ICCJ. Decizia nr. 2131/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2131/2012
Dosar nr. 1559/30/2009
Şedinţa publică din 19 iunie 2012
Deliberând asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 598 din 17 decembrie 2010 a Tribunalului Timiş au fost condamnaţi:
- inculpatul M.F. şi
- inculpatul C.R.,
la câte 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută în art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., s-au interzis fiecăruia din cei doi inculpaţi drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., începând de la data rămânerii definitive a hotărârii până la terminarea executării pedepsei sau până la graţierea totală ori a restului de pedeapsă sau până la împlinirea termenului de prescripţie a pedepsei.
În temeiul art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea biletelor la ordin nr. 20 şi nr. 21 din 8 august 2006, emise de SC R.C. SRL Timişoara, primul pentru suma de 70.000 lei, iar al doilea pentru suma de 52.500 lei, a înscrisului intitulat „Înţelegere” încheiat la 8 august 2006, între SC R.C. SRL Timişoara şi C.R., pentru un comision de 52.500 lei, precum şi a înscrisului intitulat „Înţelegere” încheiat tot la 8 august 2006, între SC R.C. SRL Timişoara şi M.F., pentru un comision de 70.000 lei.
S-a reţinut că, în vara anului 2006, inculpaţii M.F. şi C.R., ingineri, i-au abordat pe D.A., administrator al SC R.C. SRL Timişoara şi pe A.D., asociat în aceeaşi societate, pretinzându-le suma de 40.000 euro pentru a interveni la reprezentanţii SC F. SA Râmnicu Vâlcea, antreprenor general al unei lucrări de consolidare şi apărare pe DN 57 Orşova – Pojejena, în scopul încheierii cu reprezentanţii acelei societăţi, prin folosirea influenţei ce ar fi avut-o asupra lor, a unui contract de prestări servicii în care D.A. şi A.D. erau interesaţi.
În urma înţelegerii intervenite în această privinţă, administratorul D.A. a emis, la data de 8 august 2006, un bilet la ordin, pe numele inculpatului M.F., pentru suma de 70.000 lei (echivalentul de atunci a 20.000 euro), şi un alt bilet la ordin, pe numele inculpatului C.R., pentru suma de 52.500 lei (echivalentul a 15.000 euro), ca garanţie a îndeplinirii obligaţiei de a achita, la încasarea primei tranşe suma convenită pentru lucrările ce urmau să fie prestate în executarea contractului de prestări servicii în cadrul lucrării de ansamblu în care era implicată SC F. SA în calitatea sa de antreprenor general, a sumei totale de 35.000 euro ce au convenit să fie achitată pentru intermedierea acelui contract de prestări servicii.
Cu toate că, până la urmă, nu s-a mai încheiat niciun contract de prestări servicii între SC F. SA şi SC R.C. SRL, inculpatul M.F. a prezentat la 7 septembrie 2007, pentru plată, biletul la ordin emis pe numele său, Băncii U.Ţ. BANK.
Pentru că biletul la ordin a fost refuzat la plată, datorită lipsei de disponibil, inculpatul M.F. a solicitat Tribunalului Timiş, la data de 24 iulie 2008, declanşarea procedurii falimentului faţă de SC R.C. SRL. La rândul său, inculpatul C.R. a restituit biletul la ordin emis pe numele său administratorului D.A.
Aflând de solicitarea de a se declanşa procedura falimentului împotriva societăţii ce o administra, D.A. s-a adresat la 10 decembrie 2008 Serviciului Teritorial Timişoara din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, relatând succesiunea faptelor ce au precedat cererea inculpatului M.F.
Prima instanţă, verificând susţinerile celor doi inculpaţi, în raport cu relatările administratorului D.A. şi cu conţinutul materialului probator administrat în cauză, a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În cursul anului 1992, SC F. SA Râmnicu Vâlcea a preluat în antrepriză, ca urmare a încheierii contractului ferm nr. 42/1991 cu beneficiarul DRDP Timişoara, lucrările privind obiectivul „apărare şi consolidare DN 57 Orşova-Pojejena şi DN 57 Pojejena-Socol”.
Aceste lucrări s-au desfăşurat într-un ritm lent până în anul 2005, executarea lor fiind accelerată abia în anul 2006, ca urmare a alocării de fonduri consistente şi a fixării lunii decembrie 2009 ca limită de finalizare a obiectivului ce trebuia realizat.
În cadrul măsurilor iniţiate pentru asigurarea ritmului necesar finalizării lucrărilor, N.V., director tehnic al SC F. SA Râmnicu Vâlcea, a făcut deplasări periodice în zona obiectivului, începând din luna mai 2006, pentru a asigura supravegherea modului de executare a lucrărilor de către prestatorii cu care fuseseră încheiate contracte.
Cu ocazia uneia dintre deplasări, inculpatul M.F. l-a cunoscut pe directorul tehnic N.V., aflând astfel că SC F. SA era interesată să încheie contracte de prestări servicii, cu diferite firme, pentru realizarea obiectivului „apărare şi consolidare DN 57 Orşova-Pojejena şi DN 57 Pojejena-Socol”, precum şi că directorul tehnic N.V. avea responsabilităţi în legătură cu realizarea licitaţiilor şi încheierea contractelor cu prestatorii de servicii.
După aproximativ două săptămâni de la această discuţie, inculpatul M.F. s-a deplasat împreună cu coinculpatul C.R., cu care se cunoştea de mai mulţi ani, spre zona unde se efectuau lucrările de amenajare şi consolidare a DN 57. Cu acest prilej, inculpatul M.F. i-a comunicat coinculpatului C.R. că a aflat cine este antreprenorul general al lucrării, că a cunoscut o persoană din conducerea firmei ce coordonează lucrarea şi că el ar putea să asigure, în schimbul unei sume de bani, un contract de subantreprenor unei societăţi interesate să preia o parte din execuţia lucrării, dacă ar dispune de dotările minime necesare.
Dorind să se implice în iniţiativa inculpatului M.F., coinculpatul C.R. i-a cerut fiului său C.A., angajat al SC C. SRL, de lângă magazinul B. din Timişoara, să-i prezinte pe reprezentanţii firmei care executa lucrări la liniile de tramvai din faţa barului respectiv.
În cursul verii anului 2006, C.A. a reuşit să-l contacteze pe A.D., asociat la SC R.C. SRL, care executa lucrările de la liniile de tramvai, spunându-i că tatăl său ar putea să-i intermedieze, pentru această societate, obţinerea unei lucrări de valoare foarte mare. Sugestia fiind acceptată, C.A. a prezentat tatălui său mai întâi pe A.D., iar apoi şi pe administratorul D.A.
Ulterior, inculpatul C.R. a purtat discuţii, succesiv, cu A.D. şi cu D.A. cu privire la înţelegerea pe care voia să o intermedieze.
Cu prilejul acestor discuţii, inculpatul C.R. i-a spus lui A.D. că el şi prietenul său M.F. se cunosc cu reprezentanţi ai antreprenorului general pentru lucrările de amenajare şi consolidare a DN 57 şi că, pentru o anumită sumă de bani, ar putea să-i determine să încheie cu SC R.C. SRL un contract, prin care să-i încredinţeze, pentru execuţie, o parte din lucrările respective.
A.D. i-a solicitat detalii inculpatului C.R., precum şi proiectul, pentru a putea aprecia dacă propunerea prezintă interes pentru firma sa.
După ce a comunicat asociatului său D.A. conţinutul discuţiei avute cu inculpatul C.R., A.D. s-a întâlnit din nou cu acesta, care i-a prezentat unele schiţe ale lucrării.
Pentru că inculpatul C.R. nu a reuşit să prezinte suficiente detalii, A.D. i-a cerut să-l ducă la şantier, pentru a i se prezenta lucrarea.
După puţin timp, tot în vara anului 2006, A.D. s-a deplasat la Drobeta Turnu Severin, unde s-a întâlnit cu inculpatul C.R., care i l-a prezentat pe inculpatul M.F. Apoi, cu ocazia discuţiilor avute, ambii inculpaţi l-au asigurat pe A.D. că ei ar avea influenţă asupra unor reprezentanţi ai antreprenorului general al lucrărilor şi că i-ar putea influenţa pe aceştia să încheie contractul prin care să se încredinţeze un segment din lucrare societăţii la care era asociat A.D. În finalul discuţiilor, inculpaţii au subliniat din nou că este necesar să primească o sumă de bani pentru a obţine încheierea contractului.
După aceste discuţii, inculpatul C.R. l-a condus pe A.D. într-o zonă a lucrării din comuna Sviniţa, unde i-a prezentat terenul ce urma să i se încredinţeze pentru amenajare. Dându-şi seama că firma pe care o reprezenta nu avea dotarea tehnică necesară unei asemenea lucrări, A.D. a explicat această situaţie inculpatului C.R. şi i-a comunicat că nu este interesat în încheierea contractului ce i l-a propus.
Ulterior, A.D. i-a explicat asociatului D.A. că nu au posibilitatea să preia lucrarea şi că inculpaţii nici nu par a fi serioşi, propunându-i să nu mai fie continuate discuţiile în acest sens. Pentru că D.A. avea un punct de vedere diferit în această privinţă, A.D. a fost nevoit să cesioneze părţile sale sociale soţiei lui D.A. şi să părăsească societatea.
În acest fel, inculpatul C.R. a continuat discuţiile cu D.A. şi, insistând să încheie contractul, i-a sugerat să efectueze lucrările ce-i vor reveni cu utilaje închiriate. Apoi, la solicitarea inculpatului M.F., transmisă prin C.R., D.A. a predat acestuia din urmă mai multe documente, între care statut, certificat de atestare fiscală, pentru întocmirea unui dosar de prezentare la antreprenorul general.
În cursul discuţiilor care s-au desfăşurat în continuare, cei doi inculpaţi, urmărind să câştige încrederea lui D.A., l-au asigurat că se vor deplasa împreună la antreprenorul general, pentru a-l prezenta persoanei ce răspundea de încheierea contractelor de prestări servicii.
La data de 7 august 2006, stabilită în acest scop, inculpatul C.R. şi fiul său C.A., însoţiţi de D.A., s-au deplasat la Drobeta Turnu Severin, unde s-au întâlnit cu inculpatul M.F.
În cadrul acestei întâlniri, inculpatul M.F. i-a precizat administratorului D.A. că, pentru obţinerea contractului preconizat, va trebui să plătească un comision de 40.000 euro. Până la urmă, după negocieri, s-a convenit ca valoarea comisionului să fie de 35.000 euro (echivalentul de atunci a 1,2 miliarde lei ROL).
După ce D.A. a acceptat să plătească această sumă de 35.000 euro, convenită comision, inculpatul M.F. i-a comunicat că sediul antreprenorului general se află în municipiul Râmnicu Vâlcea, fără a-i oferi şi alte detalii.
Tot în ziua de 7 august 2006, inculpaţii M.F. şi C.R., împreună cu fiul acestuia din urmă şi cu D.A., s-au deplasat spre municipiul Râmnicu Vâlcea. În timpul călătoriei, făcând un popas la Târgu Jiu, C.A. a efectuat două copii xerox după dosarul de prezentare întocmit de inculpatul M.F., dând câte un exemplar tatălui său C.R. şi lui D.A.
La Râmnicu Vâlcea, inculpaţii şi C.A. au fost cazaţi la hotel, costul fiind suportat de D.A.. Întâlnindu-se în dimineaţa zilei de 8 august 2006 la un bar din apropierea hotelului, inculpatul M.F. i-a pretins lui D.A. să-i remită suma convenită înainte de a se deplasa spre sediul antreprenorului general pentru a depune dosarul de prezentare.
La răspunsul lui D.A. că nu deţine o asemenea sumă de bani asupra sa, inculpaţii au acceptat ca suma de 35.000 euro să le fie remisă după încheierea contractului de prestări servicii, la încasarea primei tranşe de bani pentru executarea acelui contract.
Până la urmă, inculpaţii au convenit ca D.A. să emită un bilet la ordin, pe numele lui M.F., pentru suma de 20.000 euro şi un alt bilet la ordin, pe numele lui C.R., pentru suma de 15.000 euro, ca garanţie pentru remiterea sumei totale de 35.000 euro.
Acceptând, D.A. a întocmit, semnat şi ştampilat biletul la ordin nr. 20 pentru suma de 70.000 lei RON (echivalentul de atunci a 20.000 euro), precum şi biletul la ordin nr. 21 pentru suma de 52.500 lei RON (echivalentul de atunci a 15.000 euro), menţionând pe ambele bilete la ordin că fiecare din cele două sume reprezentau garanţie valoare contract, fără să completeze rubricile referitoare la destinatarul plăţii, data şi locul emiterii, locul plăţii.
Cu ocazia emiterii celor două bilete la ordin, la insistenţele lui D.A. au mai fost încheiate între acesta şi fiecare din cei doi inculpaţi câte un înscris sub semnătură privată privind condiţiile în care puteau fi executate biletele la ordin.
Astfel, în înscrisul încheiat între inculpatul M.F. şi D.A., scris în întregime de acest inculpat, s-a consemnat: cu privire la comisionul de 20.000 E (70.000 RON) la cursul de 1E = 3,5 RON pentru lucrarea apărare şi consolidare DN 57 ce va fi achitat la prima încasare efectuată de SC R.C. SRL. Pentru aceasta SC R.C. SRL va emite o filă CEC în alb ca garanţie pentru plata comisionului. În cazul în care nu se efectuează încasări din motive neimputabile societăţii, fila se returnează.
În urma semnării acestor documente, inculpatul M.F. i-a dezvăluit lui D.A. că antreprenorul general este SC F. SA din Râmnicu Vâlcea.
Pentru a-i întări şi mai mult convingerea că au influenţă asupra reprezentanţilor antreprenorului general, inculpaţii l-au condus apoi pe D.A. la sediul SC F. SA, unde l-au prezentat directorului tehnic N.V. Cu această ocazie, D.A. a predat dosarul de prezentare a SC R.C. SRL directorului tehnic N.V., înţelegând din atitudinea lui că se intervenise pentru încheierea contractului.
Ulterior, cu trecerea timpului, D.A. a constatat, însă, că nu a mai fost contactat nici de inculpaţi şi nici de vreun reprezentant al antreprenorului general, în vederea încheierii contractului.
În cursul anului 2007, la solicitarea administratorului D.A., inculpatul C.R. i-a restituit biletul la ordin pe care i l-a emis, la data de 8 august 2006, pentru suma de 52.500 lei.
Cu toate că D.A. a transmis şi inculpatului M.F. solicitarea de a i se restitui biletul la ordin, pe care i l-a emis tot la 8 august 2006, pentru suma de 70.000 lei, acest inculpat, evitând să i-l restituie prin coinculpatul C.R., căruia i-a spus că doreşte să-l predea personal, nu i l-a mai restituit.
Mai mult, în primăvara anului 2008 D.A. a fost surprins să afle că inculpatul M.F. introdusese la plată, la U.Ţ. BANK, biletul la ordin ce-l primise pentru suma de 70.000 lei, precum şi că acest bilet la ordin fusese refuzat pentru lipsă totală de disponibil, motiv pentru care SC R.C. SRL se afla în incidenţă bancară.
Ulterior, pe motiv că nu i s-a achitat suma prevăzută în biletul la ordin prezentat unităţii bancare, inculpatul M.F. a solicitat deschiderea procedurii falimentului faţă de SC R.C. SRL Timişoara. Cerând recuperarea sumei de 70.000 lei, reprezentând „contravaloarea creditului principal”, inculpatul M.F. a depus: o copie a biletului la ordin din 8 august 2006, în care a completat rubricile referitoare la data emiterii, locul emiterii, scadenţa şi locul plăţii, copie a justificării refuzului de plată din partea CEC - Sucursala Timişoara şi o copie a borderoului de încasare bilet la ordin.
Împotriva sentinţei au declarat apel ambii inculpaţi.
Prin decizia penală nr. 139/A din 15 septembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara – Secţia penală au fost admise apelurile declarate şi, desfiinţându-se sentinţa în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepselor, s-a rejudecat cauza sub acest aspect şi, în temeiul art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor de câte 3 ani închisoare aplicate inculpaţilor.
Totodată, făcându-se aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepselor închisorii, suspendarea şi a executării pedepselor accesorii aplicate aceloraşi inculpaţi.
S-a motivat, prin considerentele acestei decizii, că din coroborarea judicioasă a conţinutului probelor administrate în cauză reiese, contrar susţinerilor formulate în sprijinul apelurilor, că situaţia de fapt reţinută este corectă, fiind rezultatul judicioasei aprecieri făcute de prima instanţă în sensul că probele administrate în cauză conduc, prin coroborarea conţinutului lor, la concluzia că ambii inculpaţi au săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă pentru care au fost condamnaţi.
Relevând aspectele de esenţă ale fiecăreia dintre probele analizate, instanţa de apel a apreciat că în mod corect s-a reţinut că faptele inculpaţilor au deplină relevanţă penală, iar nu doar caracter specific comercial, precum şi că sunt lipsite de consistenţă criticile formulate în sensul că soluţia de condamnare ar fi consecinţa unei eronate interpretări a materialului probator administrat.
S-a subliniat că justificat nu s-a acceptat de prima instanţă explicaţia încercată de inculpaţi prin susţinerea că suma de 35.000 euro, pentru care s-au emis cele două ordine de plată, ar fi reprezentat comision legal şi că ar fi fost datorată şi pentru documentaţia tehnică întocmită de M.F., cât timp din materialul probator rezultă fără echivoc faptul că suma respectivă a fost pretinsă de inculpaţi pentru traficarea influenţei ce au insinuat că ar avea-o faţă de reprezentanţii societăţii cu care ar fi urmat să faciliteze contractul de prestare servicii.
Au fost considerate inconsistente şi criticile aduse de inculpatul M.F. expertizei contabile judiciare, subliniindu-se că valabilitatea acestei probe este evidenţiată de conţinutul ei, care se coroborează cu celelalte mijloace de probă, conducând în acest fel la aflarea adevărului.
Totodată, s-a motivat că nu poate fi primită nici susţinerea inculpatului C.R. că fapta sa nu ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă sub aspectul laturii obiective şi al celei subiective, arătându-se că din moment ce, pentru implicarea sa în activitatea de inducere în eroare, sub pretextul unei presupuse influenţe asupra reprezentanţilor unei societăţi, a devenit beneficiarul unui bilet la ordin pentru suma de 15.000 euro.
În fine, s-a relevat că inculpatul C.R. nu poate beneficia de aplicarea dispoziţiilor art. 10 lit. b1) C. proc. pen., pe motiv că fapta sa nu ar prezenta gradul de pericol social al unei infracţiuni, subliniindu-se că prin felul în care a acţionat, convingând pe administratorul unei societăţi comerciale să emită cele două ordine de plată, din care unul pe numele său, a săvârşit o faptă penală al cărei pericol social nu poate fi considerat minim.
Referindu-se, însă, la solicitarea subsidiară a inculpaţilor, de a li se reduce pedepsele şi a se suspenda condiţionat executarea acestora, potrivit art. 81 C. pen., instanţa de apel a motivat că, în raport cu pericolul social al infracţiunii săvârşite de inculpaţi, cu modalitatea şi împrejurările în care fapta a fost comisă, dar şi faţă de circumstanţele personale ale inculpaţilor, care nu au recunoscut ceea ce au făcut şi au încercat să dea altă conotaţie acţiunii în care s-au implicat, pedepsele de câte 3 ani închisoare apar echilibrate şi apte să conducă la realizarea scopului sancţiunii penale, neimpunându-se să fie modificate.
Dar, s-a argumentat în continuare, circumstanţele personale ale inculpaţilor justifică aprecierea că scopul pedepsei s-ar putea realiza faţă de ei şi fără a fi privaţi efectiv de libertate, în condiţiile suspendării executării potrivit art. 81 C. pen.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Timişoara, precum şi ambii inculpaţi.
În sprijinul recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost formulat un singur motiv de casare, bazat pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 şi pct. 172 C. proc. pen., susţinându-se, în esenţă, că decizia atacată este netemeinică sub aspectul modificării modalităţii de executare a pedepselor de către inculpaţi, prin suspendarea condiţionată a executării.
Relevându-se, în dezvoltarea motivului invocat, că instanţa de apel nu a ţinut seama de atitudinea oscilantă a inculpaţilor, de lipsa lor de sinceritate pe parcursul procesului penal, de gravitatea faptelor de corupţie pe care le-au săvârşit şi nici de suma mare de bani pe care au pretins-o în schimbul intervenţiei promise, astfel că prin măsura suspendării condiţionate a executării pedepselor au fost nerespectate criteriile de individualizare stabilite în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
În concluzie, s-a cerut casarea deciziei atacate şi înlăturarea dispoziţiei de suspendare condiţionată a executării pedepselor.
În sprijinul recursului declarat de inculpatul M.F. au fost invocate cazurile de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 12 şi 18 C. proc. pen., susţinându-se că reţinerea infracţiunii de trafic de influenţă în sarcina acestui inculpat este consecinţa comiterii de către prima instanţă şi de instanţa de apel a unei erori grave de fapt.
S-a arătat, în dezvoltarea acestor motive, astfel cum au fost precizate şi susţinute oral, că a fost comisă o eroare gravă de fapt prin reţinerea împrejurării că inculpatul M.F. ar fi afirmat că are influenţă determinantă în legătură cu îndeplinirea anumitor atribuţii de către reprezentantul SC F. SA pe care îl cunoştea, situaţie în care s-a considerat greşit că ar fi întrunite toate elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă.
S-a susţinut că, în realitate, inculpatul M.F. a spus doar că ştie o persoană din conducerea SC F. SA şi că ar putea să ajungă la aceasta, pentru a o determina să încheie contractul, în care scop a solicitat de la D.A. şi A.D. să-i aducă documente care să stea la baza ofertelor ce intenţiona să le prezinte.
S-a relevat că întreg materialul probator administrat în cauză, făcându-se referire la convorbirile telefonice, la declaraţiile martorilor D.A. şi A.D. şi la cele ale inculpaţilor, confirmă că M.F., deşi a pretins că ar avea o anumită influenţă asupra unei persoane din conducerea SC F. SA, a evitat să-i dezvăluie numele, precum şi că, la cererea lui D.A., au fost încheiate înscrisuri sub semnătură privată cu privire la cele două bilete la ordin emise pentru sumele de 70.000 lei şi, respectiv, de 52.500 lei.
S-a conchis că, în aceste condiţii, influenţa ce s-a pretins că o avea inculpatul M.F. asupra reprezentantului SC F. SA nu era de natură să-l determine pe acesta să încheie un anume act, legal sau ilegal, încât întreaga activitate desfăşurată de acest inculpat constituie doar o intermediere ocazională, neautorizată, făcută de o persoană ce nu era autorizată să efectueze acte de comerţ.
Ca urmare, s-a subliniat că analiza probelor cu privire la modul în care M.F. a prezentat relaţia sa cu conducerea SC F. SA relevă că toate persoanele implicate au perceput demersul său doar ca pe o mijlocire în afaceri contra unei sume de bani, constând în întocmirea dosarului de prezentare a societăţii la care era administrator D.A., precum şi în efectuarea de demersuri având la bază încrederea obişnuită între persoane care au mai avut raporturi contractuale. S-a scos în evidenţă că simpla alegaţie privind cunoaşterea unei anumite persoane din relaţii contractuale anterioare nu era de natură a crea convingerea că vreunul dintre inculpaţi putea să aibă influenţă determinantă pentru încheierea unui contract.
S-a învederat că din însuşi conţinutul înscrisului denumit „înţelegere”, semnat de D.A. şi inculpatul M.F., reiese că banii pretinşi de acest inculpat trebuiau plătiţi doar dacă SC R.C. SRL primea cel puţin o parte din preţul contractului preconizat, ceea ce este specific activităţilor comerciale de intermediere fără reprezentare.
S-a arătat că simpla afirmaţie a inculpatului M.F. că ar cunoaşte o persoană din conducerea SC F. SA şi că ar putea accede la ea pentru a-i prezenta pe cei interesaţi în încheierea de contracte nu poate constitui un element specific infracţiunii de trafic de influenţă, în condiţiile în care D.A. şi A.D. au fost interesaţi să facă declaraţii cu caracter acuzator.
În concluzie, s-a solicitat casarea ambelor hotărâri şi achitarea inculpatului M.F., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, fie în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., fie în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen.
Prin motivele de recurs invocate oral pentru inculpatul C.R., cu precizarea că nu le mai susţine şi pe cele formulate scris, s-a făcut referire la cazurile de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 12, 13, 171 şi 18 C. proc. pen.
În dezvoltarea motivelor invocate, s-a susţinut, sub un prim aspect, că fapta inculpatului C.R. nu este prevăzută de legea penală, ci constituie doar o faptă de comerţ nesusceptibilă să atragă incidenţa legii penale.
S-a relevat că probele administrate confirmă că inculpatul C.R. doar a pus în legătură pe D.A. cu proiectantul M.F., pentru a-i întocmi documentaţia ce-i era necesară la licitaţia ce urma să aibă loc la antreprenorul general din Râmnicu Vâlcea.
S-a arătat că nejustificat nu s-a luat în considerare precizarea denunţătorului M.F. că inculpatul C.R. nu a pretins că ar avea vreo influenţă de natură a-l determina să încheie înscrisul sub semnătură privată şi să emită biletul la ordin, încât şi sub acest aspect fapta reţinută în sarcina sa nu are caracter penal, ci este de natură comercială.
S-a mai susţinut că inculpatul C.R. l-a însoţit pe A.D. în deplasările ce le-au efectuat doar datorită relaţiilor de prietenie create între ei şi că niciodată nu a susţinut că are influenţă asupra antreprenorului general, el afirmând doar că ştie pe un proiectant care cunoştea un antreprenor general ce căuta subantreprenori.
Învederându-se că inculpaţii doar au făcut legătură între D.A. şi reprezentanţi ai antreprenorului general, iar sumele de bani prevăzute în biletele la ordin reprezentau comisionul cuvenit în raport cu valoarea lucrărilor ce urmau a fi preluate de D.A. ca subantreprenor, s-a relevat că nu se poate considera că fapta săvârşită de inculpatul C.R. ar intra sub incidenţa legii penale. În această privinţă, s-a subliniat că, faţă de complexitatea documentaţiei ce trebuia depusă de firma reprezentată de D.A., suma pretinsă comision de inculpatul M.F. nu depăşeşte cuantumul ce i s-ar fi cuvenit în mod justificat.
În fine, s-a susţinut că, în raport cu conţinutul real al faptelor săvârşite de inculpatul C.R., acestea nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă nici sub aspectul laturii obiective şi nici sub aspectul laturii subiective.
Conchizându-se, s-a arătat că ansamblul probator administrat nu relevă că inculpatul C.R. ar fi putut să aibă reprezentarea că M.F. ar fi urmat să perceapă comision pentru eventuala punere în legătură a denunţătorului D.A. cu antreprenorul general şi nici că el personal i-ar fi lăsat acestuia să înţeleagă că va interveni la antreprenorul general.
În concluzie, relevându-se că prezumţia de nevinovăţie nu a fost infirmată şi că nu sunt probe de vinovăţie a inculpatului C.R., s-a cerut achitarea acestui inculpat pentru infracţiunea de trafic de influenţă, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală.
Recursurile nu sunt fondate.
În adevăr, probele administrate în cauză converg neîndoielnic spre concluzia că faptele au fost săvârşite în condiţiile reţinute ca reale de prima instanţă şi de instanţa de apel.
În acest sens, este de observat că inculpaţii nu au negat că au intrat în legătură cu D.A., nici că i-au pretins suma de 40.000 euro, iar în urma tratativelor au obţinut de la el două bilete la ordin, unul pentru 20.000 euro, iar celălalt pentru 15.000 euro şi nici că acesta a fost prezentat de M.F. directorului tehnic al antreprenorului general, înmânându-i dosarul de prezentare a firmei ce o reprezenta.
Alegaţiunile inculpaţilor referitoare la caracterul de comision legal al sumelor de bani pretinse sau de plată a prestaţiei inculpatului M.F. pentru întocmirea dosarului de prezentare la licitaţie a firmei reprezentate de D.A., respinse corect de prima instanţă şi neacceptate justificat de instanţa de apel, sunt vădit neîntemeiate cât timp materialul probator din dosar, coroborat în ansamblu, demonstrează că sumele de bani menţionate în cele două bilete la ordin reprezentau beneficiile pe care inculpaţii au înţeles să le realizeze de pe urma promisiunii că vor facilita încheierea contractului prestări servicii între SC R.C. SRL şi SC F. SA datorită influenţei de care se bucura M.F. asupra unor reprezentanţi ai acestei din urmă societăţi.
Sub acest aspect, întreaga succesiune a momentelor ce s-au derulat în cadrul întâlnirilor dintre inculpaţi şi cei doi reprezentanţi ai SC R.C. SRL, chiar în limitele descrise de fiecare dintre ei, prin declaraţiile făcute la urmărirea penală şi în faţa instanţei, evidenţiază pregnant tenacitatea cu care ambii inculpaţi au urmărit să convingă pe reprezentanţii SC R.C. SRL că pot influenţa încheierea contractului pe care ei înşişi l-au sugerat şi să determine, în final, pe D.A. să semneze ordinele de plată.
De altfel, persistenţa inculpatului M.F. în demersurile întreprinse pentru a obţine suma de bani prevăzută în biletul la ordin emis pe numele său, concretizată în prezentarea acestui bilet la ordin la bancă şi, apoi, în cererea adresată de el, în calitate de creditor, în vederea declanşării procedurii falimentului SC R.C. SRL, deşi acelei societăţi nici nu i s-a mai oferit posibilitatea să încheie contractul de pe urma căruia să obţină primele încasări de care era condiţionată achitarea sumei de bani menţionată în ordinul de plată, demonstrează pregnant că tot ceea ce acest inculpat a întreprins este rezultatul unei reflectări malefice şi al unei elaborate pregătiri pentru spolierea respectivei societăţi (fila 60, vol. II din dosar nr. 98/P/2008).
Este semnificativ că inculpatul C.R., deşi implicat tot timpul în acţiunea concepută împreună cu inculpatul M.F., atunci când i s-a cerut de D.A. să restituie biletul la ordin emis pe numele său, pentru suma de 52.500 lei, i l-a înapoiat fără nicio ezitare, pentru că nu se mai încheiase contractul de prestări servicii promis.
De aceea, în aprecierea de ansamblu a materialului probator din dosar, se impune ca declaraţiile martorului D.A. să fie luate în considerare în măsura în care se coroborează cu alte probe şi pentru că el a făcut plângere numai pentru că a fost constrâns cu vădită rea credinţă de inculpatul M.F., declanşând procedura falimentului împotriva sa pentru o sumă pe care i-ar fi datorat-o numai dacă beneficia de încasări în urma contractului care nu s-a mai încheiat.
Or, câtă vreme ceea ce a declarat martorul D.A. este confirmat în total de martorul A.D. în măsura în care a participat sau a fost de faţă la cele întâmplate, coroborându-se totodată şi cu înseşi recunoaşterile făcute de cei doi inculpaţi cu privire la împrejurările în care au intrat în legătură cu A.D. şi D.A., la discuţiile ce le-au purtat succesiv, la deplasarea făcută cu D.A. la Râmnicu Vâlcea şi la emiterea celor două bilete la ordin, precum şi la încheierea înscrisului sub semnătură privată, nu s-ar putea considera că relatările celor doi martori nu ar fi expresia adevărului.
Pe de altă parte, înţelegerile separate încheiate de D.A. cu fiecare dintre cei doi inculpaţi, în care s-a menţionat că în cazul când nu se efectuează încasări, din motive neimputabile societăţii reprezentate de D.A., fila CEC (bilet la ordin), emisă garanţie pentru plata comisionului, se returnează (filele 104 şi 105 vol. I dosar urmărire penală), ca şi cele două bilete la ordin, pe care s-a specificat că sumele de bani pentru care au fost emise reprezintă garanţie valoare contract (fila 103 vol. I dosar urmărire penală), relevă că inculpaţii l-au convins pe acest reprezentant al SC R.C. SRL că au influenţă reală asupra reprezentanţilor antreprenorului general şi vor reuşi să determine încheierea contractului de prestări servicii între cele două societăţi, fără să dea dreptul însă vreunuia dintre inculpaţi să prezinte la bancă, pentru plată, biletul la ordin primit garanţie.
Aşadar, declanşarea de către inculpatul M.F. a procedurii falimentului societăţii la care era administrator D.A., în condiţiile în care ştia că acea societate nu reuşise să încheie contractul de prestare servicii cu antreprenorul general şi, deci, nu beneficiase de prima încasare ce condiţiona plata sumei prevăzute în biletul la ordin, impune să se reţină că acest inculpat a fost animat tot timpul de rea credinţă în relaţia pe care şi-a creat-o, prin C.R., cu administratorul D.A., pe care l-a convins, prin persuasiune, că se bucură de influenţă asupra unor persoane din conducerea antreprenorului general, fără a mai face însă nimic, pentru încheierea contractului, după ce a obţinut biletul la ordin pentru suma de 70.000 lei.
Este relevant că, din interceptarea convorbirilor telefonice care au survenit între cei doi inculpaţi după declanşarea cercetărilor (filele 158-160, 162-165, 200-205 vol. I dosar urmărire penală) rezultă neîndoielnica lor acţiune anterioară, în care şi-au concertat rolurile, pentru a convinge pe D.A. de posibilitatea încheierii contractului de subantrepriză, de substanţialele lui avantaje şi, mai ales, de faptul că au relaţii cu persoane din conducerea societăţii cu atribuţii de antreprenor general, pretinzând şi primind pentru exercitarea acestei influenţe, reală sau presupusă, biletele la ordin în care erau menţionate sumele de bani ce ar fi urmat să li se plătească în momentul în care societatea subcontractantă ar fi realizat primele încasări.
Mai mult, deplasarea făcută de cei doi inculpaţi la Râmnicu Vâlcea împreună cu D.A., la care cazarea în hotel, masa şi celelalte cheltuieli au fost asigurate de acesta din urmă, a constituit momentul determinant în acţiunea lor de a-l convinge că pot influenţa încheierea contractului de subantreprenoriat. În acest sens, este de observat că înşişi inculpaţii au recunoscut că M.F. l-a prezentat pe D.A. directorului tehnic N.V. şi altor angajaţi ai antreprenorului general, precum şi că a fost lăsat cu acel prilej dosarul de prezentare a SC R.C. SRL.
În acelaşi timp, este relevant că tocmai în acest moment cheie cei doi inculpaţi au reuşit să convingă pe D.A. să emită, pe numele fiecăruia, câte un bilet la ordin pentru sumele de bani pe care le-au considerat îndestulătoare, împrejurare ce se constituie într-un fapt probator de neînlăturat, subliniind scopul urmărit de ei încă din momentul când l-au ademenit cu perspectiva de a obţine, pentru firma sa, un contract avantajos în cadrul lucrărilor ce le realiza antreprenorul general.
Tot astfel, este semnificativ pentru aprecierea de ansamblu a conţinutului materialului probator, în raport cu apărările încercate de inculpaţi, că prin expertiza contabilă efectuată în cauză s-a conchis, pe bază de acte şi constatări de neînlăturat, că documentaţia pe care inculpatul M.F. a afirmat că a întocmit-o pentru D.A. apare nu numai inoportună, dar conţine doar elemente cu caracter general, este incompletă, neunitară, nu se bazează pe date din caietul de sarcini şi nici din listele de lucrări ale antreprenorului general privind investiţia ce trebuia executată, fiind astfel lipsită de utilitate şi fără valoare economică pentru firma reprezentată de D.A.
Mai mult, argumentele prin care prima instanţă a demonstrat, prin considerentele sentinţei, că D.A. nici nu a solicitat sau convenit să i se elaboreze o asemenea documentaţie, iar firma sa nici nu parcursese vreuna din etapele necesare selecţionării pentru obţinerea de lucrări în subantrepriză, sunt bazate pe probe temeinice şi complet administrate, fiind de neînlăturat.
Nu este lipsită de semnificaţie nici împrejurarea, relevată prin raportul de expertiză contabilă, că inculpatul M.F. a depus spre încasare biletul la ordin ce l-a primit în contul bancar personal identificat prin cod numeric personal, iar nu într-un cont bancar de persoană fizică autorizată, identificat prin cod unic de înregistrare ori cod de înregistrare fiscală şi nici în contul bancar al unei persoane juridice în cadrul căreia să fi avut calitate de reprezentant legal.
De asemenea, atribuirea unuia din cele două bilete la ordin direct inculpatului C.R., fără ca suma pentru care a fost emis să fie încasată mai întâi de inculpatul M.F., a fost apreciată corect de prima instanţă ca o împrejurare din care se poate deduce că sumele de bani menţionate în cele două bilete la ordin nu erau destinate achitării unor lucrări contractate şi prestate de acest din urmă inculpat în calitate de persoană fizică autorizată ori de reprezentant al unei persoane juridice autorizată cu obiect de activitate corespunzător.
Toate aceste aspecte, examinate şi avute în vedere de judecătorii celor două instanţe, au fost apreciate corect ca elemente probatorii de natură a forma convingerea că inculpaţii au acţionat concertat pentru a-l face pe D.A. să creadă că ei ar avea influenţă asupra unor persoane din conducerea antreprenorului general SC F. SA, pretinzându-i şi obţinând de la el, în cele din urmă, două bilete la ordin pentru sumele de 70.000 lei şi, respectiv, de 52.500 lei, în scopul determinării acelor persoane să încheie un contract de prestări servicii cu societatea la care D.A. era administrator.
Aşadar, prin decizia instanţei de apel s-a evaluat judicios şi corect modul în care s-au administrat probele în cauză, ca şi aprecierea dată acestora de prima instanţă, încât situaţia de fapt reţinută este expresia adevărului.
Ca urmare, din moment ce soluţia de condamnare a celor doi inculpaţi nu poate fi considerată ca fiind consecinţa comiterii unei erori grosiere de fapt, se impunea să se constate că invocarea de către inculpaţi a cazului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., nu se justifică.
În acelaşi timp, în raport cu această constatare, se impune să se observe că nu s-ar putea să se considere că faptele celor doi inculpaţi nu ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii pentru care au fost condamnaţi şi a fi incident, astfel, cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.
În această privinţă, în accepţiunea art. 257 alin. (1) C. pen., infracţiunea de trafic de influenţă constă în „primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu”.
Or, elementele constitutive ale acestei infracţiuni sunt întrunite în faptele celor doi inculpaţi, deoarece:
- pretinderea sau primirea avantajului, de care este condiţionată existenţa acestei infracţiuni, s-a concretizat în sugerarea continuă de către ei, în cadrul discuţiilor prealabile, că pentru încheierea contractului ce urmau să-l faciliteze trebuia oferit comision, constând într-o sumă de bani, pentru ca, în final, să precizeze cuantumul sumei de bani pretinse la 40.000 euro şi să accepte, în urma negocierilor, două bilete la ordin ca garanţie că li se vor plăti, de către reprezentant al firmei SC R.C. SRL, sumele de 70.000 lei şi, respectiv, de 52.500 lei, la momentul primelor încasări în cadrul prestării contractului;
- prevalarea de trecere pe lângă un funcţionar este evident prezentă în faptele inculpaţilor, care au afirmat continuu că pot face să se încheie contractul de prestări servicii între antreprenorul general şi societatea reprezentată de administratorul D.A., convingându-l prin prezentarea acestuia la persoane din conducerea antreprenorului general şi predarea dosarului de prezentare a firmei candidate la încheierea contractului;
- inculpaţii au afirmat că vor interveni pe lângă reprezentanţii antreprenorului general, funcţionari în accepţiunea art. 147 alin. (2) C. pen., în scopul de a-i determina să facă un act intrând în sfera atribuţiilor lor de serviciu, concretizat în încheierea contractului de prestări servicii cu firma la care era administrator cel căruia i s-a promis intervenţia;
- sub aspectul laturii subiective, prin modul în care inculpaţii au acţionat s-a concretizat atât factorul intelectiv, sub forma intenţiei lor de a săvârşi fapta, cât şi factorul volitiv, constând în voinţa lor liberă cu care s-au implicat în comiterea faptei.
Totodată, în raport cu această constatare, care exclude incidenţa cazului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., devine lipsită de suport legal şi invocarea cazului de casare prevăzut la pct. 13 din alin. (1) al aceluiaşi articol, pentru că nu se mai poate pretinde că inculpaţii ar fi fost condamnaţi pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
Sub acest aspect, susţinerea inculpaţilor că acţiunea în care s-au implicat ar constitui doar o faptă de comerţ, ce nu ar intra sub incidenţa legii penale, este infirmată de actele concrete ce le-au comis în scopul de a convinge pe reprezentantul firmei în favoarea căreia şi-au oferit influenţa, precum şi de pretinderea şi primirea de către ei a avantajelor constând în sumele de bani menţionate în cele două bilete la ordin, aspecte care, aşa cum s-a arătat, imprimă faptei lor, trăsăturile specifice infracţiunii de trafic de influenţă, cu atragerea răspunderii penale.
În sfârşit, nici invocarea cazului de casare prevăzut la art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen. (abrogat prin art. I pct. 185 din Legea nr. 356/2006, dar reintrodusă reglementarea, la pct. 172 din acelaşi alineat, prin art. XVIII pct. 49 din Legea nr. 202/2010) nu se justifică atât timp cât soluţia criticată nu apare a fi contrară legii sau dată cu o aplicare greşită a legii.
Aşa fiind, se constată că motivele de casare invocate de inculpaţi sunt neîntemeiate şi cum nu se constată alte motive susceptibile a fi luate în considerare şi din oficiu în favoarea lor, urmează ca recursurile declarate de aceştia să fie respinse ca nefondate, cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare efectuate de stat.
Pe de altă parte, examinând decizia atacată sub aspectul criticilor formulate de procuror cu privire la reindividualizarea sancţiunii penale prin suspendarea condiţionată a executării pedepselor de câte 3 ani închisoare, ca urmare a admiterii apelurilor declarate de inculpaţi, se constată următoarele:
Pedepsele privative de libertate de câte 3 ani închisoare, aplicate de prima instanţă inculpaţilor, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută în art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, sunt în limitele prevăzute de textele de lege în baza cărora au fost condamnaţi, corespunzând, prin cuantumul lor, scopului sancţiunii penale şi criteriilor generale de individualizare, aşa cum judicios au motivat în această privinţă cele două instanţe.
Curtea de Apel Timişoara – Secţia penală, admiţând apelurile declarate de inculpaţi, a desfiinţat sentinţa în care se priveşte modalitatea de executare a pedepselor şi, ca urmare a rejudecării, în baza art. 81 C. pen. a suspendat condiţionat executarea pedepselor de câte 3 ani închisoare.
Motivând această soluţie, instanţa de apel a relevat prin considerentele deciziei sale că, în raport cu criteriile prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se seama de pericolul social al infracţiunii, de modalitatea şi împrejurările în care a fost săvârşită, dar şi de circumstanţele personale ale inculpaţilor, care nu au recunoscut faptele, încercând să dea altă conotaţie fiecărei acţiuni întreprinse de ei, pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată fiecărui inculpat, apare echilibrată şi aptă să conducă la realizarea scopului acesteia, înscris în art. 52 C. pen., fără să se impună modificarea cuantumului stabilit.
S-a argumentat în continuare că, faţă de circumstanţele personale ale inculpaţilor şi de îndeplinirea condiţiilor prevăzute în art. 81 C. pen., precum şi de convingerea instanţei că scopul pedepsei ar putea fi atins în speţă chiar şi fără executarea ei efectivă, se impune să se suspende condiţionat executarea pedepsei faţă de ambii inculpaţi.
Examinându-se decizia atacată sub aspectul acestei aprecieri, în raport cu criticile formulate prin motivul de casare invocat de procuror, se constată că nu sunt temeiuri care să justifice infirmarea soluţiei de suspendare condiţionată a executării pedepsei.
În adevăr, pe lângă aspectele defavorabile inculpaţilor, subliniate de instanţa de apel în justificarea nemodificării cuantumului pedepsei închisorii, există şi elemente obiective şi subiective favorabile inculpaţilor, între care lipsa de antecedente penale şi o conduită anterioară bună în societate şi în familie, îndeplinirea de către ei a unor responsabilităţi profesionale şi sociale în condiţii corespunzătoare, care ar impune menţinerea aprecierii că scopul pedepsei s-ar realiza faţă de ei chiar în condiţiile neexecutării ei efective, în conformitate cu dispoziţiile art. 81 C. pen.
În atare situaţie, recursul Parchetului, vizând înlăturarea dispoziţiei de suspendare condiţionată a executării pedepselor aplicate inculpaţilor, apare nefondat şi urmează să fie respins.
În consecinţă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Timişoara şi de inculpaţii C.R. şi M.F. împotriva deciziei penale nr. 139/A din 15 septembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, Secţia Penală.
Obligă recurenţii intimaţi inculpaţi la plata sumei de câte 375 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 19 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3840/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 3845/2012. Penal → |
|---|
