ICCJ. Decizia nr. 212/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 212/2012
Dosar nr. 3976/2/2011
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2012
Asupra recursurilor de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin Sentinţa penală nr. 204 din 16 martie 2011 a Judecătoriei sector 2 Bucureşti s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, invocată din oficiu.
În temeiul dispoziţiilor art. 42 C. proc. pen. raportat la art. 117 din Legea nr. 302/2004, a declinat competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Curţii de Apel Bucureşti şi a dispus trimiterea dosarului către această instanţă spre competentă soluţionare.
S-a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la 03 ianuarie 2011 sub nr. 229/300/2011, Serviciul cooperare judiciară internaţională în materie penală din cadrul Direcţiei Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară al Ministerului Justiţiei a transmis acestei instanţe cererea emisă de autorităţile olandeze privind pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti de recunoaştere şi executare a sancţiunilor pecuniare aplicate inculpatului S.A.C.
Instanţa constată că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 117 din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora instanţa competentă să decidă printr-o hotărâre asupra recunoaşterii unei hotărâri penale străine, atunci când cererea având ca obiect recunoaşterea este formulată de autoritatea competentă a statului străin solicitant, este Curtea de Apel în circumscripţia căreia domiciliază sau îşi are reşedinţa condamnatul.
În cauza de faţă, întrucât ne aflăm în situaţia în care cererea de recunoaştere a hotărârii penale străine a fost formulată de autoritatea competentă străină (olandeză), devin aplicabile dispoziţiile art. 117 din Legea nr. 302/2004 menţionate anterior.
Faţă de aceste considerente, instanţa, în temeiul art. 42 C. proc. pen., urmează să admită excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, invocată din oficiu şi pe cale de consecinţă va declina competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, urmând a trimite dosarul acestei instanţe spre competentă soluţionare.
II. Prin Sentinţa penală nr. 241/F din 18 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a respins ca nefondată sesizarea Ministerului Justiţiei referitoare la recunoaşterea sancţiunii pecuniare aplicată prin hotărârea străină faţă de S.A.C.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. S-a reţinut că la data de 28 aprilie 2011 s-a înregistrat pe rolul acestei instanţe, prin declinarea competenţei de către Judecătoria sectorului 4 Bucureşti (Sentinţa nr. 204 din 16 martie 2011) sesizarea Serviciului de Cooperare Judiciară a Ministerului Justiţiei referitoare la recunoaşterea hotărârii autorităţilor olandeze privind pe cetăţeanul român S.A.C.
Examinând actele şi lucrările dosarului Curtea constată: Cetăţeanul român S.A.C. a fost sancţionat pecuniar (amendă de 24 euro) de autorităţile olandeze, prin încălcarea regulilor de circulaţie pe teritoriul acestei ţări.
Decizia de sancţionare a fost emisă de Centrala Verwerking O.M. (C.V.O.M.) la 31 mai 2010 şi a rămas definitivă la 12 iulie 2010.
Din actele depuse de persoana sancţionată, respectiv dispoziţie de plată prin IB şi confirmarea de primire a sumei de către autorităţile olandeze a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti rezultă că amenda aplicată de acestea a fost achitată.
În aceste condiţii solicitarea formulată de Ministerul Justiţiei - Serviciul cooperare judiciară internaţională în materie penală a rămas fără obiect, astfel încât instanţa urmează a o respinge ca nefondată.
III. Împotriva acestei sentinţe penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie întrucât nu a respectat dispoziţiile privind competenţa după materie în judecarea cauzei, arătând că Judecătoria sector 2 este competentă să judece cauza de faţă, având în vedere că obiectul cauzei nu-l constituie recunoaşterea şi executarea unei hotărâri penale străine ci de aplicare a unei pedepse pecuniare de către o autoritate a statului emitent, alta decât o instanţă judecătorească.
Examinând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată, Înalta Curte are în vedere cu titlu de premiză, că instanţa Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, a fost învestită cu o cerere de recunoaştere şi executare a unei sancţiuni pecuniare aplicată numitului S.A.C., cetăţean român, de către autorităţile olandeze.
Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 18735 alin. (2) şi art. 18740 pct. 33 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
Aceste dispoziţii fac parte din Secţiunea a IV-a, Capitolul II, Titlul VII al Legii nr. 302/2004, secţiune ce include „Dispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale UE în aplicarea Deciziei-cadru nr. 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a sancţiunilor pecuniare".
Competenţa în această materie este reglementată de art. 18735 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, conform căreia „autorităţile române competente să execute o hotărâre sunt instanţele judecătoreşti".
Atâta timp cât legea nominalizată nu stabileşte o competenţă specială, interpretarea acestui text conduce la concluzia că pentru recunoaşterea şi executarea unei condamnări pecuniare, competenţa revine judecătoriei ca instanţă de drept comun.
În mod greşit instanţa Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti a apreciat că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 117 din Legea nr. 302/2004, acesta nefiind incident în cauză, întrucât privesc competenţa de recunoaştere şi executare a hotărârilor penale străine, materie reglementată în Titlul V, Capitolul I al Legii nr. 302/2004.
Obiectul prezentei cauze nu-l constituie recunoaşterea şi executarea unei hotărâri penale străine, definită în art. 115 al Legii nr. 302/2004, ci recunoaşterea şi executarea unei hotărâri definitivă în condiţiile art. 233 alin. (1) lit. c) combinat cu art. 23933 din aceeaşi lege, de aplicare a unei pedepse pecuniare de către o autoritate a statului emitent, alta decât o instanţă judecătorească.
Se conchide că în cauză competenţa de soluţionare a cererii privind recunoaşterea şi executarea unor sancţiuni pecuniare revine Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, instanţă care în mod corect a fost învestită în sensul celor arătate mai înainte.
De altfel, cu titlu de constanţă în examenul jurisprudenţei în materie se are în vedere că prin Încheierea nr. 508 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. 826/1/2011, într-o cauză similară, s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind recunoaşterea şi executarea sancţiunilor pecuniare, în favoarea judecătoriei prin conformare la disp. art. 7 din Legea nr. 302/2004 care statuează expres că atari cereri se îndeplinesc potrivit normelor române de drept procesual penal.
Faţă de toate cele mai sus expuse, rezultând că prin sentinţa recurată au fost încălcate dispoziţiile relative la competenţa după materie, atrăgând în consecinţă incidenţa sancţiunii nulităţii absolute a hotărârii atacate, în sensul dispoziţiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte priveşte ca fondat recursul de faţă declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi urmează ca în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) teza ultimă C. proc. pen., să caseze hotărârea atacată şi să dispună trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Judecătoria sector 2 Bucureşti.
Urmează ca sumele de bani cu titlu de cheltuieli judiciare să rămână în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 241/F din 18 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Casează decizia atacată şi dispune trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Judecătoria Sector 2 Bucureşti.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3847/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3852/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
