ICCJ. Decizia nr. 182/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.182/2012
Dosar nr. 7817/99/2010
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 75 din 7 februarie 2011 a Tribunalului Iaşi inculpatul B.V.C., a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de „viol", prev. şi ped. de art. 197 alin. (1), alin. (3) teza I C. pen., cu aplic. art. 99 şi următoarele C. pen., la pedeapsa de 7 (şapte) ani şi 6 (şase) luni închisoare.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 alin. (1) şi (4) C. pen., i-au fost interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua, lit. b), lit. e) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului minor B.V.C.
În baza dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dispus deducerea din pedeapsa aplicată a perioadei reţinerii şi arestării preventive, respectiv de la 15 august 2010 la zi.
În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul minor B.V.C., în solidar cu partea responsabilă civilmente B.E., la suma de 20.000 lei cu titlu de daune morale. S-au respins ca neîntemeiate, daunele materiale în sumă de 10.800 lei, solicitate de aceeaşi parte civilă minoră, A.M.C. A fost obligat inculpatul minor B.V.C., în solidar cu partea responsabilă civilmente B.E., să despăgubească părţile civile Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Sf. Măria Iaşi, cu suma de 1076,910 lei, cu titlu de cheltuieli de spitalizare şi Serviciul de Ambulanţă Jud. Iaşi, cu suma de 326 lei, reprezentând cheltuieli de transport.
În baza art. 193 alin. (1), (4) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul minor B.V.C., în solidar cu partea responsabilă civilmente B.E., să plătească părţii civile minore A.M.C. suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
În baza art. 191 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul minor B.V.C. în solidar cu partea responsabilă civilmente să plătească lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa sentinţa, instanţa de fond a reţinut că inculpatul minor B.V.C., a fost încredinţat în plasament bunicii sale paterne, B.E., care s-a ocupat de îngrijirea sa, de la vârsta de 8 ani. în toată această perioadă, mama minorului, care locuia în vecinătate, a manifestat un interes şi o implicare extrem de reduse în evoluţia fiului său. în anii 1995 şi 1997 s-au născut cei doi fraţi ai inculpatului, care au fost la rândul lor daţi în plasament cu regim de asistenţă maternală.
De la vârsta de 8 ani, inculpatul minor a locuit doar cu bunica şi cu doi unchi paterni, aceştia din urmă executând mai multe pedepse privative de libertate, ca urmare a comiterii unei infracţiuni de furt. În plus, unchii sunt cunoscuţi ca şi consumatori frecvenţi de băuturi alcoolice, pe fondul acestui exces înregistrându-se frecvente conflicte atât intrafamiliale, cât şi interfamiliale.
Lipsa unui părinte, ca şi modelele comportamentale ale unchilor au condus, în cele din urmă, începând cu vârsta de 14 ani, la dezvoltarea de vicii la inculpatul minor. Din referatul de evaluare rezultă că acesta a început să consume alcool şi să fumeze, cantităţile de băutură ingerate fiind relativ mari, de natură a-1 impulsiona spre comportamente antisociale (sustragere de sticle cu alcool, iniţieri de comportamente violente, etc). Fapta dedusă judecăţii a fost comisă pe fondul consumului anterior de alcool.
Rezultă din referatul de evaluare şi din raportul de expertiză medico - legală psihiatrică nr. 23128 din 23 decembrie 2010 al I.M.L. Iaşi că inculpatul minor a început să aibă porniri sexuale deviante, dincolo de normele de morală şi care, anticipau, într-o oarecare măsură, manifestările aberante deduse judecăţii. Astfel, de la vârsta de 14 ani, minorul a început să manifeste interes pentru materiale cu conţinut pornografic, care îl stimulau în autosatisfacere (se uita la filme şi la reviste porno şi se masturba, în casă şi pe câmp). De asemenea, inculpatul nu a mai fost primit la şcoală în clasa a VII a pentru că era foarte violent şi atingea fetele în zone nepotrivite.
Pe perioada unei prime internări la Spitalul 7 Iaşi s-a menţionat, printre altele, că prezintă „un comportament necenzurat, dezinhibiţie sexuală pe fondul deficienţei mintale uşoare...,se masturbează de faţă cu copiii şi cu personalul, foloseşte un vocabular trivial". Comisia medico - legală psihiatrică a considerat că personalitatea minorului se dezvoltă dizarmonic cu adevărate crize explozive de mânie şi cu dezinhibiţie sexuală.
S-a reţinut că în ziua de 15 august 2010, în jurul orelor 12.00 - 12.30, tatăl minorei A.M.C. în vârstă de 13 ani, pe nume A.C., şi-a trimis fiica să aducă apă de la locuinţa surorii sale, M.E., aflată în apropierea casei. Dorind să nu-şi deranjeze mătuşa, partea vătămată 1-a înştiinţat pe tată că are de gând să meargă la fântâna situată la aproximativ 300 metri de casă, pe un imaş, la ieşirea din sat, loc în care mai fusese de foarte multe ori.
După aproximativ o oră de la plecarea fetei, A.C. a auzit-o ţipând şi plângând chiar în casă, unde intrase pe o uşă laterală. încă de la început, partea vătămată în vârstă de 13 ani (născută la data de 14 septembrie 1996) 1-a indicat pe minorul B.C., ca fiind autorul agresiunii exercitate asupra sa. Astfel, A.M.C. i-a relatat tatălui său că, în timp ce se afla la fântână, prin spatele ei a venit inculpatul, a strâns-o de gât, a trântit-o la pământ şi a început să o târască spre un lan de porumb, unde a şi violat-o. în acelaşi timp, minorul o lovea cu pumnii şi picioarele peste tot corpul. în timp ce minora îi povestea, A.C. a observat că aceasta prezenta în jurul gâtului semne de roşeaţă, iar rochiţa cu care era îmbrăcată, la baza gâtului era ruptă.
Cercetările, demarate imediat după aducerea la cunoştinţa tatălui a ceea ce s-a întâmplat şi după sosirea organelor de poliţie, au scos la iveală realitatea celor relatate succint de către victima minoră, tatălui său.
Astfel, s-a conturat faptul că, în timp ce se afla la fântâna de pe imaşul de la capătul satului, în scopul de a umple cu apă două bidoane de 5 litri, minora A.M.C. a fost surprinsă de prezenţa inculpatului B.V.C. în spatele său. Imediat după ce fost sesizat, inculpatul a prins-o pe partea vătămată cu ambele mâini de gât. Aceasta a reuşit, în cele din urmă, dar după ce 1-a surprins pe inculpat cu o lovitură cu piciorul în piciorul lui, să se desprindă şi să fugă spre casă. După aproximativ 50 metri (susţine victima), aproape de un lan de porumb, a fost prinsă din nou de inculpat şi trântită la pământ. B.V.C. s-a urcat deasupra ei, a prins-o din nou cu mâinile de gât şi apoi a imobilizat-o, cuprinzându-i braţele. Partea vătămată a strigat după ajutor, însă inculpatul i-a cerut să nu mai strige şi să înceteze să se împotrivească, altfel o va arunca în fântână.
În timp ce o ţinea cu o mână, inculpatul i-a dat jos cu forţa chiloţii, folosindu-se de cealaltă mână, şi i-a aruncat în apropiere pe iarbă. Imediat a poziţionat victima cu faţa în sus, şi-a dat pantalonii în jos până la genunchi şi şi-a introdus penisul în erecţie în vagin. în toată această perioadă, victima minoră a continuat să strige după ajutor, realizând la ce este supusă, cu atât mai mult cu cât acuza dureri în zona genitală. Inculpatul a încercat să o determine să se oprească din ţipat punându-i o mână la gât, iar imediat victima 1-a zgâriat cu unghiile în zona gâtului, s-a zbătut şi a reuşit să scape, împingându-1 pe B.V.C. de pe ea, să se ridice rapid în picioare şi să fugă spre casă, unde s-a şi oprit şi a fost auzită de tatăl ei, A.C., căruia, i-a povestit ce s-a întâmplat şi care a anunţat serviciile de urgenţă, poliţie şi ambulanţă.
De menţionat este împrejurarea că, după comiterea agresiunii sexuale şi după fuga minorei, inculpatul i-a luat chiloţii şi i-a aruncat la o distanţă de 500 metri de locul comiterii faptei, într-o tufă de măceşe, loc din care au şi fost ridicaţi de organele de poliţie .
Din constatările preliminare ale I.M.L. Iaşi din 16 august 2010 rezultă că minora A.M.C. „ prezintă o deflorare recentă, care poate data din 15 august 2010; prezintă echimoze şi excoriaţii care au putut fi produse prin lovire şi comprimare cu mijloace contondente urmată de cădere şi pot data din 15 august 2010; necesită 2-3 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare."
Ulterior, prin „raportul de constatare medico - legală nr. 1464/OF din 30 august 2010" al I.M.L. Iaşi s-a concluzionat că A.M.C. prezintă o deflorare recentă care poate data din 15 august 2010; prezintă echimoze şi excoriaţii care au putut fi produse prin lovire şi comprimare cu mijloace contondente urmată de cădere şi pot data din 15 august 2010; necesită 2-3 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
A mai reţinut instanţa de fond, din declaraţiile victimei coroborate cel puţin cu concluziile raportului medico-legal, că inculpatul a folosit concomitent atât violenţa fizică, cât şi constrângerea psihică; şi-a materializat pornirile sexuale folosindu-se de ascendentul dat de fizicul său, superior celui al minorei, cât şi de frica imprimată acesteia, prin ameninţarea cu aruncatul în fântână şi că pe parcursul întregului proces penal, minora A.M.C. a avut constantă în toate declaraţiile date, indiferent de faza procesuală;
De asemenea, la prima evaluare psihologică, făcută victimei chiar la data de 15 august 2010 în cadrul Spitalului Sf. Maria Iaşi, cu ocazia internării acesteia pentru investigaţii rezultând din comiterea agresiunii sexuale de către inculpatul minor, s-a constatat că A.M.C. prezenta o stare generală influenţată, sindrom posttraumatic cu manifestări distimice, necesitând terapie de susţinere. Din fişa de examinare psihologică nr. 32587 din 30 august 2010, a rezultat că minora se află în stadiul de amorţire emoţională, cu episoade de pierdere a contactului cu realitatea, stare de nenorocire iremediabilă fără a accepta sprijinul celorlalţi, retragere şi consum psihic în forul interior; manifestă simptome de disociere cu ruminaţii, pierderea sensului existenţei; s-a concluzionat că minora prezintă o stare de şoc psihic în urma unei agresiuni fizice, sexuale.
Inculpatul, în faţa instanţei, a refuzat să dea declaraţie, prevalându-se de dreptul la tăcere, prev. de art. 70 C. proc. pen., iar în cursul urmăririi penale, minorul a recunoscut fapta.
Instanţa de fond a constatat că fapta inculpatului B.V.C., minor în vârstă de 16 ani întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „viol exercitat asupra unei minore ce nu a împlinit 15 ani", prev. de art. 197 alin. (1), alin. (3) teza I C. pen., cu aplic. art. 99 şi urm. C. pen. şi a dispus aplicarea unei pedepse de 7 ani şi 6 luni închisoare.
A avut în vedere că fapta inculpatului a avut urmări grave, minora prezentând, anterior programului de consiliere, o stare de şoc psihic în urma agresiunii fizice şi sexuale exercitate de către B.V.C. Totodată, a avut în vedere şi vârsta părţii vătămate, faptul că aceasta era virgină la momentul la care a fost agresată sexual de către inculpatul minor cât şi faptul că inculpatul prezintă un pericol social foarte ridicat, fapt dovedit de modalitatea şi împrejurările în care a comis infracţiunea şi raportul de expertiză medico legală nr. 23128 din 23 decembrie 2010 a IML Iaşi.
A apreciat instanţa de fond că alături de pedeapsa aplicată inculpatului pentru fapta comisă, suma de 20.000 lei este necesară şi echitabilă pentru acoperirea prejudiciului moral suferit de victima minoră şi în baza art. 14, art. 346, C. proc. pen. inculpatul minor a fost obligat să plătească părţii civile minore A.M.C., în solidar cu partea responsabilă civilmente, bunica paternă, B.E., suma de 20.000 lei cu titlu de daune morale, întrucât în cauză, deşi a fost citată şi mama inculpatului minor, respectiv B.D., instanţa, a apreciat că aceasta nu îndeplineşte condiţiile legale pentru angrenarea răspunderii părintelui pentru fapta copilului minor respectiv art. 1000 alin. (2) C. civ.
A constatat instanţa de fond că daunele materiale solicitate, în sumă de 10.800 lei, constând în cheltuielile efectuate cu scoaterea victimei din mediul în care fapta a fost comisă prin transferarea acesteia la Şcoala Normală Vasile Lupu din Iaşi, nu au fost dovedite.
Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel în termenul legal prevăzut de art. 363 alin. (1) C. proc. pen. Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi inculpatul B.V.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicei.
Parchetul, a criticat sentinţa întrucât în mod greşit instanţa a reţinut solidaritatea inculpatului la plata despăgubirilor civile şi a cheltuielilor judiciare cu bunica paternă şi nu cu mama acestuia, raportat la prevederile Legii nr. 272 din 21 iunie 2004.
Inculpatul s-a criticat sentinţa sub aspectul netemeiniciei, pedeapsa aplicată, fiind prea severă, solicitând reducerea acesteia raportat la circumstanţele reale şi personale.
Prin Decizia penală nr. 159 din 6 octombrie 2011 Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi împotriva sentinţei penale nr. 75 din 7 februarie 2011 a Tribunalului Iaşi, pe care a desfiinţat-o în parte, în latură civilă şi rejudecând, în baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. a obligat pe inculpatul minor B.V.C. în solidar cu partea responsabilă civilmente B.D., să plătească părţii civile minore A.M.C., suma de 20 000 lei cu titlu de daune morale.
A obligat inculpatul minor B.V.C. în solidar cu partea responsabilă civilmente B.D. să plătească despăgubiri civile părţilor civile Spitalul Clinic de Urgenţe pentru copii Sf. Măria Iaşi, suma de 1076,910 lei, cu titlu de cheltuieli de spitalizare şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean Iaşi, suma de 320 lei reprezentând cheltuieli de transport.
În baza art. 193 alin. (1), (4) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul minor B.V.C. în solidar cu partea responsabilă civilmente B.D. să plătească părţii civile minore A.M.C., suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
În baza art. 193 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul minor B.V.C. în solidar cu partea responsabilă civilmente B.D. să plătească statului suma de 1500 lei cheltuieli judiciare. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate şi a înlăturat pe cele contrare prezentei.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B.V.C. împotriva aceleiaşi sentinţe.
A menţinut starea de arest a inculpatului B.V.C., a dedus la zi arestarea preventivă de la 7 februarie 2011 şi a obligat inculpatul B.V.C. în solidar cu partea responsabilă civilmente B.D. să achite suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
A reţinut instanţa de apel că instanţa de fond a stabilit vinovăţia inculpatului B.V.C. în săvârşirea faptei, în raport de situaţia de fapt reţinută şi că s-a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicată, atât sub aspectul cuantumului acesteia cât şi ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Astfel, s-a ţinut seama de gradul de pericol social al faptei comise prin ale cărei modalităţi de săvârşire a fost adusă atingere unor valori sociale importante corelat cu condiţiile concrete de săvârşire - asupra unei părţi vătămate în vârstă de 13 ani, de consecinţele pe care le au asemenea fapte - producerea unor traume majore - precum şi de elementele ce caracterizează persoana inculpatului care a recunoscut fapta dar este cunoscut în colectivitate ca fiind o persoană agresivă, recalcitrantă. Aceste aspecte au fost avute în vedere la cuantificarea pedepsei aplicată inculpatului căruia i s-a acordat suficientă clemenţă prin dozarea pedepsei puţin peste minimul special prevăzut de textul sancţionator.
A mai reţinut instanţa de apel că pedeapsa aplicată cu executare în regim de detenţie este singura în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ şi de exemplaritate ale acestuia în îndreptarea atitudinii inculpatului faţă de comiterea de infracţiuni, dar şi o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale.
În ceea ce priveşte apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, referitor la greşita obligare a bunicii paterne în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor civile şi a cheltuielilor judiciare şi nu a mamei acestuia, instanţa de apel a constatat că potrivit art. 62 din Legea nr. 272 din 21 iunie 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului că „drepturile şi obligaţiile părinteşti faţă de copil se menţin pe toată durata măsurii plasamentului dispus de către comisia pentru protecţia copilului", la dosarul cauzei fiind ataşată Hotărârea Comisiei pentru Protecţia Copilului Iaşi din data de 10 mai 2005 prin care s-a menţinut măsura plasamentului inculpatului B.V.C. la bunica paternă B.E. A constatat instanţa de apel că instanţa de fond greşit a obligat bunica paternă în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor civile şi a cheltuielilor judiciare şi nu pe mama acestuia care şi-a menţinut drepturile şi obligaţiile părinteşti faţă de acesta, pe toată durata măsurii plasamentului.
Împotriva deciziei instanţei de apel, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.V.C. şi a solicitat în temeiul casare prevăzut de art. 385/9 pct. 14, reducerea pedepsei şi aplicarea dispoziţiilor art. 320/1 C. proc. pen., faţă de declaraţia inculpatului dată în faţa instanţei, arătând că a recunoscut si regretat săvârşirea faptei şi nu are antecedente penale.
Examinând Decizia recurată în raport de motivele de casare invocate de recurentul inculpat, dar şi din oficiu conform prevederilor art. 385/9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385/6 alin. (1) şi art. 385/7 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursul declarat inculpatul B.V.C. este întemeiat pentru următoarele considerente:
Instanţa reţine că, prin declaraţia dată în faţa instanţei de recurs, în şedinţa de judecată din data de 24 ianuarie 2012, inculpatul a solicitat ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi să se realizeze aplicarea dispoziţiilor art. 320l C. proc. pen.
Având în vedere poziţia procesuală a inculpatului exprimată de o manieră neechivocă, fila 60, se constată că potrivit dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., coroborate cu art. XI din OUG nr. 121/ 2011, cererea de aplicare a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. formulată cu ocazia judecării recursului declarat de inculpat este admisibilă.
Se reţine sub acest aspect că potrivit art. XI din OUG 121/2011, în cauzele aflate în curs de judecată, în care cercetarea judecătorească începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. (introduse prin Legea 202/2010) se aplică în mod corespunzător la primul termen de judecată cu procedura completă, imediat următor intrării în vigoare a OUG nr. 121/2010.
Se are în vedere, totodată, că prin Decizia nr. 1470 din 8 noiembrie 2011, Curtea Constituţională a hotărât că dispoziţiile art. 320l C. proc. pen. sunt neconstituţionale în măsura în care înlătură aplicarea legii penale mai favorabile, deci în cazul în care nu s-ar permite aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situaţiilor juridice născute sub imperiul vechii legi şi care continuă să fie judecată sub noua lege, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Aşa fiind, se constată că în cauza dedusă judecăţii sunt îndeplinite condiţiile art. 3201 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. XI din OUG 121/2011, instanţa de recurs urmând a lua act de poziţia procesuală a inculpatului exprimată în declaraţia dată la termenul de judecată din 24 ianuarie 2012 şi a proceda potrivit dispoziţiilor art. 320l alin. (7) C. proc. pen.
Aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. implică o reducere a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile săvârşite de o persoană. Atitudinea sinceră şi cooperantă a inculpatului justifică aplicarea unei pedepse penale în cuantum mai redus decât cele aplicate de prima instanţă şi menţinute de instanţa de apel.
Având în vedere probele administrate şi starea de fapt reţinută în rechizitoriu coroborată cu împrejurarea că inculpatul a solicitat să fie judecat pe baza acordului de recunoaştere a vinovăţiei şi, faţă de criteriile reglementate de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), Înalta Curte constată că, faţă de natura şi gravitatea faptei comise, a circumstanţelor reale de săvârşire a acesteia şi a celor personale ale inculpatului, pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare este aptă să conducă la realizarea scopurilor sancţiunii, astfel după cum acestea sunt reglementate de dispoziţiile art. 52 C. pen., contribuind la reeducarea inculpatului, la formarea unei atitudini pozitive a acestuia faţă de ordinea de drept, regulile de convieţuire socială şi principiile morale. Faţă de poziţia procesuală a inculpatului se constată că nu mai pot fi primite criticile relative la aprecierea probelor şi reţinerea stării de fapt.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., recursul declarat de inculpatul B.V.C. va fi admis, va fi casată Decizia recurată şi sentinţa pronunţată la prima instanţă numai cu privire la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului.
Se va face aplicarea dispoziţiilor art. XI din OUG nr. 121/2011 şi art. 3201 C. proc. pen. şi se va reduce cuantumul sancţiunii aplicate pentru săvârşirea infracţiunii prev de art. 197 alin. (1), alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP) de la 7 ani şi 6 luni închisoare la 6 ani şi 6 luni închisoare.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) se va deduce din pedeapsă timpul reţinerii şi arestării preventive de la 15 august 2010 la 24 ianuarie 2012.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul B.V.C. împotriva deciziei penale nr. 159 din 06 octombrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează, în parte, hotărârea atacată şi sentinţa penală nr. 75 din 7 februarie 2011 a Tribunalului Iaşi, secţia penală.
Prin aplicarea dispoziţiilor art. XI din OUG nr. 121/2011, cu referire la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., reduce pedeapsa aplicată inculpatului de la 7 ani şi 6 luni închisoare la 6 ani şi 6 luni închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 15 august 2010 la 24 ianuarie 2012.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului, rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 24 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 183/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 181/2012. Penal → |
|---|
