ICCJ. Decizia nr. 2042/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2042/2012
Dosar nr. 11391/62/2010
Şedinţa publică din 12 iunie 2012
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 188/S din 6 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia penală, în baza dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului D.G.P. din infracţiunea prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. proc. pen. (3 acte materiale) în infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - 3 acte materiale.
1. În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul D.G.P. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d), e) pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în forma continuată (3 acte materiale).
Cu art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b), d), e) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea pedepselor aplicate acestui inculpat.
În baza art. 82 C. pen. a fost stabilit un termen de încercare de 5 ani.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
S-a constatat că inculpatul D.G.P. a fost reţinut 24 de ore la data de 12 martie 2009.
2. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul O.V.A. pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. 2 C. pen. (3 acte materiale).
S-a constatat că inculpatul O.V.A. a fost reţinut 24 de ore la data de 12 martie 2009.
S-a constatat că partea vătămată C.I. nu s-a constituit parte civilă, iar părţile civile G.M.P. şi M.V. au renunţat la pretenţiile civile.
În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 coroborat cu art. 118 lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul D.G.P. a sumei de 1.250 euro sau contravaloarea în RON la cursul B.N.R. de la data plăţii.
În baza art. 189 C. proc. pen. onorariile apărătorilor din oficiu ale părţilor vătămate în cuantum de 450 RON şi onorariul parţial pentru apărătorul din oficiu al inculpatului O.V.A. conform Protocolului în cuantum de 100 RON s-au avansat din fondurile Ministerului Justiţiei, fiind achitat Baroului de Avocaţi Braşov şi inclus în cheltuielile judiciare.
În baza art. 191 alin. (1), (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul D.G.P. sa plătească statului suma de 1.200 RON, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că inculpaţii au fost trimişi în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Braşov nr. 79 D/P/2009 din 19 octombrie 2010 pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată, prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale).
Din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale şi în mod nemijlocit de către instanţă în cursul cercetării judecătoreşti prima instanţă a reţinut că, în prima jumătate a anului 2005, inculpatul D.G.P. a recrutat 3 persoane din zona Făgăraşului, cărora le-a promis că le va ajuta să meargă la lucru în străinătate, unde urmau să lucreze ca muncitori necalificaţi în agricultură sau în domeniul construcţiilor, promiţându-le că vor obţine diferite sume de bani în valută. Pentru transportul din România în ţările de destinaţie, inculpatul D.G.P. le-a cerut victimelor sume cuprinse între 50 şi 300 euro, ce trebuiau a fi achitate din salariile câştigate de părţile vătămate, urmare activităţilor desfăşurate în domeniul construcţiilor sau din muncile necalificate.
După ce a obţinut acordul victimelor, acestea au fost transportate în Germania de inculpatul D.G.P. cu autoturismul marca V.G. condus de inculpatul O.V.A., fiind cazate la Pensiunea M. din localitatea Koln. Aici inculpatul D.G.P. le-a obligat pe victime să cerşească în folosul său, luându-le acestora toate sumele de bani obţinute din această activitate.
La începutul lunii februarie a anului 2005, inculpatul D.G.P. s-a deplasat la locuinţa părţii vătămate G.M.P. căreia i-a propus să meargă la lucru în Germania, în domeniul construcţiilor, urmând să primească lunar un salariu de aproximativ 200 euro. Partea vătămată G.M.P. a acceptat propunerea inculpatului D.G.P.
În aceeaşi perioadă partea vătămată M.V. a fost contactată de inculpatul D.G.P., propunându-i să meargă în străinătate pentru a lucra ca muncitor necalificat, cerându-i în acelaşi timp să caute şi alte persoane interesate de acest gen de activităţi.
Partea vătămată M.V. a fost de acord cu propunerea inculpatului D.G.P. şi urmare a celor convenite, a luat legătura şi cu partea vătămată C.I. căruia i-a explicat că există o persoană ce poate asigura transportul şi locuri de muncă în străinătate, în domeniul unor munci necalificate. După aproximativ o săptămână, inculpatul D.G.P. a luat legătura din nou cu părţile vătămate M.V. şi C.I., precizându-le că le va duce în străinătate, urmând să le asigure transportul şi cazarea, pentru aceste servicii, cele două părţi vătămate trebuind să îi restituie câte 300, respectiv 200 euro după primirea primului salariu.
Inculpatul D. a luat legătura cu soţul surorii concubinei sale - martorul I.M. (fiind de notorietate în localitate ca acesta făcea transport de persoane în Europa), căruia i-a solicitat să-i împrumute o maşină cu şofer care să-l ducă pe el şi încă 3 băieţi în Germania, achitând personal contravaloarea transportului de 300 euro.
Părţile vătămate M.V. şi C.I. au acceptat condiţiile stabilite de inculpatul D.G.P., iar în data de 03 februarie 2005, au părăsit ţara împreună cu acesta şi cu partea vătămata G.M.P., transportul fiind realizat de către şoferul O.V.A. (care se ocupa cu transportul persoanelor în străinătate pentru martorul I.M.) cu autoturismul marca V.G.
În data de 3 februarie 2005, inculpatul D.G.P. împreună cu victimele M.V., G.M.P. şi C.I. au plecat cu autoturismul marca V.G., condus de inculpatul O.V.A. din Făgăraş, având ca ţară de destinaţie Germania, teritoriul României fiind părăsit prin punctul de trecere de la Nădlag, judeţul Arad. La graniţă inculpatul D. le-a cerut paşapoartele părţilor vătămate, le-a făcut asigurările medicale iar inculpatul O., potrivit instrucţiunilor primite de la martorul I.M. a arătat vameşilor banii necesari trecerii graniţei, respectiv câte aproximativ 500 euro de persoană, bani pe care şoferul îi restituia transportatorului I.M. de fiecare dată când revenea în ţară.
Ajungând în localitatea Koln din Germania, inculpatul O. i-a lăsat într-o parcare din apropierea unui supermarket A., inculpatul D.G.P. le-a cazat pe victime la Pensiunea M. şi contrar înţelegerii din ţară, încă de a doua zi a obligat-o pe partea vătămată G.M.P. să cerşească împreună cu celelalte două persoane pe străzile din oraşul anterior menţionat.
Inculpatul O.V.A. s-a reîntors în ţară imediat, intrând în România în data de 06 februarie 1005, pe la punctul de trecere a frontierei din Nădlac.
Iniţial G.M.P. a refuzat oferta inculpatului D.G.P., motivând că înţelegerea din ţară a fost aceea că urma să lucreze în domeniul construcţiilor şi să nu cerşească, seara în pensiune solicitându-i în lacrimi inculpatului D. să-l lase să revină în România, în caz contrar se duce la poliţie.
Deşi nu au vrut iniţial să se supună dispoziţiilor traficantului, părţile vătămate M.V. şi C.I., fiind puse într-o stare de invulnerabilitate, de către inculpatul D.G.P., au acceptat în cele din urmă să cerşească în favoarea persoanei care le-a recrutat şi l-au convins şi pe G. să se supună deoarece erau într-o ţară străină, nu avea mijloace de subzistenţă, nu ştiau limba pentru a putea fi înţeleşi şi au considerat că nu aveau nici o altă şansă pentru a supravieţui şi a se putea întoarce în ţara lor.
Părţile vătămate G.M.P., M.V. şi C.I. au cerşit pe străzile din Koln pentru inculpatul D. o perioadă de aproximativ două luni de zile, respectiv de la 3 februarie 2005 la 22 aprilie 2005 obţinând din această activitate fiecare zilnic sume cuprinse între 70 şi 80 euro, bani ce erau predaţi în totalitate inculpatului D.G.P., care nu a ieşit niciodată cu ei la cerşit, iar în unele zile, îi şi supraveghea în timp ce aceştia apelau la mila cetăţenilor, în diferite zone aglomerate din oraş.
În fiecare seară când părţile vătămate ajungeau la hotel inculpatul D. le cerea să scoată tot ce au prin buzunare şi le lua toţi banii, cu pretextul că el îi aduna pentru a restitui lui I. contravaloarea transportului şi pentru a achita camera din pensiune. La un moment dat în primele zile, fiind nemulţumit de sumele aduse, inculpatul D. i-a trimis la un internet unde lucra un român - martorul O.N. (nepotul martorului I.N.), care le-a confecţionat câte un carton pe care îl atârnau de gât când apelau la mila publică, pentru a obţine mai mulţi bani în care era scris în limba germană că sunt români, au copii acasă şi nu au bani din ce să trăiască.
În perioada în care au cerşit pentru inculpatul D. părţile vătămate i-au predat fiecare suma de aproximativ 600 euro, deci în total aproximativ 1.800 euro.
La un moment dat respectiv în data de 22 aprilie 2005 părţile vătămate au constatat când s-au întors de la cerşit că inculpatul D. îşi făcuse bagajele şi plecase acasă. Acestea au mai rămas în Koln încă aproximativ o săptămână, din cerşit au reuşit să strângă bani să se întoarcă acasă în România cu autocarul în data de 29 aprilie 2005.
După revenirea în ţară, partea vătămată G.M.P. s-a deplasat la domiciliul inculpatului D.G.P. şi i-a cerut suma de 600 euro, reprezentând salariul ce i s-ar fi cuvenit pe o perioadă de 3 luni, aşa cum au stabilit iniţial în ţară, însă a fost refuzat de acesta din urmă, fiind ameninţat chiar cu exercitarea unor violenţe.
Starea de fapt reţinută s-a întemeiat pe următoarele probe: declaraţia părţilor vătămate C.I., M.V. şi G.P.M. - date în cursul urmăririi penale, situaţia ieşirilor din ţară din care a rezultat că la data de 3 februarie 2005 părţile vătămate menţionate au ieşit din ţară împreună cu inculpatul D.G.P., cu autoturismul condus de inculpatul O.V.A., declaraţia martorei P.E. dată în faza de urmărire penală, declaraţia martorului M.V. senior (tatăl părţii vătămate M.V.) dată în cursul urmăririi penale, declaraţia martorului M.V. senior (fratele părţii vătămate M.V.), declaraţia martorei M.R. (mama părţii vătămate M.V.), declaraţiile martorilor I.M., date în cursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti.
Prima instanţă a constatat cu privire la inculpatul O.V.A. că nu poate fi adoptată în mod indubitabil concluzia că a comis fapta imputată, acuzarea fundamentându-se exclusiv pe prezumţia că inculpatul cunoştea motivul deplasării în Germania a părţilor vătămate şi activitatea infracţională ce urma a fi desfăşurată de coinculpat, precum şi că a existat o legătură subiectivă între inculpaţi; astfel, având în vedere principiul in dubio pro reo, precum şi probele care s-au coroborat (declaraţiile inculpatului O., a martorului I.M., a părţii vătămate şi declaraţiile coinculpatului D.) prima instanţă a dispus achitarea inculpatului O.V.A. în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Referitor la retractarea în cursul cercetării judecătoreşti a declaraţiilor date iniţial de partea vătămată G., prima instanţă a apreciat că aceasta este neplauzibilă faţă de declaraţiile celorlalte părţi vătămate, ale inculpatului D. şi a martorilor audiaţi în cursul urmăririi penale.
Au fost înlăturate ca nesincere susţinerile părţii vătămate C. din cursul cercetării judecătoreşti în sensul că inculpatul D. ar fi ieşit împreună cu partea vătămată, că a acceptat să cerşească şi că a fost transportat de inculpat la instanţă, aceste susţineri fiind în contradicţie cu celelalte aspecte relevate de aceeaşi parte vătămată, cu declaraţiile martorilor şi ale celorlalte părţi vătămate din faza urmăririi penale. Au fost, de asemenea, înlăturate declaraţiile martorilor P.E., M.V. senior, V.M. junior şi M.R. date în faţa instanţei, ele venind în contradicţie cu restul probelor. S-a constatat că martorii neşcolarizaţi au fost audiaţi de procuror în prezenţa unui martor asistent şi au semnat declaraţiile după ce li s-au citit.
Cu privire la individualizarea pedepsei instanţa a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pericolul social relativ ridicat al faptelor, durata activităţii infracţionale, „profitul” obţinut de inculpat prin traficarea părţilor vătămate, vârsta inculpatului şi atitudinea procesuală.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen.
S-a constatat că părţile vătămate s-au constituit părţi civile în cursul urmăririi penale, dar în cursul cercetării judecătoreşti au arătat că nu au pretenţii materiale faţă de inculpaţi.
Potrivit dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 coroborat cu art. 118 lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul D.G.P. a sumei de 1.250 euro - însuşită în urma traficării victimelor.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Braşov.
Prin Decizia penală nr. 118/Ap din 09 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Braşov, a fost desfiinţată hotărârea atacată sub aspectul individualizării pedepsei aplicată inculpatului D.G.P. În rejudecare, au fost înlăturate dispoziţiile art. 81 - 83 C. pen., iar în baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatului pe durata termenului de încercare de 8 ani, determinat conform art. 86 alin. (2) C. pen.
În baza art. 863 alin. (1), (2) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Braşov, conform programului stabilit de acesta,
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea,
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă,
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
În baza art. 863 alin. (3) C. pen., a fost obligat inculpatul să nu intre în legătură cu părţile vătămate G.M.P., C.I. şi M.V.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 raportat la art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării în cazul săvârşirii unei infracţiuni.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
A fost respins apelul declarat de inculpatul D.G.P. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
În baza art. 189 C. proc. pen., s-a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei, către Baroul Braşov a sumei de 450 RON, reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru părţile civile şi pentru partea vătămată (3 onorarii de câte 150 RON fiecare ).
A fost obligat inculpatul apelant D.G.P. la plata către stat a sumei de 275 RON reprezentând cheltuieli judiciare în care se va include şi onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 75 RON ce s-a avansat din fondurile Ministerului de Justiţie.
Restul cheltuielilor judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că audierea părţilor vătămate s-a realizat potrivit normelor în vigoare la respectivul moment, aceste aspecte neputând, pe de altă parte să fie invocate de inculpat, necircumscriindu-se sferei reglementată de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. S-a mai apreciat că în mod corect prima instanţă a luat act de poziţia exprimată de părţile vătămate în sensul că nu au pretenţii materiale faţă de inculpat, renunţând la pretenţiile iniţial formulate, acţiunea civilă fiind guvernată de principiul disponibilităţii. În mod just prima instanţă a avut în vedere exclusiv probele care s-au coroborat în privinţa circumstanţelor legate de activitatea infracţională, conturându-se o stare de fapt certă, reliefând rolul jucat de inculpat în recrutarea, transportarea, tratamentul aplicat victimelor, ademenite prin promisiuni mincinoase să părăsească România (în absenţa cărora nu ar fi fost de acord cu plecarea), fiind obligate să cerşească în condiţiile impuse de inculpat, care îşi însuşea sumele astfel obţinute.
S-a reţinut că în lipsa unor probe certe de vinovăţie soluţia de achitare a coinculpatului O.A.V. este justă.
S-a apreciat că prima instanţă a realizat o justă individualizare a pedepsei aplicată inculpatului sub aspectul cuantumului, nu şi al modalităţii de executare a acesteia, fiind oportună suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, faţă de gravitatea deosebită a faptei şi nevoii de reeducare a inculpatului, acesta urmând să respecte măsurile de supraveghere prev. de art. 863 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul trăind sub ameninţarea suportării unor consecinţe mai grave în cazul comiterii altor infracţiuni sau în cel al nerespectării măsurilor de supraveghere.
Instanţa de apel a constatat că măsura confiscării speciale dispusă este legală şi temeinică.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs:
1. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Braşov, criticând-o, după cum rezultă din motivele de recurs scrise şi precizările oral formulate de procurorul de şedinţă, consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, pentru greşita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului D.G.P. sub aspectul modalităţii de executare, având în vedere gradul extrem de ridicat al pericolului social al infracţiunii, săvârşirea acesteia în formă continuată, atitudinea procesuală a inculpatului, impunându-se înlăturarea dispoziţiilor art. 861 C. pen. în drept a fost invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
2. Recurentul inculpat D.G.P. solicitând achitarea potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) şi d) C. pen., iar în subsidiar redozarea pedepsei şi menţinerea modalităţii de executare potrivit art. 861 C. pen.
Analizând recursurile declarate prin prisma criticilor invocate şi din oficiu se constată că recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Braşov este fondat, iar recursul declarat de inculpat nefondat pentru considerentele ce urmează:
Astfel după cum rezultă din verificarea actelor dosarului şi din analiza deciziei recurate, instanţele, în baza probelor legal administrate, respectiv readministrate în condiţii de oralitate, nemijlocire şi contradictorialitate, în cursul cercetării judecătoreşti, au stabilit în mod just starea de fapt şi vinovăţia inculpatului D.G.P. în comiterea faptei pentru care s-a dispus condamnarea.
Se reţine în acest sens că fapta inculpatului care a recrutat pe părţile vătămate G.M., M.V. şi C.I. - persoane aflate într-o situaţie materială precară, neavând loc de muncă, promiţându-le locuri de muncă în Germania, transportându-le în acest stat unde le-a constrâns moral prin abuz de autoritate să cerşească, însuşindu-şi sumele de bani rezultate din această activitate, a cărei desfăşurare a fost supravegheată de către inculpat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
În mod corect instanţele au evaluat materialul probator şi şi-au format convingerea pe baza probelor care s-au coroborat (potrivit art. 62, 63 C. proc. pen.), având în vedere declaraţiile date de părţile vătămate în cursul urmăririi penale, precum şi declaraţiile martorilor audiaţi şi ale inculpaţilor (în măsura coroborării cu celelalte probe).
Aşa fiind, nu poate fi primită apărarea invocată în recurs - în sensul nerealizării conţinutului constitutiv al infracţiunii de trafic de persoane (în formă continuată) şi cu atât mai mult nu poate fi acceptată teza apărării în sensul inexistenţei, în materialitatea lor, a faptelor imputate inculpatului.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului D.G.P. în comiterea infracţiunii au fost corect stabilite prin hotărârile judecătoreşti anterior pronunţate, care demonstrează de o manieră indubitabilă, activitatea ilicită desfăşurată de către inculpat care, prin promisiuni mincinoase, a convins victimele să îl urmeze în Germania, stat în care acestea, lipsite fiind de orice posibilitate materială care să le asigure o anumită autonomie şi putere de decizie, au practicat cerşetoria în folosul exclusiv al inculpatului. Rezultă, aşadar, că victimele au fost aservite intereselor inculpatului, plasându-se pe o poziţie caracterizată de extremă vulnerabilitate, desfăşurând o activitate pe care în condiţii normale nu ar fi acceptat-o.
Se reţine, astfel, că apărările invocate nu au fost şi nu sunt în măsură să dovedească o situaţie de fapt contrară celei în mod motivat reţinută de către instanţe, inculpatul neprobând lipsa de temeinicie a probelor în acuzare tot prin probe, după cum prevede art. 66 C. proc. pen.
În ceea ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului se constată că aceasta a fost corect individualizată, în ceea ce priveşte cuantumul, respectând criteriile generale de individualizare, reglementate de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Referitor la modalitatea de executare a sancţiunii se impune însă a se observa că aceasta nu este aptă a conduce la realizarea scopurilor prevăzute de art. 52 C. pen.
Astfel, modalitatea de executare a suspendării sub supraveghere apreciată de către instanţa de apel ca fiind în măsură să conducă la realizarea scopurilor şi funcţiilor pedepsei nu poate fi apreciată ca adecvată, faţă de natura şi gravitatea faptelor comise de inculpat, profilul său moral, care conturează trăsăturile unei persoane lipsită de scrupule, care înţelege să obţină foloase materiale - în speţă sume de bani - din exploatarea unor fiinţe umane vulnerabile.
Se va constata că deşi cuantumul pedepsei aplicate ar permite suspendarea condiţionată sau sub supraveghere a pedepsei, nu sunt realizate cumulativ şi condiţiile imperativ impuse de disp. art. 81, respectiv art. 861 alin. (1) lit. c) C. pen., având în vedere natura infracţiunii comise, profilul moral al inculpatului, poziţia procesuală a acestuia, fiind evident că simpla pronunţare a soluţiei de condamnare nu constituie un avertisment suficient pentru ca în viitor, chiar şi fără executarea efectivă a condamnării, inculpatul să nu mai comită infracţiuni.
Instanţa de recurs reţine, deci, că în absenţa unei efective executări a sancţiunii, prin privare de libertate, reeducarea inculpatului şi corijarea sa, în sensul respectării normelor dreptului şi moralei, precum şi a formării unei atitudini pozitive şi corecte faţă de muncă şi regulile de convieţuire socială nu este posibilă, obligarea inculpatului la respectarea măsurilor de supraveghere prev. de art. 863 C. pen. nefiind suficientă atingerii scopurilor pedepsei.
Pentru considerentele ce preced, se va constata că decizia recurată este nelegală şi netemeinică în ceea ce priveşte individualizarea modalităţii de executare a pedepsei aplicată inculpatului, fiind incident cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Astfel, în temeiul disp. art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va fi admis recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Braşov, va fi casată decizia atacată, iar în rejudecare înlăturate disp. art. 861 C. pen., dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa în regim de detenţie.
Reţinându-se, totodată, că în ceea ce priveşte stabilirea stării de fapt, a vinovăţiei inculpatului, încadrării juridice a infracţiunii şi cuantumului pedepsei hotărârea recurată este legală, temeinică şi riguros motivată, precum şi împrejurarea că motivele de recurs invocate de apărarea inculpatului nu sunt întemeiate, neexistând alte cazuri de casare a căror reţinere din oficiu să conducă la casarea hotărârii instanţei de apel sub alte aspecte, în temeiul disp. art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul inculpatului va fi respins, ca nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare statului, din care suma reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru intimatele părţi civile şi intimata parte vătămată se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Braşov împotriva Deciziei penale nr. 118/Ap din 9 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia recurată şi rejudecând
Înlătură dispoziţiile art. 861 C. pen. şi dispune ca inculpatul D.G.P. să execute pedeapsa în regim de detenţie.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.G.P., împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul pentru apărarea din oficiu asigurată intimatului inculpat O.V.A., în sumă de 300 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 12 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 672/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 676/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
