ICCJ. Decizia nr. 2093/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2093/2012
Dosar nr. 1321/104/2011
Şedinţa publică din 14 iunie 2012
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 79 din 24 mai 2011, Tribunalul Olt, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul B.I.D. la 8 ani închisoare.
În baza art 65 alin. (2) C. pen. şi art 64 alin. (1) lit a) şi b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie electivă publică pe o durată de 5 ani.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestului preventiv din 9 februarie 2011, la zi.
S-a dispus restituirea scaunului corp delict (ridicat conform procesului-verbal din data de 9 februarie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt) către partea vătămată C.F., la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.
În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen. raportat la art 998 C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă a părţii civile C.F. şi în totalitate acţiunile civile ale părţilor civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina şi Institutul Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare Bucureşti şi s-a dispus obligarea inculpatului la plata următoarelor sume: - 15.000 RON către partea civilă C.F., suma reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral; - 78,050 RON către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina; - 8.272,04 RON către partea civilă Institutul Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare Bucureşti. A fost obligat inculpatul la 1.500 RON cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt nr. 207/P/2011, în baza art. 262 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest a inculpatului B.I.D., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat prev. şi ped. de art 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. i) C.p.
În seara zilei de 15 august 2010, inculpatul B.I.D. se afla în localul aparţinând SC G. SRL din comuna Găneasa, jud. Olt, consumând băuturi alcoolice şi jucând jocuri de noroc la aparatele electronice instalate în acest local. La un moment dat, nemulţumit de faptul că nu câştiga la aceste aparate şi totodată pe fondul consumului de alcool inculpatul a început să se manifeste violent, iniţial asupra aparatelor pe care le folosea, iar ulterior şi în dialogul cu martora M.N., angajata localului.
În acest context, martora a apelat la partea vătămată, aducându-i acesteia la cunoştinţă ce se întâmplă în local, iar aceasta din urmă i-a atras atenţia inculpatului să-şi corecteze conduita, iar în caz contrar i-a solicitat să părăsească barul. Întrucât inculpatul nu a înţeles să nu se mai manifeste nepotrivit, partea vătămată i-a cerut în mod expres să părăsească incinta localului, fiind nevoită să îl şi împingă înspre ieşire.
Inculpatul a părut să aibă o atitudine conciliantă, părăsind barul şi ieşind pe terasă cu intenţia declarată de a merge la domiciliul său, însă, profitând de faptul că partea vătămată C.F. a fost neatentă întorcându-se cu spatele către el, a luat din apropiere, de pe terasă, un scaun cu schelet metalic şi cu acesta i-a aplicat părţii vătămate o lovitură puternică, din lateral, în cap, cu unul din picioarele scaunului, lovindu-l în faţă şi provocându-i leziuni în zona frunţii şi a feţei. Ca urmare a loviturii puternice aplicate de inculpat, partea vătămată C.F. a căzut pe pardoseala din beton, pierzându-şi cunoştinţa.
Leziunile produse i-au provocat victimei o hemoragie puternică, astfel că s-a solicitat prezenţa ambulanţei la faţa locului, care I-a transportat pe C.F. la Spitalul Judeţean Slatina, unde i s-au acordat primele îngrijiri medicale.
Ulterior, partea vătămată a fost transportată la Institutul Naţional de Boli Neurovasculare Bucureşti, Secţia Neurochirurgie, şi unde a suferit o intervenţie chirurgicală, care a avut drept scop eliminarea hematomului de pe creier, viaţa acesteia fiind salvată datorită îngrijirilor medicale acordate la timp şi competent.
Conform raportului de expertiză medico legală de la dosar, ca urmare a agresiunii, partea vătămată a suferit un traumatism cranio-facial cu fractură de oase proprii fără deplasare şi un hematom subdural în emisfera stângă, pentru a cărui îndepărtare s-a intervenit chirurgical la 5 noiembrie 2010. S-a concluzionat că pentru vindecarea leziunilor au fost necesare 75 - 76 zile de îngrijiri medicale, acestea punând în primejdie viaţa părţii vătămate.
Pentru a reţine această situaţie de fapt instanţa a avut în vedere că declaraţiile constante ale părţii vătămate referitoare la modul în care a început conflictul şi la agresiunea a cărei victimă a fost sunt confirmate integral prin declaraţiile a trei martori oculari (J.I., l.A.C. şi M.N.), coroborându-se şi cu concluziile raportului de expertiză medico-legală şi parţial cu declaraţiile inculpatului.
Astfel, fiecare din cei trei martori la care s-a făcut referire anterior au confirmat că inculpatul, după ce anterior dăduse impresia prin comportamentul său că a înţeles solicitările părţii vătămate şi că urmează să plece acasă, profitând de faptul că numitul C.F. s-a întors cu spatele către el, a luat un scaun de pe terasa localului cu care i-a aplicat fără nicio atenţionare o lovitură puternică în zona capului, după care a părăsit locul faptei fără a se interesa de soarta victimei.
Aceste declaraţii infirmă totodată apărările inculpatului formulate atât cu ocazia audierilor în faza de urmărire penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti prin care a încercat să susţină că nu a lovit partea vătămată cu un scaun, ci, pe fondul agresiunii la care el ar fi fost supus, a lovit-o pe aceasta din urmă cu pumnul în zona feţei, după care partea vătămată, împiedicându-se de pragul de la uşa localului, a căzut, lovindu-se cu capul de pardoseala de beton.
La solicitarea inculpatului pentru a lămuri această apărare, instanţa a încuviinţat proba testimonială, dispunându-se citarea şi audierea în cauză a numitei M.N., însă această persoană, care a asistat direct la întregul incident a indicat o situaţie de fapt identică cu cea prezentată de martorii din acte, arătând fără echivoc că partea vătămată nu a provocat în niciun fel inculpatul, nu l-a lovit şi nici nu i-a vorbit urât, acţionând exclusiv pentru a-l determina pe acesta să părăsească localul, din punctul ei de vedere agresiunea inculpatului fiind nejustificată.
În drept, tribunalul a apreciat că fapta inculpatului astfel cum a fost descrisă în paragrafele anterioare întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Sub aspectul laturii obiective elementul material al infracţiunii constă în acţiunea inculpatului de lovire a părţii vătămate cu un obiect contondent, cu intensitate sporită, într-o zonă vitală a corpului, faptă prin care s-au cauzat acestuia leziuni care prin natura şi gravitatea lor i-au pus în pericol viaţa.
Legătura de cauzalitate dintre fapta inculpatului şi urmarea imediată produsă este stabilită prin raportul de expertiză, susţinerile inculpatului în sensul că leziunea mai gravă din zona capului (hematomul subdural) ar fi fost rezultatul căderii victimei, rezultat care nu i se poate imputa lui, sunt apreciate ca nefondate, în condiţiile în care este evident că în absenţa agresiunii inculpatului partea vătămată nu ar fi suferit nici leziunile osoase nazale şi nici leziunile subsecvente din zona stângă a capului.
Instanţa a reţinut că fapta a fost comisă în public în sensul art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. întrucât aceasta a fost comisă pe o terasă deschisă, la o distanţă foarte mică de drumul public, în prezenţa a 3 persoane (martorii audiaţi în cauză), spaţiu care se încadrează astfel în prevederile art. 152 lit. b) C. pen.
Forma şi modalitatea intenţiei, element al laturii subiective a infracţiunii, rezultă din materialitatea actului, printre altele, din relaţiile personale anterioare existente între inculpat şi victimă, din obiectul vulnerant folosit, numărul şi intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, comportamentul ulterior al inculpatului, şi, aplicând aceste criterii în speţa dedusă judecăţii, s-a reţinut că inculpatul a lovit cu un obiect metalic greu (scaun) într-o zonă vitală a corpului (zona capului) pe partea vătămată, după ce anterior avusese un conflict cu aceasta, că aşa cum rezultă din actul medico-legal depus la dosar, lovitura aplicată a avut o intensitate mare provocând fracturi ale oaselor capului (fractură distală ale oaselor nazale fără deplasare şi hematom subdural cronic), leziuni care au pus în pericol viaţa victimei, împrejurări în raport de care nu poate fi reţinută praeterintenţia, formă de vinovăţie specifică a infracţiunii prevăzute de art. 182 alin. (2) C. pen.
De altfel, în ceea ce priveşte solicitarea inculpatului formulată prin apărătorul său de a se dispune schimbarea încadrării juridice din tentativă la omor calificat în vătămare corporală gravă, întrucât nu a acţionat cu intenţia de a ucide victima, tribunalul a analizat toate argumentele părţii la termenul din 17 mai 2011, considerentele de fapt şi de drept expuse în acea încheiere neimpunându-se a fi reiterate şi în cuprinsul prezentei hotărâri.
Nu s-a reţinut nici scuza provocării, aceasta presupunând în condiţiile art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen. ca infracţiunea să fie săvârşită de inculpat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinate de o provocare din partea persoanei vătămate produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.
Cât timp acţiunile victimei anterioare agresării sale nu au constat în atacuri fizice împotriva inculpatului şi nici în adresarea de injurii sau ameninţări acestuia, limitându-se numai la solicitarea expresă de a părăsi incinta localului pentru a nu provoca distrugeri, nu se poate considera că a existat o acţiune ilicită gravă, care să-i fi provocat inculpatului o stare de puternică tulburare sub imperiul căreia a lovit victima. Nici faptul că inculpatul ar fi fost privat de câştigurile realizate la jocurile electronice nu reprezintă o împrejurare care să poată fi valorificată ca circumstanţă atenuantă, pe de o parte aceasta nefiind susţinută de probe (martora M.N. la fel ca şi partea vătămată au arătat că inculpatul nu câştigase nimic, dimpotrivă pierduse o sumă de bani la aparate, fapt ce a şi determinat reacţia sa agresivă), iar pe de altă parte, chiar reală, nu poate fi în niciun caz o justificare pentru o agresiune de natura şi intensitatea celei analizate.
La individualizarea pedepsei, instanţa a avut în vedere criteriile stabilite de legiuitor în cuprinsul art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), raportându-se în principal la natura şi gravitatea infracţiunii comise, la valoarea socială ocrotită de normele penale - viaţa persoanei, la rezultatele care s-au produs (leziuni care au pus în pericol viaţa persoanei, făcând necesară o intervenţie chirurgicală complexă), la împrejurările în care fapta a fost comisă (inculpatul lovind victima fără nicio justificare aparentă, profitând de faptul că aceasta nu era atentă, într-un loc public şi în prezenţa a 3 persoane), la atitudinea inculpatului ulterioară comiterii faptei, respectiv lipsa de interes pentru situaţia victimei imediat după agresiune (conform martorilor inculpatul s-a îndepărtat de la locul faptei fără a verifica dacă partea vătămată, căzută la pământ ca urmare a loviturii primite, are sau nu nevoie de îngrijiri de specialitate), lipsa de sinceritate în declaraţii, datele despre comportamentul anterior al inculpatului, acesta fiind recidivist postexecutoriu (fiind condamnat de trei ori la pedepse cu închisoare atât pentru infracţiuni contra patrimoniului, dar şi pentru infracţiuni de violenţă - vătămare corporală gravă şi tâlhărie), date în raport de care, având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru această infracţiune, respectiv de la 7 ani şi 6 luni la 12 ani şi 6 luni, apreciază că prin aplicarea unei pedepse de 8 ani închisoare executabilă în regim de detenţie se ating scopurile prev. de art. 52 C. pen.
Faţă de infracţiunea săvârşită de inculpat şi luând în considerare faptul că acesta, atât în raport de antecedentele sale, cât şi de modul în care a acţionat în cauza dedusă judecăţii, a demonstrat lipsă de respect faţă de valori esenţiale ale societăţii, în baza art 65 alin. (2) C. pen. şi art 64 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie electivă publică pe o durată de 5 ani.
Cu privire la latura civilă a cauzei s-a constatat că s-au constituit părţi civile în termen legal partea vătămată C.F., Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina şi Institutul Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare Bucureşti.
Instanţa a reţinut că în cauză sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, prin fapta sa culpabilă inculpatul provocând în mod evident părţii civile C.F. atât prejudicii morale, cât şi materiale, generate de trauma fizică şi psihică suferită, de procesul de convalescenţă subsecvent, dar şi de cheltuielile ocazionate de tratamentele şi intervenţiile chirurgicale necesare vindecării părţii civile.
În ceea ce priveşte despăgubirile pentru prejudiciul material solicitat de partea civilă C.F., tribunalul a reţinut că acestea nu pot fi prezumate, partea care le solicită având obligaţia legală de a-şi dovedi pretenţiile nu numai sub aspectul existenţei prejudiciului, dar şi sub aspectul întinderii sale.
La termenul din 29 martie 2011, partea civilă a indicat pentru ce solicită suma de 55.000 RON cu titlul de daune materiale, a luat la cunoştinţă de obligaţia ce-i revine de a propune administrarea de probe, însă, cu toate acestea, nu a făcut niciun demers ulterior pentru a produce probe privind pretenţiile sale, acţiunea civilă sub acest aspect urmând a fi considerată ca neîntemeiată.
Referitor la despăgubirile pentru prejudiciul moral, instanţa s-a raportat, în absenţa unor criterii legale, la datele rezultate din dosar cu privire la gravitatea leziunilor, modul în care acestea au afectat viaţa părţii civile, tratamentul necesar, complexitatea intervenţiilor chirurgicale efectuate pentru a elimina riscul decesului, limitările inerente oricărui proces de convalescenţă, apreciind în raport de aceste date că suma de 15.000 RON reprezintă o despăgubire echitabilă pentru suferinţa psihică produsă.
Inculpatul a fost obligat şi la plata sumelor solicitate de instituţiile medicale pentru tratamentul efectuat cu victima ca urmare a agresiunii suferite de aceasta, sume dovedite prin deconturile anexate cererilor de constituire ca parte civilă.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi inculpatul B.I.D.
Parchetul a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale şi reţinând cauza spre rejudecare, să fie majorată pedeapsa aplicată, întrucât cea de 8 ani închisoare este nejustificat de blândă raportat la împrejurările concrete, la condamnările anterioare ale inculpatului, respectiv de 4 ori a fost condamnat pentru infracţiuni de violenţă, respectiv lovire şi tâlhărie, acesta perseverând în săvârşirea de fapte penale, atitudinea nesinceră, susţinând că nu a agresat partea vătămată cu un scaun, ci doar a lovit-o cu pumnul, comportamentul său fiind determinat şi de consumul excesiv de alcool.
Inculpatul a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale, cu reţinerea spre rejudecare şi reindividualizarea pedepsei, în sensul aplicării unei pedepse sub minimul special, pedeapsa de 8 ani fiind mult prea aspră, întrucât incidentul a fost spontan şi nu premeditat, chiar dacă inculpatul este recidivist.
Prin Decizia penală nr. 70 din 9 martie 2012, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, împotriva Sentinţei penale nr. 79 din 24 mai 2011, pronunţată de Tribunalul Olt, în Dosarul nr. 1321/104/2011; a respins apelul inculpatului B.I.D., ca nefondat, a desfiinţat sentinţa sub aspectul laturii penale cu privire la individualizarea pedepsei principale aplicate inculpatului; a majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului la 8 ani şi 6 luni închisoare; a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei şi a dedus în continuare din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 24 mai 2011 la zi şi a menţinut starea de arest preventiv a acestuia.
Pentru a hotărî, astfel a reţinut că din probele administrate în cauză, respectiv plângerea şi declaraţia părţii vătămate C.F., raport de expertiză medico-legal nr. 2143/E din 2 decembrie 2010 al Serviciului Judeţean de Medicină Legală Slatina, planşe foto, proces-verbal din 9 februarie 2011, declaraţiile martorilor şi ale inculpatului, prima instanţă în mod corect a stabilit starea de fapt, în sensul că în seara zilei de 15 august 2010, în jurul orelor 20:45, inculpatul B.I.D. se afla în incinta barului şi, fiind într-o stare avansată de ebrietate, s-a manifestat agresiv faţă de aparatele de joc electronice şi persoanele aflate la acea oră în bar, motiv pentru care partea vătămată C.F., administratorul barului, sesizat de către vânzătoare, martora M.N., i-a solicitat să părăsească incinta, pentru moment inculpatul părând că se conformează şi pleacă, însă a luat de pe terasă un scaun cu schelet metalic şi i-a aplicat o lovitură puternică în cap, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 75 - 76 zile îngrijiri medicale, leziuni ce i-au pus în primejdie viaţa.
Deşi inculpatul a susţinut că i-a aplicat doar o lovitură părţii vătămate în obrazul stâng, la prima instanţă, pentru ca apoi în calea de atac să precizeze că în zona ochiului, insistând că aceasta a fost cea care I-a provocat, încercând să-l lovească cu scaunul, însă după ce a fost lovită cu pumnul, s-a împiedicat de pragul uşii şi a căzut pe spate, susţinerile sale sunt infirmate de depoziţiile martorelor M.N., l.A.C., J.I., E.D., martori oculari, care descriu constant conflictul între părţi, în sensul că partea vătămată a fost lovită de către inculpat cu un scaun metalic în cap, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, nefiind provocat în vreun fel de partea vătămată, atitudinea acesteia limitându-se în a-i solicita inculpatului să părăsească barul din cauza comportamentului agresiv.
Având în vedere gradul de pericol social al infracţiunii săvârşite (infracţiune care aduce atingere vieţii persoanei), modalitatea şi împrejurările concrete (sub influenţa băuturilor alcoolice, manifestând un comportament agresiv a aplicat o lovitură în cap părţii vătămate cu un scaun cu schelet metalic, atitudinea nesinceră a inculpatului, faptul că acest comportament nu este singular, fiind cercetat şi trimis în judecată la data de 19 august 2010 prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina pentru infracţiunea de distrugere şi violare de domiciliu, perseverenţa infracţională, fiind condamnat anterior şi pentru infracţiuni de violenţă, în prezent fiind recidivist postexecutoriu, Curtea a constatat că se impune majorarea pedepsei principale, aplicată de către prima instanţă, apreciindu-se că scopul educativ-preventiv al pedepsei putând fi realizat numai prin privarea de libertate, cuantumul pedepsei complementare fiind corect stabilit.
În ceea ce priveşte latura civilă, s-a constatat că în mod corect prima instanţă a constatat că partea vătămată nu a probat daune materiale, întrucât potrivit principiului "actori incubit probatio", cei care solicită o pretenţie trebuie să o probeze, partea vătămată nedovedind în vreun fel prejudiciul material.
Cu toate acestea, raportat la natura leziunilor create, suferinţa produsă, punându-i în primejdie viaţa, numărul zilelor de îngrijiri medicale, spitalizarea, Curtea a constatat ca fiind corect soluţionată acţiunea civilă formulată de către partea vătămată în privinţa daunelor morale şi partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina.
Împotriva Deciziei penale nr. 70 din 9 martie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat recurs inculpatul B.I.D., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi sub nr. 1321/104/2011.
Recurentul-inculpat a invocat motivele de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi pct. 14 C. proc. pen., aşa cum au fost susţinute oral şi cuprinse în conţinutul practicalei prezentei decizii, urmând a nu mai fi reluate.
Examinând recursul declarat de inculpatul B.I.D. şi hotărârile atacate sub toate aspectele, constată că recursul este nefondat şi va fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Cât priveşte motivul de casare privind adoptarea unei soluţii de achitare a inculpatului B.I.D., Înalta Curte constată că acest motiv nu este întemeiat.
Din declaraţiile părţii vătămate C.F. şi declaraţiile martorilor l.A.C., J.I., E.D., dar şi din declaraţiile date de aceeaşi martori în faza de cercetare judecătorească la instanţa de fond, inclusiv declaraţia martorei M.N. dată în faţa instanţei de fond, rezultă fără dubiu intenţia inculpatului de a lovi partea vătămată cu scopul de a-i pune viaţa în pericol şi vinovăţia certă că acesta este cel care a lovit partea vătămată, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. şi ped. de art. art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.
Latura subiectivă a infracţiuni prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. a constat în intenţia directă a inculpatului de a lovi partea vătămată, punându-i viaţa în pericol; de asemenea, se are în vedere zona corpului vizată, o zonă vitală, respectiv capul victimei, obiectul folosit la producerea agresiunii, respectiv scaunul cu un cadru metalic, apt să producă decesul victimei şi intensitatea loviturii care a condus la îngrijiri medicale de 75 - 76 zile. De asemenea, se are în vedere şi atitudinea inculpatului după săvârşirea faptei, respectiv că acesta a plecat de la locul săvârşirii faptei nerecunoscând producerea infracţiunii, ba încercând prin declaraţiile date să inducă convingerea organelor judiciare că nu el a fost cel care a generat conflictul şi, mai mult, partea vătămată s-a dezechilibrat după care s-a împiedicat de pragul de la uşă şi a căzut lovindu-se la cap.
De asemenea, se vor avea în vedere şi urmările produse, respectiv raportul de expertiză medico-legală emis de Spitalul de Urgenţă Slatina din care rezultă că partea vătămată a fost internată la Institutul Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare-Neurochirugie în perioada 21 octombrie - 16 noiembrie 2010 cu diagnosticul hematom subdural cronic de emisfer stâng-operat. Examenul neurologic obiectiv a constatat un sindrom piramidal pe dreapta şi elemente de afazie mixtă.
2. Cu privire la motivul de casare privind reindividualizarea judiciară a pedepsei, Înalta Curte constată că nici acest motiv de casare nu este întemeiat.
Instanţa de apel a dat eficienţă maximă criteriilor generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), reţinându-se pericolul social al faptei comise şi conduita inculpatului anterior comiterii faptei, acesta suferind alte patru condamnări pentru săvârşirea de fapte penale şi atitudinea procesuală adoptată pe parcursul procesului, constând în nerecunoaşterea săvârşirii faptei, aplicând o pedeapsă 8 ani şi 6 luni închisoare, instanţa apreciind că faţă de aspectele agravante avute în vedere, nu se justifică reţinerea beneficiului inculpatului a unor circumstanţe atenuante, cu consecinţa stabilirii unei pedepse mai reduse.
De asemenea, s-a reţinut în cadrul individualizării pedepsei pentru infracţiunea săvârşită de către inculpat şi atitudinea constant nesinceră a inculpatului şi atingerea adusă de către acesta vieţii persoanei.
Toate aceste împrejurări reţinute de instanţa de apel urmează a fi luate în considerare şi de Înalta Curte, întrucât în ansamblul lor contribuie la menţinerea pedepsei stabilite de instanţa de apel, de 8 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsă ce a fost majorată de la 8 ani închisoare, cuantum stabilit de instanţa de fond, prin raportare la fapta săvârşită de a pune în primejdie viaţa părţii vătămate, împrejurarea care caracterizează persoana inculpatului B.I.D., întrucât aplicarea unei pedepse mai reduse pentru fapta săvârşită nu poate fi reţinută, pedeapsa deja stabilită fiind menită să satisfacă şi scopul acesteia instituit de dispoziţiile art. 52 C. pen.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de apel a examinat, în mod judicios, aplicarea criteriilor obiective ce caracterizează procesul de individualizare judiciară, concretizat în modul de stabilire a pedepsei de 8 ani şi 6 luni închisoare, reţinută în sarcina inculpatului B.I.D., evidenţiind faptul că dincolo de pericolul social generic al infracţiunii săvârşite, în mod concret acesta s-a agravat ca urmare a împrejurărilor în care a fost săvârşită, respectiv în seara zilei de 15 august 2010, în loc public, subliniind caracterizările evidenţiate în persoana inculpatului (conform fişei de cazier judiciar), astfel că o nouă cenzură cu privire la individualizarea pedepsei nu se mai impune.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de asemenea, atât prin prisma propriei evaluări asupra individualizării pedepsei rezultante aplicate inculpatului B.I.D., faţă de criticile formulate în recurs, constată că în contextul cauzei nu se justifică micşorarea pedepsei stabilite, deoarece examinarea criteriilor obiective prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) conduce la concluzia că circumstanţele personale ale inculpatului au fost avute în vedere în mod corect, în raport cu gradul de pericol social concret al faptei comise, agravat prin modul de comitere, valorile sociale atinse, precum şi consecinţele pe care le-au produs sub aspectul punerii în pericol a vieţii părţii vătămate.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte nu poate avea în vedere criticile formulate în recurs de către inculpatul B.I.D., întrucât în cauză pedeapsa aplicată reflectă respectarea principiului proporţionalităţii între gravitatea faptei comise şi profilul sociomoral şi de personalitate al inculpatului, nejustificându-se micşorarea pedepsei, astfel încât nu este incident nici cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 alin. (2) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I.D. împotriva Deciziei penale nr. 70 din 9 martie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 9 februarie 2011 la 14 iunie 2012.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3603/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2381/2012. Penal → |
|---|
