ICCJ. Decizia nr. 2158/2012. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2158/2012
Dosar nr. 5719/111/2010
Şedinţa publică din 20 iunie 2012
Asupra recursurilor penale de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr. 95 din 13 aprilie 2011 a Tribunalului Bihor a fost condamnat inculpatul K.M.I. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 1 lit. f) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 65 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b ) , c ) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale cu titlu de pedeapsă complementară.
În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive de la 16 iunie 2010 până la 16 decembrie 2010.
În baza art. 861 C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 6 ani stabilit conform art. 862 C. pen.
În baza art. 863 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor conform programului stabilit de acesta; să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă şi să comunice informaţii de natură a fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În baza art. 359 C. proc. pen. i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. a căror nerespectare atrage revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei dispusă prin încheierea de şedinţa din data de 14 decembrie 2010, pronunţată în prezentul dosar şi rămasa definitiva prin decizia nr. 757/ R din 16 decembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea.
În baza art. 357 C. proc. pen. s-a dispus menţinerea masurilor asiguratorii luate prin ordonanţa procurorului din data de 24 iunie 2010.
În baza art. 255 alin. 5 C. pen. a fost obligat inculpatul la restituirea echivalentului în lei la data plătii a sumei de 20.000 euro în favoarea martorului denunţător L.L., domiciliat în Londerzeel str. Steenlhulfl Belgia, cu reşedinţa în Oradea str. Emil Paladi, posesor al permisului de şedere nr. x.
S-a constatat restituirea sumei de 15.000 euro către martorul denunţător L.L.
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 60.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut că, inculpatul K.M.I. a deţinut funcţia de preşedinte al Sindicatului Naţional „S.A.” ce ii reprezenta pe angajaţii grupului de firme SC H.E. SRL România încă de la înfiinţarea acestuia în anul 2008. La sfârşitul anului 2009, intre sindicat, reprezentat de către inculpat, şi patronat au demarat discuţiile pentru încheierea noului contract colectiv de munca la nivel de unitate, negocierile continuând şi în cursul lunii ianuarie 2010. Pe parcursul acestor discuţii, inculpatul a condiţionat semnarea contractului în forma prezentata de către conducerea societăţii de plata unei sume în cuantum de 20.000 euro. Astfel, aceasta poziţie, inculpatul a învederat-o martorului U.G., director general al SC H.E. SRL Oradea şi colaborator al SC C.T. SRL Oradea, ce a declarat ca „în contextul purtării acestor negocieri, liderul de sindicat K.M.I. ne-a dat de înţeles că are de plătit rate la două bănci, având credite bancare de 20.000 euro fiecare, fiind dispus sa accepte condiţiile impuse de conducerea grupului privind contractul colectiv de munca, daca îi vom achita o suma de bani pentru a-şi îmbunătăţi situaţia financiara. K.M. ne-a relatat în mai multe rânduri faptul ca are salariul diminuat ca urmare a neprestării activităţii de conducător auto, iar ratele la cele două bănci sunt restante şi împovărătoare; în aceste condiţii, ar fi dispus sa renunţe la solicitările aberante din contractul colectiv de munca propus iniţial în schimbul stingerii a cel puţin un credit bancar din cele două existente”. De asemenea, martorul a mai arătat că acelaşi gen de discuţii au avut loc şi cu alte persoane din conducerea societăţii: „în luna ianuarie 2010 d-ul L.L. mi-a comunicat mie şi lui S.O. faptul că a avut o discuţie cu K.M. în care acesta a pretins suma de 20.000 euro pentru ca liderul de sindicat să semneze contractul colectiv de muncă în varianta propusă de conducerea firmei. Din câte cunosc, patronatul grupului SC H.E. SRL a fost de acord cu plata sumei precizate în vederea renunţării de către K.M.I. la solicitările iniţiale privind contractul colectiv de muncă. Totodată L.L. ne-a comunicat şi faptul că numitul K.M. a solicitat ca suma pretinsă de 20.000 euro să-i fie înmânată în numerar la sediul firmei şi nu prin virament bancar.” Martorul U.G. şi-a menţinut declaraţia dată şi în faţa instanţei subliniind că „fiind întrebat, precizez încă o dată că nici un moment nu am înţeles de la L. că acea sumă ar fi fost solicitată cu titlu de împrumut de către inculpatul K.. De asemenea, precizez că L. mi-a spus că ar fi vorba despre suma de 20.000 euro”. (fila 267).
Aceste declaraţii se coroborează pe deplin cu declaraţia martorului S.O.I., consilier juridic al grupului SC H.E. SRL ce a arătat că „în ziua de luni 11 ianuarie 2010 d-ul L.L., director al grupului SC H.E. SRL pentru Europa de Est şi cel care coordonează activitatea de transport a firmei din Oradea mi-a comunicat faptul că în săptămâna anterioară a avut o discuţie cu liderul de sindicat K.M. în care s-au înţeles ca în schimbul sumei de 20.000 euro pretinse de K.M. acesta să semneze în calitate de preşedinte al sindicatului „Speranţa A.” contractul colectiv de muncă în varianta propusă de conducerea firmei … când K.M. a afirmat că este de acord cu condiţiile propuse de patronat şi inserate în contractul colectiv de muncă, s-a discutat şi modalitatea în care K.M. va primi suma de 20.000 euro, respectiv această sumă să îi fie înmânată în numerar la sediul firmei şi nu prin virament bancar. La această cerere expresă a lui K.M., eu sunt cel care am propus ca o modalitate de justificare a primirii sumei de bani un contract de împrumut, situaţie cu care K.M. a fost de acord… precizez că iniţiativa întocmirii unui contract de împrumut mi-a aparţinut deoarece era singura modalitate ca firma să justifice achitarea unei sume de bani unui salariat şi ridicarea acestor bani din bancă. S-a stabilit ca la data de 5 februarie 2010 să ne întâlnim pentru a semna contractul colectiv de muncă în varianta propusă de patronatul firmei şi tot atunci K.M. urma să primească suma pretinsă de 20.000 euro”. Declaraţia este reiterată cu acelaşi conţinut şi în faţa instanţei când martorul a arătat că: „L.L. mi-a spus că s-a rezolvat din punctul lui de vedere problema contractului colectiv de muncă întrucât firma a fost de acord să plătească suma de 20.000 euro cerută de inculpatul K.M. pentru a se încheia acel contract în forma dorită de către firmă. Din discuţiile cu L.L. am înţeles că acea sumă era cerută de K.M. ca mită pentru încheierea contractului. Nu a fost vorba de un împrumut. Menţionez că negocierile pentru încheierea contractului colectiv de muncă au început încă din decembrie 2009, însă în ianuarie la întâlnirile ce au urmat discuţiei pe care am amintit-o cu L.L., am observat o schimbare de atitudine la inculpat în sensul că, deşi în decembrie inculpatul a avut o atitudine de a cere majorări salariale pe care societatea nu şi le permitea, în ianuarie a avut o atitudine cooperantă. Menţionez că la întâlnirile din ianuarie am fost prezent şi eu, precum şi U.G. alături de L.L. şi K.M. În această perioadă am asistat la o nouă discuţie între L. şi K. în care i s-a spus inculpatului că firma este de acord să plătească acea sumă, respectiv 20.000 euro pentru semnarea contractului colectiv de muncă în varianta iniţială propusă de firmă. Precizez că nu s-a folosit termenul de mită, şpagă sau un alt cuvânt sinonim, de asemenea nu s-a folosit nici cuvântul împrumut. Eu am fost cel care la această întâlnire am propus ca natura plăţii să fie cea a unui contract de împrumut pentru a putea fi operată din punct de vedere financiar contabil. Eu am propus ca acel contract de împrumut să fie încheiat în formă autentică la un notar, iar banii să fie viraţi în contul personal al inculpatului, însă acesta nu a fost de acord. Precizez că tot în a două jumătate a lunii ianuarie au mai fost circa două, trei întâlniri cu K.M. şi cu L. la care s-a făcut referire la suma de 20.000 euro. La una dintre aceste întâlniri a fost prezent şi U.G … discuţiile purtate au fost clare în ce priveşte natura plăţii ce urma să îi fie făcută lui K.M.”
Martorul L.L. a arătat că, în calitatea sa de director al firmei SC H.E. SRL a avut „discuţii cu inculpatul privitor la negocierea contractului colectiv de muncă… La un moment dat, după primele întâlniri a avut loc o discuţie doar cu K.M. la iniţiativa sa şi în lipsa celorlalţi doi reprezentanţi ai angajaţilor, respectiv S. şi S.A., … mi-a cerut mie personal suma de 20.000 euro pentru a semna contractul colectiv de muncă în forma asupra căreia convenisem în discuţiile de până atunci … i-am răspuns inculpatului că mă voi consulta cu conducerea din Belgia.”
Urmare acestor discuţii, în data de 5 februarie 2010 a avut loc întâlnirea dintre reprezentanţii sindicatului - inculpatul K.M., B.I. şi C.F.I. şi reprezentanţii firmei - L.L., U.G., S.O., S.C. şi M.F. - în vederea încheierii şi semnării contractului colectiv de muncă. Potrivit declaraţiilor tuturor persoanelor mai sus arătate negocierile asupra conţinutului acestui contract s-au purtat întreaga zi şi s-au finalizat în cursul nopţii în jurul orelor 2 a.m., însă forma semnată a fost cea propusă de către patronat ce prevedea o majorare salarială de 10%.
Potrivit declaraţiei martorului U.G., după ce inculpatul K.M. a arătat că va semna contractul colectiv de muncă conform înţelegerii martorul L.L. l-a trimis pe U.G. acasă la contabila firmei - R.M., pentru a ridica cheile de la biroul acesteia şi de la seif-ul din biroul acesteia unde se afla suma de 20.000 euro pregătită dinainte. Martorul U.G. a mai arătat că după ce s-a întors la sediul societăţii a verificat şi a constatat existenţa sumei de 20.000 euro în seif, fapt pe care l-a comunicat martorului L.L.. În continuare, după semnarea în trei exemplare a contractului colectiv de muncă de către reprezentanţii părţilor participante la negociere, martorul L.L. i-a înmânat inculpatului K.M. un plic în care se afla suma de 20.000 euro, semnându-se totodată şi un contract de împrumut redactat de către martorul S.O.I.
Instanţa a reţinut, fără ca inculpatul să conteste această împrejurare, că atât încheierea contractului de împrumut, cât şi plata efectivă a sumei de 20.000 euro au fost efectuate după plecarea celorlalţi doi membrii de sindicat ce l-au asistat pe inculpatul K.M. pe parcursul întregii zile, precum şi în timpul nopţii până la finalizarea negocierilor.
Astfel, martorul C.F.I. a arătat că „negocierile au fost purtate de către liderul de sindicat - inculpatul K.M. cu conducerea firmei. Pe la 11 - 12 noaptea s-a ajuns la un acord cu privire la contractul colectiv de muncă şi părţile au semnat acest contract, după care s-a băut ceva suc, cafea şi imediat după semnare, noi, respectiv eu şi B. am plecat acasă, ceilalţi au mai rămas. Nu ştiu motivul pentru care nu a plecat toată lumea acasă … mie nu mi-a spus K.M. că a luat cu împrumut de la firmă vreo sumă de bani şi nici nu am văzut ca în acea seară de 5 februarie să se fi întâmplat aşa ceva” (fila 300). De asemenea, martorul B. Ioan a arătat că „spre seară părţile au ajuns la un acord asupra conţinutului contractului colectiv de muncă, s-a semnat, după care eu şi C. am plecat. Eu nu am văzut şi nu am cunoştinţă ca în acea seară să se fi încheiat vreun contract de împrumut între inculpat şi firmă” (fila 324).
De asemenea, instanţa a mai reţinut că acordarea acestui aşa zis împrumut inculpatului K.M. are un caracter absolut singular în activitatea grupului de firme SC H.E. SRL - ce nici nu are ca obiect de activitate operaţiuni de natura bancara, împrumuturi, etc. - fapt ce nici nu a fost contestat de altfel de către inculpat. Apărarea acestuia s-a limitat în această privinţă în a învedera împrejurarea că într-un alt caz în care faţă de un angajat s-a luat o măsură privativă de libertate în Serbia, firma a achitat o anumită sumă de bani pentru plata cauţiunii, fiind evident ca acea plata a avut o cu totul alta natura.
Inculpatul a mai invocat în sprijinul susţinerilor sale că natura contractului de împrumut a fost într-adevăr reală, faptul că solicitarea sa a avut caracterul unui ajutor cerut de la firmă ca o compensaţie pentru regimul defavorabil la care a fost supus pe parcursul anilor 2009 şi 2010. Astfel, inculpatul a arătat că nu i-au mai fost încredinţate curse de efectuat, iar în aceste condiţii veniturile sale au fost drastic diminuate, întrucât acestea depindeau de numărul curselor de transport efectuate. Într-adevăr apărarea sa este susţinută de martora R.M.C. (fila 321) cea a arătat că „la sfârşitul anului 2009 inculpatul m-a contactat şi mi-a cerut să intermediez o întâlnire cu administratorul la acea vreme al SC H.E. SRL … că doreşte să solicite firmei o sumă de bani pentru a rambursa creditele pe care le are la bănci, sau pentru a-şi rambursa ratele la zi către aceste bănci”. Solicitare pe care martora a transmis-o reprezentantului firmei, răspunsul acestuia fiind că „va continua să discute pe mai departe în mod direct cu inculpatul”. De asemenea, martorul S.C. a arătat că „în luna ianuarie 2010 am primit din partea d-lui K.M. o adresă către conducerea SC C.T. SRL prin care acesta solicita anumite despăgubiri, respectiv să fie ajutat datorită faptului că, pe perioada negocierilor (aproximativ 9 luni de zile) acesta nu a fost lăsat să conducă, iar ca şi consecinţă a acestui fapt şi-a încasat doar salariul fără să beneficieze de diurnă, veniturile fiindu-i mult diminuate, consecinţa acestui lucru el având probleme cu creditele la bănci)” (fila 106). Acelaşi martor a arătat că „în data de 5 februarie 2010 am fost solicitat să particip la şedinţa privind negocierea contractului colectiv de muncă … din câte am înţeles negocierile nu urmau să dureze foarte mult … dl. K.M. urma să accepte condiţiile stabilite de societate în schimbul unei sume de bani”.
Instanţa a reţinut că împrejurarea reclamată de către inculpat şi anume faptul că odată cu desemnarea sa ca lider sindicat nu a mai beneficiat de curse, situaţie în care veniturile sale s-au diminuat considerabil, poate fi reală, modalitatea în care societăţile comerciale stabilesc retribuţia angajaţilor putând conduce la o asemenea discrepante ca cele subliniate de către inculpat. Însă, aceste aspecte nu sunt de natura sa poată caracteriza în vreun fel conţinutul constitutiv al infracţiunii de luare de mită. Inculpatul nu putea să pretindă un beneficiu de orice fel, cu caracter personal, în condiţiile în care avea un rol reprezentativ, negociind cu patronatul în numele tuturor membrilor de sindicat iar nu al sau propriu. Mai mult, în conţinutul contractului colectiv de munca negociat nu s-a stipulat acordarea, printre altele, a vreunui drept la obţinerea de împrumuturi financiare pentru liderul sindical.
Un alt fapt util stabilirii stării de fapt veridice în cauză este chiar conţinutul contractului de împrumut întocmit şi semnat în momentele imediat ulterioare semnării contractului colectiv de munca, mai precis lipsa stipulării oricărei dobânzi sau costuri pentru acordarea împrumutului şi lipsa prevederii oricăror garanţii reale.
Or, coroborându-se faptul cert al primirii sumei de 20.000 euro de către inculpat, cu conţinutul discuţiilor purtate pe parcursul lunii decembrie 2009 şi ianuarie 2010 aşa cum reies acestea din declaraţiile martorilor U.G., L.L. şi S.C., S.O., cu modul în care s-a achitat aceasta suma - extrem de important: imediat după semnarea contractului colectiv de munca pe unitate, fără ca alte persoane neimplicate sa ia la cunoştinţa de acest aşa zis împrumut (vezi cei doi membri de sindicat prezenţi şi ei la negocieri timp de peste 10 ore) - coroborat cu condiţiile mai mult decât favorabile de acordare a aşa zisului împrumut, cu împrejurarea ca nu a fost restituită nici măcar o rată în perioada ulterioară datei de 05 februarie 2010, cu împrejurarea că acordarea de împrumuturi nu face obiectul de activitate al firmelor din grupul SC H.E. SRL, instanţa a reţinut că natura acestei plăţi nu a fost cea pretinsă de către inculpat, respectiv cu titlu de împrumut.
Cu toate că, la sfârşitul negocierilor din noaptea de 5/ 6 februarie 2010 inculpatul K.M. şi-a exprimat acordul asupra conţinutului contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, pe care l-a şi semnat, nu a aplicat pe acesta şi ştampila sindicatului şi nici nu a ataşat actul de reprezentativitate pretextând că le-a uitat acasă. Ulterior, în zilele următoare a refuzat să completeze contractul colectiv de muncă cu cele de mai sus în vederea înregistrării, invocând dezacordul membrilor sindicatului vis - a vis de varianta semnată, dar a dat de înţeles reprezentanţilor firmei că ar fi de acord cu recunoaşterea contractului colectiv de muncă semnat în condiţiile remiterii altor sume de bani.
În data de 17 martie 2010 a fost înregistrat denunţul oral al martorului L.L., ce a arătat că în data de 5 februarie 2010 K.M.I. în calitate de preşedinte al sindicatului „Speranţa A.” a pretins reprezentantului grupului de firme SC H.E. SRL suma de 20.000 euro pentru a renunţa la unele cereri suplimentare nejustificate şi ce nu puteau fi susţinute de către firmă cu ocazia negocierilor pentru încheierea contractului colectiv de muncă. Martorul a mai arătat că, pentru buna desfăşurare a activităţii comerciale a grupului de firme a acceptat oferirea sumei de mai sus, iar inculpatul K.M. a renunţat la toate solicitările iniţiale. În aceeaşi zi a formulat un denunţ în scris şi martorul U.G. privind aceleaşi împrejurări.
Din luna martie şi până în iunie 2010 între martorul L.L. şi inculpatul K.M. au avut loc mai multe discuţii în care reprezentantul grupului de firme SC H.E. SRL solicita ştampilarea contractului semnat în februarie 2010, iar inculpatul K.M. solicita achitarea, către el personal, a altor sume, respectiv 24.700 euro.
În aceste condiţii, în data de 15 iunie 2010, martorul L.L. a acceptat solicitarea inculpatului K.M. Ioan şi i-a predat acestuia un avans din suma de mai sus, în cuantum de 15.000 euro, inculpatul fiind surprins de către organele de urmărire penală sesizate cu banii asupra sa.
Nici de această dată inculpatul nu a negat primirea sumei de la martorul denunţător însă a pretins că a fost vorba tot de un împrumut sau de un „ajutor financiar“ (fila 345 decl. instanţa - „în data de 15 iunie 2010 când am intrat în biroul managerului L. acesta a scos un plic alb, l-a desfăcut, mi-a spus ca îmi acorda ajutorul financiar pe care mi l-a promis iar eu voi semna contractul colectiv de munca. Declar şi arăt încă o dată că acel ajutor financiar, acel împrumut primit de la domnul L. nu are nimic în comun cu încheierea contractului colectiv de munca … înainte de a pleca din biroul d-lui L. am luat acele bancnote de pe masa şi le-am pus în plic şi apoi în mapa”). Şi în declaraţia din data de 08 septembrie 2010, inculpatul a arătat ca „i-am spus ca vreau suma de 24.700 euro ce reprezenta exact debitul pe care eu îl aveam faţă de o anumita banca, după care nefiind presat de banca, voi putea sta la negocieri, iar L. mi-a spus ca daca sunt de acord îmi da în două rate acest împrumut” - fila 239. Inculpatul a mai arătat în aceeaşi declaraţie ca „eu l-am întrebat pe L. ce-mi cere în schimbul acelui împrumut, iar acesta mi-a arătat contractul colectiv de munca, eu i-am spus ca acest lucru nu pot sa-l fac”, dar mai departe „arat ca primirea acelei sume de bani este răspunsul meu la oferta lui L., eu nu mă pretins acea suma”.
Însă, dincolo de aceste declaraţii relativ contradictorii, inculpatul şi-a precizat mult mai bine poziţia în convorbirile telefonice purtate cu martorul L.L. şi în care, la întrebarea martorului „te întreb ce-mi dai înapoi pentru aceşti bani?” a răspuns ca „un contract bun pentru amândoi. Pentru tine şi pentru mine” - fila 251 u.p. În discuţia cu martorul G.I., inculpatul povestindu-i acestuia stadiul negocierilor cu reprezentanţii patronatului i-a spus acestuia la un moment dat ca „Şi … s-o revenit la problema care o fost … ştii, cu suvenirul … Singura mea ţintă este sa fac contractul colectiv de munca. Asta-i singura mea ţintă. Pe lângă contractul colectiv de muncă, este foarte adevărat, şi dacă vrei, îţi dau şi înscris, îmi mai şlefuiesc un pic confortul meu…Da, i-adevărat ca umblu un pic şi după confortul meu, dar nu las şi slujba mea” fila 257 u.p. În discuţia telefonica din data de 19 martie 2010 dintre o persoana rămasa necunoscuta, membru de sindicat, şi inculpat, în care acesta din urma ii dădea explicaţii cu privire la activitatea sindicala, a arătat ca „mi-au dat 20.000 euro…am contract de împrumut. Am dobânda la bani. Şi dobânda ii mai mare ca la banca” - fila 264 u.p., deşi aşa cum am arătat mai sus, în înscrisul întocmit în februarie 2010 nu s-a consemnat nicio menţiune despre dobânda la împrumut.
Ca atare, instanţa a reţinut ca fapta inculpatului K.M.I., lider al Sindicatului Naţional „Speranţa A.”, de a fi pretins şi primit în data de 05 februarie 2010 suma de 20.000 euro pentru a semna contractul colectiv de munca la nivel de unitate în varianta propusă de către patronat şi de a pretinde ulterior suma de 24.700 euro în acelaşi scop, din care a şi primit suma de 15.000 euro în data de 15 iunie 2010 întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 1 lit. f) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 în forma continuată prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) Din succesiunea evenimentelor descrise în starea de fapt, rezultă că fiecare din actele de pretindere şi primire a acestor sume de bani a avut loc în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, încadrarea juridică dată prin actul de sesizare al instanţei fiind corectă.
Sub aspectul individualizării judiciare, instanţa a reţinut ca şi criterii de stabilire a gradului de pericol social al infracţiunii săvârşite cuantumul relativ mare al sumelor ce au făcut obiectul pretinderii şi luării de mita, calitatea inculpatului - lider al unui sindicat dar cu o reprezentare redusa, atitudinea mituitorilor - în acord cu acţiunea infracţionala a inculpatului, mituitori ce nici nu au denunţat infracţiunea decât în momentul în care înţelegerea iniţiala nu a fost respectata de către inculpat (chiar şi atitudinea unora dintre membrii de sindicat ce nu s-au arătat revoltaţi faţă de împrejurarea ca inculpatul ar fi luat mita; „problema-i, de mine poţi lua şi 100.000 euro, sa-i fraiereşti, daca-s fraieri şi vrea sa dea bani, dar vrem s-o ducem şi noi bine” fila 268 u.p.), modalitatea concreta în care a fost comisa infracţiunea, urmarea produsa, poziţia adoptata de către inculpat pe parcursul procesului penala vis a vis de acuzaţiile aduse, lipsa antecedentelor penale. Astfel, ţinând cont de toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), a aplicat inculpatului o pedeapsă de 3 ani 6 luni închisoare.
De asemenea, ţinându-se seama de persoana inculpatului, de comportamentul sau după comiterea infracţiunii, instanţa a apreciat că pronunţarea condamnării va constitui un avertisment suficient pentru acesta şi, chiar fără executarea pedepsei, inculpatul nu va mai săvârşi alte infracţiuni, astfel încât a făcut aplicarea art. 861 şi următoarele.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul prevăzut de lege, au declarat apel Direcţia Naţională Anticorupţie - serviciul teritorial Oradea şi inculpatul K.M.
Direcţia Naţională Anticorupţie - serviciul teritorial Oradea a solicitat admiterea apelului în sensul desfiinţării sentinţei penale atacate şi pronunţarea unei noi hotărâri prin care să se dispună condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii în regim privativ de libertate şi într-un cuantum sporit celui aplicat de instanţa de fond. În motivare s-a arătat că hotărârea apelată este netemeinică prin prisma modului în care s-a înţeles să se procedeze la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului şi care denotă că, în concret nu se realizează nici funcţiile şi nici scopurile pedepsei expres prevăzute în art. 52 C. pen.
Inculpatul K.M. a solicitat admiterea apelului şi desfiinţarea hotărârii apelate în sensul de a se dispune achitarea, potrivit dispoziţiilor prevăzute de art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Prin decizia penală nr. 8 din 2 februarie 2012 a Curţii de Apel Oradea s-au respins ca nefondate apelurile declarate de procuror şi inculpat.
Instanţa de prim control judiciar a reţinut că probele administrate în cauză dovedesc săvârşirea faptei de către inculpat, iar pedeapsa aplicată acestuia a fost just individualizată.
Împotriva deciziei penale nr. 8 din 2 februarie 2012 a Curţii de Apel Oradea în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - serviciul teritorial Oradea şi inculpatul K.M.I.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - serviciul teritorial Oradea critică decizia recurată pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului, solicitând aplicarea unei pedepse care să fie executată în regim de detenţie.
În motivarea recursului se arată că instanţele au ignorat pericolul social ridicat al faptei, calitatea deţinută de inculpat, aceea de lider sindical, ce imprimă faptei un pericol social sporit, suma de bani pretinsă cu titlu de mită, precum şi atitudinea procesuală a inculpatului.
Inculpatul K.M.I. critică hotărârea atacată pentru netemeinicie sub aspectul condamnării sale pentru infracţiunea de luare de mită, solicitând achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. întrucât fapta nu există.
În drept, recursurile s-au întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14 şi 18 C. proc. pen.
Examinând recursurile declarate în cauză prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce urmează:
Din probele administrate în cauză atât la urmărirea penală, cât şi pe parcursul cercetării judecătoreşti rezultă fără dubiu că inculpatul K.M.I. a săvârşit infracţiunea de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 1 lit. f) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În fapt, inculpatul în calitate de lider al Sindicatului Naţional „Speranţa A.” a pretins şi primit la data de 5 februarie 2010 suma de 20.000 euro pentru a semna contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, în varianta propusă de conducerea grupului de firme SC H.E. SRL, iar la data de 7 iunie 2010 a pretins încă 24.700 euro în acelaşi scop, bani din care a primit 15.000 euro la data de 15 iunie 2010, când a fost surprins în flagrant.
Inculpatul şi-a întemeiat critica vizând netemeinicia hotărârii de condamnare pe dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Potrivit acestor dispoziţii legale, hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.
Pentru a constitui caz de casare, în sensul art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., eroarea de fapt trebuie să fie evidentă, respectiv starea de fapt reţinută de instanţă să fie vădit şi necontroversat contrară probelor existente la dosar şi esenţială să conducă la adoptarea unei hotărâri greşite de condamnare sau de achitare.
În speţă, nu suntem în prezenţa unei erori grave de fapt, situaţia de fapt reţinută de instanţe nu este contrară probelor administrate, din analiza coroborată a acestora rezultând fără dubiu că recurentul inculpat se face vinovat de infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată.
Semnificative sub acest aspect sunt declaraţiile martorilor L.L., U.G., S.C., S.O., R.M.C., ce se coroborează cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice aflate la filele 231-255 vol. I d.u.p. precum şi cu procesul-verbal de prindere în flagrant din 15 iunie 2010.
Martorul L.L., managerul grupului de firme SC H.E. SRL, a arătat constant pe parcursul procesului penal că inculpatul a pretins şi primit suma de 20.000 euro pentru încheierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate în condiţiile agreate de conducerea SC H.E. SRL, iar la data de 7 iunie 2010 a pretins în plus suma de 24.700 euro pentru finalizarea negocierilor şi încheierea contractului colectiv de muncă la nivelul SC H.E. SRL cu doar câteva modificări privind diurna şi vechimea în muncă, faţă de ceea ce se negociase şi semnase la data de 5 februarie 2010. În schimbul acestei sume, inculpatul a promis finalizarea contractului colectiv de muncă şi o „linişte” în activitatea societăţii, fără procese şi acţiuni sindicale.
Suma de bani primită de inculpat pentru încheierea contractului colectiv de muncă în forma agreată de patronat a fost disimulată într-un împrumut, încheindu-se contractul de împrumut din 5 februarie 2010, prin care firma C. îl împrumuta pe inculpat cu suma de 20.000 euro.
Împrumutul urma să fie restituit în rate lunare, fiind stabilită plata unei dobânzi de 2% pe lună în caz de neachitare a unei rate, iar în caz de nerambursare a împrumutului urma să se acopere creanţa prin executarea silită.
Potrivit martorului L.L., la data de 10 iunie 2010 a discutat cu inculpatul despre solicitarea acestuia de a-i mai da 24.700 euro, propunându-i un avans de 5.000 euro. Inculpatul nu a fost de acord, solicitând în mod expres un avans de 15.000 euro, iar la data de 15 iunie 2010 a primit efectiv aceşti bani.
La aceeaşi dată, după primirea banilor, inculpatul s-a deplasat în biroul său situat în aceeaşi clădire, spunând că doreşte justificarea primirii acestei sume, s-a întors cu contractul de împrumut întocmit la 5 februarie 2010, iar pe acest contract martorul a făcut menţiunea „15.000 euro” în dreptul sumei de „20.000 euro”, după care au semnat amândoi, declaraţie ce se coroborează cu contractul de împrumut aflat la filele 72-73 vol. I d.u.p.
Martorul L.L. şi-a menţinut declaraţiile şi cu ocazia confruntării cu inculpatul, confruntare realizată în cursul urmăririi penale.
În acelaşi sens sunt şi declaraţiile martorului U.G.
Acesta relatează că inculpatul a condiţionat încheierea contractului colectiv de muncă în condiţiile propuse de patronat de achitarea unei sume de bani întrucât avea credite la două bănci, rate restante şi împovărătoare, iar salariul era diminuat ca urmare a neprestării activităţii de conducător auto.
Inculpatul a solicitat ca suma de 20.000 euro să-i fie remisă în numerar şi nu prin virament bancar, iar conducerea grupului SC H.E. SRL a fost de acord.
Martorul S.O., juristul grupului de firme, a propus ca modalitate de justificare în contabilitate a sumei de 20.000 euro, ca plata acesteia să fie sub forma unui contract de împrumut, situaţie cu care inculpatul a fost de acord, solicitând totodată ca în contract să nu se treacă vreo dobândă la restituirea împrumutului şi acesta să nu fie autentificat la notariat.
La data de 5 februarie 2010, cu ocazia negocierilor, inculpatul a solicitat drepturile din contractul înaintat anterior întrucât erau de faţă şi ceilalţi doi membrii de sindicat, respectiv martorii B.I. şi C.F.I. Inculpatul i-a relatat martorului U.G. şi celor din partea conducerii grupului de firme SC. H.E. SRL că totul decurge conform înţelegerii, însă „trebuia să joace teatru” pentru a se justifica faţă de cei doi membrii de sindicat.
Negocierile s-au purtat până târziu în noapte, la ora 23:00 inculpatul a părăsit şedinţa şi a refuzat semnarea contractului, după care la scurt timp a revenit împreună cu cei doi membrii de sindicat şi a semnat contractul în varianta propusă de patronat.
În noaptea de 5/ 6 februarie 2010, martorul S.O. i-a înmânat inculpatului contractul simulat de împrumut, acesta l-a citit şi semnat, după care acestuia i s-a dat suma de 20.000 euro de către martorul L.L.
Inculpatul a refuzat să ştampileze contractul colectiv de muncă şi să prezinte actul de reprezentare, iar ulterior a pretins suma de 24.700 euro pentru recunoaşterea contractului colectiv de muncă semnat în condiţiile arătate.
Martorul S.O.I. confirmă cele relatate de martorii U.G. şi L.L. şi a arătat că după primirea sumei de 20.000 euro în condiţiile arătate, inculpatul s-a uitat cu atenţie la bancnote, făcând remarca „să nu cumva să fie marcaţi”.
În prezenţa sa, inculpatul a afirmat că suma de 20.000 euro este prea mică, el având credite la bănci de 40.000 euro şi că ar fi putut să ceară mai mult, astfel că a solicitat din nou altă sumă de bani.
Martora R.M.C. a arătat că la data de 4 februarie 2010, managerul L.L. i-a spus să aibă pregătită suma de 20.000 euro pentru că în ziua următoare urma să aibă nevoie de aceşti bani pentru a i se da inculpatului, cu condiţia ca liderul sindical să fie de acord să semneze contractul colectiv de muncă.
Inculpatul recunoaşte primirea banilor, dar se apără în sensul că aceştia au fost daţi cu titlu de împrumut de către conducerea SC C.T. SRL
Susţinerile inculpatului sunt contrazise de probele administrate în cauză şi la care s-a făcut referire anterior coroborate cu împrejurarea că inculpatul nu a restituit nicio rată dintre cele stipulate în contractul de împrumut. Mai mult, acordarea de împrumuturi nici nu făcea obiectul de activitate al firmelor din grupul SC H.E. SRL, iar pe de altă parte nici nu au existat situaţii în care să se mai acorde astfel de împrumuturi.
Este de necontestat că în perioada respectivă, inculpatul a avut probleme financiare generate de restituirea a două credite bancare, însă probele administrate dovedesc fără dubiu că acesta a solicitat sumele respective de bani pentru a semna contractul colectiv de muncă în condiţiile agreate de patronat, în calitatea sa de preşedinte al Sindicatului Naţional Speranţa A.
În motivele de recurs, inculpatul arată că fapta nu există, aspect faţă de care solicită achitarea sa, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., or din probele administrate rezultă existenţa faptei şi săvârşirea acesteia de către inculpat cu intenţie directă.
Inculpatul a mai arătat în motivele de recurs că procesul-verbal de prindere în flagrant din 15 iunie 2010 este lovit de nulitate absolută şi a solicitat înlăturarea lui din materialul probator, însă Înalta Curte constată că şi această critică este nefondată, procesul-verbal de prindere în flagrant fiind întocmit cu respectarea cerinţelor legale.
Pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată astfel că nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Astfel, instanţele au avut în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei comise, sumele de bani pretinse şi primite cu titlu de mită, calitatea avută de inculpat, faptul că mituitorii nu au denunţat fapta decât după ce înţelegerea iniţială nu a fost respectată de către inculpat, dar şi datele care circumstanţiază persoana acestuia.
Este real că inculpatul a comis o faptă cu un grad ridicat de pericol social, dar pe de altă parte, Înalta Curte constată că acesta este la prima încălcare a legii penale, era încadrat în muncă, este integrat în societate, are trei copii minori în întreţinere şi este căsătorit, s-a implicat în soluţionarea problemelor membrilor de sindicat, iar timpul petrecut în arest preventiv şi obligaţiile stabilite în sarcina inculpatului pe durata termenului de încercare pot garanta realizarea scopului educativ şi preventiv al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. fără a fi necesară executarea acesteia.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de procuror şi de inculpat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalt a Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Oradea şi de inculpatul K.M.I. împotriva deciziei penale nr. 8/ A din 2 februari e 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală ş i pentru cauze cu minori .
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 20 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2161/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 2149/2012. Penal → |
|---|
