ICCJ. Decizia nr. 2174/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2174/2012
Dosar nr. 4893/103/2011
Şedinţa publică din 20 iunie 2012
Asupra recursului de faţă:
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 15/ CC din 14 decembrie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 4893/103/2011, Tribunalul Neamţ, secţia penală, - a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul T.G. deţinut în Penitenciarul Iaşi, privind sentinţa penală nr. 111/ P din 02 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Neamţ.
În temeiul art. 189 C. proc. pen., a dispus ca onorariu pentru apărător oficiu în sumă de 200 lei, să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat condamnatul să plătească statului suma de 210 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a constatat că prin adresa nr. 467/III-6/2011 din 27 octombrie 2011, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ a înaintat cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 111/ P din 02 iunie 2010, pronunţată de Tribunalul Neamţ în Dosarul nr. 4664/103/2009, formulată de condamnatul T.G.
În motivarea cererii, revizuientul a susţinut că martorii N.V. şi T.V., audiaţi în cauză, nu au declarat adevărul cu privire la situaţia de fapt şi la desfăşurarea altercaţiei dintre el şi victimă, iar el nu a ştiut cum să-şi formuleze probele pentru a demonstra că situaţia de fapt este cea relatată de el, recunoscând însă că a comis o faptă gravă.
Examinând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 111/ P din 02 iunie 2010, definitivă prin decizia penală nr. 110 din 5 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bacău şi prin decizia penală nr. 4582 din 17 decembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţie, revizuientul T.G. a fost condamnat la pedeapsa de 18 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174-175 lit. i) C. pen. şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe timp de 4 ani, după executarea pedepsei principale.
S-a reţinut în esenţă, că în seara zilei de 4 octombrie 2009, în jurul orelor 19:00, inculpatul T.G. a avut un conflict spontan cu victima T.V., pe care l-a agresat în timp ce acesta se deplasa pe stradă, lovindu-l în mod repetat cu un cuţit, în zona toracică, cauzându-i leziuni ce i-au provocat decesul.
Cererea formulată de revizuient nu întruneşte cerinţele de admisibilitate în principiu, întrucât motivele invocate, concretizate în contestarea declaraţiilor unor martori, au fost examinate de instanţa de fond şi de instanţele de control judiciar.
Tribunalul a constatat că nu sunt întrunite cerinţele art. 395 alin. (1) C. proc. pen. referitoare la obligativitatea dovedirii unor cazuri de revizuire, întrucât susţinerile revizuientului privind declaraţiile incorecte ale martorilor N.V. şi T.V. nu sunt dovedite cu o hotărâre judecătorească de condamnare a acestora sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, pentru a se constitui în cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 393 C. proc. pen. o hotărâre judecătorească definitivă poate fi supusă revizuirii, atât pe latură penală, cât şi pe latură civilă, doar atunci când se invocă şi se dovedeşte existenţa unuia dintre cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a)-e) C. proc. pen.
În consecinţă, întrucât revizuientul T.G. a invocat motive care nu se încadrează în cazurile limitativ şi expres prevăzute de lege, în temeiul art. 403 alin. (3) C. proc. pen., tribunalul a respins cererea de revizuire, ca inadmisibilă.
Apelul declarat de revizuientul T.G. prin care a solicitat ca declaraţia martorei N.V. să fie cercetată la faţa locului, a fost respins ca nefondat prin decizia penală nr. 20 din 14 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie - în Dosarul nr. 4893/103/2011.
În considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut că tribunalul a apreciat în mod corect că susţinerile invocate prin cererea de revizuire nu se încadrează în cazurile prevăzute expres de art. 394 C. proc. pen.
T.G. tinde la reaprecierea declaraţiilor unor martori, care nu ar fi putut cunoaşte faptele probatorii redate în faţa organelor judiciare, or acest lucru nu mai poate fi obţinut, datorită autorităţii de lucru judecat de care se bucură hotărârea de condamnare definitivă a apelantului din prezenta cauză.
Este important de menţionat că T.G. nu a pretins un alt mod de desfăşurare a activităţii infracţionale pentru care a fost pedepsit definitiv, ci doar împrejurarea că martora menţionată nu avea cum să cunoască cele relatate în declaraţiile date.
Or, acest lucru nu poate fi constatat decât după o sesizare legală a organelor de urmărire penală competente, ceea ce revizuientul T.G. nu a făcut.
S-a concluzionat că, simpla invocare de către apelantul revizuient a unor suspiciuni în legătură cu veridicitatea declaraţiilor unor martori nu constituie motiv de revizuire în sensul art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
Împotriva deciziei a declarat recurs revizuientul care, invocând cazurile de revizuire prevăzute în art. 394 lit. a) şi b) C. proc. pen., a susţinut că soluţia ce se impunea a fi pronunţată în cauză era aceea de admitere a cererii de revizuire pentru a se dispune, pe de o parte, reaudierea martorilor N.V. şi T.V. care în declaraţiile date nu au spus adevărul cu privire la situaţia de fapt, iar pe de altă parte, efectuarea unei cercetări la faţa locului. A mai susţinut recurentul că a recunoscut săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, fapt ce impunea reţinerea în favoarea sa a prevederilor art. 3201 C. proc. pen.
Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor invocate de revizuient, care în drept se încadrează în cazurile de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 172 şi 20 C. proc. pen., cât şi din oficiu, conform art. 3859 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Din analiza dispoziţiilor art. 394 lit. a) C. proc. pen., rezultă că revizuirea întemeiată pe descoperirea de fapte sau împrejurări noi este dublu condiţionată în sensul că: trebuie să fie vorba despre descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei şi, faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.
Pentru existenţa cazului de revizuire susmenţionat, arătat de recurent, este necesar ca să fie „noi” faptele sau împrejurările invocate, adică elementele de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii şi mijloacele de probă prin care acestea pot fi administrate în cauză.
Nu pot fi considerate „probe noi” în sensul cerut de lege, mijloacele de probă propuse în completarea dovezilor administrate.
Pe de altă parte, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., se cere ca invocarea elementelor noi să ducă la o soluţie diametral opusă celei dispusă în cauză.
Or, recurentul revizuient, care nu pretinde un alt mod de desfăşurare a activităţii infracţionale pentru care a fost condamnat definitiv. El cere pe de o parte, reaprecierea probelor deja administrate - declaraţiile martorilor N.V. şi T.V. -, iar pe de altă parte, completarea probatoriului, lucru ce nu poate fi obţinut pe calea revizuirii care este o cale extraordinară de atac ce are menirea de a anula o hotărâre definitivă ce conţine erori de fapt, puse în lumină ca urmare a descoperirii unor fapte sau împrejurări necunoscute instanţei şi deci inexistente în materialul probator de la dosar.
În ce priveşte cazul de revizuire prevăzut la art. 394 lit. b) C. proc. pen., pentru admisibilitatea acestuia se cer a fi îndeplinite cumulativ mai multe condiţii şi anume: să se fi săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă de către un martor, un expert sau un interpret; mărturia mincinoasă să fi condus la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice; mărturia mincinoasă să se poată dovedi prin anumite mijloace de probaţiune prevăzute de lege.
Or, susţinerile recurentului revizuient privind declaraţiile nesincere ale martorilor N.V. şi T.V. nu sunt dovedite cu o hotărâre judecătorească de condamnare a acestora sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă sau cu o ordonanţă a procurorului şi, în consecinţă, nu se pot constitui în cazul de revizuire prevăzut la art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
În ce priveşte cererea recurentului revizuient în sensul că în cauza în care a fost trimis în judecată şi condamnat definitiv pentru infracţiunea prev. de art. 174 rap. la art. 175 lit. i) C. pen. faptă pe care a recunoscut-o, se impunea a se face aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. referitoare la judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei, Înalta Curte constată că nu poate fi analizată pe calea revizuirii reglementată de art. 393 şi urm. C. proc. pen. deoarece, nu se încadrează în niciunul din cazurile prev. de art. 394 C. proc. pen. care sunt expres şi limitativ prevăzute de lege.
În consecinţă, reţinând că hotărârile prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul T.G., cu motivarea că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 394 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. pen. sunt legale şi temeinice, recursul declarat de acesta se priveşte ca nefondat şi se va respinge ca atare, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient ca fi obligat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat T.G. împotriva deciziei penale nr. 20 din 14 februarie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2197/2012. Penal. Iniţiere, constituire de... | ICCJ. Decizia nr. 2161/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
