ICCJ. Decizia nr. 2111/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2111/2012
Dosar nr. 75/42/2012
Şedinţa publică din 14 iunie 2012
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin Rezoluţia nr. 695/P/2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de D.G., D.M., T.L.M., A.C., B.D., V.I., F.P.M., E.D.A., B.R.E., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 246 C. pen., art. 249 C. pen., art. 264 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. deoarece faptele reclamate nu există.
S-a reţinut de către procurorul de caz că la data de 5 septembrie 2011 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a fost înregistrată plângerea formulată de B.R.V. prin care a solicitat să se efectueze cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. şi ped. de art. 246 C. pen., art. 249 C. pen. şi art. 264 C. pen., faţă de D.G., D.M., T.L.M., A.C., B.D., V.I., F.P.M., E.D.A., B.R.E., magistraţi procurori şi judecători din cadrul Curţii de Apel Ploieşti şi din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi unităţile de parchet subordonate, fiind în esenţă nemulţumit de soluţiile dispuse de către aceştia cu ocazia soluţionării mai multor dosare penale atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată a plângerilor împotriva soluţiilor.
A mai reţinut procurorul de caz că persoana vătămată este nemulţumită de soluţiile care au fost date în Dosarele nr. 975/P/2010, nr. 440/P/2008 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, Dosarul nr. 1315/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, Dosarele nr. 97/P/2011, nr. 162/P/2009, nr. 521/P/2009, ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Dosarul nr. nr. 444/42/2011 al Curţii de Apel Ploieşti, Dosarul nr. 1541 /P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia.
În urma verificărilor efectuate s-a reţinut faptul că plângerile formulate de persoana vătămată B.R.V. au avut ca obiect accidentul de circulaţie în care a fost implicat la data de 11 aprilie 2008.
În fapt, s-a reţinut că la data de 11 aprilie 2008, pe DN1 la km. 126+500 circula din direcţia Sinaia, spre Azuga, în jurul orei 12:40, B.R.V. fiind implicat într-un accident de circulaţie soldat cu avarierea autovehiculelor conduse de acesta şi de B.M.I.
Nemulţumit de procedura de cercetare la faţa locului, de modul în care a fost întocmit procesul-verbal de contravenţie de agentul de poliţie P.C. din cadrul Poliţiei Staţiunii Sinaia, B.R.V. a formulat plângere împotriva lucrătorilor de poliţie care au întocmit aceste acte.
Ulterior, a formulat plângere şi împotriva procurorilor care au adoptat rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale faţă de lucrătorii de poliţie reclamaţi, dar şi a ofiţerilor delegaţi de procuror să efectueze acte de urmărire penală în aceste dosare; s-au format Dosarele nr. 162/P/2009 şi nr. 521/P/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în care s-au adoptat rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale. Plângerile îndreptate de persoana vătămată împotriva soluţiilor de neurmărire dispuse de procuri în aceste dosare au fost respinse ca neîntemeiate.
În cauza nr. 975/P/2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, instrumentată de magistratul procuror D.G., persoana vătămată a solicitat să se efectueze cercetări faţă de lucrătorul de poliţie P.C. care a întocmit Procesul-verbal de contravenţie seria PCA nr. 3825733, dar şi faţă de poliţiştii T.I. şi P.I. deoarece nu au adus la cunoştinţa primului toate informaţiile în urma constatării la faţa locului.
Faţă de P.C. s-au mai efectuat cercetări pentru aceleaşi fapte în cauza nr. 440/P/2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, în care s-a constatat că faptele reclamate nu există.
S-a mai constatat de către procurorul de caz că în prezenta cauză nu au fost invocate date ori împrejurări noi, necunoscute la momentul soluţionării de către procurori.
S-a mai reţinut în cauză că, într-o manieră care pune în evidenţă reaua-credinţă în exercitarea drepturilor procesuale penale, persoana vătămată B.R.V. a formulat plângere penală împotriva procurorului D.G. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, care prin Ordonanţa nr. 975/P/2010 din 3 decembrie 2010 a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii mai sus menţionaţi, formându-se astfel la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti Dosarul nr. 97/P/2011, în care prin Rezoluţia din 24 martie 2011 procurorul D.M. a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul procuror D.G., soluţie menţinută de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti - T.L.M., care prin Rezoluţia nr. 583/11/2/2011 din 3 mai 2011, a respins plângerea împotriva soluţiei ca neîntemeiată.
În condiţiile în care Rezoluţia nr. 97/P/2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a fost supusă controlului judiciar, astfel încât prin Sentinţa penală nr. 134 din 24 iunie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 444/42/2011 al Curţii de Apel Ploieşti, în baza disp. art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată împotriva soluţiei, persoana vătămată a înţeles să formuleze plângere penală împotriva judecătorilor care au pronunţat această soluţie, respectiv magistraţii E.D.A. şi B.R.E. fără un motiv întemeiat, plângere formulată urmare doar a nemulţumirii în legătură cu soluţia adoptată.
A apreciat procurorul de caz că simpla nemulţumire a persoanei vătămate în legătură cu soluţiile adoptate de procurori şi judecători, în lipsa unor indicii sau probe temeinice de vinovăţie, nu pot forma convingerea că magistraţii au săvârşit în realitate infracţiunile pentru care sunt cercetaţi.
S-a mai apreciat de către procurorul de caz că, dacă s-ar admite că împotriva celor ce au adoptat o hotărâre se pot face plângeri penale, ar fi instituite, pe această cale, noi căi de atac, ceea ce este contrar voinţei legiuitorului.
Faţă de aceste considerente, în temeiul disp. art. 228 alin. (4) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de D.G., D.M., T.L.M., A.C., B.D., V.I., F.P.M., E.D.A., B.R.E., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 246 C. pen., art. 249 C. pen., art. 264 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. deoarece faptele reclamate nu există.
Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere petentul B.R.V., iar prin Rezoluţia nr. 2145/11/2/2011 din 23 ianuarie 2012 dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii.
Pentru a pronunţa această rezoluţie, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a constatat că la data de 23 decembrie 2011 s-a înregistrat plângerea numitului B.R.V. împotriva rezoluţiei pronunţate de procuror în Dosarul nr. 695/P/2011.
S-a mai reţinut că prin Rezoluţia nr. 695/P/2011 din 9 decembrie 2011 procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de mai mulţi magistraţi prahoveni în legătură cu presupuse infracţiuni de abuz în serviciu, neglijenţă în serviciu şi favorizarea infractorului, motivat de aspectul că faptele sesizate nu există.
A constatat Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti că rezoluţia atacată este justă şi are la bază acte premergătoare concludente şi suficiente.
Totodată, a constatat că sesizarea penală în cauză, cât şi prezenta plângere sunt formulate cu rea-credinţă şi reprezintă exemple de manifestare abuzivă a dreptului la petiţionare.
Ca urmare a acestor considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 278 C. proc. pen. precum şi ale art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, republicată şi modificată, s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulate de B.R.V. împotriva rezoluţiei prin care procurorul a soluţionat pe fond, în data de 9 decembrie 2001, Dosarul nr. 695/P/2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Împotriva celor două acte de neurmărire penală, petentul B.R.V., s-a adresat cu plângere în condiţiile prevăzute de art. 2781 C. proc. pen. instanţei de judecată, respectiv Curţii de Apel Ploieşti.
Petentul a reiterat aspectele invocate în plângerea iniţială, arătând că, întrucât nu sunt probe care să susţină soluţia dată cu privire la evenimentul rutier din 11 aprilie 2008, este evident că toţi cei care au instrumentat cauza, începând cu constatarea de la faţa locului, cu cercetările din faza cercetărilor penale şi continuând cu activitatea de judecată, se fac vinovaţi de comiterea infracţiunilor reclamate, sens în care se impune cercetarea lor.
Petentul a învederat faptul că se constituie parte civilă în procesul penal, suma precizată reprezentând daune morale şi materiale pentru prejudiciile ce i-au fost cauzate de către intimaţi.
La dosarul cauzei a fost înregistrată la data de 14 februarie 2012 o altă plângere a petentului B.R.V. împotriva rezoluţiei pronunţate în Dosarul nr. 695/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, plângere care fusese înaintată din eroare de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la Curtea de Apel Piteşti.
Din plângerea ce a fost astfel ataşată plângerii care a făcut obiectul prezentei cauze reiese faptul că petentul înţelege să conteste soluţiile de netrimitere în judecată date în Dosarul nr. 695/P/2011, vizând modul de instrumentare a evenimentului rutier din data de 11 aprilie 2008, solicitând cercetarea persoanelor abilitate să se pronunţe asupra acestor aspecte, precizând că înţelege să cheme în judecată şi pe procurorul M.N., cel care a pronunţat Rezoluţia nr. 695/P/2011 din 9 decembrie 2011.
Curtea de Apel Ploieşti, examinând plângerea formulată, în raport de criticile invocate, de actele şi lucrările dosarului de urmărire penală ce a fost ataşat, de dispoziţiile legale incidente în cauză, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, a constatat că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
Prin Rezoluţia nr. 695/P/2011 din 9 decembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, procurorul M.N. a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii din prezenta cauză (D.G., D.M., T.L.M., A.C., B.D., V.I., F.P.M., E.D.A., B.R.E.), constatând că faptele reclamate nu există.
În termen legal, petentul a formulat plângere împotriva soluţiei dispuse, la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Pentru soluţionarea plângerii, s-a procedat la examinarea actelor şi lucrărilor Dosarului nr. 695/P/2011, rezultând că soluţia dispusă prin rezoluţia atacată este justă şi are la bază acte premergătoare concludente şi suficiente.
Din motivele învederate de petent în plângere, Curtea a reţinut că aceasta vizează modul în care s-au soluţionat mai multe dosare penale, cu referire la faza de urmărire penală şi la faza de judecată a plângerilor împotriva soluţiilor dispuse.
Aşa cum s-a reţinut şi în actele procurorului, plângerile pe care Ie-a formulat petentul au vizat accidentul de circulaţie în care acesta a fost implicat la data de 11 aprilie 2008.
Curtea a reţinut că iniţial petentul a formulat plângere împotriva lucrătorilor de poliţie care au întocmit actele legale ocazionate de procedura cercetării la faţa locului. Întrucât în cauză, procurorii au pronunţat rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale, petentul a formulat plângere împotriva acestora, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti adoptând, de asemenea, rezoluţii de neurmărire penală. De asemenea, plângerile formulate de petent împotriva soluţiilor de neurmărire penală dispuse de procurori în aceste dosare au fost respinse ca nefondate.
Din examinarea actelor şi dosarului a rezultat faptul că petentul a formulat plângeri succesiv împotriva tuturor celor care au pronunţat soluţii în dosarele care au vizat evenimentul rutier din 11 aprilie 2008, nemulţumit fiind de soluţia adoptată.
S-a reţinut că petentul este nemulţumit de soluţiile pronunţate în dosarele respective, soluţii care nu îi sunt favorabile, nemulţumirile petentului faţă de soluţiile adoptate derivând din modalitatea în care s-au administrat probatoriile şi au fost analizate şi apreciate în raport de dispoziţiile legale.
Astfel, s-a apreciat ca fiind abuzivă procedura desfăşurată în cauză, în lipsa acelor elemente temeinice care să susţină acuzaţia formulată şi care să determine aprecierea că persoanele în cauză şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile, cu încălcarea dispoziţiilor legale incidente în cauză şi cu intenţia de a produce petentului vreo vătămare aşa cum se susţine.
În consecinţă, Curtea a reţinut că actele premergătoare efectuate în cauză de procuror nu au evidenţiat aspecte de nelegalitate în ceea ce priveşte modul de realizare a actului de justiţie şi care să se circumscrie infracţiunilor reclamate, sens în care, conform dispoziţiilor art. 2781 pct. 8 lit. a) C. proc. pen. va respinge prezenta plângere ca nefondată, urmând a se menţine soluţiile de neurmărire penală dispuse în cauză, care sunt legale şi temeinice.
În ceea ce priveşte plângerea ataşată la dosarul cauzei, Curtea a reţinut că reprezintă, în fapt, plângere penală împotriva procurorului M.N., despre care petentul afirmă că a săvârşit aceleaşi infracţiuni ca şi intimaţii din prezenta cauză, pentru care procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale prin Rezoluţia nr. 695/P/2011 din 9 decembrie 2011 şi nu plângere împotriva acestei rezoluţii.
Pentru aceste considerente, Curtea a dispus înaintarea plângerii penale formulate de petent împotriva numitului N.M., Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a se pronunţa asupra aspectelor invocate.
Prin Sentinţa penală nr. 45 din 12 martie 2012, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins plângerea formulată de petentul B.R.V., împotriva Rezoluţiei nr. 695/P/2011 din 9 decembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi a Rezoluţiei nr. 2145/11/2/2011 din 23 ianuarie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, ca nefondată. A menţinut rezoluţiile atacate.
A dispus înaintarea plângerii penale formulate de petent împotriva numitului M.N. Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a se pronunţa cu privire la aspectele invocate.
Împotriva sentinţei penale nr. 45 din 12 martie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs petentul B.R.V., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi sub nr. 75/42/2012.
Examinând hotărârea recurată, din oficiu, astfel cum impun dispoziţiile art. 3856 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. proc. pen., constată că recursul formulat de recurentul-petent B.R.V., este inadmisibil, având în vedere că decizia pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti este definitivă.
Înalta Curte reţine că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.
Dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen. enumeră hotărârile precum şi încheierile care pot fi atacate o singură dată cu recurs.
Căile ordinare de atac sunt strict şi limitativ reglementate prin norma procesual-penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum şi a condiţiilor, cazurilor şi termenelor în care pot fi exercitate.
În prezenta cauză, prin Sentinţa penală nr. 45 din 12 martie 2012, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.R.V., împotriva Rezoluţiei nr. 695/P/2011 din 9 decembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi a Rezoluţiei nr. 2145/11/2/2011 din 23 ianuarie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, a menţinut rezoluţiile atacate şi a dispus înaintarea plângerii penale formulate de petent împotriva numitului M.N. Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a se pronunţa cu privire la aspectele invocate, în condiţiile în care textul de lege prevăzut la art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. nu permitea formularea niciunei căi de atac în acest context procesual, hotărârea primei instanţe fiind definitivă, împrejurare care a atras inadmisibilitatea controlului judiciar prin recursul solicitat de petiţionar în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Astfel, exercitând o cale de atac în afara condiţiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat va fi sancţionat cu inadmisibilitatea.
Faţă de considerentele precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul B.R.V. împotriva Sentinţei penale nr. 45 din 12 martie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va obliga recurentul-petent la plata cheltuielilor judiciare conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul B.R.V. împotriva Sentinţei penale nr. 45 din 12 martie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurentul-petent la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 681/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1252/2012. Penal. Strămutare (art. 55 şi... → |
|---|
