ICCJ. Decizia nr. 198/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 198/2012
Dosar nr.430/1/2012
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 10 ianuarie 2012 Curtea de Apel Ploieşti secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor I.G. şi N.F. şi a menţinut această măsură.
A constatat instanţa că măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpaţii până la rămânerea definitivă a hotărârii, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unei infracţiuni, şi nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepăşind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei şi faptul că, până în prezent, s-a pronunţat o hotărâre în cauză.
A mai constatat instanţa că în intervalul scurs de la luarea măsurii arestării preventive nu au apărut date noi care să justifice revocarea sau înlocuirea cu o măsură mai puţin restrictivă de libertate şi, câtă vreme inculpaţii nu au invocat şi depus probe directe şi concludente care să ateste o altă situaţie de fapt decât cea care rezultă din actele dosarului, se impune în baza art. 160b alin. (3) C. proc. pen., menţinerea arestării preventivă a inculpaţilor.
Împotriva încheierii din 10 ianuarie 2012, au declarat recurs inculpaţii N.F. şi I.G. la data de 13 ianuarie 2012, au apreciat că recursurile au fost declarate în termenul legal şi au solicitat judecarea lor în stare de libertate.
Analizând recursurile declarate, sub aspectele invocate precum şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (3) şi art. 38514 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursurile declarate de inculpaţii N.F. şi I.G. sunt tardive, având în vedere data declarării acestora.
Astfel, dispoziţiile art. 185 C. proc. pen. prevăd „când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen".
La dosar se află adeverinţele din care rezultă că inculpaţii N.F. şi I.G. la data de 13 ianuarie 2012 au luat la cunoştinţă de conţinutul încheierii din 10 ianuarie 2012, iar la dosar se află cererile de recurs ale inculpaţilor formulate la de 16 ianuarie 2012.
Dispoziţiile art. 141 alin. (1) C. proc. pen. prevăd că împotriva încheierii prin care se dispune menţinerea arestării preventive poate fi atacată separat, cu recurs, în termen de 24 de ore de la comunicare pentru cei lipsă.
Faţă de dispoziţiilor art. 186 alin. (1) C. proc. pen., referitor la calculul termenelor procedurale, având în vedere dispoziţiile 141 alin. (1) C. proc. pen. termenul de 24 de ore în care inculpaţii puteau să declare recurs potrivit legii a început să curgă la data comunicării, respectiv la 13 ianuarie 2012.
Cum inculpaţii au declarat recurs la data de 16 ianuarie 2012, cu mult peste termenul prevăzut de lege, Înalta Curte va respinge recursurile inculpaţilor ca fiind tardive în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardive, recursurile declarate de inculpaţii N.F. şi I.G. împotriva încheierii din 10 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 4695/114/2011.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 24 ianuarie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 1986/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1973/2012. Penal → |
---|