ICCJ. Decizia nr. 2079/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2079/2012
Dosar nr. 3899/90/2010
Şedinţa publică din 13 iunie 2012
Deliberând asupra cauzei penale, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 67 din 27 aprilie 2011 a Tribunalului Vâlcea s-a dispus condamnarea, în baza art. 257 C. pen. cu aplic. art. 5 şi 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 320 alin. (7) C. proc. pen., a inculpatei N.M.S., la 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 81 şi art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a celei accesorii pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni.
S-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 257 alin. (2) C. pen. s-a confiscat de la inculpată suma de 2.500 euro sau echivalentul lor în RON la data efectuării plăţii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea a fost trimisă în judecată inculpata N.M.S., întrucât în perioada 2007 - 2009, inculpata, în calitate de secretară a Facultăţii de Management-Marketing din Râmnicu Vâlcea în cadrul Universităţii "C.B.", în repetate rânduri, a pretins şi primit sume de bani şi bunuri de la denunţătorul D.M., în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă profesorii facultăţii pentru ca fiica acestuia, D.V.M., să promoveze examenele de an şi examenul de licenţă, fără a se prezenta la acestea.
Prima instanţă a constatat că inculpata a depus la dosar act autentic prin care a recunoscut fapta pentru care este trimisă în judecată şi a cerut judecarea în condiţiile art. 3201 C. proc. pen., renunţând la administrarea de probe.
Instanţa a considerat că sunt întrunite condiţiile şi a admis cererea de judecare în aceste condiţii şi, totodată, a reţinut că au fost depuse înscrisuri de care inculpata a înţeles să se folosească în circumstanţiere personală.
Faţă de recunoaşterea faptei reţinute prin actul de sesizare şi probele administrate în cursul urmăririi penale, respectiv declaraţiile martorilor, înscrisuri şi transcrierea mesajelor tip sms, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt.
Numita D.V.M. a urmat în anul 2001 - 2002 cursurile Facultăţii de Management aparţinând Universităţii "C.B." şi a promovat examenele, însă, plecând în Italia a fost exmatriculată în anul 2003 - 2004 pentru neprezentarea la cursuri şi examene.
În vara anului 2007, martora s-a întors în ţară şi a intenţionat să se înscrie în anul 2 la cursuri cu frecvenţă redusă, ceea ce i-ar fi permis să se prezinte doar la susţinerea examenelor, pentru a putea pleca din nou Italia.
Ca urmare, tatăl acesteia, denunţătorul D.M., s-a prezentat la sediul facultăţii şi a luat legătura cu inculpata, ce ocupa funcţia de secretară.
După ce a depus cerere de reînscriere, a purtat o discuţie cu inculpata, şi aflând că este soţia unui fost coleg de serviciu, a întrebat-o dacă o poate ajuta pe fiica sa la examene în condiţiile în care aceasta era plecată din ţară.
Inculpata i-a declarat că îi cunoaşte pe toţi profesorii şi poate aranja ca D.V.M. să promoveze examenele fără a se prezenta, astfel că, ulterior, la locuinţa denunţătorului a avut loc o discuţie pentru a stabili în concret modalitatea se va proceda.
Cu ocazia acestei discuţii, inculpata a întărit afirmaţiile privind posibilul ajutor, precizând că este necesar ca fiica denunţătorului să se prezinte doar la primul examen, iar la sfârşitul discuţiilor denunţătorul a pus într-un plic suma de 150 euro şi l-a înmânat învinuitei, precum şi un pachet cu cafea, dulciuri şi alte bunuri aduse din Italia.
Urmare acestor discuţii, martora D.V.M. s-a prezentat la primul examen pe care l-a promovat, după care, în toată perioada 2007 - 2009, inculpata în repetate rânduri a pretins şi primit diverse sume de bani şi pachete cu bunuri pentru a interveni la profesorii facultăţii sub promisiunea că va asigura promovarea examenelor cu note mari şi fără a se prezenta la susţinerea acestora, ulterior promiţând şi că va asigura obţinerea examenului de licenţă în aceleaşi condiţii.
În total, sumele de bani şi valoarea bunurilor primite se ridică la 3.000 euro, din care, contravaloarea a 500 euro a primit-o pentru achitarea taxelor la facultate, această sumă fiind restituită denunţătorului.
În anul 2009, denunţătorul nu a mai găsit-o pe inculpată la facultate şi a aflat că fiica sa era exmatriculată din anul 2008, urmare a neprezentării la examene.
Instanţa de fond a reţinut că fapta inculpatei care, în perioada 2007 - 2009, a pretins şi primit de la denunţătorul D.M. direct sau prin intermediul altor persoane, precum şi de la martora D.V.M., sume de bani şi diverse bunuri în schimbul promisiunilor că va interveni pe lângă cadrele didactice ale facultăţii pentru ca numita D.V.M. să promoveze examenele de an, precum şi examenul de licenţă, fără să se prezinte la susţinerea acestora, constituie infracţiunea prev. de art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 5 şi 6 din Legea nr. 78/2000.
La individualizarea pedepsei instanţa a avut în vedere, în primul rând, dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., potrivit cărora limitele pedepsei urmează a fi reduse cu o treime.
De asemenea, s-au avut în vedere şi împrejurările în care inculpata a săvârşit fapta, respectiv faptul că se afla într-o situaţie dificilă, fiind în divorţ cu soţul său şi că, din actele medicale depuse la dosar rezultă şi că avea o stare de sănătate precară, suferind de numeroase afecţiuni, ceea ce explică într-o anumită măsură nevoia de a-şi procura diverse sume de bani chiar prin mijloace ilicite.
Totodată, s-a precizat că nu poate fi neglijată împrejurarea că, după desfacerea căsătoriei prin Sentinţa civilă nr. 866 din 26 ianuarie 2010 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, inculpata are spre creştere şi educare doi copii minori, şi că, în prezent, are un loc de muncă în Italia.
Având în vedere şi lipsa antecedentelor penale şi gravitatea în concret a faptei şi actele de serviciu în raport de care inculpata a exercitat traficul de influenţă, instanţa s-a orientat către pedeapsa închisorii în cuantum de 1 an şi 6 luni.
În raport de datele personale ale inculpatei, de gravitatea şi urmările concrete ale faptei, instanţa şi-a format convingerea că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia prin privare de libertate, astfel că a dispus suspendarea condiţionată a executării pe termen de încercare de 3 ani şi 6 luni.
Cât priveşte sumele de bani şi contravaloarea bunurilor primite, s-a reţinut că denunţătorul D.M. a solicitat restituirea acestora.
S-a arătat că potrivit art. 6 din Legea nr. 78/2000, infracţiunile prev. de art. 254, 255, 256 şi 257 C. pen. se pedepsesc potrivit acestor texte de lege, fără ca legea specială să prevadă alte dispoziţii în legătură cu regimul banilor, valorilor sau altor bunuri primite.
Potrivit art. 257 alin. (2) C. pen., sunt aplicabile disp. art. 256 alin. (2) C. pen., potrivit cărora banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata acestora în bani.
S-a constatat că, într-adevăr, potrivit art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, banii, valorile sau alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazul prevăzut la alin. (2), însă, acest text se referă strict la infracţiunea prev. de art. 61 din Legea nr. 78/2000, neputând fi extins asupra infracţiunilor enumerate la art. 5 şi 6 din aceeaşi lege, care, aşa cum s-a arătat mai sus, se sancţionează potrivit dispoziţiilor C. pen.
Cum instanţa nu a fost sesizată cu infracţiunea prev. de art. 6 din legea specială, s-a precizat că nu se va putea da eficienţă acestui text, întrucât s-ar depăşi limitele sesizării.
Ca urmare, s-a arătat că se vor aplica disp. art. 257 alin. (2) rap. la art. 256 alin. (2) C. pen. şi se va dispune confiscarea de la inculpată a sumei de 2.500 euro ori echivalentul lor în RON la data efectuării plăţii, având în vedere că din suma totală de 3.000 euro, suma de 500 euro primită de inculpată în vederea achitării taxelor, pe de o parte nu forma obiectul infracţiunii de trafic de influenţă şi, pe de altă parte, a fost deja restituită denunţătorului.
Împotriva sentinţei au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi inculpata N.M.S.
Prin Decizia penală nr. 91/A din 29 septembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, a fost desfiinţată, în parte, sentinţa atacată, înlăturându-se condamnarea inculpatei N.M.S. şi modalitatea de executare a pedepsei.
În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prev. de art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. combinat cu art. 5 şi 6 din Legea nr. 78/2000 în art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., text în baza căruia a fost condamnată inculpata N.M.S., la 2 ani închisoare, pedeapsă care a fost stabilită a fi executată în condiţiile art. 57 C. pen.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen. în limitele prev.de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A fost respins, ca nefondat, apelul inculpatei, care a fost obligată la 300 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că în perioada comiterii faptelor, inculpata avea calitatea de secretar al Facultăţii de Management-Marketing Râmnicu Vâlcea, din cadrul Universităţii "C.B." Piteşti.
S-a remarcat însă că această calitate nu se regăseşte printre cele precizate explicit în art. 1 din Legea nr. 78/2000 şi, prin urmare, incidenţa în prezenta cauză a dispoziţiilor art. 5 şi 6 din actul normativ precizat a fost greşit reţinută.
În acest context, s-a arătat că prima instanţă ar fi trebuit, conform dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., să pună în discuţia părţilor şi să schimbe încadrarea juridică a faptelor reţinute în actul de inculpare, înlăturând, practic, cele două texte de lege în discuţie, astfel încât noua încadrare juridică să privească doar infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată prevăzută de art. 257 cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen.
În ce priveşte individualizarea pedepsei, Curtea a observat că prima instanţă, ţinând seama de atitudinea sinceră a inculpatei, de circumstanţele ce caracterizează pozitiv persoana acesteia, respectiv lipsa antecedentelor penale, faptul că se află în străinătate unde s-a integrat deja, găsindu-şi un loc de muncă, de gravitatea în concret a faptei, a ajuns la concluzia că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executare în regim de detenţie.
În opinia Curţii, însă, prima instanţă, în cadrul operaţiunii de individualizare, a avut în vedere numai datele care îi sunt inculpatei favorabile, ignorând cu desăvârşire celelalte criterii de individualizare stabilite de legiuitor în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ce constituie cadrul legal şi obligatoriu de urmat în procesul adaptării pedepsei concrete la fapta comisă.
Prin urmare, s-a menţionat că, aşa cum rezultă din probele administrate în cursul anchetei penale, care au fost însuşite de inculpată, contextul în care aceasta a acţionat o caracterizează ca pe o persoană destul de insistentă când se punea problema pretinderii banilor de la denunţător, de aceea s-au reţinut mai multe acte materiale, forma continuată a infracţiunii reprezentând o situaţie ce determină agravarea facultativă a regimului sancţionator.
Astfel, s-a constatat că nu se pune problema unei manifestări izolate, întâmplătoare, ci, dimpotrivă, a unei activităţi infracţionale active, repetate, de fiecare dată în scopul îndeplinirii aceleiaşi rezoluţiuni centrate cu insistenţă pe obţinerea unor sume de bani şi bunuri.
S-a reţinut că nici foloasele băneşti pe care le-a pretins şi primit inculpata nu sunt neglijabile, sub aspectul lor cantitativ, pentru că suma de 3.000 euro în contextul economic actual este o sumă de luat în seamă.
În cele din urmă, s-a evidenţiat că infracţiunile de corupţie, printre care şi cea din prezenta cauză, se înscriu între acelea caracterizate de un pericol social ridicat datorită importanţei valorii sociale căreia i se aduce atingere şi dimensiunii îngrijorătoare pe care au atins-o acest gen de fapte.
S-a constatat că corupţia reprezintă un fenomen în societatea actuală, care s-a extins în majoritatea nivelurilor vieţii sociale, ceea ce s-a considerat că ar trebui să antreneze din partea organelor judiciare măsuri ferme de descurajare şi, implicit, un regim sancţionator sever.
Prin urmare, Curtea a apreciat, având în vedere şi circumstanţele ce caracterizează pozitiv persoana inculpatei, că pedeapsa ce are menirea să asigure reeducarea acesteia şi să reprezinte, în acelaşi timp, o măsură de constrângere, este închisoarea orientată la minimul special prevăzut de legiuitor, având ca modalitate de executare detenţia, o alternativă mai echilibrată şi mult mai aproape de cerinţele unei juste individualizări.
În acelaşi timp, Curtea a considerat nefondat apelul inculpatei, ţinând seama de argumentele precizate mai sus, cât şi de împrejurarea că individualizarea judiciară a pedepsei se circumscrie unor coordonate obligatorii stabilite de legiuitor în dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), care se referă la o serie întreagă de circumstanţe ce privesc fapta şi pe făptuitor, pericolul social al acesteia, urmarea produsă ori care s-ar fi putut produce, cât şi împrejurările de natură să conducă la agravarea sau atenuarea răspunderii penale, aşa încât s-a apreciat că nu se poate ajunge la o sancţiune echilibrată, doar pe baza datelor pozitive privind persoana inculpatului.
Împotriva deciziei penale a declarat recurs inculpata N.M.S.
Punându-i-se în vedere de către instanţa de recurs dispoziţiile art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, inculpata a precizat că înţelege să recunoască fapta astfel cum aceasta a fost descrisă în rechizitoriu şi a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 320 C. proc. pen.
În susţinerea recursului a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând reindividualizarea pedepsei în raport de prevederile art. 3201 C. proc. pen., art. 72 şi 74 C. pen., apreciind că se impune suspendarea condiţionată a executării pedepsei conform art. 81 C. pen. sau executarea pedepsei la locul de muncă, conform art. 867 C. proc. pen.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivului de casare invocat şi prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., precum şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În ceea ce priveşte cererea de aplicare a art. 320 C. proc. pen., Înalta Curte reţine că potrivit art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, în cauzele aflate în curs de judecată, în care cercetarea judecătorească începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător la primul termen de judecată cu procedura completă, imediat următor intrării în vigoare a O.U.G. nr. 121/2011.
De asemenea, prin Decizia nr. 1470 din 8 noiembrie 2011, Curtea Constituţională a hotărât că dispoziţiile art. 320 C. proc. pen. sunt neconstituţionale în măsura în care înlătură aplicarea legii penale mai favorabile, deci în cazul în care nu s-ar permite aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situaţiilor juridice născute sub imperiul legii vechi şi care continuă să fie judecate sub legea nouă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În prezenta cauză, cercetarea judecătorească în faţa instanţei de fond a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, iar la primul termen de judecată cu procedura completă imediat următor intrării în vigoare a O.U.G. nr. 121/2011 (înţelegând prin aceasta primul termen la care este sunt respectate toate drepturile inculpatului), la 13 iunie 2012, inculpata a recunoscut săvârşirea faptei, astfel cum aceasta a fost descrisă în rechizitoriu, solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 320 C. proc. pen.
Ca atare, se constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, cererea de aplicare a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. fiind întemeiată, Înalta Curte urmând a proceda potrivit dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Referitor la solicitarea de reindividualizare a pedepsei, se reţine că potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, aceasta nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probator, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate. De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite, în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socioetice impuse de societate.
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.
În cauză, infracţiunea săvârşită de recurenta-inculpată este caracterizată ca o infracţiune cu pericol social ridicat, fiind infracţiune de corupţie, pe care inculpata a comis-o în formă continuată, primind bani şi bunuri în mod repetat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale.
Forma continuată a infracţiunii, care semnifică o oarecare perseverenţă infracţională a inculpatei, perioada de timp relativ lungă în care a pretins şi primit bani şi bunuri, cuprinsă între anii 2007 - 2009, valoarea acestora, care se ridică la 3.000 de euro, constituie împrejurări de agravare a răspunderii penale.
Acestea însă trebuie apreciate în funcţie şi de datele ce caracterizează persoana inculpatei, astfel încât sancţiunea aplicată, exprimată prin cuantumul pedepsei închisorii şi modalitatea de executare, să reflecte un just echilibru.
Ca urmare, instanţa de recurs reţine că inculpata este la primul conflict cu legea penală şi nu există date care să demonstreze că, anterior comiterii faptei sau ulterior acestei date, a avut un comportament negativ în societate; că a restituit 500 euro din suma primită pentru cumpărarea influenţei; că a avut o atitudine procesuală cooperantă cu organele judiciare, recunoscând comiterea infracţiunii; că are doi copii în întreţinere în urma desfacerii căsătoriei; că are un loc de muncă care să-i asigure mijloacele de existenţă.
Toate acestea justifică stabilirea unei pedepse în cuantum de 2 ani închisoare, orientată spre minimul special prevăzut de lege, în condiţiile incidenţei art. 3201 C. proc. pen, dar nu pot determina reţinerea vreuneia dintre circumstanţele atenuante judiciare prev. de art. 74 C. pen., deoarece aceasta ar echivala cu o reducere nepermisă a importanţei circumstanţelor ce agravează răspunderea penală, enunţate mai sus.
Totodată, se reţine că, devenind incidente dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. (în forma reglementată de O.U.G. nr. 121/2011), nu s-ar putea da eficienţă juridică, concomitentă, prevederilor art. 74 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. deoarece împrejurarea de fapt a recunoaşterii de către inculpată a săvârşirii faptei şi a modalităţii sale de comitere se evidenţiază prin aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., iar această atitudine procesuală a inculpatei nu poate fi valorificată ca reprezentând şi circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., deoarece ar însemna ca aceleiaşi situaţii de fapt să i se acorde o dublă valenţă juridică, ceea ce, în opinia instanţei, nu a fost în intenţia legiuitorului.
Înalta Curte mai precizează că toate împrejurările enumerate de art. 74 C. pen. au doar o aptitudine potenţială de a constitui circumstanţe atenuante, fiind necesar ca acestea să fie analizate prin raportare la ansamblul faptei concrete şi la persoana inculpatei.
Referitor la modalitatea de executare a pedepsei, se apreciază că o justă individualizare o reprezintă executarea condiţionată a executării pedepsei, deoarece inculpata nu este cunoscută cu antecedente penale, iar prin declaraţiile date în faza judecăţii a dovedit preocuparea de a-şi modifica comportamentul. De asemenea, se are în vedere posibilitatea revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani, în cazul comiterii unei alte infracţiuni, care reprezintă un avertisment şi în acelaşi timp un imbold pentru ca inculpata să adopte un comportament prin care să nu mai aducă atingere relaţiilor sociale protejate de legea penală.
Prin urmare, Înalta Curte consideră că o pedeapsă în cuantum de 2 ani închisoare cu executarea suspendată a executării pe o perioadă de 4 ani este adecvată, corespunzând funcţiilor de constrângere şi reeducare precum şi scopului preventiv al pedepsei, reglementat de art. 52 C. pen.
Analizând hotărârea şi din perspectiva cazurilor de casare care se iau în considerare întotdeauna din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că nu există alte motive pentru casarea hotărârii criticate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpata N.M.S. împotriva Deciziei penale nr. 91/A din 29 septembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. Va casa în parte decizia atacată şi rejudecând:
În baza art. 81 C. pen., va suspenda condiţionat executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatei pentru infracţiunea prev. de art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Conform art. 82 C. pen., va stabili termen de încercare pe o durată de 4 ani.
Va atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, va suspenda şi executarea pedepsei accesorii.
Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
Onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpata N.M.S. împotriva Deciziei penale nr. 91/A din 29 septembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează în parte decizia atacată şi, rejudecând:
În baza art. 81 C. pen., suspendă condiţionat executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatei pentru infracţiunea prev. de art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 320 alin. (7) C. proc. pen.
Conform art. 82 C. pen., stabileşte termen de încercare pe o durată de 4 ani.
Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, suspendă şi executarea pedepsei accesorii.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
Onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2077/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 680/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
