ICCJ. Decizia nr. 2118/2012. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAJIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2118/2012
Dosar nr. 1385/54/2012
Şedinţa publică din 14 iunie 2012
Asupra recursului de faţă, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr. 153 din 07 iunie 2012, Curtea de Apel Craiova - Secţia Penală şi pentru cauze minori a admis cererea de executare a mandatului european de arestare nr. 10/150048, emis de autorităţile franceze - Parchetul de pe lângă Tribunalul de Mare Instanţă din Lyon privind persoana solicitată C.T., emisă la data de 06 iunie 2012.
A dispus executarea mandatului european de arestare nr. 10/150048 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul de Mare Instanţă din Lyon şi predarea persoanei solicitate C.T. emisă la data de 23 mai 2012, către autorităţile franceze.
A dispus arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 29 zile, începând cu data de 7 iunie 2012 până la 5 iulie 2012, inclusiv, în vederea predării acestuia către autorităţile - judiciare franceze şi emiterea mandatului de arestare.
Pentru a hotărî astfel a reţinut următoarele:
La data de 7 iunie 2012, pe rolul Curţii de Apel Craiova a fost înregistrată adresa nr. 5966/lI/5/2012 din 6 iunie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin care s-a înaintat mandatul european de arestare emis de Tribunalul de Mare Instanţă Lyon cu nr. de referinţă 101/150048, privind pe cetăţeanul român C.T., emisă la data de 23 mai 2012.
Au fost înaintate proces-verbal încheiat azi 6 iunie 2012 de către procuror în prezenţa persoanei solicitate şi a apărătorului, declaraţia persoanei solicitate şi mandatul european de arestare însoţit de traducere şi ordonanţa de reţinere nr. 5966/ll/5/2012 din 6 iunie 2012.
S-a constatat că autorităţile franceze au emis un mandat european de arestare pentru săvârşirea infracţiunilor de escrocherie în bandă organizată şi tentativă, asociaţia de răufăcători în pregătirea de infracţiuni, colectarea datelor informatice cu caracter personal prin mijloace frauduloase, falsificarea cardurilor bancare şi utilizarea cardurilor de credit contrafăcute, prev. de art. 450-1, 450-3, 450-5, 121-4, 121-5, 313-1, 313-2, 313-7, 313-8, 226-31, 226-18 C. pen., L 163-4, L 163-5, L 163-6 din Codul monetar şi financiar.
În fapt, s-a arătat că la data de 15 septembrie 2010, poliţiştii din Valence au fost informaţi de un comerciant că mai multe persoane au folosit carduri străine pentru efectuarea pariurilor sportive online.
Asupra a patru indivizi (M.A., A.M., l.T. şi G. ; T.) au fost identificate mai multe telefoane mobile şi foarte multe obiecte cumpărate cu carduri contrafăcute. După exploatarea telefoanelor, poliţiştii au identificat alte două persoane, T.A.V. şi Ş.D., iar pe 17 septembrie 2010, alte şapte persoane (S.C., M.A., C.C., M.C., V.A.C., M.F.E., S.l.M.), care au stat la un hotel în Chambery şi aveau în posesie carduri contrafăcute Softwar-uk de racordare, telefoane şi mai multe laptopuri. Exploatarea acestora a permis descoperirea de 715 numere de cârd bancare. Poliţiştii au estimat că acest grup între ianuarie şi septembrie 2010, a trimis în România 114.000 euro. Investigaţiile efectuate prin comisie rogatorie au arătat că C.T. este verişorul lui M.C., identificat în septembrie 2010 în Franţa. Numărul de telefon al lui C.T. a fost înregistrat în telefoanele utilizate de C.C., M. C. şi S.M. În plus, C.T. a primit 4.300 de euro care au fost trimişi de S. M.C. şi de C.C. Exploatarea computerelor arată că „B." este porecla lui C.T. care furnizează lui C.C., S.M.C. şi M.A. numere de cârd bancar obţinute în mod fraudulos.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că mandatul de arestare cuprinde informaţiile prev. de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, fiind îndeplinite şi condiţiile prev. de art. 96 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004, în sensul că faptele pentru care este căutată persoana solicitată, constituie infracţiune şi potrivit legii române, iar durata maximă a pedepsei privative de libertate pentru una din infracţiuni este de 10 ani.
Deşi s-a invocat că nu sunt îndeplinite condiţiile de formă referitoare la descrierea faptei în mandat, fiind o enumerare de fapt nedovedită, Curtea a constatat nefondată critica în condiţiile în care din cuprinsul mandatului este suficient descrisă fapta, raportat la contribuţia persoanei solicitate, reţinută alături de alte persoane cercetare, în cadrul acestei proceduri neexistând obligaţia autorităţilor judiciare ale statului solicitant să evidenţieze probele, întrucât vor fi reanalizate în faţa autorităţilor franceze.
Mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de un stat membru al Uniunii Europene în vederea arestării şi predării de către un alt stat membru a unei persoane căutate pentru efectuarea urmăririi penale sau în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.
Deci, mandatul european de arestare se emite numai în vederea creării posibilităţii executării unui mandat de arestare sau de executare a unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, astfel încât judecătorul român hotărăşte asupra arestării şi predării persoanei solicitate, neputându-se pronunţa cu privire la temeinicia urmăririi penale sau la oportunitatea arestării, în caz contrar ar fi încălcat principiul referitor la recunoaşterea reciprocă a hotărârii penale, dar nici nu poate dispune o altă măsură preventivă decât arestarea, pentru ca persoana solicitată să fie predată autorităţilor judiciare ale statului solicitant.
Ca atare, aspectele invocate de către persoana solicitată privind neparticiparea sa la acea activitate infracţională vor fi analizate în cadrul procedurilor ce se vor desfăşura în faţa autorităţilor judiciare solicitante, în urma exercitării drepturilor procesual penale statornicite de legislaţia statului francez, fiind inadmisibilă solicitarea persoanei de a se lua o altă măsură preventivă decât arestarea, întrucât scopul executării mandatului european de arestare este, aşa cum s-a arătat mai sus, este de a crea posibilitatea executării mandatului de arestare emis de către autorităţile judiciare franceze pentru persoana solicitată.
De asemenea, s-a invocat motivul de refuz prev. de art. 98 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004, referitor la infracţiunile menţionate în mandat şi care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României, motiv pe care, Curtea l-a constatat ca nefondat, în condiţiile în care infracţiunile reţinute nu sunt săvârşite nu numai pe teritoriul României, ci şi pe teritoriul Franţei, iar autorităţile judiciare române nu au întreprins cercetări penale privind acte materiale care ar intra în conţinutul constitutiv al infracţiunilor pentru care s-a solicitat arestarea şi predarea persoanei solicitate.
Ca atare, Curtea a apreciat că nu există niciunul din motivele de refuz prev. de art. 98 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004 şi ţinând cont şi de dispoziţiile art. 103 din Legea nr. 302/2004, şi art. 87, a admis cererea de executare a mandatului.
Împotriva sentinţei penale nr. 153 din 07 iunie 2012 a Curţii de Apel Craiova - Secţia Penală şi pentru cauze minori, a declarat recurs persoana solicitată invocând motivele cuprinse în practicaua prezentei decizii care nu vor mai fi reluate.
Examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza şi hotărârea atacată, conform prevederilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată că recursul formulat de persoana solicitată este nefondat.
Prin adresa nr. 5966/11/5/2012 din 06 iunie 2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a înaintat mandatul european de arestare emis de autorităţile judiciare franceze, fiind sesizată instanţa, în procedura prevăzută de art. 102 din Legea nr. 302/2004, republicată, privind arestarea persoanei solicitate C.T.
Din adresa anexă rezultă că persoana solicitată C.T. a participat în mod activ la săvârşirea infracţiunilor de excrocherie în bandă organizată şi tentativă, asociaţie de răufăcători în pregătirea de infracţiuni colectarea datelor informatice cu caracter personal prin mijloace frauduloase, falsificarea cardurilor bancare şi utilizarea cardurilor de credit contrafăcute.
Din mandatul european de arestare depus la dosarul cauzei, emis la data de 6 iunie 2012 de către judecătorul G., judecător de instrucţie din Lyon, mandat emis sub nr. de referinţă al dosarului nr. 810/00005, rezultă că numitului C.T., i-a fost dată calificarea juridică a infracţiunilor de excrocherie în bandă organizată şi tentativă, asociaţia de răufăcători în pregătirea de infracţiuni pedepsite de 10 ani închisoare, colectarea datelor informatice cu caracter prin mijloace frauduloase, falsificarea cardurilor bancare şi utilizarea cardurilor de credit contrafăcute.
S-a mai precizat în mandatul european de arestare că infracţiunile pentru care a fost emis mandatul de arestare european pe numele numitului C.T. se pedepsesc cu o pedeapsă sau o măsură de siguranţă privativă de libertate de 10 ani închisoare maxim, şi dublul în caz de recidivă legală.
Faţă de o asemenea situaţie, înalta Curte este datoare să constate dacă arestarea persoanei solicitate este cerută cu încălcarea exigenţelor art. 5 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, care reprezintă o protecţie împotriva atingerilor arbitrare aduse libertăţii, în scopul reducerii riscului arbitrariului şi al preeminenţei dreptului, precum şi cu privire la existenţa şi persistenţa unor indicii serioase cu privire la vinovăţia persoanei acuzate, precum şi gravitatea infracţiunilor săvârşite şi dacă justifică, în sine, o detenţie îndelungată.
Din analiza dispoziţiilor legale enunţate anterior, precum şi din economia celorlalte dispoziţii din legea specială care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul instanţei române, în această procedură, se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului - aspectele legate de existenţa faptelor imputate, respectiv dacă temeinicia măsurii deţinerii provizorii exced analizei impuse de dispoziţiile Legii nr. 302/2004 - la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea ridicate de persoana solicitată şi a motivelor de refuz al predării pe care aceasta le poate invoca.
Raţiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura că infractorii nu se pot sustrage justiţiei pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în faţa justiţiei statului emitent pentru . instrumentarea procedurilor penale.
Mandatul european de arestare se execută, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 91, art. 103 din Legea nr. 302/2004, republicată în 31 mai 2011, pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.
Cât priveşte respectarea dispoziţiilor art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, potrivit textului, privarea de libertate a unei persoane este considerată ca fiind legitimă dacă a fost arestată sau deţinută în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
Prin dispoziţiile anterior invocate, se recunoaşte dreptul de a reţine o persoană pe baza unei suspiciuni rezonabile de a fi comis o infracţiune recunoscută ca atare de legea internă.
Nu există, însă, o definiţie a noţiunii de motive verosimile sau motive plauzibile, Curtea Europeană statuând că acestea urmează a fi examinate de statele naţionale în raport cu circumstanţele fiecărui caz în parte.
În atare condiţii, existând un mandat european de arestare, se impunea ca instanţa de fond să se conformeze dispoziţiilor art. 99, art. 100 şi următoarele din Legea nr. 302/2004.
Critica adusă de apărătorii recurentului persoană solicitată în sensul că mandatul european de arestare nu îndeplineşte condiţiile de fond şi condiţiile de formă prevăzute de lege reprezintă o simplă afirmaţie, deoarece din analiza mandatului de arestare aflat la dosarul cauzei rezultă că acesta îndeplineşte condiţiile cerute de art. 86 din Legea nr. 302/2004, respectiv sunt descrise faptele pentru care este acuzată persoana solicitată - fila 3 din mandat, la rubrica A040, A041, Natura şi Calificarea Juridică a infracţiunii şi dispoziţiile legale aplicabile.
De asemenea, s-a precizat eronat de către apărătorii persoanei solicitate C.T. in conţinutul mandatului de arestare nu se desprinde a fi reţinută nicio infracţiune întrucât la pct. 040-041 din Mandatul european de arestare sunt descrise faptele ce au fost comise de C.T., aşa cum s-a menţionat anterior în considerente.
Totodată, nu este întemeiată nici critica apărării recurentului care vizează împrejurarea că nu este precizat anul când au fost săvârşite faptele deoarece în mandatul european de arestare la rubrica descrierea circumstanţelor în care infracţiunile au fost comise (A0442, A043, A044, A045) se precizează anul ora şi data locul şi gradul de participare a persoanei căutate respectiv, data de 17 septembrie 2010.
Cu privire la critica apărării privind împrejurarea că faptele au fost comise pe teritoriul României, înalta Curte constată că din conţinutul mandatului european de arestare rezultă că faptele au fost săvârşite pe teritoriul Franţei mai precis la sesizarea organelor de poliţie din Valence, după momentul folosirii mai multor carduri străine pentru efectuarea pariurilor sportive on-line.
De asemenea, nu este întemeiată nici critica apărării în sensul că nu s-a precizat în sentinţă ca, în cazul în care autorităţile străine vor pronunţa o hotărâre privativă de libertate împotriva persoanei solicitate-cetăţean român, aceasta va fi transferată în România, pentru executarea pedepsei, împrejurare care ar atrage nelegalitatea hotărârii invocându-se în acest practica constantă a înaltei Curţi.
Practica judiciară a înaltei Curţi nu atrage nelegalitatea unei hotărâri judecătoreşti supuse controlului judiciar, hotărârile fiind supuse analizei instanţelor superioare cu privire la motivele de nelegalitate şi netemeinicie prevăzute de normele procedural penale iar în cauza de faţă şi a normelor privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală prevăzută de Legea nr. 302/2004.
Pentru toate aceste considerente, înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. ( 1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat recursul declarat de recurentul persoana solicitată C.T. împotriva sentinţei penale nr. 153 din 07 iunie 2012 a Curţii de Apel Craiova - Secţia Penală şi pentru cauze minori.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul persoană solicitată la cheltuieli judiciare către stat potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată C.T. împotriva sentinţei penale nr. 153 din 07 iunie 2012 a Curţii de Apel Craiova - Secţia Penală şi pentru cauze minori.
Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 180 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 80 lei, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1596/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1597/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
