ICCJ. Decizia nr. 189/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 189/2012
Dosar nr. 3/45/2011
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată petenta D.E. a contestat rezoluţiile procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, date în dosarul nr. 523/P/2010 şi nr. 897/II/2/2010.
Curtea de Apel Iaşi a verificat legalitatea şi temeinicia rezoluţiilor contestate în conformitate cu dispoziţiile art. 278 ind. 1 alin. (7) C. proc. pen., şi a reţinut că petenta a formulat o plângere penală pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), fals intelectual şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen.; abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) faţă de notarul public I.M., invocând faptul că notarul a autentificat un contract de vânzare-cumpărare fără a dezbate anterior succesiunea defunctului J.J.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a efectuat actele premergătoare corespunzătoare, faţă de cele reclamate de petentă, analizând înscrisurile şi memoriile depuse de petentă. Sub aspectul infracţiunii de înşelăciune reclamată, a rezultat că notarul public I.M. a autentificat un contract de vânzare drepturi succesorale în conformitate cu atribuţiile de serviciu şi nu a prezentat părţii vătămate Dudău vreo împrejurare de fapt ca fiind neadevărată, sau vreun fapt nereal ca fiind adevărat şi nu s-a produs vreo pagubă/vătămare petentei, în sensul elementelor constitutive ale infracţiunii reclamate. Sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), textul de lege impune pentru funcţionarul public „să nu îndeplinească un act, ori să îl îndeplinească defectuos, cauzând o vătămare a intereselor legale părţii vătămate..." . Actele premergătoare efectuate au demonstrat că d-na notar a redactat „contractul de vânzare drepturi în devălmăşie şi succesorale ale defunctului J.J. de către soţia sa J.M. şi nu a rezultat vreun act necorespunzător ori abuziv în îndeplinirea atribuţiilor sale şi nu a rezultat, nici demonstrat vreo vătămare a intereselor petentei D.E. (fostă J.). Sub aspectul infracţiunilor de fals reclamate de petentă a fi săvârşire de notar - a rezultat că încheierea de autentificare a contractului de vânzare drepturi cât şi acest contract nu conţin date false/nici omisiuni privind împrejurări ne corespunzătoare adevărului. De asemenea, cele 2 înscrisuri (încheiere de autentificare şi contract) nu au fost falsificate de notarul public şi nici întrebuinţate spre folosire unei alte persoane terţe.
Intimata - notarul public - a încheiat şi autentificat întocmai consimţământul părţilor vânzător şi cumpărător.
A constatat instanţa că în mod temeinic, probator s-a constatat faţă de plângerea petentei D.E. că infracţiunile reclamate nu există, nefiind conturat nici un element constitutiv al săvârşirii acestora de către intimată - notarul public I.M. Petenta nu a depus în instanţă înscrisuri, acte noi faţă de cele evaluate cu prilejul cercetărilor prealabile efectuate de procuror.
Curtea de Apel Iaşi a constatat legalitatea şi temeinicia rezoluţiei de neurmărire penală faţă de intimata - notarul public I.M., rezoluţie dată de procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.
Faţă de rezoluţia dată de procurorul general-adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, urmare a plângerii petentei, verificările efectuate au constatat temeinicia rezoluţiei criticate, cât şi faptul că petenta D.E. a mai formulat plângere împotriva notarului, sesizând aceleaşi fapte.
Astfel, a constatat că plângerea petentei D.E. formulată împotriva rezoluţiilor procurorului nu este întemeiată, criticile formulate nu sunt fondate probator, iar rezoluţiile criticate nu sunt afectate de vicii (în fapt ori în drept), fiind legale şi temeinice.
Prin sentinţa penală nr. 32 din 3 martie 2011 Curtea de Apel Iaşi, în baza dispoziţiilor art. 278 ind. 1 alin. (8) lit. a), C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta D.E. împotriva rezoluţiei din 03 noiembrie 2010, dată în dosarul nr. 523/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, menţinută prin rezoluţia procurorului general adjunct nr. 897/II/2/2010 din 14 decembrie 2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi a menţinut rezoluţia atacată.
La data de 12 iulie 2011, nemulţumită de această hotărâre, petenta D.E. a formulat recurs împotriva sentinţei menţionate.
Examinând hotărârea atacată prin prisma admisibilităţii căii de atac a recursului, în faţa Înaltei Curţi, în raport de obiectul cauzei, de prevederile art. 278/1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202 din 25 noiembrie 2010, privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este inadmisibil.
Astfel, Curtea de Apel Iaşi, faţă de noile dispoziţii legale menţionate mai sus, a pronunţat o hotărâre definitivă, decizie ce nu mai poate fi atacată cu recurs.
Dispoziţiile art. 278/1 alin. (10) C. proc. pen. au fost modificate prin Legea nr. 202 din 25 noiembrie 2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, în sensul că „hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) C. proc. pen. este definitivă." Astfel, în noua reglementare a art. 278/ 1 alin. (10) C. proc. pen. nu se mai poate exercita nicio cale ordinară de atac împotriva sentinţelor pronunţate în temeiul art. 278/1 alin. (8) lit. a) şi b) C. proc. pen., sentinţa dată fiind definitivă de la momentul pronunţării. Textul modificat, deşi înlătură al doilea grad de jurisdicţie, nu constituie o încălcare a principiului liberului acces la justiţie şi nici o lezare a dreptului la dublul grad de jurisdicţie în materie penală, drept la care se referă art. 2 din Protocolul nr. 7 al Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme dispoziţia menţionată prevede respectarea dublului grad de jurisdicţie în materie penală, dar face referire doar la judecarea infracţiunilor, şi nu la toate chestiunile procesual penale. Faţă de noile modificări, sentinţele întemeiate pe dispoziţiile art. 278/1 pronunţate începând cu data de 25 noiembrie 2010, indiferent de data sesizării instanţei, anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, vor fi definitive în momentul pronunţării, nefiind supuse niciunei cai de atac ordinare.
Astfel, urmează a fi respins, ca inadmisibil, în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul declarat de petenta D.E., conform art. 385/15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., aplicându-se şi prevederile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta D.E. împotriva sentinţei penale nr. 32 din 3 martie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta petenta la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 24 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 205/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 188/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
