului, acesta a abandonat-o, ulterior, victima fiind găsită decedată, dezbrăcată de la brâu în jos.
Inculpatul iniţial nu a recunoscut infracţiunea de viol, apărându-se în sensul că actul sexual s-a produs cu acordul victimei, ulterior a revenit şi a precizat că i-a aplicat o singură lovitură cu palma, însă în nici un caz nu a lovit-o de mai multe ori într-un mod extrem de agresiv, astfel încât decesul să fi survenit ca o consecinţă a loviturilor aplicate de acesta.
De altfel, poziţia inculpatului a fost oscilantă pe tot parcursul procesului penal, în sensul că, aproape fiecare declaraţie pe care a dat-o s-a contrazis în ceea ce priveşte existenta, ori inexistenta acordului victimei în întreţinerea actului sexual, niciodată, însă, nu a recunoscut că decesul a survenit ca urmare a loviturilor aplicate de el.
Astfel, probele administrate în cauză au condus la certitudinea că inculpatul a exercitat acte de violenţă asupra victimei pentru a o imobiliza în vederea întreţinerii de relaţii sexuale aşa cum rezultă din constatările preliminarii nr. 207/B/2010 emise de S.M.L Argeş, raportul de constatare medico-legală întocmit la data de 22 noiembrie 2010 de S.M.L Argeş, raportul de expertiză medico-legală - examen ADN - întocmit de Institutul Naţional de Medicină Legală „ Mina Minovici" Bucureşti, precum şi raportul de expertiză medico-legală nr. 419/A7 din data de 20 septembrie 2010 al S.M.L Argeş, rezultă că moartea victimei a fost violentă şi ea s-a datorat unei hemoragii cerebrale care a survenit în urma unui traumatism cranio cerebral acut forte cu fracturi de boltă craniană, prin lovire cu şi de corp dur. De asemenea, în concluziile raportului de autopsie se mai menţionează că între leziunile traumatice cranio cerebrale şi deces există legătura directa de cauzalitate.
La autopsie s-au evidenţiat şi alte leziuni traumatice – echimoze, excoriaţii, fracturi costale, infiltrate hemoragice - produse prin lovire cu şi de corp dur, ce pot data din 18 septembrie 2010 şi nu au legătura directa de cauzalitate cu decesul.
Exista leziuni traumatice pe corpul victimei specifice unui act sexual efectuat recent, posibil prin constrângere, echimoze la nivel medial al coapselor bilateral, precum şi infiltrat hemoragie la nivel vaginal, produse în contextul aceluiaşi eveniment traumatic. în secreţia vaginala s-au decelat foarte rare capete de spermatozoizi. Sângele cadavrului nu conţine alcool şi aparţine grupului sanguin 0I, Rh, pozitiv.
În plus şi inculpatul a prezentat unele leziuni traumatice produse prin lovire cu sau de corp dur, ceea ce confirmă opoziţia victimei şi deci, recurgerea la acte de violenţă din partea inculpatului, astfel provocând o luptă între el şi victimă.
De asemenea, s-a avut în vedere şi cazierul judiciar al inculpatului, care denotă obsesia lui în săvârşirea infracţiunii de viol, acesta suferind două condamnări anterioare pentru tentativă de viol. Mai mult chiar, după liberarea condiţionată din ultima condamnare, la mai puţin de două luni, inculpatul a săvârşit prezenta faptă, ce constituie obiectul dosarului de faţă.
De asemenea, şi celelalte probe administrate, inclusiv poziţia oscilantă a inculpatului, conduc la convingerea că inculpatul a săvârşit infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată.
Instanţa de fond a respins cererea formulată de inculpat de schimbare a încadrării juridice a faptei din art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. în art. 197 alin. (1) C. pen. şi a constatat că, în drept, fapta inculpatului care, la data de 18 septembrie 2010 a întreţinut, prin violenţă raport sexual cu victima, fără acordul acesteia, aplicându-i mai multe lovituri ce au avut drept urmare decesul victimei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol, urmat de moartea victimei, prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., pentru care a fost condamnat inculpatul la pedeapsa închisorii şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
La aplicarea şi individualizarea pedepsei, s-a avut în vedere gradul de pericol social sporit al faptei şi persoana inculpatului, care este recidivist, post executoriu pentru acelaşi gen de infracţiune şi a avut o poziţie nesinceră, oscilând între a recunoaşte fapta de viol şi a o nega şi de nerecunoaştere totală a cauzării decesului.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul D.I., a criticat sentinţa cu privire la greşita încadrare juridică a faptei pentru care a fost condamnat, şi a solicitat reducerea pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 100/A din 14 octombrie 2011 Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul D.I. împotriva sentinţei penale nr. 333 din 05 iulie 2011, pronunţată de Tribunalul Argeş şi a menţinut starea de arest a acestuia deducând la zi arestul preventiv.
A constatat instanţa de apel că situaţia de fapt, vinovăţia inculpatului şi încadrarea juridică a faptei au fost corect reţinute de către prima instanţă, în cauză fiind întrunite condiţiile cerute de agravanta prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., deoarece decesul victimei este urmarea directă a infracţiunii de viol săvârşită de inculpat asupra acesteia.
De asemenea, a mai reţinut că inculpatul a avut o poziţie oscilantă pe tot parcursul procesului penal, iar declaraţiile pe care le-a dat au fost contradictorii în ceea ce priveşte recunoaşterea existenţei ori inexistenţei acordului victimei la întreţinerea actului sexual şi că totuşi, inculpatul s-a apărat în mod constant în sensul că nu a recunoscut că decesul victimei a survenit ca urmare a loviturilor aplicate de el.
În legătură cu individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa de apel a constatat că prima instanţă a aplicat în mod corespunzător criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi pedeapsa este justificată, având în vedere gradul de pericol social concret ridicat al faptei, atitudinea relativ nesinceră a inculpatului pe parcursul urmăririi penale şi aspectul deosebit de important că inculpatul este recidivist, fiind condamnat anterior pentru acelaşi gen de infracţiuni.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul D.I. şi solicitat admiterea recursului, in temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen., reducerea pedepsei şi aplicarea dispoziţiilor art. 320/1 C. proc. pen.
Examinând Decizia recurată în raport de motivele de casare invocate de recurentul inculpat, dar şi din oficiu conform prevederilor art. 385/9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385/6 alin. (1) şi art. 385/7 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursul declarat inculpatul D.I. este nefondat pentru următoarele considerente:
Din analiza materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că instanţele de judecată au stabilit corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului din care rezultă că moartea victimei a fost violentă şi decesul s-a datorat unei hemoragii cerebrale care a survenit în urma unui traumatism cranio-cerebral acut forte cu fracturi de boltă craniană, prin lovire cu şi de corp dur. De asemenea, în concluziile raportului medico-legal de autopsie se menţionează că între leziunile traumatice şi decesul victimei există o legătură directă de cauzalitate, apreciindu-se că aceste leziuni pot data din data de 18 septembrie 2010.
Pedeapsa dispusă de instanţa de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel (20 ani închisoare) a fost aplicată ţinându-se seama de limitele speciale prevăzute de lege, de gradul ridicat de pericol social al faptei şi nu în ultimul rând de periculozitatea inculpatului, care se afla în stare de recidivă postcondamnatorie şi postexecutorie şi care, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în dimineaţa zilei de 18 septembrie 2010, şi-a propus să întreţină raport sexual cu victima O.P. Acesta a urmărit victima până într-o zonă ferită şi cu vegetaţie abundentă şi pentru a o constrânge să întreţină raportul sexual, inculpatul a lovit-o de mai multe ori şi deosebit de violent. După ce a consumat actul sexual, inculpatul a abandonat victima, ulterior, aceasta fiind găsită decedată şi dezbrăcată de la brâu în jos. împotrivirea victimei la intenţia inculpatului de a întreţine raport sexual este probată şi cu leziunile traumatice evidenţiate pe corpul inculpatului, care confirmă opoziţia victimei şi implicit recurgerea la acte de violenţă din partea inculpatului pentru a o constrânge pe aceasta la întreţinerea unui raport sexual.
Chiar inculpatul în declaraţia aflată la fila 26 dosar de fond a menţionat „precizez ca i-am aplicat victimei o palmă în bărbie dar nu ştiu de ce am reacţionat astfel"
De asemenea, relevantă în cauză este şi conduita ulterioară a inculpatului, care, imediat după săvârşirea faptei a abandonat victima, acesta fiind găsită decedată, dezbrăcată de la brâu în jos.
Totodată, relevantă în cauză este şi atitudinea procesuală a inculpatului, care a avut o atitudine oscilantă pe parcursul procesului penal cât şi fişa de cazier a acestuia aflată la fila 62 dosar de urmărire penală din care rezultă că inculpatul a mai fost condamnat anterior pentru fapte similare, respectiv a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) C. pen. prin sentinţa penală nr. 498 din 19 septembrie 2006 a Judecătoriei Câmpulung definitivă prin Decizia penală nr. 36/R din 23 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Piteşti şi la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) prin sentinţa penală nr. 209 din 11 noiembrie 2008 a Judecătoriei Câmpulung definitivă prin Decizia penală nr. 11/R din 12 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Piteşti.
Cererea inculpatului de reducere a pedepsei nu poate fi primită, faţă de circumstanţele reale şi personale ale acestuia şi faţă de gravitate faptei săvârşite - art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. Înalta Curte, constată că pedeapsa de 20 de ani închisoare, astfel cum a fost individualizată, faţă de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), este necesară realizării funcţiilor sale de constrângere, de reeducare şi scopului prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni, fiind just individualizată faţă de dispoziţiile mai sus menţionate.
De asemenea, faţă de cererea inculpatului de aplicare a dispoziţiilor art. 320/1 C. proc. pen., Înalta Curte constată că inculpatul nu poate beneficia de dispoziţiile art. 320/1 C. proc. pen., întrucât acesta nu a recunoscut săvârşirea faptei aşa cum a fost reţinută în actul de sesizare a instanţei. Astfel, deşi inculpatul a precizat în declaraţia dată la data de 1 martie 2011, aflată la fila 16 dosar instanţa de fond, că recunoaşte faptele şi nu doreşte administrarea altor probe şi doreşte să beneficieze de dispoziţiile art. 320/1 C. proc. pen., iar ulterior în declaraţia dată de data de 29 martie 2011, aflată la fila 26 dosar de fond, nu a recunoscut săvârşirea faptei în modalitatea descrisă în actul de sesizare a instanţei, precizând că „nu am forţat-o pe aceasta în niciun fel.. .. nu am urmărit victima aşa cum s-a reţinut în rechizitoriu"
Înalta Curte, ţinând seama de aceste împrejurări precum şi de administrarea legală şi completă a probelor de către prima instanţă şi de instanţa de apel, constatând că nu există niciun alt caz de casare care se ia în considerare din oficiu, va respinge recursul inculpatului D.I., potrivit dispoziţiilor art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) se va deduce din pedeapsă timpul reţinerii şi arestării preventive de la 20 septembrie 2010 la 24 ianuarie 2012.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMERLE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.I. împotriva deciziei penale nr. 100/A din 14 octombrie 2011a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 20 septembrie 2010 la 24 ianuarie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 24 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 187/2012. Penal. Infracţiuni privind... | ICCJ. Decizia nr. 182/2012. Penal → |
|---|
