ICCJ. Decizia nr. 2514/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2514/2012

Dosar nr. 1325/84/2012

Şedinţa publică din 8 august 2012

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 29 din 25 aprilie 2012, Tribunalul Sălaj în baza art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul C.R.V., la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare cu executare în regim de detenţie, pentru comiterea infracţiunii de viol asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 15 ani.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. e) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) deduce, din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 13 ianuarie 2012 la zi.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. a) raportat la art. 113 C. pen., a fost obligat inculpatul la tratament medical până la însănătoşire, tratamentul urmând a se efectua în timpul executării pedepsei, în reţeaua medicală penitenciară .

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul condamnat definitiv la pedeapsa închisorii, măsură care se va realiza conform art. 7 alin. (2) din aceeaşi lege.

În baza art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, s-a adus la cunoştinţă inculpatului că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea, în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, a profilului său genetic.

S-a constatat că reprezentanţii legali ai părţii vătămate nu s-au constituit părţi civile în cauză.

În baza art. 14, art. 17, art. 18, art. 346 C. proc. pen. şi a art. 998 - 999 C. civ., a fost admisă acţiunea civilă exercitată din oficiu şi a obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 RON daune morale către D.G.F.

În baza art. 191 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 1.000 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezentând onorariu avocaţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, av. P.A., a fost avansată din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Sălaj.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că inculpatul C.R.V. locuieşte singur în com. Plopiş, jud. Sălaj într-o încăpere a blocului de locuinţe din centrul localităţii. Inculpatul îl cunoştea pe partea vătămată D.G.F., minor în vârstă de 11 ani, de mai mult timp, cunoscând că frecventa cursurile Şcolii generale din com. Plopiş, jud. Sălaj. În cursul lunii noiembrie 2011, în jurul orelor amiezii, în timp ce victima ieşea de la cursurile şcolare şi se deplasa pe trotuarul din apropierea bisericii com. Plopiş, a fost acostat de inculpatul C.R.V. care a ieşit dintr-un magazin. Inculpatul i-a cerut părţii vătămate să meargă cu el în blocul unde locuieşte, pentru a face sex. Partea vătămată, neştiind ce însemna acest lucru, a refuzat şi i-a cerut inculpatului să-l lase să plece acasă. În acea împrejurare, inculpatul a prins de mână pe partea vătămată şi l-a tras după el circa 30 metri, până pe scările imobilului respectiv. Acest aspect a fost observat şi de martorul F.M.S.A., de la unul din geamurile clădirii bibliotecii situată în apropiere. Ca să scape, partea vătămată s-a prins cu mâinile de tocul uşii de acces în imobil, însă nu a reuşit să oprească acţiunea inculpatului care l-a tras după el pe scări în sus, până la primul etaj, unde au intrat în camera în care se afla un singur pat. Ajunşi în cameră, inculpatul s-a dezbrăcat de pantaloni, rămânând gol până la bust, după care l-a dezbrăcat pe partea vătămată de pantaloni şi chiloţi trăgându-i până la genunchi, spunându-i acestuia să nu se teamă, deoarece a mai făcut acest lucru şi cu alţi copii. Partea vătămată a încercat să se îmbrace, însă inculpatul l-a trântit pe burtă în pat, i-a prins mâinile la spate şi s-a urcat peste el. În continuare, inculpatul şi-a introdus penisul în anusul părţii vătămate şi l-a frecat între fesele acestuia. Partea vătămată de frică i-a spus că-l lasă până numără la 10. În scurt timp inculpatul s-a ridicat de pe partea vătămată şi s-a masturbat în faţa acestuia până ce a ejaculat. În continuare inculpatul, l-a lăsat pe partea vătămată, să se îmbrace şi i-a spus că îi dă 10 RON, ca să nu spună nimănui ce s-a întâmplat. Partea vătămată nu a vrut să ia banii, însă inculpatul i-a spus că, dacă nu-i ia sau dacă povesteşte la cineva ce s-a întâmplat, îl omoară.

Partea vătămată nu a spus nimănui ce s-a întâmplat, fiindu-i frică de inculpat, însă după aproximativ 2 luni, fiind întrebat de bunica sa, martora D.C., i-a povestit acesteia ce i-a făcut inculpatul în luna noiembrie 2011. Martora D.C. a aflat faptul că nepotul său a fost agresat sexual de inculpat, în data de 12 ianuarie 2012, de la martorii F.M.S.A. şi F.M.M., cărora inculpatul le-a relatat că a întreţinut relaţii sexuale cu partea vătămată D.G.F.

Din Raportul de constatare medico-legală nr. 76/II/e/2 din 13 ianuarie 2012 a Serviciului Judeţean de Medicină Legală Zalău, reiese că la data consultului medical respectiv 13 ianuarie 2012, partea vătămată D.G.F., nu prezenta leziuni traumatice pe cap, trunchi, membre şi la nivelul regiunii anale.

În cauză a fost efectuată o expertiză medico-legală psihiatrică având în vedere antecedentele inculpatului, acesta fiind o persoană cu dizabilităţi psihice fiind încadrat în gradul nr. 1 de handicap.

Potrivit Raportului de expertiză medico-legală psihiatrică al Institutului Naţional de Medicină Legală „M.M." Bucureşti, inculpatul C.R.V. prezintă diagnosticul: retard mental uşor cu tulburări severe de comportament. Are discernământul scăzut în comparaţie cu fapta pentru care este cercetat (în luna noiembrie 2011).

Măsura arestării preventive a inculpatului C.R.V. a fost dispusă de către Tribunalul Sălaj, la data de 14 ianuarie 2012, prin Încheierea penală nr. 3/C/2012, după ce, în data de 13 ianuarie 2012 inculpatul a fost reţinut pe timp de 24 de ore. Măsura arestării preventive s-a dispus, iniţial, pe o durată de 15 zile, fiind pusă în executare prin Mandatul de arestare preventivă din 14 ianuarie 2012. Prin Încheierea penală nr. 4/C din 24 ianuarie 2012 a Tribunalului Sălaj, s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului pe timp de 30 de zile, începând cu data de 28 ianuarie 2012 până la data de 26 februarie 2012, iar prin Încheierea penală nr. 6/C din 21 februarie 2012 a Tribunalului Sălaj, s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului pe timp de 30 de zile, începând cu data de 26 februarie 2012 până la data de 26 martie 2012.

În data de 12 martie 2012, s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, fiind menţinută starea de arest a inculpatului C.R.V.

La termenul din data de 25 aprilie 2012, inculpatului i s-au adus la cunoştinţă prevederile art. 320¹ C. proc. pen. şi consecinţele care decurg din alegerea procedurii simplificate, C.R.V. declarând că recunoaşte săvârşirea faptei reţinută în actul de sesizare a instanţei, nu formulează cereri privind administrarea de probe şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte. De asemenea, inculpatul a arătat că este de acord să plătească despăgubiri părţii civile în ipoteza în care ar fi pus în libertate.

În cauză, declaraţiile inculpatului date în faza de urmărire penală şi confirmate în faţa instanţei se coroborează cu celelalte probe administrate: declaraţiile părţii vătămate; raport de constatare medico-legală;declaraţiile martorilor D.C., F.M.S.A. şi F.M.M.; raport de expertiză medico-legală psihiatrică probatorii în baza cărora se reţine astfel că situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului sunt pe deplin dovedite: în cursul lunii noiembrie 2011, prin constrângere, profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa, inculpatul C.R.V. a întreţinut un raport sexual anal cu minorul D.G.F., în vârstă de 11 ani.

Potrivit raportului de constatare medico-legală nr. 76/II/e/2 din 13 ianuarie 2012 emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Sălaj, la data consultului (care a avut loc la aproximativ 2 luni după consumarea violului), partea vătămată nu prezenta leziuni traumatice pe cap, pe trunchi, membre ori la nivelul regiunii anale.

În drept, fapta inculpatului recidivist postexecutoriu C.R.V. de a întreţine un raport sexual anal cu minorul D.G.F., în vârstă de 11 ani, profitând de imposibilitatea acestuia de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol prev. şi ped. de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracţiunii constă în acţiunea de întreţinere a unui raport sexual cu o persoană ce nu a împlinit vârsta de 15 ani, inculpatul profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa, dată fiind vârsta fragedă a acesteia. Urmarea imediată, ca element component al laturii obiective, se caracterizează prin încălcarea libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a părţii vătămate. Legătura de cauzalitate dintre acţiunea de întreţinere a raportului sexual şi încălcarea libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a părţii vătămate rezultă din împrejurările cauzei, fiind dovedită de probatoriul administrat.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul C.R.V. a săvârşit infracţiunea cu intenţie directă, în accepţiunea art. 19 alin. (1) pct. l lit. a) C. pen., din probele administrate reieşind că inculpatul a avut reprezentarea faptei sale, a consecinţelor păgubitoare asupra inviolabilităţii sexuale a părţii vătămate, asupra dezvoltării ei ulterioare, fizice şi psihice, a prevăzut rezultatul şi a urmărit producerea lui. Astfel, se reţine că, după consumarea actului sexual, inculpatul a cerut minorului să nu spună vreunei persoane despre cele întâmplate şi, ca să se asigure că D.G.F. va acţiona astfel după cum i-a cerut, C.R.V. i-a oferit acestuia suma de 10 RON. Mai mult, inculpatul l-a ameninţat cu moartea pe D.G.F., în cazul în care acesta spunea cuiva despre cele întâmplate. Modul în care a acţionat inculpatul dovedeşte fără urmă de îndoială faptul că acesta a acţionat cu discernământ, conştientizând că a comis o infracţiune.

Fapta săvârşită de inculpat este viol în condiţiile art. 197 alin. (3) C. pen. Forma agravată a infracţiunii există întrucât fapta a fost săvârşită asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 15 ani, inculpatul declarând că a cunoscut faptul că D.G.F. avea vârsta de 10 sau 11 ani.

Totodată, fapta a fost comisă în stare de recidivă postexecutorie, întrucât prin Sentinţa penală nr. 83 din 05 martie 2008 a Judecătoriei Zalău, C.R.V. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu executare pentru comiterea infracţiunii continuate de furt calificat. A fost arestat la data de 21 martie 2008, eliberat condiţionat la data de 25 ianuarie 2010, cu un rest neexecutat de 349 de zile. Fapta cercetată în prezenta cauză fiind comisă în cursul lunii noiembrie 2011, se constată că faţă de inculpat sunt aplicabile prevederile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

Reţinând vinovăţia inculpatului, instanţa de fond a dispus condamnarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de viol asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 15 ani.

La individualizarea pedepsei în conformitate cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanţa a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală şi limitele de pedeapsă stabilite de lege.

Gradul de pericol social al faptei comise a fost apreciat în baza art. 18¹ alin. (2) C. pen., urmând să se aibă în vedere modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, scopul urmărit, împrejurările concrete în care s-a comis fapta, urmarea produsă, precum şi persoana şi conduita inculpatului.

Raportat la aceste criterii, în privinţa gradului de pericol social concret al faptei reţinute în sarcina inculpatului, instanţa a avut în vedere faptul că infracţiunea a fost săvârşită cu intenţie directă şi a avut ca urmare lezarea integrităţii fizice şi psihice a victimei.

Instanţa a avut în vedere şi circumstanţele referitoare la persoana şi conduita inculpatului. Acesta este în vârstă de 26 ani, este cunoscut cu multiple antecedente penale (a fost condamnat de cinci ori până în prezent pentru comiterea de infracţiuni de furt calificat şi violare de domiciliu), i-au fost aplicate sancţiuni cu caracter administrativ în alte trei dosare penale, pentru comiterea de infracţiuni de furt calificat şi distrugere. În prezenta cauză, inculpatul a recunoscut cele reţinute în sarcina sa, însă nu conştientizează gravitatea celor comise.

Potrivit concluziilor Raportului de expertiză medico-legală psihiatrică din 01 noiembrie 2011 emis de Institutul de Medicină Legală „M.M." Bucureşti, inculpatul prezintă diagnosticul: retard mintal uşor cu tulburări severe de comportament. Are discernământul scăzut în raport de fapta pentru care este cercetat. Se recomandă măsuri de siguranţă medicală conform art. 113 C. pen.

Potrivit prevederilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., în caz de recunoaştere a faptei reţinute în actul de sesizare şi solicitare ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii şi de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Instanţa a avut în vedere aceste prevederi, urmând să aplice inculpatului o pedeapsă cu închisoarea între aceste limite. Instanţa a apreciat că în favoarea inculpatului nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante, având în vedere periculozitatea sporită a faptei, comportamentul anterior al inculpatului, precum şi faptul că, urmare a recunoaşterii vinovăţiei sale, C.R.V. va beneficia de reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă (de la 10 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi).

În ceea ce priveşte cuantumul pedepsei închisorii, instanţa a apreciat că aplicarea unei pedepse cu închisoarea de 8 ani pentru comiterea infracţiunii de viol va fi de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art. 52 C. pen., fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar şi un mijloc de reeducare şi de prevenţie eficient.

Sub aspectul modalităţii de executare, instanţa consideră că, date fiind cele mai sus expuse, se impune aplicarea unei pedepse cu executare în regim de detenţie, întrucât fapta comisă de C.R.V. prezintă un grad de pericol social deosebit de sporit, aplicarea unei astfel de pedepse fiind în măsură să determine prevenirea săvârşirii unei noi infracţiuni şi reeducarea inculpatului. În acelaşi timp, nu poate fi ignorată funcţia de exemplaritate pe care trebuie să o aibă pedeapsa aplicată în raport de gravitatea faptei comise, de persoana infractorului, de comportamentul anterior al acestuia, de atitudinea inculpatului după comiterea infracţiunii.

În ceea ce priveşte pedepsele accesorii, instanţa a reţinut că natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, împrejurările cauzei, persoana inculpatului, duc la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electivă prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a şi lit. b) C. pen., fiind justificată îndepărtarea acestuia de la activităţi ce presupun încrederea publică ori exerciţiul autorităţii. La aplicarea pedepselor accesorii s-au avut în vedere criteriile de apreciere prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen., precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Cauza Sabou şi Pîrcălab c. României şi Hirst c. Marii Britanii) şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 74 din 05 noiembrie 2007. Totodată, instanţa a apreciat că nu se impune interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I, c), d) şi e) C. pen., deoarece astfel de interdicţii ar constitui măsuri disproporţionate faţă de natura infracţiunii săvârşite de inculpat şi de persoana acestuia.

În baza art. 350 C. proc. pen., instanţa a menţinut arestul preventiv al inculpatului şi, în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv din data de 13 ianuarie 2012 la zi.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. a) raportat la art. 113 C. pen., a fost obligat inculpatul la tratament medical, până la însănătoşire, având în vedere concluziile Raportului de expertiză medico-legală psihiatrică din 24 februarie 2012 întocmit de Institutul Naţional de Medicină Legală „M.M.", din care rezultă că inculpatul a avut discernământ scăzut în raport cu fapta pentru care este cercetat, având o structură psihică instabilă, cu tulburări severe de comportament, măsura de siguranţă putând fi aplicată cu succes în reţeaua medicală penitenciară şi a fost solicitată şi de apărătorul inculpatului.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a din C. pen., pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. e) C. pen.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul condamnat definitiv la pedeapsa închisorii, măsură care s-a realizat conform art. 7 alin. (2) din aceeaşi lege.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa a constatat că reprezentanţii legali ai părţii vătămate nu s-au constituit părţi civile în cauză.

Potrivit prevederilor art. 17 alin. (1) C. proc. pen., acţiunea civilă se porneşte şi se exercită din oficiu când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu, iar potrivit prevederilor art. 18 alin. (2) C. proc. pen., când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu, procurorul este obligat să susţină interesele civile ale acesteia, chiar dacă nu este constituită parte civilă.

În cauză s-a pornit şi exercitat acţiunea civilă din oficiu, interesele părţii vătămate fiind susţinute de procuror.

Răspunderea civilă delictuală este incidenţă în ipoteza îndeplinirii următoarelor condiţii: existenţa unui prejudiciu de natură materială sau morală ce rezultă din probatoriul administrat, existenţa unei fapte ilicite, în speţă săvârşirea de către inculpat a infracţiunii pentru care a fost condamnat, fiind dovedită vinovăţia acestuia şi, de asemenea, legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu. Faţă de cele precizate, instanţa a apreciat că, în contextul dat, se impune obligarea inculpatului la plata unor daune morale către partea vătămată, date fiind traumele fizice şi psihice suferite de minorul D.G.F. în urma comiterii infracţiunii de viol asupra sa.

În consecinţă, în baza art. 14, art. 17, art. 18, art. 346 C. proc. pen. şi a art. 998 - 999 C. civ., instanţa a admis acţiunea civilă exercitată din oficiu şi va obliga inculpatul la plata sumei de 1.000 RON daune morale către D.G.F.

În baza art. 191 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei 1.000 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezentând onorariu avocaţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, av. P.A., a fost avansată din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Sălaj.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel inculpatul C.R.V. prin care a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi rejudecând cauza pronunţarea unei noi hotărâri prin care să fie redusă pedeapsa aplicată acestuia, faţă de circumstanţele personale ale inculpatului.

În motivele de apel, inculpatul, prin apărătorul acestuia, a arătat că din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică rezultă că acesta prezintă diagnosticul de retard mintal uşor, cu tulburări severe de comportament, iar răspunderea penală presupune capacitatea persoanei de a-şi da seama de acţiunile sau inacţiunile sale, precum şi de urmările acestora.

Orice alterare a facultăţii psihice a unui inculpat trebuie să se regăsească din punct de vedere juridic în opera de individualizare a pedepsei şi a modului de executare.

Pentru aceste motive a solicitat reducerea pedepsei aplicate inculpatului, care s-a prelevat de disp. art. 320¹ C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 98/A/2012 din 24 mai 2012, Curtea de Apel Cluj a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva Sentinţei penale nr. 29 din 25 aprilie 2012 a Tribunalului Sălaj.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a reţinut că instanţa de fond a reţinut o stare de fapt conformă cu realitatea, în sensul că în cursul lunii noiembrie 2011 când partea vătămată D.G.F. în vârstă de 11 ani ieşea de la şcoală şi se deplasa pe trotuarul din apropierea bisericii din localitatea Plopiş, a fost acostat de inculpatul C.R.V., solicitându-i părţii vătămate să meargă cu acesta în blocul unde locuieşte, pentru a face sex.

Fapta comisă de inculpat a primit o corectă încadrare juridică, iar pedeapsa aplicată acestuia a fost stabilită în limitele prevăzute de lege pentru fapta reţinută în sarcina acestuia, ţinându-se seama de disp. art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunii şi a solicitat aplicarea în cauză a disp. art. 320¹ C. proc. pen. referitoare la reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime în situaţia în care acesta a solicitat judecarea cauzei doar în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Din expertiza medico-legală psihiatrică întocmită de Institutul Naţional de Medicină Legală "M.M." rezultă că inculpatul suferă de retard mintal uşor cu tulburări severe de comportament şi că are discernământul scăzut în raport cu fapta pentru care este cercetat, recomandându-se măsuri de siguranţă medicală conform art. 113 C. pen.

Potrivit conţinutului expertizei medico-legale psihiatrice rezultă că inculpatul nu ştie să scrie şi să citească, nu-şi cunoaşte părinţii provenind dintr-o familie dezorganizată, a crescut la orfelinat, că răspunde, în mod intenţionat, greşit la anumite întrebări, afirmând că zăpada este zahăr, că este dulce şi caldă, deşi nu fusese întrebat ce temperatură are şi că nu răspunde la alte întrebări simple care i se pun.

Solicitarea inculpatului de reducere a pedepsei aplicate acestuia, nu este întemeiată raportat la fapta comisă de inculpat, modalitatea de săvârşire a infracţiunii şi urmările acesteia.

Curtea a constatat că, instanţa de fond a respectat toate regulile ce caracterizează stabilirea pedepsei, atât în ceea ce priveşte cuantumul acesteia, cât şi modalitatea de executare, în sensul evaluării concrete a criteriilor stabilite în dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), evidenţiind gravitatea faptei comise prin prisma circumstanţelor reale efective, dar şi a circumstanţelor personale ale inculpatului, nu numai a celor legate de comportamentul procesual, cât şi a celor care vizează strict persoana acestuia, respectiv starea sănătăţii inculpatului care are un retard mental.

Curtea a considerat că nu se impune a se da curs celor solicitate, deoarece nu s-ar putea da eficienţă într-un mod prioritar circumstanţelor personale, în raport cu celelalte, faţă de regula examinării plurale a criteriilor ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor, apreciind că pedeapsa principală de 8 ani închisoare, cu executare prin privare de libertate, reprezintă o pedeapsă proporţională cu gravitatea efectivă a faptei, cu periculozitatea excesivă a modului de operare, dar şi cu gradul de pericol pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului pentru societate.

Pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta reţinută în sarcina inculpatului este de la 10 la 25 de ani închisoare şi interzicerea unor drepturi, însă inculpatul prevalând-se de disp. art. 320¹ C. proc. pen., instanţa de fond i-a aplicat pedeapsa de 8 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen. iar potrivit art. 112 alin. (1) lit. a) raportat la art. 113 C. pen. inculpatul a fost obligat la tratament medical până la însănătoşire, acesta urmând să fie efectuat în reţeaua medicală penitenciară pe perioada executării pedepsei.

Faţă de modalitatea concretă de săvârşire a faptei prezentată în detaliu mai sus, cuantumul pedepsei principale de 8 ani închisoare, asigură realizarea concretă a scopurilor pedepsei, iar executarea acesteia prin privare de libertate, va da posibilitatea inculpatului ca prin programele educaţionale desfăşurate în mediu închis, cu valorificarea aptitudinilor acestuia, să conducă, chiar şi prin restrângerea libertăţii presupusă de o asemenea modalitate de executare la conştientizarea consecinţelor faptei sale, în vederea unei reinserţii sociale reale a acestuia.

Cuantumul pedepsei nu se impune a fi redus faţă de gravitatea faptei comise, consecinţele acesteia, rezonanţa în comunitate şi a reacţiei pe care societatea prin organele judiciare trebuie să o aibă faţă de săvârşirea unor asemenea infracţiuni.

În raport de cele menţionate, hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică sub toate aspectele, iar în apel nu s-a constatat existenţa vreunui caz de desfiinţare, care s-ar fi putut invoca din oficiu.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul solicitând admiterea lui, casarea deciziei penale şi rejudecând, să se procedeze la o reindividualizare, motivele fiind deja expuse în partea introductivă a prezentei hotărâri astfel că ele nu vor mai fi reluate.

Examinând recursul prin prisma dispoziţiilor art. 385¹⁴ C. proc. pen., Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., hotărârile judecătoreşti sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Înalta Curte constată că, în cauză, s-a făcut de către instanţele de fond şi de apel o interpretare judicioasă a probelor administrate şi o analiză corespunzătoare a acestora, reţinându-se corect situaţia de fapt, vinovăţia inculpatului cât şi încadrarea juridică a faptei penale săvârşite.

Vinovăţia inculpatului a fost pe deplin dovedită de întreg materialul probator administrat în cauză, relevantă fiind declaraţia dată în faţa instanţei de fond prin care solicita să fie judecat pe baza acordului de vinovăţie în procedura simplificată reglementată de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen.

În conformitate cu dispoziţiile art. 52 C. pen. pedeapsa este deopotrivă un mijloc de constrângere, dar şi de reeducare a celui condamnat, având un rol preventiv-educativ. Ca măsură de constrângere pedeapsa pe lângă scopul represiv trebuie să reflecte dezaprobarea legală şi judiciară, atât cu privire la faptele penale, cât şi în ceea ce priveşte comportamentul inculpatului.

Prin urmare, pedeapsa, atât sub aspectul cuantumului cât şi al modalităţii de executare, trebuie individualizată astfel încât să îl convingă pe inculpat de necesitatea respectării legii penale şi să-l determine pe viitor să nu comită fapte penale. Astfel, atunci când aplică pedeapsa, instanţa de judecată trebuie să ţină seama atât de elementele ce ţin de materialitatea faptei în sine, cât şi de datele referitoare la persoana inculpatului, numai examinate împreună aceste aspecte putând conduce la stabilirea în concret a periculozităţii sociale a celui pe care pedeapsa este chemată să-l reeduce.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că elementele legate de fapta şi persoana inculpatului au fost corect valorificate de instanţele anterioare în procesul de individualizare a sancţiunii penale. Faptul că apărarea a invocat împrejurarea că inculpatul suferă de un retard mintal, confirmat de altfel, prin raportul de expertiză medico-legală întocmit în prezenta cauză, nu constituie un argument solid pentru reindividualizarea pedepsei.

Fapta pentru care inculpatul este cercetat şi condamnat în primă instanţă, condamnare menţinută şi de instanţa de apel, este extrem de gravă putând fi comisă sub aspect subiectiv numai cu intenţie ceea ce înseamnă că inculpatul are reprezentarea faptei sale precum şi a consecinţelor pe care le urmăreşte şi doreşte să le producă.

De altfel, sub aspectul modalităţii concrete de comitere a faptei, precum şi din împrejurarea că după întreţinerea raportului sexual i-a cerut victimei să nu spună nimănui, ameninţându-l că, în caz contrar, îl va omorî, denotă faptul că inculpatul a avut reprezentarea clară a gravităţii faptei sale, precum şi a consecinţelor pe care va trebui să le suporte în cazul în care va fi denunţat.

Astfel că, faţă de cele arătate, Înalta Curte nu identifică nici un motiv pertinent pentru redozarea pedepsei în sensul solicitat de inculpat.

În acord cu instanţa de fond şi cu cea de apel, Înalta Curte constată că raportat la persoana inculpatului, natura şi împrejurările comiterii faptei, cât şi gradul de pericol social al acesteia, numai executarea pedepsei în regim de detenţie asigură realizarea scopului preventiv educativ astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen. dând posibilitatea inculpatului de a-şi schimba atitudinea în raport de valorile sociale ocrotite de norma penală.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarate în cauză.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.R.V. împotriva Deciziei penale nr. 98/A din data de 24 mai 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 13 ianuarie 2012 la 8 august 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 8 august 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 2517/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor...		ICCJ. Decizia nr. 2292/2012. Penal. Plângere împotriva... →

ICCJ. Decizia nr. 2514/2012. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2514/2012. Penal