ICCJ. Decizia nr. 199/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 199/2012
Dosar nr.432/1/2012
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 16 ianuarie 2012 Curtea de Apel Târgu Mureş a menţinut starea de arest a inculpaţilor V.A.O. şi C.N. şi a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea.
A constatat instanţa că faţă de ambii inculpaţi sunt îndeplinite prevederile art. 143 C. proc. pen. şi totodată că pericolul concret pentru ordinea publică este cert şi dovedit, fiind clar că dacă inculpaţii, ar fi puşi în libertate, ar crea în rândul colectivităţii de unde provin şi nu numai, acel sentiment de insecuritate, de pericol, specific pericolului concret pentru ordinea publică. A apreciat că în cauză temeiurile de drept avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a celor doi inculpaţi nu s-au modificat şi că se impune menţinerea celor doi inculpaţi în stare de arest.
Împotriva încheierii au declarat recurs inculpaţii V.A.O. şi C.N. şi au solicitat admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate şi judecarea în stare de libertate.
Analizând recursurile declarate, sub aspectele invocate precum şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (3) şi art. 38514 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursurile declarate de inculpaţii V.A.O. şi C.N. sunt nefondate, pentru considerentele se vor arăta în continuare:
Prin rechizitoriul din 30 noiembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., întocmit în dosarul nr. 64/D/2011, au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, inculpaţii V.A.O., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de influenţă, faptă prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 257 C. pen. cu referire la art. 6 şi 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 şi complicitate la şantaj, faptă prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 194 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 131 din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi C.N., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 131 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 194 alin. (1) C. pen.
S-a reţinut că inculpatul V.A.O., în calitate de comisar şef de poliţie, în perioada mai-septembrie 2011, a pretins diferite sume de bani, din care a primit, în patru tranşe, 4.950 lei de la denunţătorul C.D., promiţându-i în schimb că va interveni pe lângă subordonatul său, inspector H.I. şi pe lângă procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa, jud. Harghita, în scopul soluţionării favorabile a dosarului nr. 178/P/2011, în care denunţătorul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj. Acelaşi inculpat, în calitate de comisar şef de poliţie, în perioada ianuarie-octombrie 2011, profitând de funcţia sa, în înţelegere cu inculpatul - agent şef de poliţie C.N., în scopul obţinerii de către acesta a sumei de 10.000 de euro, a contribuit la păstrarea temerii insuflate denunţătorului C.D. de către inculpatul C.N., în sensul că, dacă nu-i va da acestuia suma pretinsă, acesta va face declaraţii incriminatorii în dosarul nr. 178/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa, jud. Harghita, iar în situaţia în care îi va da suma de bani inculpatului C.N., acesta va face declaraţii care să permită adoptarea unei soluţii favorabile denunţătorului C.D.
În sarcina inculpatului C.N. s-a reţinut că, în calitate de agent şef de poliţie, având sprijinul şefului său, inculpatul, comisar şef de poliţie V.A.O. şeful poliţiei, în perioada ianuarie-octombrie 2011, l-a constrâns pe denunţătorul C.D. să-i dea suma de 10.000 de euro, ameninţându-l că, dacă nu va primi această sumă, va face declaraţii incriminatorii în dosarul 178/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa, în care acesta este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, iar dacă va primi această sumă, va face declaraţii în aşa fel încât să permită adoptarea de către procuror a unei soluţii favorabile denunţătorului.
Înalta Curte, pornind de la temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor V.A.O. şi C.N. se reţine că potrivit art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 din acelaşi cod şi dacă inculpaţii au săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, se poate dispune măsura arestării preventive.
În ceea ce priveşte temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, care subzistă, analiza actelor şi lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Astfel, se constată că, în raport de actele dosarului, prima condiţie prevăzută de textul de lege menţionat, referitoare la săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, având în vedere că infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 6 şi 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 şi de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) cu referire la art. 131 din legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 194 alin. (1) C. pen., comise de inculpatul V.A.O. şi prevăzute de art. 131 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 194 alin. (1) C. pen., comisă de inculpatul C.N., sunt sancţionate cu pedepse ce depăşesc 4 ani închisoare.
Analiza actelor şi lucrărilor dosarului relevă existenţa şi a celei de-a doua cerinţe prevăzute în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care trebuie îndeplinită cumulativ, în sensul că există probe din care să rezulte că lăsarea inculpaţilor în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
În conformitate cu dispoziţiile art. 5 paragraful 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenţia consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres şi limitativ, de dispoziţiile art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O.
Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în fata autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
În materia privării de libertate, Convenţia trimite, în esenţă, la legislaţia naţională şi la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea sau regularitatea detenţiei obligă ca arestarea preventivă a unei persoane şi menţinerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond şi de procedură prevăzute de legea naţională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile Convenţiei şi să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
Înalta Curte constată că menţinerea arestării preventive a inculpaţilor V.A.O. şi C.N. este justificată, aceştia fiind trimişi în judecată pentru infracţiuni caracterizate de un grad ridicat de pericol social, care prin natura lor, împrejurările comiterii şi, îndeosebi, urmările produse, impun menţinerea detenţiei provizorii, respectiv fapte de corupţie. Din această perspectivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că pericolul concret pentru ordinea publică al faptelor privind fapte de corupţie poate fi dedus atât din pericolul social concret deosebit de ridicat al faptelor, cât şi din circumstanţele personale ale inculpaţilor ori din modul în care aceştia au acţionat, care ar cea în rândul colectivităţii un sentiment de insecuritate, de pericol şi de nesiguranţă specific pericolului pentru ordinea publică şi nu în ultimul rând calitatea inculpaţilor, respectiv comisar şef de poliţie, inculpatul V.A.O. şi agent şef de poliţie, inculpatul C.N.
La stabilirea pericolului social al faptelor săvârşite de inculpaţii V.A.O. şi C.N., se ţine seama de gravitatea faptelor, împrejurările în care au fost comise, importanţa valorilor puse în pericol, activitatea infracţională în care au fost implicaţi inculpaţii, constatându-se totodată că durata măsurii arestării preventive, respectiv de la data de 16 noiembrie 2011 nu depăşeşte limitele unui termen rezonabil, avându-se în vedere complexitatea cauzei.
În consecinţă, Înalta Curte constată că nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, ci acestea se menţin în continuare, motiv pentru care, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile declarate de inculpaţii V.A.O. şi C.N. cu obligarea recurenţilor inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii V.A.O. şi C.N. împotriva încheierii din 16 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 408/43/2011.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 24 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 200/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1986/2012. Penal → |
|---|
