ICCJ. Decizia nr. 1973/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penalănr. 1973/2012
Dosar nr. 312/57/2012/a4
Şedinţa publică din 7 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 1 iunie 2012, Curtea de Apel Alba lulia, secţia penală, învestită cu soluţionarea cauzei privind pe inculpatul Ş.N.C. - trimis în judecată prin rechizitoriul din 4 aprilie 2012 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie în Dosarul nr. 77/P/2012, pentru infracţiunile prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 şi art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. rap. la art. 8 din Legea nr. 39/2003 şi la art. 17 lit. b) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - a dispus, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului.
Instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin încheierea penală din 16 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 2149/2/2012, în baza art. 1491 alin. (9) C. proc. pen. a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului Ş.N.C. şi, în baza art. 1491 alin. (10) C. proc. pen., art. 143 C. proc. pen. şi art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului Ş.N.C. pe o durată de 29 de zile, de la data de 16 martie 2012 până la data de 13 aprilie 2012 inclusiv.
În fapt, s-a reţinut că inculpatul Ş.N.C., în luna februarie 2012, a pretins de la învinuitul C.l. suma de 60.000 euro, lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra completului de judecată ce avea spre soluţionare Dosarele civile nr. 2518/115/2012/a3 şi nr. 2518/115/2010/a4, ambele înregistrate pe rolul Curţii de Apel Timişoara, în scopul soluţionării favorabile a acestora, instanţă în cadrul căreia inculpatul are calitatea de vicepreşedinte, iar ulterior, la data de 14 martie 2012, inculpatul Ş.N.C. a primit cu ajutorul soţiei sale Ş.M.R. de la învinuitul C.l. suma de 50.000 euro, bani primiţi de acesta din urmă pe teritoriul Republicii Serbia de la două persoane a căror identitate nu a fost stabilită până în prezent, intermediari ai învinuitului A.A.
Prin încheierea penală din 07 aprilie 2012, în baza art. 3001 C. proc. pen. Curtea a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului Ş.N.C.
Înainte de expirarea duratei arestării preventive, instanţa a verificat din oficiu legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului Ş.N.C., în conformitate cu disp. art. 3002 C. proc. pen. şi a constatat că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, pentru următoarele considerente:
S-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile art. 3002 rap. la art. 160b C. proc. pen., în sensul că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Astfel cum s-a reţinut atât prin încheierea penală prin care s-a luat măsura arestării preventive cât şi prin încheierea din 07 aprilie 2012 a Curţii de Apel Alba lulia, în prezenta cauză există indicii temeinice, rezultate din ansamblul probelor administrate în faza de urmărire penală, care să satisfacă atât exigenţele dispoziţiilor art. 143 alin. (1) C. proc. pen., ale art. 681 C. proc. pen., cât şi pe cele ale art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Pericolul concret pentru ordinea publică este real şi actual, evidenţiat de inducerea în colectivitate a opiniei că actul de justiţie este negociat, precum şi de necesitatea unei reacţii ferme a organelor statului pentru combaterea infracţiunilor de corupţie, împrejurare faţă de care detenţia preventivă a inculpatului este justificată.
Acuzaţia de comitere a unor infracţiuni grave, de corupţie, este în măsură să justifice starea de detenţie a inculpatului, cu atât mai mult cu cât procedurile se află într-o etapă incipientă.
S-a reţinut că de la data de 07 aprilie 2012 nu au intervenit elemente noi care să justifice revocarea măsurii preventive sau înlocuirea acesteia cu altă măsură preventivă.
Situaţia personală şi familială a inculpatului nu poate constitui un motiv suficient pentru judecarea acestuia în stare de libertate, măsura preventivă luată faţă de acesta fiind proporţională cu gravitatea faptelor de care este acuzat, în acest stadiu procesual neimpunându-se luarea unei măsuri mai puţin restrictive faţă de inculpat, astfel cum acesta a solicitat.
În acest sens s-a pronunţat şi jurisprudenţa C.E.D.O. prin care s-a statuat că în cazul infracţiunilor de corupţie, controlul continuu şi limitarea contactului inculpatului cu alte persoane poate fi esenţial în cauză (Dudek vs. Polonia).
Instanţa, constatând că temeiurile care au determinat arestarea, prev. de art. 143 rap. la art. 148 lit. f) C. proc. pen., impun în continuare privarea de libertate, în temeiul art. 3002 C. proc. pen. rap. la art. 160b C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului Ş.N.C.
Împotriva încheierii sus-menţionate, a declarat recurs inculpatul, pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii.
Examinând actele dosarului, în raport de motivele de recurs invocate, se constată că recursul inculpatului nu este fondat.
În ce priveşte prima critică formulată de inculpat, de nelegalitate a hotărârii atacate, întrucât instanţa nu s-a pronunţat asupra unei cereri esenţiale formulate, respectiv de înlocuire cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, se constată că nu este întemeiată.
Din considerentele încheierii atacate, rezultă că instanţa a analizat motivele pentru care se impune menţinerea măsurii arestării preventive, argumentând că temeiurile avute în vedere la luarea acesteia subzistă şi că, de la data de 07 aprilie 2012 nu au intervenit elemente noi care să justifice revocarea măsurii preventive sau înlocuirea acesteia cu altă măsură preventivă.
Ori, analizând motivele pentru care temeiurile iniţiale subzistă şi nu s-au schimbat, pentru a impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură alternativă, se constată că s-a pronunţat asupra cererii apărării.
În ce priveşte netemeinicia încheierii recurate, din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, se constată că instanţa de fond a verificat în mod corespunzător legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului, prin raportare la temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive, ajungând în mod întemeiat la concluzia că acestea subzistă şi că lăsarea acestuia în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
În cauză, se constată că este incident temeiul care a stat la baza luării măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. fiind îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de textul de lege: inculpatul a săvârşit infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Înalta Curte apreciază că, la acest moment procesual temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive se menţin, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului, în condiţiile în care există indicii temeinice şi suficiente, în accepţiunea dată acestei noţiuni de art. 143 C. proc. pen. din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul Ş.N. a comis faptele pentru care a fost cercetat şi trimis în judecată.
În ce priveşte pericolul pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului, deşi nu se confundă cu pericolul social al faptelor săvârşite, iar în aprecierea acestuia nu se iau în considerare exclusiv faptele deja săvârşite, reprezintă unul dintre criteriile indicate de C.E.D.O. la aprecierea existenţei unei posibile tulburări a ordinii publice ca motiv ce poate justifica privarea de libertate a unei persoane (Letellier c. Franţei). De asemenea, se impune o reacţie adecvată şi proporţională din partea organelor judiciare în faţa unor infracţiuni de o asemenea gravitate, în vederea restabilirii ordinii de drept încălcată prin afectarea gravă a încrederii cetăţenilor în actul de justiţie şi cei chemaţi să îl înfăptuiască.
La aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică, trebuie avute în vedere atât natura şi modalitatea de comitere a faptelor săvârşite (a pretins de la învinuitul C.l. suma de 60.000 euro, lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra completului de judecată ce avea spre soluţionare două dosare civile înregistrate pe rolul Curţii de Apel Timişoara, în scopul soluţionării favorabile a acestora, instanţă în cadrul căreia inculpatul are calitatea de vicepreşedinte, iar ulterior, la data de 14 martie 2012, inculpatul Ş.N.C. a primit cu ajutorul soţiei sale Ş.M.R. de la învinuitul C.l. suma de 50.000 euro), care au lezat valori sociale importante, privind încrederea în persoanele chemate să înfăptuiască actul de justiţie, dar şi din elementele constând în angrenare în acte de corupţie şi a altor magistraţi.
În egală măsură, la aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică, trebuie avute în vedere datele care caracterizează persoana inculpatului, cu atât mai mult cu cât funcţia deţinută de acesta, de judecător şi vicepreşedinte al unei curţi de apel, presupunea excluderea oricărei bănuieli de eludare a legii din partea celor implicaţi în înfăptuirea justiţiei.
Aşa fiind, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive se menţin şi nu impun la acest moment nici înlocuirea acesteia cu o altă măsură alternativă, câtă vreme probele strânse în cursul urmăririi penale oferă indicii cu privire la vinovăţia inculpatului şi constituie un temei care justifică legalitatea privării de libertate.
Drept urmare, se constată că măsura arestării preventive este legală şi temeinică, aceasta impunându-se pentru buna desfăşurare a procesului penal, aflat la începutul fazei de cercetare judecătorească şi în raport de exigenţele textului art. 136 alin. (1) C. proc. pen. în raport de considerentele expuse şi de timpul scurs de la privarea de libertate a inculpatului, în care organele judiciare au avut o atitudine activă, Înalta Curte apreciază că arestarea preventivă a inculpatului se impune a fi menţinută în considerarea interesului public real ocrotit. Necesitatea menţinerii stării de arest se impune şi din perspectiva stadiului procesual actual, urmând a fi administrate probele din actul de sesizare.
Cât priveşte împrejurările care caracterizează persoana inculpatului, acestea nu pot determina prin ele însele o modificare a temeiurilor analizate anterior.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că temeiurile care au determinat arestarea inculpatului, şi care subzistă şi în prezent, impun în continuare privarea de libertate, pentru buna desfăşurare a procesului penal, şi în raport de criteriile analizate anterior, la acest moment procesual nu sunt suficiente măsurile alternative neprivative de libertate pentru atingerea acestui scop.
Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de recurentul inculpat Ş.N.C. împotriva încheierii din 1 iunie 2012 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia penală, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat Ş.N.C. împotriva încheierii din 1 iunie 2012 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 312/57/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 198/2012. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1972/2012. Penal → |
|---|
