ICCJ. Decizia nr. 2115/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2115/2012
Dosar nr. 4359/1/2011
Şedinţa publică din 14 iunie 2012
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin Încheierea din 7 iunie 2012, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 1388/54/2012, în baza art. 103 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, republicată, a dispus arestarea persoanei solicitate M.G.C. pe o durată de 29 zile, începând cu data de 7 iunie 2012 până la 5 iulie 2012, inclusiv.
A acordat termen la 15 iunie 2012, în vederea solicitării de informaţii suplimentare de la autorităţile franceze în sensul de a preciza dacă înţeleg să formuleze cerere de predare temporară a persoanei solicitate, în caz afirmativ, urmând a preciza perioada de timp pentru care consideră necesară prezenţa persoanei solicitate în vederea desfăşurării cercetărilor; acordul scris prin care îşi exprimă disponibilitatea de a asigura întoarcerea persoanei solicitate în România pentru a continua desfăşurarea procesului. A dispus emiterea mandatului de arestare.
Pentru a pronunţa această soluţie a reţinut că la data de 7 iunie 2012, a fost înregistrată Adresa nr. 5964/11/5/2012 din 6 iunie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin care s-a înaintat mandatul european de arestare emis de autorităţile judiciare franceze fiind sesizată instanţa, în procedura prevăzută de art. 102 din Legea nr. 302/2004, republicată, privind arestarea persoanei solicitate M.G.C., faţă de care s-a emis mandatul european de arestare de către autorităţile judiciare franceze - Tribunalul de Mare Instanţă din Lyon, nr. referinţă 810/00005.
Totodată, au fost înaintate Procesul-verbal încheiat la data de 6 iunie 2012 de procuror T.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi Ordonanţa de reţinere nr. 32/2012 din 26 aprilie 2012, prin care s-a dispus reţinerea persoanei solicitate M.G.C., pentru 24 de ore, cu începere de la 6 iunie 2012, ora 23:35 până la 7 iunie 2012, ora 23:35.
În cuprinsul semnalării s-a arătat că persoana solicitată este căutată pentru săvârşirea infracţiunilor de escrocherie în bandă organizată şi tentativă, asociaţia de răufăcători în pregătirea de infracţiuni, colectarea datelor informatice cu caracter personal prin mijloace frauduloase, falsificarea cardurilor bancare şi utilizarea cardurilor de credit contrafăcute, prev. de art. 450-1,450-3, 450-5, 121-4, 121-5, 313-1, 312-2, 313-3, 313-7, 313-8, 226-31, 226-18 C. pen. L 163-4, L 163-5, L 163-6, din Codul monetar şi financiar.
În fapt s-a arătat că la data de 15 septembrie 2010, poliţiştii din Valence au fost informaţi de către un comerciant că mai multe persoane au folosit carduri străine pentru efectuarea pariurilor sportive online. Asupra a 4 indivizi (M.A., A.M., I.T. şi G.T.) au fost identificate mai multe telefoane mobile şi foarte multe obiecte cumpărate cu carduri contrafăcute. După explorarea telefoanelor, poliţiştii au identificat alte două persoane T.A.V. şi Ş.D. iar pe 17 septembrie 2010 alte şapte persoane (S.C., M.A.A., C.C., M.C., V.A.C., M.F.E., S.I.M., care au stat la un hotel în Chambery şi aveau în posesie carduri contrafăcute, software de recodare, telefoane şi mai multe laptopuri. Explorarea acestora a permis descoperirea de 715 numere de carduri bancare. Poliţiştii au estimat că acest grup, între ianuarie şi septembrie 2010, a trimis în România 114.000 euro. Investigaţiile efectuate prin comisie rogatorie au arătat că M.G.C. a primit în anul 2010, 1.200 euro, expediaţi din Franţa prin mandat de M.C. şi a furnizat lui C.C. numere de card bancar obţinute în mod fraudulos.
Având în vedere că persoana solicitată are pe rolul instanţelor române Dosarul nr. 3784/104/2008, fiind condamnat la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare cu executare în regim de detenţie prin Decizia penală nr. 52 din 23 februarie 2012 a Curţii de Apel Craiova, dosarul fiind înaintat la data de 8 mai 2012 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti pentru soluţionare, instanţa a apreciat întemeiată cererea reprezentantului parchetului şi a dispus solicitarea de informaţii suplimentare autorităţilor judiciare franceze, în sensul de a preciza dacă înţeleg să formuleze cerere de predare temporară a persoanei solicitate, în caz afirmativ urmând a preciza perioada de timp pentru care consideră necesară prezenţa persoanei solicitate în vederea desfăşurării cercetărilor; acordul scris prin care îşi exprimă disponibilitatea de a asigura întoarcerea persoanei solicitate în România pentru a continua desfăşurarea procesului.
Totodată, ţinând cont de dispoziţiile art. 103 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, republicată, precum şi de faptul că există un mandat european de arestare emis de autorităţile franceze, Curtea a apreciat că se impune arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 29 zile, începând cu data de 7 iunie 2012 până la 5 iulie 2012, inclusiv pentru a preîntâmpina o eventuală sustragere a acestuia de la derularea procedurilor judiciare în vederea cărora s-a emis mandatul ce face obiectul prezentei cauze.
S-a mai reţinut că nu pot fi reţinute, ca întemeiate, apărările invocate de persoana solicitată prin avocaţii săi, care vizau vicii de formă ale mandatului european de arestare, în raport cu măsura arestării persoanei solicitate deoarece aşa cum rezultă din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 101 şi art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, arestarea persoanei solicitate se dispune şi în situaţia în care mandatul european de executare nu a fost comunicat încă instanţei de executare, iar anterior luării măsurii arestării se pot formula obiecţiuni numai în raport de motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, cu referire la disp. art. 98 din Legea nr. 302/2004, precum şi cu privire la identitatea persoanei solicitate.
În consecinţă, s-a reţinut că apărările consemnate în practicaua prezentei încheieri vor fi analizate la momentul punerii în discuţie a executării mandatului european de arestare.
Împotriva Încheierii din 7 iunie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 1388/54/2012, a formulat recurs persoana solicitată M.G.C.
Apărătorii recurentului au criticat hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Craiova pentru motivele prezentate în practicaua prezentei decizii, care nu vor mai fi reluate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, conform prevederilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul formulat de persoana solicitată este nefondat.
Prin Adresa nr. 5964/11/5/2012 din 6 iunie 2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a înaintat mandatul european de arestare emis de autorităţile judiciare franceze fiind sesizată instanţa, în procedura prevăzută de art. 102 din Legea nr. 302/2004, republicată, privind arestarea persoanei solicitate M.G.C.
Din adresa anexă rezultă că persoana solicitată M.G.C. a participat în mod activ la săvârşirea infracţiunilor de escrocherie în bandă organizată şi tentativă, asociaţie de răufăcători în pregătirea de infracţiuni, colectarea datelor informatice cu caracter personal prin mijloace frauduloase, falsificarea cardurilor bancare şi utilizarea cardurilor de credit contrafăcute.
Din mandatul european de arestare depus la dosarul cauzei, emis la data de 6 iunie 2012 de către judecătorul G., judecător de instrucţie din Lyon, mandat emis sub nr. de referinţă al Dosarului nr. 810/00005, rezultă că numitului M.G.C. i-a fost dată calificarea juridică a infracţiunilor de escrocherie în bandă organizată şi tentativă, asociaţia de răufăcători în pregătirea de infracţiuni, pedepsite de 10 ani închisoare, colectarea datelor informatice cu caracter personal prin mijloace frauduloase, falsificarea cardurilor bancare şi utilizarea cardurilor de credit contrafăcute.
S-a mai precizat în mandatul european de arestare că infracţiunile pentru care a fost emis mandatul de arestare european pe numele numitului M.G.C. se pedepsesc cu o pedeapsă sau o măsură de siguranţă privativă de libertate de 10 ani închisoare maxim şi dublu în caz de recidivă legală.
Faţă de o asemenea situaţie, Înalta Curte este datoare să constate dacă arestarea persoanei solicitate este cerută cu încălcarea exigenţelor art. 5 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, care reprezintă o protecţie împotriva atingerilor arbitrare aduse libertăţii, în scopul reducerii riscului arbitrariului şi al preeminenţei dreptului, precum şi cu privire la existenţa şi persistenţa unor indicii serioase cu privire la vinovăţia persoanei acuzate, precum şi gravitatea infracţiunii săvârşite şi dacă justifică, în sine, o detenţie îndelungată.
Din analiza dispoziţiilor legale enunţate anterior, precum şi din economia celorlalte dispoziţii din legea specială care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul instanţei române, în această procedură, se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului - aspectele legate de existenţa faptelor imputate, respectiv dacă temeinicia măsurii deţinerii provizorii, exced analizei impuse de dispoziţiile Legii nr. 302/2004 - la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea ridicate de persoana solicitată şi a motivelor de refuz al predării pe care aceasta le poate invoca.
Raţiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura că infractorii nu se pot sustrage justiţiei pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în faţa justiţiei statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.
Mandatul european de arestare se execută, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 91, art. 103 din Legea nr. 302/2004, republicată în 31 mai 2011, pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.
Cât priveşte respectarea dispoziţiilor art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, potrivit textului, privarea de libertate a unei persoane este considerată ca fiind legitimă dacă a fost arestată sau deţinută în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a o împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
Prin dispoziţiile anterior invocate se recunoaşte dreptul de a reţine o persoană pe baza unei suspiciuni rezonabile de a fi comis o infracţiune recunoscută ca atare de legea internă.
Nu există, însă, o definiţie a noţiunii de motive verosimile sau motive plauzibile, Curtea Europeană statuând că acestea urmează a fi examinate de statele naţionale în raport cu circumstanţele fiecărui caz în parte.
În atare condiţii, existând un mandat european de arestare, se impunea ca instanţa de fond să se conformeze dispoziţiilor art. 99, art. 100 şi urm. din Legea nr. 302/2004.
Critica adusă de apărătorii recurentului-persoană solicitată în sensul că mandatul european de arestare nu îndeplineşte condiţiile de fond şi condiţiile de formă prevăzute de lege este o simplă afirmaţie, deoarece din analiza mandatului de arestare aflat la dosarul cauzei rezultă că acesta îndeplineşte condiţiile cerute de art. 86 din Legea nr. 302/2004.
Pe de altă parte, în mod corect Curtea de Apel Craiova a respins aceste apărări formulate de apărătorii inculpatului raportându-se şi la interpretările art. 101 şi art. 103 din Legea nr. 302/2004.
De asemenea, s-a precizat eronat de către apărătorii persoanei solicitate M.G.C. că din conţinutul mandatului de arestare nu se desprinde a fi reţinută nicio infracţiune întrucât la pct. 040 - 041 din Mandatul european de arestare sunt descrise faptele ce au fost comise de M.G.C., aşa cum s-a menţionat anterior în considerente.
Totodată, nu este întemeiată nici critica apărării inculpatului care vizează împrejurarea că nu este îndeplinită condiţia dublei incriminări, deoarece această condiţie priveşte transferarea persoanei transferabile cuprinsă în dispoziţiile art. 143 din Legea nr. 302/2004 (modificată la 31 mai 2011), condiţie ce urmează a se lua în discuţie la momentul transferării persoanei condamnate şi nu în faza de punere în executare a mandatului european de arestare.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat recursul declarat de recurentul-persoană solicitată M.G.C. împotriva Încheierii din 7 iunie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 1388/54/2012.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-persoană solicitată la cheltuieli judiciare către stat potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată M.G.C. împotriva Încheierii din 7 iunie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 1388/54/2012.
Obligă recurentul-persoană solicitată la plata sumei de 180 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 80 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2117/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1599/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
