ICCJ. Decizia nr. 2161/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2161/2012
Dosar nr. 1771/109/2011
Şedinţa publică din 20 iunie 2012
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 523 din 29 noiembrie 2011 a Tribunalului Argeş s-a încetat procesul penal, în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. i)1 C. proc. pen., combinat cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, pornit împotriva inculpatului M.C.T. aplicându-i-se sancţiunea administrativă a amenzii de 500 lei.
S-a constatat recuperat prejudiciul cauzat părţii civile Statul Român, prin A.N.A.F. Bucureşti - D.G.F.P. Argeş.
În fine, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, în fapt, prima instanţă a reţinut:
Inculpatul M.C.T. a fost până în anul 2002 administrator unic al SC M.C.D.E. SRL Ştefăneşti, având ca obiect de activitate, printre altele, servicii de cazare şi alimentaţie publică. Începând cu 12 februarie 2002 a fost cooptat în societate şi ca administrator numitul N.I., societatea având ca punct de lucru comuna Bradu, judeţul Argeş, unde funcţionează hotelul-restaurant „A.”; în cadrul acestuia sunt organizate diferite mese festive, la comanda clienţilor.
În perioada 18 februarie 2007 - 10 noiembrie 2007, la restaurantul respectiv s-au prestat servicii de alimentaţie publică şi mese festive pentru 8 evenimente, încasându-se suma de 30.328 lei, fără a se emite documente legale.
Tot astfel, în perioada 17 noiembrie 2005 - 15 iunie 2007, deşi societatea comercială a emis documente fiscale în valoare totală de 10.590 lei, acestea nu au fost înregistrate în evidenţa contabilă.
În total, nu s-a înregistrat în evidenţa contabilă suma de 40.918 lei, prejudiciindu-se astfel bugetul consolidat al statului cu suma de 12.020 lei, reprezentând impozitul pe profit şi T.V.A.
Fapta inculpatului a fost încadrată în infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Deoarece inculpatul a achitat suma datorată statului, prima instanţă a dispus încetarea procesului penal în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, combinat cu art. 10 alin. (1) lit. i)1 C. proc. pen., aplicând acestuia o amendă administrativă de 500 lei, în conformitate cu dispoziţiile art. 91 lit. c) C. pen.
Împotriva hotărârii a formulat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând:
- în mod greşit instanţa a reţinut vinovăţia sa în săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, deoarece obligaţia ţinerii contabilităţii revenea firmei angajate în acest scop; a solicitat achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. c) C. proc. pen.;
- faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, solicitând achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Prin decizia penală nr. 8 din 7 februarie 2012 a Curţii de Apel Piteşti s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
Instanţa de prim control judiciar a reţinut că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, privind evaziunea fiscală. Infracţiunea respectivă are drept element material „omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii în actele contabile ori în alte documente legale a operaţiunilor comerciale realizate sau a veniturilor realizate”.
Într-adevăr, inculpatul în calitatea sa de administrator a angajat o firmă specializată în ţinerea contabilităţii. Dar, această împrejurare nu-l exonerează de răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, întrucât această firmă nu putea evidenţia veniturile obţinute de la clienţii care au organizat cele 8 evenimente festive dacă nu i s-au prezentat documentele primare. Probele administrate în cauză, respectiv depoziţiile salariaţilor SC M.C.D.E. SRL Ştefăneşti, dovedesc că inculpatul, după încasarea sumelor de bani de la respectivi clienţi a interzis salariaţilor, cu atribuţiuni specifice, să întocmească documentele primare - facturi fiscale. In acest sens, sunt depoziţiile martorilor S.N.F. (f. 221, dosar urmărire penală) şi S.V. (f. 227 dosar urmărire penală). Astfel, martorul S.N.F., încadrat ca bucătar la această societate comercială, precizează: „În urma discuţiilor purtate cu recepţionerul, am înţeles că toate sumele de bani ce au fost încasate de la clienţi în cursul anului 2007, au fost ridicate de către domnul M.C. Tot aceştia mi-au mai spus că au primit dispoziţie de la dl. M.C. să nu emită facturi şi chitanţe decât clienţilor care solicită”. De asemenea, martorul S.V., angajat la complexul hotelier în funcţia de recepţioner, menţionează: „În urma discuţiilor purtate cu ceilalţi angajaţi am înţeles că pentru evenimentele ce se organizau în cadrul restaurantului nu se întocmesc facturi şi chitanţe, întrucât aşa a dispus M.C.”.
Sumele plătite de clienţi erau predate inculpatului, împrejurare confirmată de martora Ş.A.E. (f. 215 dosar urmărire penală), încadrată ca ospătar, care precizează: „Suma plătită se achita domnului M.C., din câte ştiu nu s-au emis facturi şi chitanţe pentru toate sumele de bani încasate de la clienţi”. In acelaşi sens declară şi martora N.A.E. (f. 212 dosar urmărire penală), recepţioneră: „Sumele de bani încasate de către noi de la clienţi au fost ridicate numai de M.C.”.
De fapt, era o practică instituită de inculpat de a nu se emite chitanţe sau facturi la încasarea sumelor de bani, operaţiune efectuată numai în mod excepţional, şi anume când clienţii insistau să primească atare acte justificate. În acest sens sunt depoziţiile martorilor I.S. (f. 198 dosar urmărire penală), O.F.S. (f. 192 dosar urmărire penală), C.M. (f. 205 dosar urmărire penală), S.G.A. (f. 208 dosar urmărire penală) şi I.C.I. (f. 210 dosar urmărire penală), toţi aceştia precizând că pentru sumele plătite nu au primit document fiscal justificativ.
În raport de această împrejurare, susţinerea inculpatului referitoare la lipsa vinovăţiei în evidenţierea în actele contabile a veniturilor obţinute, este neîntemeiată, deoarece firma specializată nu avea posibilitatea menţionării acestora, în condiţiile în care inculpatul, în calitatea sa de asociat al acestei societăţi, interzicea întocmirea lor. În plus, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, privind contabilitatea „Răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii revine administratorului care are obligaţia gestionării entităţii respective”. În speţă, răspunderea inculpatului este atrasă nu numai de nerespectarea acestui text de lege, ci şi de faptele materiale privitoare la dispoziţia dată salariaţilor săi de a nu se întocmi acte primare (chitanţe, facturi fiscale etc.) care, apoi, să fie evidenţiate în contabilitate, ceea ce echivalează cu neevidenţierea veniturilor societăţii în scopul sustragerii de la plata către bugetul de stat a impozitului pe profit şi a taxei pe valoare adăugată.
Este, de asemenea, neîntemeiată, susţinerea inculpatului privind lipsa elementului subiectiv în săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, rezultând, dimpotrivă, astfel cum declară martorii amintiţi, că inculpatul cu bună-ştiinţă interzicea evidenţierea sumelor în actele contabile.
Împotriva deciziei penale nr. 8 din 7 februarie 2012 a Curţii de Apel Piteşti în termen legal a declarat recurs inculpatul M.C.T., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:
1. Instanţa de apel nu a ţinut seama de probele administrate de prima instanţă, făcându-se referire doar la probele administrate în faza urmăririi penale, cu toate că aceste declaraţii au fost obţinute cu încălcarea dreptului la apărare al inculpatului.
2. Instanţele nu s-au pronunţat asupra probelor administrate în faza de cercetare judecătorească, ci au avut în vedere doar declaraţiile angajaţilor luate în faza de urmărire penală.
3. În mod greşit instanţele au reţinut că ar fi dat dispoziţie angajaţilor să nu elibereze documente justificative în legătură cu anumite operaţiuni. În plus, trebuie reţinut şi faptul că, pentru clienţii persoane fizice, nu este obligatorie emiterea de facturi fiscale, în condiţiile în care deja s-a emis bon fiscal sau chitanţă fiscală.
Cel mult, reîntocmirea unei facturi pe baza unei chitanţe deja existente ar putea reprezenta o faptă contravenţională şi nu una penală.
4. Nelegalitatea soluţiei de încetare a procesului penal.
Inculpatul arată că nu era răspunzător de conducerea contabilităţii, aceasta fiind condusă de către SC R.E. SRL în baza unui contract de prestări servicii, în mod eronat s-a reţinut că le-a interzis martorilor întocmirea documentelor primare, nu s-a ocupat de operaţiunile comerciale, acest lucru fiind făcut de către martorul P.B.N. şi celălalt administrator N.I.
Inculpatul solicită, în principal, achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) sau d) C. proc. pen. iar, în subsidiar, trimiterea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale sau la instanţă pentru rejudecare.
În drept s-au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 6, 10, 12 şi 172 C. proc. pen.
Examinând recursul declarat în cauză prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Pe baza probelor administrate în cauză atât la urmărirea penală, cât şi la cercetarea judecătorească, instanţele au reţinut corect în sarcina recurentului inculpat săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, constând în aceea că, în calitate de administrator al SC M.C.D.E. SRL cu intenţie nu a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii o parte din veniturile realizate în perioada decembrie 2006 - noiembrie 2007, în scopul sustragerii de la plata către bugetul de stat a impozitului pe profit şi a taxei pe valoarea adăugată, prejudiciind bugetul statului cu suma totală de 12.020 lei.
Având în vedere că inculpatul a acoperit prejudiciul cauzat bugetului statului până la primul termen de judecată, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
Referitor la prima critică formulată de către inculpat, Înalta Curte reţine că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 3859 pct. 6 C. proc. pen.
Din examinarea dosarului de urmărire penală rezultă că au fost respectate dispoziţiile art. 6 alin. (3) C. proc. pen., respectiv inculpatul a fost încunoştinţat înainte de a fi audiat despre fapta pentru care este cercetat, încadrarea juridică a acesteia, asigurându-i-se posibilitatea pregătirii şi exercitării apărării (fila 230 dosar urm. pen.).
Ulterior, inculpatul a fost ascultat în prezenţa apărătorului său ales (filele 232-236, 256 dosar urm. pen.).
În cursul cercetării judecătoreşti, martorii din acte au fost audiaţi în prezenţa inculpatului şi a apărătorilor săi, potrivit dispoziţiilor art. 327 C. proc. pen., inculpatul având posibilitatea să adreseze întrebări martorilor pentru lămurirea exactă a situaţiei de fapt, în ipoteza în care aprecia că declaraţiile acestora sunt contradictorii, aşa cum se susţine de către recurent.
De asemenea, este nefondată şi critica întemeiată pe dispoziţiile art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., la adoptarea soluţiei fiind avute în vedere declaraţiile martorilor din ambele faze procesuale.
De menţionat este că, la cercetarea judecătorească, martorii din lucrări şi-au menţinut declaraţiile date la urmărirea penală. Martorii N.G.D. şi S.V. nu au putut fi ascultaţi, însă instanţele au ţinut seama de declaraţiile date de aceştia la urmărirea penală.
Critica întemeiată pe dispoziţiile art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. este neîntemeiată.
Din declaraţiile martorilor audiaţi în ambele faze procesuale - salariaţi la SC M.C.D.E. SRL Ştefăneşti rezultă că inculpatul, după organizarea meselor festive şi încasarea banilor, a interzis salariaţilor să întocmească documente fiscale.
Martora Ş.E.A., angajată ca ospătar la SC M.C.D.E. SRL arată că nu s-au emis facturi şi chitanţe pentru toate sumele încasate de la clienţi, personal nu a întocmit niciodată facturi sau chitanţe, iar în ipoteza în care se achitau banii la recepţie, în ziua următoare aceştia erau ridicaţi de către inculpat (fila 215 dosar urm. pen., fila 108 dosar instanţă).
Din declaraţiile martorului P.B.N. rezultă că inculpatul le-a spus angajaţilor să nu emită facturi decât în situaţia în care clientul solicită un asemenea document şi că au existat situaţii când au întocmit facturi şi chitanţe clienţilor, iar ca urmare a dispoziţiei verbale primite de la inculpat, acestea au fost anulate.
Acelaşi martor arată că după organizarea evenimentelor respective, banii erau predaţi inculpatului (filele 218-219 dosar urm. pen., fila 109 dosar instanţă).
S.N.F., bucătar la restaurantul A. relatează că, în urma discuţiilor purtate cu ceilalţi angajaţi, a înţeles că aceştia au primit dispoziţie de la inculpat să nu emită facturi şi chitanţe decât clienţilor care solicită acest lucru, iar toate sumele de bani încasate de la clienţi au fost predate inculpatului (fila 221 dosar urm. pen., fila 110 dosar instanţă).
În acelaşi sens sunt şi declaraţiile martorilor F.L.G., S.V., ce se coroborează cu declaraţiile martorilor O.F.S., P.D., I.I.C., M.C.A., O.M., S.G.A., C.M. şi din care rezultă că pentru banii plătiţi pentru organizarea meselor festive nu li s-au eliberat documente fiscale.
Din actele dosarului reiese că într-adevăr inculpatul a angajat o firmă specializată pentru ţinerea contabilităţii, or aceasta nu avea posibilitatea evidenţierii veniturilor realizate din moment ce pentru sumele încasate nu se emiteau documente primare, din dispoziţia dată de inculpat angajaţilor săi, cu scopul de a se sustrage de la plata către bugetul de stat a impozitului pe profit şi a taxei pe valoarea adăugată.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.C.T. împotriva deciziei penale nr. 8/ A din 7 februarie 2012 a Curţii de Apel Pite şti, secţia penală ş i pentru cauze cu minori ş i de familie .
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 20 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2174/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2158/2012. Penal. Luare de mită (art. 254... → |
|---|
