ICCJ. Decizia nr. 3847/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3847/2012
Dosar nr. 3827/116/2011
Şedinţa publică din 22 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 150 din 9 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Călăraşi în Dosarul nr. 3827/116/2011 în baza art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) - 176 alin. (1) lit. f) C. pen. cu aplicarea art. 74 şi 76 C. pen. a fost condamnat inculpatul B.G. (născut în comuna Ulmeni, judeţul Călăraşi), la 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen.
În baza art. 113 alin. (3) C. pen. a fost obligat inculpatul la tratament medical în timpul executării pedepsei pronunţate prin prezenta până la însănătoşire.
S-a făcut în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 67 C. pen.
În baza art. 118 C. pen. s-a dispus confiscarea specială în folosul statului de la inculpat a unei sape aflată la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Călăraşi.
A fost admisă, în parte, cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă C.J. şi obligat inculpatul la plata către acesta a sumei de 10.000 RON, daune morale.
A fost obligat inculpatul la 7,84 RON către Spitalul Municipal Olteniţa, contravaloarea tratamentului medical efectuat părţii vătămate C.J.
A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
În dimineaţa zilei de 9 iunie 2011 la Postul de Poliţie Ulmeni s-a prezentat numita B.E., care a solicitat concursul organelor de poliţie în vederea internării nevoluntare a soţului său, B.G., la Spitalul de Psihiatrie Săpunari. În sprijinul acestei solicitări, B.E. a prezentat biletul de trimitere emis de medicul de familie P.A., diagnosticul prezumtiv înscris fiind "tulburare psihotică pe fond etanolic. Pericol social". Urmare acestei solicitări, la locuinţa familiei B. s-au deplasat agenţii de poliţie C.J., C.G. şi T.D.
Întrucât B.G. a refuzat să răspundă la apelul organelor de poliţie, agenţii de poliţie au pătruns în curte însoţiţi de B.E., care a escaladat o fereastră şi a deschis din interior uşa de acces în locuinţă. În pragul uşii a apărut înarmat cu o sapă B.G., care a încercat mai întâi să o lovească pe soţia sa, iar la vederea agenţilor de poliţie, i-a ameninţat cu moartea dacă încearcă să intre în casă, agitând sapa în direcţia lor.
În momentul în care agentul de poliţie C.J. s-a îndreptat către B.G. pentru a-l dezarma, a fost lovit cu tăişul sapei în cap.
În urma cercetării locului faptei a fost ridicată sapa utilizată de agresor, pe tăişul acesteia fiind identificate fire de păr şi o pată brun roşcată ce pare a fi de sânge.
Situaţia de fapt reţinută a fost susţinută şi de declaraţiile martorilor C.G., T.D. şi soţia inculpatului, numita B.E.
Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei cu ocazia primelor cercetări, precizând că: "în momentul în care agenţii de poliţie au intrat în casă, eu l-am lovit pe unul dintre ei cu sapa în cap şi apoi aceştia m-au luat la bătaie".
În faza de judecată inculpatul a nuanţat modul de săvârşire a faptei declarând că "… nemulţumit de vizita acestora s-a creat o altercaţie între noi, adică eu şi poliţişti, timp în care poliţistul C.J. a căzut în sapa pe care o aveam asupra mea…".
Raportul de constatare medico-legală întocmit de S.M.L. Călăraşi în urma examinării persoanelor vătămate a concluzionat că aceasta a prezentat la examinare un traumatism cranio-cerebral cu plagă contuză calotă craniană de circa 7 cm. Acelaşi raport de constatare medico-legală a arătat că partea vătămată necesită 7 - 8 zile de îngrijiri medicale, iar leziunile nu au pus în primejdie viaţa victimei.
Inculpatul a fost examinat psihiatric, expertiza fiind obligatorie potrivit art. 117 C. proc. pen. în cazul infracţiunilor de omor deosebit de grav, raportul de expertiză întocmit de S.M.L. Călăraşi concluzionând că inculpatul B.G. a avut discernământul faptelor sale păstrat în momentele comiterii infracţiunii.
În drept s-a apreciat că fapta inculpatului B.G. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 şi 176 alin. (1) lit. f) C. pen.
Partea vătămată C.J. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 50.000 RON din care 20.000 RON reprezintă daune materiale şi 30.000 RON daune morale, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă din data de 27 octombrie 2011.
Spitalul Municipal Olteniţa s-a constituit parte civilă cu suma de 7,84 RON, contravaloarea tratamentului medical administrat părţii civile C.J. în data de 9 iunie 2011 la camera de gardă.
În raport de toate împrejurările concrete ale cauzei cum sunt: instrumentul folosit de inculpat - faptul că inculpatul a lovit cu tăişul sapei, regiunea corpului lovită - capul, instanţa a apreciat că inculpatul a avut intenţia de a ucide, în speţă fiind în prezenţa unei împrejurări care imprimă faptei un caracter deosebit de grav, respectiv cea prevăzută de lit. f) a art. 176 C. pen., fapta fiind săvârşită asupra unui poliţist în timpul sau în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu.
Constatând întrunite condiţiile răspunderii penale, instanţa de fond a hotărât condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii, la a cărei individualizare s-a ţinut seama de circumstanţele personale ale inculpatului date de lipsa antecedentelor penale, de poziţia sa procesuală în sensul că a recunoscut comiterea faptei, de starea de sănătate a inculpatului care, deşi nu i-a influenţat capacitatea de apreciere a faptei şi a consecinţelor sale, totuşi se află sub tratament medical, este o persoană în vârstă; aspecte ce au condus la aplicarea art. 74 C. pen.
Soluţionând latura civilă, instanţa a constatat că partea vătămată C.J. nu a produs nicio probă în susţinerea daunelor civile. Cât priveşte daunele morale acestea au fost admise în parte, motivat de faptul că în mod obiectiv partea civilă a pretins că a suferit traume psihice şi suferinţe fizice urmare acţiunii inculpatului, dar cuantumul acestor daune morale s-a apreciat că trebuie să fie stabilit în raport de efectele infracţiunii şi care se referă la modificări prejudiciabile morale intervenite în viaţa persoanei vătămate.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, în raport de modalitatea concretă de comitere a infracţiunii şi de periculozitatea manifestată de către inculpat, nefiind justificată reţinerea de circumstanţe atenuante.
În dezvoltarea motivelor de apel depuse în scris la dosar se arată că starea de sănătate a inculpatului nu trebuia să i se dea valoarea de circumstanţă atenuantă, în condiţiile în care acesta este consumator cronic de etanol, consumând în mod frecvent alcool în cantităţi apreciabile şi având manifestări violente - agresiuni fizice şi psihice - cu membrii familiei. De asemenea - arată Ministerul Public - reţinerea drept circumstanţă atenuantă a atitudinii sincere a inculpatului nu se justifica în situaţia în care acesta, în mod constant, a declarat că a fost agresat de poliţişti în propria casă. Totodată, inculpatul nu a recunoscut nici ameninţările adresate verbal celor trei poliţişti, negând acest lucru atât la Parchet cât şi la instanţă, cu ocazia audierilor.
Prin Decizia penală nr. 45/A din 17 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a respins ca nefondat, apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi împotriva Sentinţei penale nr. 150 din 9 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Călăraşi în Dosarul nr. 3827/116/2011.
Onorariul parţial pentru avocatul din oficiu, în sumă de 50 RON, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de prim control judiciar a apreciat corect reţinută de către instanţa de fond situaţia de fapt, cât şi vinovăţia inculpatului B.G., fapta inculpatului întrunind sub aspect obiectiv cât şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) - 176 alin. (1) lit. f) C. pen.
Instanţa de prim control judiciar a apreciat că în raport de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) nu se impune reindividualizarea pedepsei inculpatului B.G., aceasta fiind aptă să asigure prevenţia generală cât şi prevenţia specială şi să satisfacă scopul preventiv educativ instituit de art. 52 C. pen.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti criticând-o sub aspectul aplicării nelegale a pedepsei complementare, constând în degradarea militară aplicată inculpatului de către Tribunalul Călăraşi prin Sentinţa penală nr. 150 din 9 noiembrie 2011 şi menţinută de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.), cât şi pentru greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului B.G., prin reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de dispoziţiile art. 74 C. pen. (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.).
Concluziile reprezentantului parchetului şi ale apărătorului inculpatului au fost consemnate în practicaua prezentei hotărâri.
Examinând recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte îl consideră fondat sub aspectul nelegalităţii aplicării pedepsei complementare, constând în degradarea militară a inculpatului de către Tribunalul Călăraşi prin Sentinţa penală nr. 150 din 9 noiembrie 2011 şi menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.).
Înalta Curte constată că inculpatul B.G. a fost condamnat de către instanţa de fond la o pedeapsă de 4 ani închisoare "aceasta făcând aplicarea dispoziţiilor art. 67 C. pen. - degradarea militară, în condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor art. 67 alin. (3) C. pen., degradarea militară poate fi aplicată condamnaţilor militari şi rezervişti pentru infracţiunile săvârşite cu intenţie, dacă pedeapsa principală stabilită este de cel puţin 5 ani şi cel mult 10 ani.
Aşadar, instanţa de fond nu putea să-i aplice inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare, prevăzută de art. 67 C. pen. câtă vreme pedeapsa principală pe care i-a aplicat-o a fost de 4 ani închisoare.
Mai mult, în cauză nu s-a efectuat un minim de verificări cu privire la situaţia militară a inculpatului; nu s-a verificat când anume şi-a îndeplinit serviciul militar inculpatul; care a fost gradul dobândit şi care este situaţia sa militară la acest moment (în rezervă sau în retragere).
Curtea de Apel Bucureşti nu a verificat cauza sub toate aspectele, aşa cum cer dispoziţiile legale şi la rândul său nu a dispus înlăturarea acestei pedepse complementare.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată fondat recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, motiv pentru care, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. îl va admite, va casa în parte atât decizia, cât şi sentinţa şi va înlătura dispoziţiile art. 67 C. pen., urmând a menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Cu privire la critica formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte o consideră nefondată pentru următoarele considerente.
Înalta Curte apreciază, raportat la circumstanţele personale ale inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor penale, conduita sinceră, starea de sănătate, vârsta acestuia, ca fiind justificate reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., neimpunându-se înlăturarea acestora, aşa cum susţine parchetul în criticile sale.
Rolul prioritar al unei pedepse îl constituie acţiunea de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni, nu acela al represiunii, deoarece numai acţiunea de prevenire poate avea efecte benefice în ceea ce priveşte educarea destinatarilor legii penale şi numai dacă obiectiv, atingerea adusă valorilor sociale ocrotite de norma penală ar putea să se repete, trebuie utilizată constrângerea.
Necesitatea aplicării unei pedepse şi evaluarea cuantumului acesteia trebuie să se înfăptuiască sub semnul fermităţii care, în acest domeniu, nu înseamnă aplicarea unei pedepse severe, iar executarea acesteia în regim privativ de libertate, ci a unui tratament penal corespunzător, adecvat pericolului social al faptei şi persoanei făptuitorului, apt să se realizeze cu maximă eficienţă finalitatea educativ-preventivă.
Din economia textului art. 52 alin. (1) C. pen. în care se arată că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, rezultă că funcţia constrângerii nu este o funcţie a pedepselor, deoarece examenul realist al conţinutului pedepsei nu justifică încadrarea constrângerii printre funcţiile pedepsei, măsura de constrângere, în sensul acestui text, indică esenţa pedepsei, însuşirile sale, iar nu unul din mijloacele prin care semnalizează scopul ei, întrucât constrângerea, ca esenţă a pedepsei este însăşi pedeapsa.
Primul scop al oricărei pedepse este prevenţia specială, atunci pedeapsa trebuie să-l împiedice pe condamnat să săvârşească din nou o infracţiune. La realizarea acestui scop pedeapsa contribuie prin mijlocirea ambelor sale funcţii: reeducarea şi intimidarea.
Intimidarea îşi produce efectele imediat, cât există şi durează teama de pedeapsă, în timp ce reeducarea îşi produce rezultatul în timp, după ce făptuitorul a fost supus unui anumit tratament, efectul preventiv fiind rezultatul unor modificări intervenite în conştiinţa subiectului şi are un caracter relativ, statornic, durabil.
Funcţia de reeducare se realizează încă din momentul condamnării, moment în care făptuitorul luând cunoştinţă de constrângerea la care va fi supus ca o consecinţă a infracţiunii, înţelege semnificaţia exigenţelor sociale şi necesitatea de a respecta normele de conduită în societate, de a avea o comportare onestă şi disciplinată.
Această funcţie de reeducare se exercită îndeosebi pe parcursul executării pedepselor, are în esenţă acelaşi rol şi aceeaşi funcţie, deoarece persoanei căreia i-a fost aplicată se afla în situaţia în care conştientizează natura şi rolul acestei sancţiuni menite să-i influenţeze pozitiv conştiinţa, caracterul şi deprinderile, să determine a respecta din convingere exigenţele vieţii în societate, fără a intra în conflict cu ceilalţi oameni sau cu sine însuşi.
În raport de cele reţinute, Înalta Curte apreciază că pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului B.G. este adecvată şi proporţională în raport de persoana inculpatului, de gradul de pericol social al faptei, de modul în care fapta a fost săvârşită, de urmările acesteia, fiind de natură să fundamenteze proporţionalitatea între scopul reeducării inculpatului şi aşteptările societăţii faţă de actul de justiţie realizat sub aspectul ordinii de drept încălcate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 45/A din 17 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Casează în parte atât decizia penală atacată cât şi Sentinţa penală nr. 150/F din 9 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Călăraşi şi, rejudecând, înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 67 C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 200 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 22 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3845/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 212/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... → |
|---|
