ICCJ. Decizia nr. 2521/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2521/2012
Dosar nr. 5604/118/2010
Şedinţa publică din 8 august 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 175 din 28 aprilie 2011, pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul penal nr. 5604/118/2010 a dispus condamnarea inculpatului T.M.:
- la o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat faptă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
În baza art. 65 C. pen. raportat la art. 66 C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
- la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
În baza art. 65 C. pen. raportat la art. 66 C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
- la o pedeapsă de 10 (zece) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la introducerea în ţară de droguri de risc, prevăzute de art. 25 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
În baza art. 65 C. pen. raportat la art. 66 C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul urmează să execute pedeapsa cea mai grea şi anume aceea de 10 (zece) ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. raportat la art. 66 C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen. au fost interzise inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-a constatat că în cauza nr. 11265/118/2009 a Tribunalului Constanţa, prin Sentinţa penală nr. 471 din 22 decembrie 2010 s-a dispus în baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 confiscarea specială de la inculpatul T.Ş. a cantităţii de rezină de canabis introdusă în ţară, respectiv cantitatea de 97,2 grame rezină de canabis (proba nr. 1) şi 718,8 grame rezină de canabis (proba nr. 2a), 182,1 grame rezină de canabis (proba nr. 2b), iar în baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus distrugerea cantităţii de droguri confiscată, arătată mai sus.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 365D/P/2009 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Constanţa, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor T.Ş. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., T.I. şi E.C.S. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi art. 2 alin. (1) din C. pen. nr. 143/2000 cu aplic. art. 33 C. pen., D.S. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Primii trei inculpaţi au fost trimişi în stare de arest preventiv, iar cel de-al patrulea în stare de libertate.
Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei în ceea ce-l priveşte pe numitul T.M., persoană faţă de care s-au efectuat acte de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi art. 25 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
La data de 23 septembrie 2009 lucrătorii de poliţie din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în oraşul Constanţa acţionează un grup infracţional organizat ce se ocupă cu traficul de droguri de risc, în speţă haşiş, substanţă interzisă ce este adusă din Spania şi urma să fie comercializată în Bucureşti şi Constanţa.
În ziua de 02 octombrie 2009 în jurul orelor 20,30 în parcarea C.M. din Constanţa, inculpatul T.I. şi alte două persoane respectiv E.C.S. şi T.Ş., au fost prinşi, pe rând, în flagrant, având asupra lor droguri aduse din Spania.
Din Raportul preliminar nr. 554513 din 3 octombrie 2009, precum şi a Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 554513 din 9 octombrie 2009 al Laboratorului de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa rezultă că cele trei probe în greutate totală de aproximativ 1 kg conţineau rezină de canabis, substanţă ce face parte din tabelul anexă nr. III din Legea nr. 143/2000 şi reprezintă drog de risc.
Încă de la început T.Ş. a declarat că substanţa găsită în geanta de voiaj este drog şi i-a fost dată în Spania de către fiul său învinuitul T.M., iar în Constanţa urma să o dea unei persoane, el urmând să primească drept comision suma de 1.000 euro.
Acesta a mai declarat că a sosit în aceeaşi zi din Spania cu un autocar, ceea ce corespundea realităţii, pentru că asupra lui a fost găsit şi biletul de călătorie, iar în momentul în care a intrat în România, la indicaţia telefonică a fiului său, învinuitul T.M., a contactat o persoană, căreia i-a spus că se află în staţia O. şi că a adus din Spania „piesele de maşină". La scurt timp, persoana s-a prezentat în staţia O., la volanul unui autoturism cu semne specifice taximetrelor. T.Ş. s-a urcat în taximetru şi s-au deplasat în spatele staţiei O., într-un loc mai dosnic, unde D.S., cu cheia de contact a desfăcut la unul din capete pachetul ce se afla în geanta lui T.Ş., de unde a scos un pacheţel mai mic, învelit în acelaşi tip de ambalaj şi anume scotch de culoare maro, după care i-a spus acestuia din urmă să meargă în Staţia Peco şi să aştepte.
Cu privire la provenienţa drogurilor, atât T.Ş. cât şi fiul său T.I. au declarat, în mod constant, că acestea provin din Spania şi au fost procurate de către învinuitul T.M., conform unei înţelegeri anterioare pe care o avea cu fratele său, folosindu-l drept cărăuş pe tatăl lor, T.Ş.
De asemenea, din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice legal interceptate rezultă acelaşi lucru.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul T.M. La data de 17 noiembrie 2011 inculpatul T.M. a solicitat în temeiul art. 364 C. proc. pen., repunerea în termenul de apel şi admiterea apelului cu consecinţa trimiterii spre rejudecare la instanţa de fond pentru soluţionarea în fond a cauzei cu respectarea dreptului la apărare.
Apelantul prin apărătorul angajat a susţinut că: prin Sentinţa penală nr. 175 din 28 aprilie 2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul penal nr. 5604/118/2010 a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirii infracţiunii de instigare la infracţiunea de introducerea în ţară, fără drept, de droguri de risc.
Conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen. prezenta inculpatului este obligatorie potrivit legii şi ea se sancţionează cu nulitate absolută.
S-a susţinut că „pe tot parcursul judecăţii, în primă instanţă, am avut reşedinţa în Spania şi nu am fost citat în mod legal„ astfel că, apelantul nu a avut cunoştinţă de existenţa procesului penal, neputându-şi asigura apărarea„.
S-au invocat în susţinerea cererii de repunere în termen disp. art. 364 alin. (1) C. proc. pen., cât şi art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale potrivit căruia orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, public şi în termen rezonabil de către o instanţă independentă şi imparţială instituită de lege.
Prin Decizia penală nr. 22/P din data de 29 februarie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de repunere în termenul de apel şi în consecinţă, respins, ca tardiv, apelul formulat de apelantul inculpat T.M.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a reţinut că potrivit art. 363 alin. (3) C. proc. pen., termenul de declarare a apelului este de 10 zile pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare.
Pentru părţile care au lipsit, atât la dezbateri, cât şi la pronunţare termenul de 10 zile curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.
Potrivit art. 364 C. proc. pen. apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen, dacă instanţa de apel constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a fost făcută în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile.
În speţă, Sentinţa nr. 175 din 28 aprilie 2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul penal nr. 5604/118/2010 a fost pusă în executare la rămânerea definitivă printr-un mandat european de arestare astfel că, apelantul a fost arestat la data de 3 noiembrie 2011 în baza Mandatului de arestare nr. 345 din 7 iunie 2011 emis de Tribunalul Constanţa.
Aşadar, apelantul a fost depus în Penitenciarul Slobozia la data de 3 noiembrie 2011, dată de la care potrivit art. 364 alin. (1) teza a II-a avea la dispoziţie 10 zile pentru a declara apel.
După cum se poate observa apelul a fost făcut pe data de 15 noiembrie 2011 în condiţiile în care 10 zile s-au împlinit pe data de 14 noiembrie 2011.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul T.M. solicitând admiterea lui, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel pentru soluţionarea apelului, arătându-se că apelul trebuia apreciat ca şi declarat în termen.
Examinând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 364 C. proc. pen. partea care nu a reuşit să declare calea de atac ordinară în termenul prevăzut de lege, datorită unor împrejurări ce nu-i sunt imputabile, poate fi repusă în dreptul de apel sau de recurs din care fusese decăzută după expirarea termenului legal.
Prima condiţie constă în existenţa unei cauze temeinice de împiedicare a declarării căii de atac în termenul legal.
A doua condiţie este declararea căii de atac ordinare în cel mult 10 zile de la data începerii executării pedepsei sau a despăgubirilor civile.
Aceste condiţii trebuie îndeplinite cumulativ.
Analizând actele dosarului prin prisma dispoziţiilor legale anterior enunţate, Înalta Curte constată că prin Sentinţa penală nr. 175 din 28 aprilie 2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul penal nr. 5604/118/2010 recurentul T.M. a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirii infracţiunii de instigare la infracţiunea de introducerea în ţară, fără drept, de droguri de risc, eliberându-se şi mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 345 din 07 iunie 2011 ca urmare a rămânerii definitive prin neapelare.
Înalta Curte constată că inculpatul, încă din faza de urmărire penală, cunoştea despre faptul că este cercetat de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism pentru infracţiunea de trafic de droguri, aşa cum rezultă din confirmarea de primire a citaţiei (care a însoţit citaţia în care era specificată calitatea, precum şi învinuirea pentru care urmează a fi audiat), existentă la dosarul de urmărire penală, semnată personal de acesta. Obligaţia sa, ca justiţiabil, era să se intereseze de cursul acestui proces fie personal, fie prin intermediul unui apărător ales. În aceste condiţii nu se poate identifica o cauză temeinică de împiedicare a inculpatului să exercite calea de atac.
Cât priveşte cea de a doua condiţie se constată că inculpatul a fost încarcerat la data de 3 noiembrie 2011, dată la care a avut loc informarea sa cu privire la conţinutul hotărârii de condamnare, spre a se putea aprecia cu privire la exercitarea căii de atac.
Prin urmare, de la data punerii în executare a mandatului emis în cauză a început să curgă şi termenul prevăzut pentru exercitarea căii de atac, de la această dată inculpatul aflându-se în situaţia de a cunoaşte despre cele hotărâte de instanţă.
Se constată că la data de 15 noiembrie 2011 a fost declarat apelul de către inculpat, după expirarea termenului legal de 10 zile, astfel că în acord cu instanţa de apel Înalta Curte apreciază că apelul a fost declarat tardiv, în condiţiile în care ultima zi era 14 noiembrie 2011.
Aşa fiind, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.M. împotriva Deciziei penale nr. 22/P din data de 29 februarie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 august 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2522/2012. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2519/2012. Penal. Cerere de întrerupere a... → |
|---|
