ICCJ. Decizia nr. 2292/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2292 /2012

Dosar nr. 1108/45/2011

Şedinţa publică din 27 iunie 2012

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Rezoluţia nr. 151/P/2011 din 1 noiembrie 2011, menţinută prin Rezoluţia nr. 1225/II/2/2011 din 28 noiembrie 2011 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. şi art. 10 lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul judecător P.O. din cadrul Judecătoriei Iaşi, secţia civilă, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) raportat la art. 2481 C. pen., abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prev. de art. 247 C. pen., neglijenţă în serviciu, prev. de art. 249 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., conflictul de interese, prev. de art. 2531 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Pentru a dispune astfel, procurorul de caz a analizat fiecare faptă în parte reţinând că prin modul în care a fost apreciat întreg ansamblul probator al cauzei, cât şi dispoziţia dată în rezolvarea la fond de instanţa de judecată, nu poate atrage răspunderea penală a intimatei.

Împotriva acestei soluţii în termen legal petiţionarul a formulat plângere la instanţă, susţinând că soluţia adoptată de cei doi procurori este nelegală, solicitând desfiinţarea rezoluţiilor atacate şi începerea urmăririi penale faţă de intimată.

Curtea de Apel Iaşi prin Sentinţa penală nr. 15 din 31 ianuarie 2012 a analizat motivele plângerii raportat la întregul material probator administrat în cauză apreciind că plângerea formulată de către petiţionar este nefondată astfel că în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins-o. În esenţă, s-a apreciat că starea de fapt s-a reţinut corect, iar soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimata judecătoare este pe deplin justificată.

Împotriva acestei sentinţe petiţionarul M.V.T. a declarat recurs.

Recursul este inadmisibil.

Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, Sentinţa judecătorului prin care s-a respins plângerea, cu consecinţa menţinerii rezoluţiei sau ordonanţei de neurmărire penală, respectiv de netrimitere în judecată, este definitivă.

În consecinţă, constatând că în speţă, Sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată la data 31 ianuarie 20122012 ulerior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte reţine că această hotărâre este definitivă, menţiune existentă de altfel atât în minuta, cât şi în dispozitivul Sentinţei atacate.

Printre modificările aduse Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluţionării proceselor se regăseşte şi suprimarea unor căi de atac, respectiv şi a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă în materia plângerii împotriva rezoluţiilor şi ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată.

Ca atare, întrucât petiţionarul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte urmează să respingă ca inadmisibil recursul cu care a fost învestită, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., obligând totodată petiţionarul la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul M.V.T. împotriva Sentinţei penale nr. 15 din 31 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 27 iunie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2292/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs