ICCJ. Decizia nr. 2265/2012. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2265/2012

Dosar nr. 3256/2/2011

Şedinţa publică din 27 iunie 2012

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.A. În primul ciclu procesual, prin sentinţa penală nr. 1301 din 12 noiembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 7359/3/2006, în baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică pentru inculpatul D.E. din art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) şi art. 181 din Legea nr. 78/2000 modificată în art. 289 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 modificată.

În baza art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000 modif. a fost condamnat inculpatul D.E. la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.

În baza art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 1 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 modif., a fost condamnat inculpatul la 1 an închisoare.

În baza art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 modific., a fost condamnat inculpatul la 2 ani închisoare.

În baza art. 289 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul la 1 an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea dr. prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.

În baza art. 86¹ şi 86² C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere pe un termen de încercare de 7 ani.

În baza art. 86³ C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la secţia penală – Tribunalul Bucureşti;

b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare ce depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă;

Pe durata termenului de încercare se suspendă şi executarea pedepsei accesorii conf. art. 71 alin. (5) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 86⁴ C. pen. şi art. 359 C. proc. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. au fost achitaţi inculpaţii N.S. şi U.A.D. pentru infracţiunile prev. de art. 288 alin. (1) C. pen.

În baza art. 291 C. pen. a fost condamnat inculpatul N.S. la 6 luni închisoare.

În baza art. 81-82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni.

Au fost puse în vedere inculpatului dispoziţiilor art. 83 C. pen. şi art. 359 C. proc. pen.

În baza art. 445 C. proc. pen. s-a dispus anularea procesului-verbal de recepţie din 08 din 11 aprilie 2005 pentru imobilul din, sector 1 şi din 20 octombrie 2005 pentru imobilul din str. X sector 1.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul D.E. la plata sumei de 1.300 lei şi pe inculpatul N.S. la 600 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, celelalte cheltuieli rămânând în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 53/P/2005 din 24 februarie 2006, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – Serviciul Teritorial Bucureşti a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaţilor: D.E., pentru săvârşirea infr.prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000 modific., art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. c) şi art. 18¹ din Legea nr. 78/2000 modific., art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 modif., art. 289 C. pen.; N.S. pentru săv.infr.prev. de art. 288 alin. (1) şi art. 291 C. pen. şi U.A.D. pentru săv-infr. prev.de art. 288 alin. (1) C. pen.

Prin actul de inculpare au fost scoşi de sub urmărire penală şi amendaţi administrativ învinuiţii C.D. pentru art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. şi S.D. pentru art. 289 C. pen.; au fost scoşi de sub urmărire penală învinuiţii F.H.S. pentru art. 289 C. pen. şi N.S. pentru art. 25 rap. la art. 289 C. pen.; s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de A.M.M. pentru art. 255 şi art. 288 alin. (1) C. pen., L.F.S. pentru art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 (modificată), U.A.H. pentru art. 288 alin. (1) C. pen., C.I. pentru art. 288 alin. (1) şi B.M.A. pentru art. 288 alin. (1) C. pen.

S-a reţinut în actul de inculpare că la data de 30 mai 2005 inculpatul D.E. aflat în exercitarea atribuţiunilor de serviciu şi pentru a face un act contrar acestora, a pretins de la martorul denunţător A.M.M. proprietarul unui imobil nou construit în, 11, sectorul 1 Bucureşti, suma de 2.000 euro, pentru întocmirea şi eliberarea procesului verbal de recepţie la terminarea lucrărilor de construire din 08 - 11 aprilie 2005. în acelaşi timp, a determinat-o pe martora I.A.M. să completeze cu date false rubricile procesului - verbal de recepţie la terminarea lucrărilor de construire pentru imobilul de la adresa de mai sus şi i-a cerut învinuitului F.H.S. să semneze acest procesul verbal, ştiind că acesta conţine menţiuni false, învinuitul C.D. a contrafăcut semnăturile martorilor S.M.I. şi R.D.V. menţionaţi în procesul - verbal de recepţie că ar fi făcut parte din comisia de recepţie constituită conform H.G. nr. 273/1994.

La începutul lunii aprilie 2005 inculpatul D.E. afirmând că are influenţă pe lângă membrii comisiei de aplicare a Legii nr. 550/2002 constituită la nivelul Primăriei Sectorului 1 Bucureşti pe lângă care va interveni, a pretins de la martorul denunţător L.F.S. asociat şi administrator la SC E.E. SRL suma de 12.000 dolari SUA în scopul determinării membrilor comisiei de mai sus să urgenteze şi să se aprobe cumpărarea spaţiului comercial din str. av. X pe care SC E.E. SRL îl deţinea cu contract de închiriere.

În luna octombrie 2005 inculpatul D.E., fără să fie delegat de Primarul Sectorului 1 Bucureşti a menţionat în fals, în procesul verbal din 20 octombrie 2005, că imobilul nou construit din str. X. proprietatea inculpaţilor N.S. şi U.A.D. respectă prevederile autorizaţiei de construire, proces - verbal ce a fost depus apoi la O.C.P. Imobiliară Sector 2 Bucureşti, unde învinuita S.D. a emis încheierea din 07 noiembrie 2005 de intabulare a dreptului de proprietate şi apoi încheierea din 29 noiembrie 2005 de dezmembrare şi stabilire a dreptului de proprietate pentru ansamblul de apartamente, deşi existau neconcordanţe evidente între documentaţia topo - cadastrală şi prevederile autorizaţiei de construire din 21 iulie 2005.

Inculpatul D.E. a îndeplinit funcţia de şef Birou regularizări taxe urmărire realizare construcţii din cadrul Primăriei Sectorului 1 Bucureşti din anul 2001, având ca atribuţiuni principale de serviciu propunerea spre aprobare de către directorul Inspecţie a funcţionarilor care urmează să soluţioneze cererile adresate de beneficiari pentru efectuarea recepţiei şi regularizarea taxelor, efectuarea propriu-zisă a recepţiei la terminarea lucrărilor de construire şi calculul regularizării taxelor. Totodată avea şi atribuţiuni de control pe linia disciplinei în construcţii.

În luna iulie 2004, martorul-denu0nţător A.M.M. a cumpărat de la P.E. un imobil nou construit în, Sectorul 1, Bucureşti la care nu se efectuase recepţia la terminarea lucrărilor de construire, fără să cunoască însă, că anterior vânzării P.E. depusese o cerere pentru a se efectua recepţia lucrărilor de construire la imobilul de la adresa de mai sus, care însă nu s-a soluţionat.

La data de 15 martie 2005, A.M.M. a depus la Registratura Primăriei Sectorului 1 Bucureşti o cerere de desemnare a reprezentantului primăriei care să participe la recepţia terminării lucrărilor de construire pentru imobilul din str. X (autorizaţia de construire din 17 iunie 2004).

Cererea a fost înregistrată la 16 martie 2005 iar declaraţia solicitantului privind calculul regularizării taxei a fost înregistrată la 16 martie 2005. Inculpatul D.E. i-a propus martorului P.C. - director la Direcţia Inspecţie ca solicitarea să fie soluţionată de martorul T.G., la acea dată referent de specialitate la biroul condus de învinuit, scop în care a inscripţionat pe cele 2 documente iniţialele numelui şi prenumelui martorului (aşa cum se proceda, de regulă). Prin semnătura sa, martorul P.C., a fost de acord ca recepţia să fie efectuată de martorul T.G. La solicitarea martorului, A.M.M. a depus o copie de pe Autorizaţia de construire precum şi de pe contractul de vânzare - cumpărare, planurile, schiţa de construire a imobilului, vizate spre neschimbare, etc.

Întrucât imobilul fusese construit, în regie proprie, neexistând astfel documente întocmite de specialişti pe faze de execuţie, referitor la rezistenţa şi stabilitatea construcţiei şi în plus, nici nu se respectaseră prevederile autorizaţiei de construire în legătură cu amplasamentul construcţiei, în sensul ca unul din pereţii clădirii, trebuia să fie construit în calcan (alipit) de mobilul vecin, martorul T.G. i-a sugerat lui A.M.M., să apeleze la un expert în vederea întocmirii unei expertize tehnice. Acesta i-a solicitat învinuitului C.D. să întocmească o expertiză tehnică, cel care iniţial întocmise o altă expertiză tehnică avută în vedere la emiterea autorizaţiei de construire şi care se referea, în principal, la construirea în calcan a unui perete al imobilului de pe str. X (fără această prevedere imobilul nu se încadra în P.U.D. - plan urbanistic de detaliu - şi nici în P.U.G. - plan urbanistic general - şi nu se emitea autorizaţia de construire).

Învinuitul a întocmit o expertiză tehnică în care a concluzionat că aşa cum este construit imobilul „sunt îndeplinite condiţiile de calitate privind rezistenţa şi stabilitatea şi poate fi recepţionat".

După ce a intrat în posesia acestor documente A.M.M., la data de 29 martie 2005 a luat legătura telefonică cu T.G. care l-a informat că lucrarea „a fost preluată", spre soluţionare, de către inculpatul D.E., care a transmis ca pe data de 30 martie 2005, A.M.M. să se prezinte cu toate documentele, pentru a fi verificate de către învinuit. Martorul T.G. a menţionat că inculpatul D.E. a observat la el cartea de vizită lăsată de A.M.M. - director Renault Service C. şi fără un motiv plauzibil i-a comunicat că, de rezolvarea solicitării lui A.M.M. se va ocupa, personal.

Pe data de 30 martie 2005 când martorul i-a prezentat toate documentele în vederea efectuării recepţiei, inculpatul i-a comunicat că există probleme grave la casă, trebuie să depună altă cerere pentru obţinerea unei noi autorizaţii de construire însă rezolvarea acesteia va dura mult, fiind nevoit să-l sancţioneze contravenţional şi să dispună demolarea construcţiei. In aceeaşi zi inculpatul l-a contactat telefonic pe martor, şi-a exprimat dorinţa de a-l vizita la locul de muncă - Service C. şi în discuţiile purtate s-a interesat de posibilitatea achiziţionării unui autoturismul second hand şi care ar fi preţul de vânzare. După ce martorul i-a comunicat preţul de 5.000 euro spunând că îl va sprijini în achiziţionarea maşinii, inculpatul a apreciat valoarea de 100.000 euro a imobilului cumpărat de martor şi i-a comunicat că aşteaptă de la el o propunere în vederea întocmirii şi eliberării procesului-verbale de recepţie pentru introducerea imobilului în circuitul civil. Martorul a înţeles că trebuie să ofere o sumă de bani şi drept negociere, i-a oferit în final 2.000 euro. Inculpatul a acceptat suma, i-a spus că procesul-verbal va fi semnat de un subaltern şi i-a cerut o listă cu numele a 3 specialişti care să fie menţionaţi în procesul-verbal de recepţie, ca membri ai comisiei de recepţie.

În acest scop, martorul l-a contactat telefonic pe învinuitul C.D. expert tehnic judiciar şi acesta i-a comunicat numele arhitectului S.M. I. şi inginerului R.D.V. pentru a fi menţionaţi ca specialişti în comisia de recepţie.

La data de 05 aprilie 2005 martorul A.M.M. s-a prezentat la biroul inculpatului iar acesta i-a comunicat că expertul tehnic C.D. care întocmise expertiza nu poate face parte din comisie şi trebuie să nominalizeze alt specialist, l-a întrebat dacă i-a adus banii iar martorul i-a răspuns că-i va da suma pretinsă când va intra şi el în posesia procesului-verbal de recepţie.

Fiind convins că are toate documentele necesare recepţiei, martorul a făcut demersuri pentru a fi primit în audienţă la P.C.D. Direcţia Inspecţie, a relatat şi altor persoane că i se condiţionează efectuarea recepţiei de primirea unei sume de bani şi a formulat autodenunţ la D.N.A. la 06 aprilie 2005 iar la 07 aprilie 2005 s-a autorizat înregistrarea convorbirilor telefonice cu inculpatul şi în mediu ambiental.

La data de 08 aprilie 2005 când martorul s-a prezentat în audienţă la Director P., l-a întâlnit pe inculpatul D. care i-a comunicat că nu face recepţia întrucât în construirea imobilului nu au fost respectate prevederile autorizaţiei de construire, afirmaţii susţinute şi în biroul directorului care a dispus ca referatul de specialitate N.J. să se prezinte pe teren pentru a constata eventualele neconcordanţe semnalate de inculpat.

Cu toate acestea, în după amiaza aceleiaşi zile, inculpatul îl sună pe martorul denunţător spunându-i că a găsit o portiţă legală pentru a elibera procesul-verbal de recepţie, îi cere să se prezinte la biroul său la 11 aprilie 2005 şi îl întreabă dacă unitatea pe care o conduce martorul are de vânzare vreo maşină tip second hand.

La întâlnirea astfel stabilită, înregistrată în mediu ambiental şi conform notei de redare scrisă a convorbirii purtate între cei doi, inculpatul i-a cerut martorei I.A.M. să părăsească biroul, l-a întrebat pe martor în legătură cu achiziţionarea maşinii, sub altă modalitate, în sensul în care el să plătească 3000 euro iar martorul să achite diferenţa de 200 euro, această ultimă sumă înscriind-o pe o coală de hârtie.

După confirmarea sumei de către denunţător, inculpatul a rechemat martora I.A.M. în birou, i-a cerut să completeze rubricile procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor de construire nr. 1/2 - 11 aprilie 2005 şi i-a dictat modalitatea de completare a rubricilor în sensul că la recepţie au participat membrii comisiei de recepţie, inclusiv reprezentantul Primăriei Sector 1, învinuitul F.H., că nu sunt obiecţiuni le efectuarea recepţiei şi că se recomandă efectuarea recepţiei şi regularizarea taxei, întrucât imobilul respectă prevederile autorizaţiei de construire. In procesul-verbal nu s-a făcut nicio menţiune referitoare la expertiza tehnică întocmită de învinuitul C.D. Inculpatul i-a înmânat martorului denunţător cele 5 exemplare ale procesului-verbal urmând să fie semnate de specialişti şi restituite în aceeaşi zi pentru a fi semnate şi de delegatul Primăriei Sector 1.

Întrucât martorul denunţător era programat pentru internarea în spital şi intervenţie chirurgicală, în aceeaşi zi a prezentat procesele-verbale de recepţie învinuitului C. pentru convocarea la faţa locului şi semnare iar acesta a contrafăcut semnăturile lui S.M.I. şi R.D.V. iar învinuitul F. prin semnătura sa, a atestat că a fost la faţa locului şi că imobilul respectă prevederile autorizaţiei de construire.

Pe data de 12 aprilie 2005 martorul denunţător internat în spital, îl trimite pe B.C.S. să ridice delegaţia de la învinuitul F., privind desemnarea sa de către primarul Sectorului 1 să participe la recepţie, document anexat la procesul-verbal de recepţie.

La data de 19 aprilie 2005 inculpatul D. l-a contactat telefonic pe denunţător, internat în spital, îi comunică remiterea delegaţiei şi se interesează din nou dacă la unitatea condusă de denunţător s-a ivit vreo posibilitate de vânzare a unui tip de autoturism second-hand.

La data de 25 aprilie 2005, inculpatul D. l-a anunţat telefonic pe martor că a găsit altă oportunitate de a intra în posesia unui autoturism, în sensul procurării unui autoturism, de la un alt importator, sugerându-i că ar avea nevoie de suma pretinsă drept mită, iar la data de 28 aprilie 2005 l-a apelat din nou,ocazie cu care îi spune martorului „că vrea să rezolve datoria aia. Martorul îi comunică inculpatului că încă nu dispune de întreaga sumă dar va face rost de bani în perioada sărbătorilor de Paşti şi au stabilit să se întâlnească.

La data de 3 mai 2005, inculpatul D. este apelat telefonic de la post fix public în care i se cere „să uite de afacerea A.”, îl contactează telefonic pe denunţător şi poartă discuţii cu acesta făcând diverse presupuneri cu privire la persoana care „l-ar fi ameninţat”.

La data de 08 august 2005 a fost admisă intabularea dreptului de proprietate pentru imobilul din str. X în favoarea martorului denunţător iar prin adresa din 24 noiembrie 2005 rezultă că la construirea imobilului nu au fost respectate prevederile autorizaţiei de construire din 2004 cu privire la amplasamentul construcţiei şi, în concret planul de situaţie, astfel încât recepţia nu trebuia admisă şi nu trebuia să se elibereze procesul-verbal de recepţie.

Referitor la această activitate, actul de inculpare a reţinut săvârşirea infracţiunii prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000 constând în aceea că inculpatul D.E. - funcţionar public cu atribuţii de control, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a pretins 2000 euro de la A.M.M., în scopul de a elibera şi semna procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor de construire din 08-11 aprilie 2005, ştiind că acesta conţine menţiuni false, înscris care prin depunerea sa la O.C.P.I. devine înscris oficial, fiind actul prin care un imobil nou construit poate fi introdus în circuitul civil. S-a mai reţinut în rechizitoriu că fapta inculpatului de a determina martora I.M.A. să completeze rubricile procesului-verbal de recepţie în care a menţionat date false cunoscând că nu s-au respectat prevederile autorizaţiei de construire şi de a-l determina pe învinuitul F.H.S. să semneze procesul-verbal de recepţie, prin semnătura sa acesta „atestând" că a fost prezent la recepţie ca delegat al primăriei, constituie infr. prev. de art. 289 C. pen. cu aplic, art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. c), şi art. 18¹din Legea nr. 78/2000 (modificată).

La sesizarea instanţei, la primul termen de judecată, D.N.A. - Serviciul Teritorial Bucureşti a înaintat procesul-verbal de rectificare a erorii materiale privind dactilografierea greşită a art. 18¹ din Legea nr. 78/2000 modificată în loc de disp. art. 18 alin. (1) din Lege.

Referitor la aceste fapte, actul de inculpare se bazează pe declaraţiile martorilor, ale inculpatului, ale învinuiţilor, notele de redare a convorbirilor telefonice şi de înregistrare în mediu ambiental, la care inculpatul D. nu a formulat obiecţiuni, documentaţii tehnice.

S-a mai reţinut în sarcina acestui inculpat săvârşirea infracţiunii prev. de art. 257 C. pen. rap.la art. 6 din Legea nr. 78/2000 modificată, constând în aceea că a pretins de la L.F.S. suma de 12.000 dolari SUA afirmând că are influenţă asupra membrilor comisiei de aplicare a Legii nr. 550/2002 pe lângă care va interveni în vederea facilitării şi urgentării cumpărării spaţiului comercial pe care SC E.E. SRL îl deţinea cu chirie.

Martorul - denunţător L.F.S. este asociat şi administrator la SC E.E. SRL, unde mai este asociat şi martorul Z.K.

În vederea reamenajării unei toalete publice din Parcul Floreasca şi reabilitării, construirea supraterană a unui spaţiu comercial SC E.E. SRL a încheiat, cu Consiliul General al Municipiului Bucureşti administraţia Parcurilor şi Grădinilor, contractul de închiriere din 10 august 1999, ocazie cu care a primit, prin concesiune şi suprafaţa de 30 mp, teren din domeniul public.

În baza autorizaţiei de construire din 18 iunie 2002 SC E.E. SRL a construit deasupra toaletei publice, unui spaţiu comercial cu destinaţia bar. La recepţia efectuată la terminarea lucrărilor de construire a participat, din partea Primăriei Sectorului 1 Bucureşti, inculpatul D.E. (proces - verbal de recepţie din 08 august 2003).

Conform art. 16 din Legea nr. 550/2002 la solicitarea titularilor contractelor de închiriere, prin negociere directă cu utilizatorii legali, puteau fi vândute spaţiile comerciale, vânzarea urmând să fie efectuată de o comisie instituită la nivelul Primăriei Sectorului 1 Bucureşti, a cărei componenţă a fost stabilită, prin dispoziţia primarului din 03 august 2004 şi care era formată din martorii L.l., O.A. şi numiţii G.T., E.G. şi E.C.C.

În prealabil, prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 271/2002, s-a stabilit lista spaţiilor comerciale ce urmau a fi vândute, prin negociere directă, fiind inclusă în aceasta şi spaţiul comercial utilizat de SC E.E. SRL, situat în str. av. X (Parc Floreasca).

La data de 22 noiembrie 2002, s-a înregistrat cererea SC E.E. SRL de cumpărare a spaţiului comercial de la adresa de mai sus.

În anul 2003, SC E.E. SRL, a cumpărat 1/3 din suprafaţa de 519 mp, teren situat lângă bar ce aparţinea unor persoane fizice cărora li se reconstituise dreptul de proprietate.

În anul 2004 L.F.S. a depus la Primăria Sectorului 1 Bucureşti - Comisia de aplicare a Legii nr. 550/2002, documentele solicitate în vederea admiterii societăţii de participare la negociere directă pentru cumpărarea spaţiului comercial. A depus copii după documente în mai multe rânduri, întrucât aşa cum a afirmat, i s-a spus că s-ar fi pierdut documentele. Făcând dese deplasări la sediul primăriei, s-a întâlnit cu inculpatul D.E. care s-a oferit să-l ajute pentru urgentarea soluţionării favorabile a cererii sale afirmând că-i cunoaşte foarte bine pe membrii comisiei de aplicare a Legii nr. 550/2002, pretinzându-i pentru intervenţia sa, suma de 12.000 dolari SUA, din care jumătate să-i fie daţi înainte de cumpărare, respectiv după emiterea deciziei de admitere la negociere directă, iar cealaltă jumătate la încheierea contractului de vânzare-cumpărare. L.F.S. a fost de acord să-i dea suma de 10.000 dolari SUA, mai ales şi datorită faptului că la 15 martie 2005, primise o comunicare din partea comisiei din care rezulta că s-a hotărât amânarea deciziei, privind admiterea sau respingerea solicitării sale.

Conform normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 550/2002, spaţiul comercial aparţinând SC E.E. SRL a fost evaluat de SC F.C.C. SA, care a stabilit valoarea la întreaga construcţie la suma de 63.020 euro.

Deşi întreaga investiţie fusese suportată de SC E. M. SRL şi executată în baza autorizaţiei de construire lucrările fiind efectuate cu acordul proprietarului, conform art. 19 din Legea nr. 550/2002 deducerea valorii investiţiilor nu poate depăşi jumătate din valoarea stabilită raportul de evaluare, situaţie ce nu era avantajoasă pentru SC E.E. SRL.

În acest scop învinuitul D.E. a luat legătura cu martorul G.B.N. - jurist la primărie la acea dată şi care urma să fie numit secretar al Consiliului Local al Sectorului 1 Bucureşti şi implicit secretar al comisiei de aplicare a Legii nr. 550/2002, căruia cere să-şi exprime un punct de vedere după ce va verifica documentaţia prezentată de SC E.E. SRL.

Totodată, la 11 aprilie 2005, i-a comunicat lui L.F.S. data când urmează să se întrunească comisia şi când urma să fie pusă în discuţie cererea sa.

De asemenea, la aceiaşi dată, inculpatul D.E. i-a transmis, telefonic lui L.F.S. referitor la suma de bani pe care trebuia să o primească pentru intervenţia sa, următoarele: „n-am obţinut cât am zis eu, dar am obţinut sub ce ai spus tu" şi că-i va transmite un SMS. Imediat i-a transmis lui L.F.S. un S.M.S. cu următorul text „8 dolari SUA". L.F.S., a înţeles că este vorba de suma de 8.000 dolari SUA, pe care trebuia să o dea drept mită şi i-a răspuns tot prin S.M.S., folosind textul „OK", însă s-a gândit să dea această sumă de bani aşa cum conveniseră anterior, adică jumătate înainte de obţinerea de obţinerea deciziei de vânzare-cumpărare şi jumătate la încheierea contractului de vânzare.

Într-adevăr, aşa cum i-a comunicat inculpatul D.E., la data de 15 aprilie 2005, comisia de aplicare a Legii nr. 550/2002 a emis decizia nr. 300 prin care s-a admis solicitarea societăţii SC E.E. SRL de cumpărare a spaţiului comercial din str. av. X. După această dată inculpatul D.E. l-a abordat în mai multe rânduri, pe L.F.S. cerându-i să-i dea jumătate din suma pretinsă pentru intervenţiile sale, însă de fiecare dată, martorul sub pretextul că nu are bani şi aşteaptă să se finalizeze contractul de vânzare-cumpărare nu i-a remis nici o sumă de bani.

La data de 27 iulie 2005, Comisia de aplicare a Legii nr. 550/2002 (secretar -martorul B.N.G.) a negociat cu SC E.E. SRL preţul de vânzare-cumpărare a spaţiului comercial din str. av. X, stabilindu-se prin negociere directă, preţul vânzare în sumă de 43.000 euro exclusiv T.V.A. (s-au dedus investiţiile făcute până la 50%). In acest sens s-a încheiat un proces-verbal urmând ca şi încheierea contractului de vânzare-cumpărare să se facă după ce se intabula dreptul de proprietate asupra construcţiei în favoarea vânzătorului, formalităţi de care trebuia însă să se ocupe cumpărătorul.

Inculpatul D.E., în dese rânduri i-a reamintit lui L.F.S., că numai datorită intervenţiilor sale s-a încheiat procesul-verbal de vânzare, prin negociere directă a spaţiului comercial şi i-a cerut să-i remită suma de bani, conform înţelegerii, însă de fiecare dată sub diferite pretexte la amânat şi pentru a nu i se pune „beţe-n roate” L.F.S. i-a promis acestuia că-i va da banii la mizarea acţiunii. L.F.S. nu i-a mai remis nici o sumă de bani inculpatului D.E. (ultima solicitare a acestuia fiind în luna octombrie 2005, când soţia sa urma să călătorească în China), întrucât cum a afirmat, s-a documentat şi a constatat că avea dreptul legal să cumpere spaţiul comercial fără să ofere vreo sumă de bani.

Probele pentru această faptă constau în declaraţiile martorului denunţător, ale asociatului său, declaraţiile membrilor comisiei,notele de redare a convorbirilor telefonice, documentaţii tehnice.

S-a mai reţinut în sarcina inculpatului D. săvârşirea infr- prev. de art. 289 C. pen., în sarcina inculpatului N.S. săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 288 alin. (1) şi 291 C. pen. şi în sarcina inculpatului U.A.D. săvârşirea infr. prev. de art. 288 alin. (1) C. pen., referitor la imobilul din sector 1.

Inculpatul Dincă a participat la efectuarea recepţiei acestui imobil construit de inculpaţii N.S. şi U.A.D. în scopul revânzării, procesul-verbal de recepţie din 20 octombrie 2005 cu menţiuni false, fiind depus la O.C.P.I., cu toate că nu se respectase prevederile autorizaţiei de construire eliberată de Primăria Sector 1.

În luna martie 2005 inculpaţii N.S. şi U.A.D. au solicitat SC AL.S. SA întocmirea proiectului de arhitectură pentru acest imobil pentru S+P+1E+2D (duplex)+Pod, s-a întocmit proiectul structurii de rezistenţă şi documentele au fost depuse la Primăria Sector 1 pentru eliberarea autorizaţiei de construire. După două săptămâni inculpaţii au cerut întocmirea altor planuri de rezistenţă pentru un imobil S+P+4 etaje, eliminându-se astfel cele două duplexuri şi podul.

Deşi nu se emisese autorizaţia de construire, inculpaţii au început construcţia imobilului după aceste ultime planuri de structură a rezistenţei şi în perioada 14.04 - 17 iunie 2005 a fost turnată placa de fundaţie, planşeele până la etajul 4, ultima operaţie, respectiv turnarea planşeului peste etajul 4 efectuându-se la 17 iunie 2005

Autorizaţia de construire după planurile iniţiale a fost emisă abia la 21 iulie 2005 iar de prevederile acesteia a luat cunoştinţă şi inculpatul D.E. astfel cum a şi declarat, iar la 12 septembrie 2005 s-a întocmit documentaţia topo cadastrală pentru ansamblul de apartamente din imobil construite efectiv, câte 3 apartamente pe fiecare palier, fără duplexuri şi fără pod.

Astfel, din 6 apartamente şi 2 apartamente construite în duplex cât ar fi rezultat dacă se respecta autorizaţia de construire, au rezultat 15 apartamente, câte 3 pe flecare palier.

La 18 octombrie 2005 inculpatul N.S. a formulat cerere la primărie pentru desemnarea reprezentantului care să participe la efectuarea recepţiei şi fără să existe o delegaţie semnată de primar, procesul-verbal de recepţie este semnat de inculpatul D.E., în document fiind consemnat în fals, că imobilul respectă prevederile autorizaţiei de construire adică S+P+lE+2D+Pod, cu toate că documentaţia topo-cadastrală indica cu totul altă situaţie.

Toate actele: autorizaţia de construire, procesul-verbal de recepţie şi documentaţia topo-cadastrală, au fost depuse de inculpatul N.S. la O.C.P.I. unde s-au dat două încheieri de intabulare şi respectiv dezmembrare şi stabilire a dreptului de proprietate pentru N.S., U.A.D. şi U.A.H., pentru un număr de 15 apartamente.

În faţa instanţei, la termenul din 18 iulie 2006 inculpaţii N.S. şi U.A.D. şi ulterior la termenul din 07 noiembrie 2006 şi inculpatul D.E., au formulat excepţia nulităţii actului de sesizare fiind întocmit de un organ de urmărire necompetent întrucât inculpaţii nu au avut funcţii de control care să determine efectuarea urmăririi penale de către D.N.A. conform art. 13 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 134/2005 pentru modificarea O.U.G. nr. 43/2002, şi au solicitat restituirea cauzei pentru refacerea urmăririi penale.

Excepţia reiterată la 28 februarie 2007 de către toţi inculpaţii a fost respinsă ca neîntemeiată la data de 14 martie 2007, după depunerea documentelor privind funcţiile deţinute de inculpatul Dincă, fişa postului pentru aceste funcţii, regulamentul de organizare şi funcţionare a aparatului propriu al Primăriei Sector 1 Bucureşti. Instanţa a constatat că pentru infracţiunile descrise la pct. I şi II din rechizitoriu inculpatul D. avea atribuţii de control pe linia disciplinei în construcţii, pentru fapta de la pct. III din actul de inculpare, avea atribuţii în domeniu în funcţie de conducere iar cauza neputând fi disjunsă, excepţia a fost respinsă şi pentru ceilalţi doi inculpaţi.

Instanţa a audiat inculpaţii, martorii din acte, a încuviinţat proba cu acte în apărare şi circumstanţiere.

La termenul din 21 mai 2008, inculpaţii N.S. şi U.A.D. au invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 91³ alin. (3) C. proc. penală, art. 91² alin. (4) C. proc. pen. şi art. 91² alin. (5) C. proc. pen. prin raportare la prevederile art. 16, art. 124, art. 20 alin. (2) din Constituţia României, art. 5 pct. 1 şi 3 C.E.D.O. şi art. 6 pct. 1, pct. 3 lit. b) şi d) din aceeaşi Constituţie.

Instanţa a respins excepţia ca inadmisibilă întrucât pe de o parte, textele de lege invocate de autorii excepţiei nu au legătură cu soluţionarea prezentei cauze, iar pe de altă parte reprezintă interpretarea proprie a autorilor excepţiei cu privire la modalitatea obţinerii interceptării convorbirilor.

Din materialul probator administrat în cauză, instanţa a constatat stabilită corect situaţia de fapt descrisă în actul de inculpare şi dovedită săvârşirea infracţiunilor de către inculpatul D.E., astfel cum au fost descrise în rechizitoriu şi în procesul-verbal de îndreptare a erorii materiale.

Referitor la fapta descrisă la pct. 1 din rechizitoriu instanţa a constatat că inculpatul D.E. a intervenit şi preluat cererea martorului A.M.M. de efectuare a recepţiei, lucrare repartizată iniţial de el martorului T.G., după ce a aflat că denunţătorul era director la Service C., inculpatul dorind achiziţionarea unui autoturism second-hand.

În acest scop inculpatul a avut dese convorbiri cu martorul denunţător, chiar şi după autorizarea interceptării convorbirilor telefonice şi a şi dictat martorei I.A. modalitatea de completare a rubricilor procesului-verbal de recepţie în care s-a menţionat că nu sunt obiecţiuni la efectuarea recepţiei şi că imobilul respectă prevederile autorizaţiei de construire (deşi cunoştea că această menţiune este falsă, întrucât şi pe teren a constatat nerespectarea autorizaţiei).

Şi la urmărirea penală şi în instanţă inculpatul D.E. nu a recunoscut săvârşirea acestei fapte menţionând că a fost obligat de directorul Direcţiei Inspecţie – P.C. - să rezolve situaţia martorului denunţător, deşi ştia că pentru imobilul din str. X, nu s-au respectat prevederile autorizaţiei de construire.

S-a apreciat că activitatea infracţională referitor la această faptă a fost dovedită de declaraţiile martorilor audiaţi şi în instanţă: M.L.I. care a menţionat că cererea martorului A. a fost înregistrată şi predată biroului condus de inculpat; T.G. desemnat de inculpat să rezolve lucrarea şi i-a luat-o înapoi pentru a se ocupa personal de lucrare fără să motiveze; martorul P.C., V.D. şi B.C.S. care au aflat că inculpatul pretinde bani de la martorul denunţător; martorul F.H.S. care, la cererea inculpatului, a semnat procesul-verbal de recepţie deşi nu cunoştea pe ceilalţi membri ai comisiei de recepţie şi nici nu a fost pe teren; C.D. care a efectuat proiectul şi expertiza tehnică a imobilului pentru structura de rezistenţă şi a semnat procesul-verbal de recepţie şi pentru ceilalţi specialişti din comisie; I.A.M. referent la biroul condus de inculpat, căreia acesta i-a dictat menţiunile din procesul-verbal de recepţie; declaraţia martorului denunţător şi notele de redare a convorbirilor telefonice şi în mediu ambiental necontestate de inculpat şi convorbiri efectuate între martor şi inculpat şi după semnarea procesului-verbal de recepţie din 11 aprilie 2005, tot în vederea rezolvării „datoriei”.

Pentru infracţiunea. prev. de art. 289 C. pen. cu aplic, art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18¹ din Legea nr. 78/2000 modificată, instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice în art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplic, art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 modificată.

Nici infracţiunea de la pct. II din rechizitoriu nu a fost recunoscută de inculpat. La urmărirea penală a menţionat că a explicat martorului denunţător că acesta poate acţiona primăria în judecată dacă va fi obligat să-şi plătească şi propria investiţie la spaţiul comercial deţinut cu chirie, şi a vorbit cu un avocat care ar pretinde un onorariu între 8.000 şi 12.000 euro, pentru a explica de ce a transmis mesaj S.M.S. cu conţinutul „text 8" şi a primit S.M.S. cu conţinut „text O.K." imediat după convorbirea telefonică din 11 aprilie 2005.

Din discuţiile telefonice ulterioare, declaraţia martorului G.B.N., secretarul comisiei de aplicare a Legii nr. 550/2002 şi declaraţiile martorului denunţător, a rezultat că inculpatul urma să-l contacteze şi a solicitat secretarului comisiei punctul de vedere, menţionând că în procedura de lucru a comisiei nu se deduc în nicio proporţie investiţiile făcute de solicitant, lucru necorespunzător realităţii. Astfel, martorul denunţător a aflat din audienţa la secretarul comisiei că i se poate deduce din preţul stabilit investiţia făcută până la cel mult 50% din valoare iar în convorbirea telefonică cu inculpatul în aceeaşi zi, acesta a susţinut că ideea îi aparţine, deci datorită lui a fost urmată această procedură.

Chiar şi după emiterea deciziei de cumpărare a spaţiului comercial, inculpatul l-a contactat pe denunţător pentru rezolvarea intervenţiei sale, astfel cum rezultă şi din declaraţia asociatului la firma martorului denunţător.

Nici infracţiunea prevăzută la punctul III din rechizitoriu nu a fost recunoscută de inculpatul D.E., referitor la imobilul din sector 1.

Astfel, cum a menţionat şi în instanţă, inculpatul D. este prieten cu inculpaţii N.S. şi U.A.D. şi îi cunoaşte din 2002 când a efectuat recepţia din partea primăriei, la un alt imobil.

Referitor la imobilul str. X. inculpatul a susţinut şi în instanţă că a fost pe teren la recepţia acestui imobil, a fost şi în interiorul imobilului, a constatat că este construit conform autorizaţiei, inclusiv podul.

La 20 octombrie 2005, deşi nu fusese desemnat pentru efectuarea recepţiei, inculpatul completează în fals, în biroul său, rubricile procesului-verbal de recepţie în care menţionează că s-a deplasat la faţa locului, că imobilul respectă prevederile autorizaţiei de construire şi a semnat procesul-verbal.

Ori la data de 17 iunie 2005, imobilul era deja construit cu S+P+4E, chiar înaintea eliberării autorizaţiei de construire emisă pentru cererea şi documentaţia iniţială, infr. prev. de art. 289 C. pen. fiind dovedită cu documentele depuse la dosar.

Referitor la acelaşi imobil s-a reţinut în sarcina inculpatului N.S. şi U.A.D. săvârşirea infracţiunii prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. care constă în falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecinţe juridice.

Ori, inculpaţii nu au acţionat în nici un mod asupra menţiunilor înscrise în procesul-verbal de recepţie de către inculpatul D., acest act fiind doar depus alături de alte documente, de către inculpatul N.S., la O.C.P.I. Sector 1 pentru intabulare.

In baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., instanţa i-a achitat inculpaţii pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 288 C. pen. întrucât nu există această infracţiune.

Pentru inculpatul N.S. s-a reţinut a fi dovedită săvârşirea infracţiunii prev. de art. 291 C. pen. întrucât ştia de menţiunile nereale din procesul-verbal de recepţie depus pentru intabulare, faptă sancţionată cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani şi pentru care instanţa i-a aplicat pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării acesteia pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni.

Referitor la individualizarea pedepsei pentru infracţiunile săvârşite de inculpatul D.E., instanţa a avut în vedere şi pentru acest inculpat modalitatea în care au fost săvârşite infracţiunile din prezenta cauză, lipsa antecedentelor penale, limitele de pedeapsă pentru aceste fapte, aplicând acestui inculpat închisoare la minimul special sau spre minimul special prevăzut de textul de lege sancţionator.

B.Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A., solicitând desfiinţarea sentinţei apelate şi pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice, criticând hotărârea primei instanţe sub următoarele aspecte:

1. Greşita achitare a inculpaţilor U.A.D. şi N.S., sub aspectul săvârşirii infr.prev.de art. 288 alin. (1) C. pen., aceştia fiind trimişi în judecată pentru săvârşirea de fals material în înscrisuri oficiale, au semnat procesul-verbal de recepţie a unui imobil nou construit pe terenul proprietatea acestora, ştiind că acesta conţinea menţiuni false, faptul că în mod nereal s-au respectat prevederile autorizaţiei de construire; s-a menţinut că în mod nereal şi-au însuşit conţinutul procesului verbal, scopul fiind acela de a intabula imobilul la Oficiul de cadastru Sector 1.

În concluzie, se impunea ca instanţa de apel să constate că inculpaţii au săvârşit infracţiunea reţinută mai sus şi să dispună condamnarea acestora la pedeapsa închisorii.

2. Greşita aplicare a disp. art. 334 C. proc. pen., în raport cu infracţiunea de fals intelectual reţinută în sarcina inculpatului D.E., instanţa dispunând schimbarea de încadrare juridică din art. 289 cu aplic.art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. c) şi art. 18¹ din Legea nr. 78/2000 în art .289 alin. (1) cu aplic.art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Instanţa a făcut abstracţie de faptul că atât situaţia de fapt reţinută în actul de sesizare, din care a rezultat că incidenţa art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi nu a art. 18¹ din aceeaşi lege, mai ales existenţa procesului-verbal de îndreptare a erorii materiale întocmit de procuror la 21 martie 2006 şi depus la dosarul instanţei la termenul din 28 martie 2006.

Faţă de cele menţionate, nu sunt aplicabile dip.art. 334 C. proc. pen., motiv pentru care urmează a fi înlăturată de instanţa de apel.

3. greşita încadrare juridică a infracţiunii de trafic de influenţă reţinută în sarcina inculpatului D.E. care a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu aplicarea art. 86¹ în raport cu pedeapsa rezultantă, pentru săvârşirea infr.prev.de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

4. greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor D.E. şi N.S., în ceea ce priveşte cuantumul şi modalitatea de executare a acestora; inculpatul D. a fost trimis în judecată şi condamnat pentru săvârşirea mai multor infracţiuni săvârşite în concurs real; în consecinţă, pedepsele aplicate inculpatului nu pot conduce la realizarea funcţiei şi scopului pedepsei, conf.art. 57 C. pen. şi a solicitat ca instanţa de apel să majoreze pedepsele aplicate, să înlăture aplicarea art. 86¹ C. pen., urmând ca pedeapsa rezultantă să fie executată în regim de detenţie. Referitor la inculpatul N.S., s-a considerat că pedeapsa aplicată nu reflectă gradul de pericol social al infracţiunii săvârşite, respectiv art. 291 C. pen., date fiind împrejurările în care a survenit activitatea infracţională desfăşurată.

Inculpatul a folosit un înscris oficial pe care, împreună cu un funcţionar public cu atribuţii de control din cadrul Primăriei Sectorului 1 Bucureşti, precum şi cu inculpatul U.A., l-au falsificat în scopul obţinerii intabulării imobilului situat în, sector 1, Bucureşti.

În apelul declarat de inculpatul D.E. a solicitat în principal admiterea apelului, constatarea nulităţii actului de sesizare a instanţei, excepţie ce a fost respinsă de către Tribunalul Bucureşti. În susţinere se arată, în esenţă, că inculpatul D.E. nu a avea calitatea cerută de lege, respectiv funcţie de conducere sau de control, pentru ca urmărirea penală să fie făcută de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi justiţie – D.N.A. De asemenea, a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată.

În apelul său inculpatul N.S. a solicitat desfiinţare hotărârii apelate şi rejudecând în fond să se pronunţe o soluţie de achitare a acestuia în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 291 C. pen.

Prin Decizia penală nr. 44/ A din 23 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, sectia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. şi inculpaţii N.S. şi D.E., a fost desfiinţată sentinţa penală atacată şi în temeiul art. 380 raportat la art. 332 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus trimiterea cauzei organului de urmărire competent pentru efectuarea urmăririi penale, respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Curtea, verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi a înscrisurilor administrate în faţa instanţei de apel, analizând cu precădere motivul de apel vizând nelegala sesizare a instanţei, aspect cu privire la care cauza a fost repusă pe rol în vederea reluării dezbaterilor în complet de divergenţă, a constatat în opinie majoritară următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 53/P/2005 din 24 februarie 2006, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – Serviciul Teritorial Bucureşti a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaţilor: D.E., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000 modificată, art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. c) şi art. 18¹din Legea nr. 78/2000 modificată, art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 modificată, art. 289 C. pen.; N.S. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 288 alin. (1) şi art. 291 C. pen. şi U.A.D. pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art. 288 alin. (1) C. pen.

Prin actul de sesizare indicat mai sus s-a reţinut că la data de 30 mai 2005 inculpatul D.E. aflat în exercitarea atribuţiunilor de serviciu şi pentru a face un act contrar acestora, a pretins de la martorul denunţător A.M.M. proprietarul unui imobil nou construit în, sectorul 1 Bucureşti, suma de 2000 euro, pentru întocmirea şi eliberarea procesului verbal de recepţie la terminarea lucrărilor de construire din 08 - 11 aprilie 2005. De asemenea, s-a mai reţinut că acesta a determinat-o pe martora I.A.M. să completeze cu date false rubricile procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor de construire pentru imobilul de la adresa de mai sus şi i-a cerut învinuitului F.H.S. să semneze acest procesul-verbal, ştiind că acesta conţine menţiuni false, învinuitul C.D. contrafăcând semnăturile martorilor S.M.I. şi R.D.V. menţionaţi în procesul-verbal de recepţie, că ar fi făcut parte din comisia de recepţie constituită conform H.G. nr. 273/1994.

La începutul lunii aprilie 2005 inculpatul D.E. afirmând că are influenţă pe lângă membrii comisiei de aplicare a Legii nr. 550/2002 constituită la nivelul Primăriei Sectorului 1 Bucureşti pe lângă care va interveni, a pretins de la martorul denunţător L.F.S. asociat şi administrator la SC E.E. SRL suma de 12.000 dolari SUA în scopul determinării membrilor comisiei de mai sus să urgenteze şi să se aprobe cumpărarea spaţiului comercial din str. av. X (Parc Floreasca) pe care SC E.E. SRL îl deţinea cu contract de închiriere.

În luna octombrie 2005 inculpatul D.E., fără să fie delegat de Primarul Sectorului 1 Bucureşti a menţionat în fals în procesul-verbal din 20 octombrie 2005, că imobilul nou construit din str. X proprietatea inculpaţilor N.S. şi U.A.D. respectă prevederile autorizaţiei de construire, proces-verbal ce a fost depus apoi la O.C.P.I. Sector 2 Bucureşti, unde învinuita S.D. a emis încheierea din 07 noiembrie 2005 de intabulare a dreptului de proprietate şi apoi încheierea din 29 noiembrie 2005 de dezmembrare şi stabilire a dreptului de proprietate pentru ansamblul de apartamente din str.X deşi existau neconcordanţe evidente între documentaţia topo-cadastrală şi prevederile autorizaţiei de construire din 21 iulie 2005.

În ceea ce priveşte competenţa D.N.A. de a efectua urmărirea penală s-a reţinut în actul de sesizare că inculpatul D.E. a îndeplinit funcţia de şef Birou regularizări taxe urmărire realizare construcţii din cadrul Primăriei Sectorului 1 Bucureşti din anul 2001, având ca atribuţiuni principale de serviciu propunerea spre aprobare de către Directorul Inspecţie a funcţionarilor care urmează să soluţioneze cererile adresate de beneficiari pentru efectuarea recepţiei şi regularizarea taxelor, efectuarea propriu-zisă a recepţiei la terminarea lucrărilor de construire şi calculul regularizării taxelor. Totodată avea şi atribuţiuni de control pe linia disciplinei în construcţii.

Cu ocazia judecăţii în primă instanţă, înainte de a se începe cercetarea judecătorească a fost invocată de către inculpaţii N.S. şi U.A.D., excepţia nulităţii actului de sesizare a instanţei, arătând că urmărirea penală a fost efectuată de un organ necompetent, ca de altfel şi întocmirea actului de sesizare a instanţei, prin raportare la dispoziţiile art. 13 din O.U.G. nr. 43/2002 astfel cum a fost modificat prin O.U.G. n.r134/2005, inculpaţii din dosar nefiind persoane cu funcţii de control în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice.

Excepţia a fost pusă în discuţie la termenul din 07 noiembrie 2006, fiind susţinută cu acea ocazie de către inculpatul D.E., dispunându-se din oficiu administrarea de probe sub acest aspect.

Prin încheierea de la termenul din 14 martie 2007 prima instanţă a respins ca neîntemeiată excepţia invocată de către cei trei inculpaţi, trecând la judecata în fond a cauzei.

Aşa cum s-a arătat mai sus, inculpaţii apelanţi au reiterat excepţia nulităţii actului de sesizare a instanţei (rechizitoriului), ca motiv de apel, criticând încheierea prin care s-a respins excepţia respectivă de către instanţa de fond.

Legat de posibilitatea repunerii în discuţie a acesteia, având în vedere faza în care se află cauza, Curtea a reţinut următoarele:

Potrivit art. 361 alin. (2) şi (3 ) C. proc. pen., încheierile date în primă instanţă pot fi atacate cu apel numai o dată cu fondul, iar apelul declarat împotriva sentinţei se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor, chiar dacă acestea au fost date după pronunţarea sentinţei. Faţă de aceste dispoziţii, este evident că instanţa de apel poate cenzura încheierea prin care prima instanţă s-a pronunţa asupra excepţiei nelegalei sesizări.

De asemenea, au fost avute în vedere şi dispoziţiile art. 332 C. proc. pen., care prevăd că, atunci când se constată, înainte de terminarea cercetării judecătoreşti, că în cauza supusă judecăţii s-a efectuat cercetare penală de un alt organ decât cel competent, instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului, care procedează potrivit art. 268 alin. (1). Cauza nu se restituie atunci când constatarea are loc după începerea dezbaterilor sau când instanţa, în urma cercetării judecătoreşti, schimbă încadrarea juridică a faptei într-o altă infracţiune pentru care cercetarea penală ar fi revenit altui organ de cercetare.

Instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispoziţiilor privitoare la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanţei, prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestuia de către apărător.

Acesta deoarece, excepţia a fost reiterată ca motiv de apel, ceea ce nu înseamnă însă nu s-ar mai putea lua în discuţie în această fază, întrucât ea a fost invocată în faţa primei instanţe şi soluţionată de către aceasta înainte de a se fi început cercetarea judecătorească, adică înainte de fi expirat termenul prev. în dispoziţiile citate. În plus, aşa cum s-a arătat, încheierea prin care prima instanţă s-a pronunţat asupra excepţiei, poate fi cenzurată de către instanţa de apel.

Totodată, s-a precizat că deşi inculpaţii au invocat nulitatea actului de sesizare, această chestiune este pusă în discuţie prin prisma încălcării dispoziţiilor privitoarea la competenţa organelor de urmărire penală după calitatea persoanei (inculpatului), ambele încălcării constituind cauze de nulitate absolută potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte competenţa D.N.A. au fost avute în vedere dispoziţiile art. 13 lit. b) din O.U.G. nr. 43/2002 astfel cum a fost modificată, respectiv competenţa specială a acestuia atrasă de calitatea învinuitului sau inculpatului. Potrivit acestui text, sunt de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, săvârşite, indiferent de valoarea pagubei materiale ori de gravitatea perturbării aduse unei autorităţi publice, instituţii publice sau oricărei alte persoane juridice ori de valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie, dacă sunt comise de către (…) conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale şi persoanele cu funcţii de control din cadrul acestora (…);

Or, aşa cum s-a arătat, organul de urmărire penală a reţinut ca împrejurare care ar atrage această competenţă specială, faptul că inculpatul D.E. ocupa la momentul săvârşirii faptelor pentru care a fost trimis în judecată, funcţia de Şef Birou regularizări taxe, urmărire realizare construcţii din cadrul Primăriei Sectorului 1 Bucureşti, funcţie ce s-ar încadra în noţiunea prev. de art. 13 lit. b) din O.U.G. nr. 43/2002, citată mai sus.

Legat de această chestiune, Curtea a constatat că, potrivit actelor comunicate de Primăria Sectorului 1 Bucureşti, respectiv fişa postului pentru această funcţie şi Hotărârea privind modificarea Organigramei şi Regulamentului de organizare şi funcţionare ale aparatului propriu al Consiliului Local al Sectorului 1, funcţia pe care inculpatul D.E. o ocupa la momentul săvârşirii faptelor imputate nu era una de control. Astfel, din fişa postului depusă la dosar, a rezultat că inculpatul D.E. ocupa la data de 25 martie 2004 ocupa funcţia de Şef Birou Urmărire Realizare Construcţii, Regularizare Taxe, având ca atribuţii asigurarea cunoaşterii şi aplicării actelor normative de referinţă în administraţia publică (intern), efectuarea de recepţii în vederea regularizării de taxe (extern). La rubrica „sfera relaţională – extern” este consemna că are relaţii de colaborare când este cazul, cu autorităţi şi instituţii publice şi cu persoane juridice private.

De asemenea, potrivit organigramei, depusă la dosar, atribuţiile Biroului Recepţii şi Regularizări Taxe sunt de efectuarea operaţiunii de regularizare de taxă pentru autorizaţiile de construire emise de Primarul Sectorului 1 şi de desemnare a inspectorilor anume abilitaţi pentru a participa şi executa demersuri conform legii la recepţia finală la terminarea lucrărilor. Astfel că, spre deosebirea de alte servicii sau direcţii (conform organigramei) care au atribuţii de control, pentru acest serviciu nu se prevede că ar avea astfel de atribuţii.

De altfel, susţinerea potrivit cu care inculpatul în funcţia pe care o deţinea ar fi avut atribuţii pe linia de disciplina în construcţii, nu a fost confirmată de organigramă care prevede atribuţiile Serviciului Disciplina în Construcţii, Lucrări Edilitare şi Gospodărie Comunală la un alt punct separat de biroul condus de inculpatul D.E.

În plus, un organ care are atribuţii de control, în exercitarea acesteia, încheie un act de control care are un anumit regim, prin care se iau anumite măsuri. Or, prin participarea unui delegat din cadrul biroul condus de către inculpat la recepţia construcţiilor, se încheia doar un proces-verbal de recepţie, care nu are un astfel de caracter, având în vedere că este semnat în cea mai mare parte de către persoane private, inclusiv beneficiarul construcţiei.

Menţiunea din fişa postului de la rubrica „scopul principal al postului” în sensul că acesta ar fi efectuarea de recepţii la construcţii finalizate în vederea regularizării de taxe, respectiv activitatea de control pe linia disciplinei în construcţii, nu trebuie interpretată în sensul că funcţia respectivă ar fi una de control, faţă de atribuţiile pe care le are efectiv titularul postului şi de locul său în organigramă.

De altfel, practica judiciară a stabilit că nici măcar inspectorii în construcţii şi amenajarea teritoriului, în exercitarea atribuţiilor primare cu caracter permanent privind respectarea dispoziţiilor Legii nr. 50/1991 nu au atribuţii de control, în sensul dispoziţiilor art. 254 C. pen.

În final, Curtea a constatat că inculpatul D.E. nu are nici atribuţii de conducere în sensul prev. de art. 13 lit. b) din O.U.G. nr. 43/2002, împrejurare care ar fi atras competenţa după calitatea persoanei a D.N.A., textul referindu-se stric la conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale. Or, inculpatul D.E. nu era conducătorul unei astfel de autorităţi sau instituţii, ci era şeful unui birou din cadrul unei autorităţi locale, ceea ce este cu totul altceva.

Pentru aceste considerente Curtea, în opinie majoritară, a constatat că D.N.A. nu avea competenţa de a efectua urmărirea penală, organul competent fiind cel de drept comun, determinat potrivit art. 209 alin. (4) rap. la art. 27 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

C.Decizia instanţei de apel a fost recurată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A., iar prin Decizia penală nr. 3650 din 19 octombrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost admisă calea de atac şi s-a casat hotărârea atacată dispunându-se trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii la aceeaşi instanţă.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte a apreciat, prin raportare la disp.art. 13 alin. (1) lit. b) din O.U.G. 43/2002, avându-se in vedere atribuţiile de serviciu specifice funcţiei deţinute de inculpat, evidenţiate în cuprinsul fişei postului cât şi în Regulamentul de organizare şi funcţionare, că soluţia instanţei de apel este eronată.

Din fişa postului existentă atât in dosarul instanţei de fond cât şi în cel al instanţei de apel, s-a reţinut că funcţia deţinută de inculpat – şef birou, Direcţia Inspecţie, Serviciul disciplină in construcţii – Biroul urmărire, realizare construcţii, regularizare taxe) era o funcţie publică de conducere, scopul principal al postului fiind: efectuarea de recepţii la construcţiile finalizate in vederea regularizării de taxe, activitatea de control pe linia disciplinei in construcţii. Aceste atribuţii au fost specificate şi în Regulamentul de organizare şi funcţionare (art. 32 şi art. 34) iar prin declaraţia din data de 7 decembrie 2005, inculpatul a confirmat că la momentul săvârşirii infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, deţinea funcţia de Şef Birou urmărire, realizare construcţii, regularizare taxe din cadrul Primăriei Sectorului 1 Bucureşti şi avea următoarele atribuţii principale de serviciu: propunea lucrători din subordine în vederea soluţionării cererilor adresate de beneficiari (efectuarea recepţiilor la imobilele nou construite, regularizarea taxelor); efectuarea propriu-zisă a recepţiilor lucrărilor şi calculul regularizării taxelor.

Aceste atribuţii de serviciu (de conducere şi control) specifice funcţiei deţinute au fost decisive, prin valorificarea lor, în formarea convingerii denunţătorului, că inculpatul este persoana competentă din cadrul primăriei care, în schimbul sumei de bani pretinse, îi poate asigura realizarea scopului urmărit.

Cât priveşte definirea noţiunii de „atribuţii de control” în jurisprudenţa Înaltei Curţi (Decizia nr. 4976 din 21 octombrie 2007) s-a arătat că, aceasta presupune „o activitate complexă de verificare şi analiză a unor situaţii sau sectoare în vederea urmăririi evoluţiei acestora şi care se desfăşoară pentru moment ori periodic în baza unor sarcini şi atribuţii concrete, menţionate expres în fişa postului sau în lege”, fiind evident că inculpatul D.E., prin funcţia deţinută, avea tocmai atribuţii în acest sens, fapt ce a rezultat atât din fişa postului, precum şi din activitatea propriu-zisă desfăşurată în legătură cu întocmirea şi eliberarea procesului verbal de recepţie la terminarea lucrărilor de construire nr. 01/08 - 11 aprilie 2005, (referitor la imobilul nou construit în, sectorul 1 Bucureşti), prin actul în cauză, certificându-se faptul că executantul şi-a îndeplinit obligaţiile în conformitate cu prevederile contractului şi ale documentaţiei, aşa cum prevede regulamentul de recepţie a lucrărilor, aprobat prin H.G. nr. 273 din 14 iunie 1994.

Această certificare, presupunea în prealabil o activitate de analiză şi verificare atât a documentaţiei dar şi în teren, care trebuia efectuată de o comisie de recepţie, din care (în conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Regulament) trebuia să facă parte în mod obligatoriu, un reprezentant al administraţiei publice locale pe teritoriul căreia era situată construcţia.

Potrivit funcţiei deţinute, inculpatul D.E. era cel care propunea desemnarea reprezentantului administraţiei publice locale dar şi cel care putea participa efectiv la efectuarea recepţiilor. Aceste aspecte au rezultat din declaraţiile date de inculpat în care acesta a arătat că martorul T.G. s-a prezentat la el cu cererea denunţătorului pentru desemnarea pentru recepţie a delegatului Primăriei, şi a solicitat să i-o repartizeze; nu a fost de acord cu cererea martorului menţionat şi a reţinut cererea privind recepţia imobilului, pentru a o soluţiona personal; la data de 08 aprilie 2005, a dictat martorei Ivan Adina, modul de completare a procesului verbal de recepţie, iar ulterior a cerut membrilor comisiei de recepţie să-l semneze; personal a completat fişa de calcul pentru stabilirea sumei pe care mai avea de plătit denunţătorul, pentru regularizarea taxei.

S-a subliniat în acelaşi timp faptul că potrivit celei de-a doua fişe postului comunicată de Primăria Sectorului 1 Bucureşti pe care inculpatul, ca şi în cazul fişei postului anterioare a semnat-o tot la data de 23 aprilie 2004, rezultă că acesta a deţinut si funcţia de consilier principal în cadrul aceleiaşi direcţii, funcţie care la rândul său presupunea atribuţii de control pe linia disciplinei în construcţii.

II. În cel de-al doilea ciclu procesual cauza a fost reînregistrată pe rolul Curtea de Apel Bucureşti, sectia a II-a penală, sub nr. 3256/2/2011 (1389/2011).

În apel după casarea cu trimitere, curtea de apel, verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, a reţinut următoarele:

Prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt în urma unei analize judicioase a mijlocarelor de probă respectiv că:

Inculpatul D.E. a preluat cererea martorului A.M.M. de efectuare a recepţiei, lucrare repartizată iniţial de el martorului T.G., după ce a aflat că denunţătorul era director la Service C.

În legătură cu această faptă, inculpatul D.E. a declarat că nu ar fi săvârşit o astfel de infracţiune. În apărarea sa acesta a declarat că martorul denunţător A.M. împreună cu martorul T.G.C. şi cu sprijinul martorului P.C., urmăreau să-şi înregistreze imobilul construit ilegal de către A.M.M. din, sector 1.

Curtea precizează că, sub aspectul existenţei infracţiunii de luare mită prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 şi art. 18¹ din Legea nr. 78/2000, nu are nicio relevanţă modalitatea în care l-a cunoscut pe martorul denunţător sau cum a ajuns să-i fie repartizată lucrarea privitoarea la imobilul acestuia.

Aceasta deoarece infracţiunea de luarea de mită este, potrivit textului de lege incriminator, fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.

Or, din declaraţiile martorului denunţător, care se coroborează cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice şi din mediu ambiental purtate de către acesta cu inculpatul D.E., rezultă foarte clar că, inculpatul a pretins ca în schimbul efectuării tuturor procedurilor pentru recepţia imobilului din Sector 1 Bucureşti, o sumă de bani de 2.000 euro. Legat de această sumă, Curtea reţine, din declaraţia martorului denunţător (completată ulterior de convorbirile purtate) că iniţial inculpatul D.E. a solicit-o cash. Într-o discuţie ulterioară purtată în mediu ambiental între cei doi, inculpatul îi propune martorului denunţător A.M.M. o altă variantă de a primi banii pretinşi. Astfel acesta, având intenţia de achiziţiona un autoturism second – hand prin intermediul societăţii conduse de către martorul denunţător, i-a propus ca din preţul de 5.000 de euro al unui astfel de autoturism, el (inculpatul D.E.) să plătească doar 3.000 de euro, iar diferenţa de 2.000 de euro să o achite martorul denunţător.

Din mijloacele de probă administrate, o parte din ele enumerate mai sus, coroborate şi declaraţiile martorilor T.G.C. şi P.C., rezultă că discuţiile privitoare la primirea acestei sume de bani erau purtate pe fondul îndeplinirii de către inculpatul D.E. a atribuţiilor de serviciu ce-i reveneau ca în scopul eliberării şi semnării procesului – verbal de recepţie a construcţiei.

În legătură că această calitate a inculpatului D.E., Curtea a reţinut că acesta avea la data săvârşirii infracţiunii calitatea de Şef Birou urmărire, realizare construcţii, regularizare taxe din cadrul Primăriei Sectorului 1 Bucureşti.

Problema ridicată de către inculpatul D.E. legată de calitatea funcţiei deţinută de acesta ca fiind o funcţie ce presupune atribuţii de control, Curtea constată că a ceastă problema a fost tranşată în mod definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia penală nr. 3650 din 19 octombrie 2010.

Astfel, în considerentele deciziei amintite s-a reţinut că inculpatul D.E., prin funcţia deţinută, avea tocmai atribuţii în acest sens (de control), fapt ce a rezultat atât din fişa postului, precum şi din activitatea propriu-zisă desfăşurată în legătură cu întocmirea şi eliberarea procesului verbal de recepţie la terminarea lucrărilor de construire din 08 - 11 aprilie 2005, (referitor la imobilul nou construit în, sectorul 1 Bucureşti), prin actul în cauză, certificându-se faptul că executantul şi-a îndeplinit obligaţiile în conformitate cu prevederile contractului şi ale documentaţiei, aşa cum prevede regulamentul de recepţie a lucrărilor, aprobat prin H.G. nr. 273 din 14 iunie 1994. în continuare s-a apreciat că această certificare, presupunea în prealabil o activitate de analiză şi verificare atât a documentaţiei dar şi în teren, care trebuia efectuată de o comisie de recepţie, din care (în conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Regulament) trebuia să facă parte în mod obligatoriu, un reprezentant al administraţiei publice locale pe teritoriul căreia era situată construcţia.

Astfel că, toate apărările formulate în rejudecare apelului de către inculpat personal sau prin apărător, legate de această calitate, nu vor mai fi analizate în acest cadru procesual, decizia instanţei de casare fiind obligatorie pentru instanţa de trimitere, potrivit dispoziţiilor art. 385¹⁸ C. proc. pen.

De asemenea, inculpatul în această calitate, s-a ocupat şi de întocmirea procesului-verbal de recepţie privitor la construcţia din str. X, dispunând martorei I.A., care era secretar – dactilograf în cadrul biroului condus de către inculpatul D.E., să întocmească un proces verbal de recepţie după care s-a ocupat şi semnarea acestuia de către ceilalţi membrii ai comisie.

Este important de subliniat faptul că menţiunile consemnate în cuprinsul acestui proces – verbal nu erau conforme cu realitatea, consemnându-se la dictarea sa „Se recomandă efectuarea recepţiei şi că imobilul respectă prevederile autorizaţie de construire”. Or, în legătură cu această construcţie, problema era tocmai că nu se respectase autorizaţia de construire, în sensul că unul din pereţii casei nu a mai fost construit pe amplasamentul iniţial, astfel cum rezultă din declaraţia martorului C.D., care era expert în construcţii.

De asemenea, cele reţinute mai sus în legătură cu semnarea procesului – verbal de către ceilalţi membrii rezultă din declaraţiile martorului denunţător şi ale martorilor C.D. şi F.H.S.

În baza acestui procesului – verbal astfel întocmit, a documentaţiei cadastrale, a documentelor de proprietate, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a Sectorului 1 Bucureşti, prin încheierea din data de 08 august 2005 a admis intabulare dreptului de proprietate asupra imobilului din, sector 1 în favoarea lui A.M.M.

Sub aspectul încadrării juridice a faptelor descrise mai sus, Curtea constată că fapta inculpatului D.E., funcţionar public cu atribuţii de control, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, de a pretinde suma de 2.000 euro de la A.M.M., în scopul de a elibera şi semna procesul-verbal de recepţie la terminarea construcţiei din 08-11 aprilie 2005, întruneşte elementele constitutive al infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (2) rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000.

Totodată, Curtea a reţinut că fapta inculpatului de a determina martora I.M.A. să completeze rubricile procesului-verbal de recepţie în care a menţionat date false, cunoscând că nu s-au respectat prevederile autorizaţiei de construire şi de a-l determina pe inculpatul F.H.S. să semneze procesul-verbal de recepţie, prin semnătura sa acesta „atestând" că a fost prezent la recepţie ca delegat al primăriei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii instigarea (în forma participaţiei improprii) la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. cu aplic, art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (modificată).

Curtea a constatat că prin rechizitoriul prin care s-a sesizat instanţa s-a consemnat în mod eronat că fapta reţinută în sarcina inculpatului D.E. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev .de art. de art. 289 C. pen. cu aplic, art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18¹din Legea nr. 78/2000, în loc de art. 289 C. pen. cu aplic, art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Astfel că, înainte de primul termen de judecată în primă instanţă, Parchetul a înaintat instanţei procesul – verbal de îndreptare a erorii materiale în sensul arătat, solicitându-se să se ai act de aceasta.

În situaţia dată, prima instanţă a procedat greşit schimbând încadrarea juridică dată acestei fapte, în loc să primească încadrarea juridică conform procesului – verbal de îndreptare a erorii materiale, fiind vorba de o vădită eroare materială.

Faţă de această situaţie, Curtea va înlătura din hotărârea primei instanţe dispoziţia de schimbarea încadrării juridice a acestei infracţiuni, urmând a fi avută în vedere încadrarea juridică, astfel cum a fost reţinută prin procesul – verbal de îndreptarea a erorii materiale.

Referitor la infracţiunea de trafic de influenţă reţinută în sarcina inculpatului D.E., Curtea a constatat că, de asemenea, cele reţinute de către prima instanţă rezultă din probele administrate.

Astfel, a rezultat că în anul 2004 martorul L.F.S., reprezentat al SC E.E. SRL, a depus la Primăria Sectorului 1 Bucureşti - Comisia de aplicare a Legii nr. 550/2002, documentele solicitate în vederea admiterii societăţii de participare la negociere directă pentru cumpărarea spaţiului comercial, pe care acesta societate l-a avut în concesiune.

Făcând dese deplasări la sediul primăriei, s-a întâlnit cu inculpatul D.E. care s-a oferit să-l ajute pentru urgentarea soluţionării favorabile a cererii sale afirmând că-i cunoaşte foarte bine pe membrii comisiei de aplicare a Legii nr. 550/2002, pretinzându-i pentru intervenţia sa, suma de 12.000 dolari SUA, din care jumătate să-i fie daţi înainte de cumpărare, respectiv după emiterea deciziei de admitere la negociere directă, iar cealaltă jumătate la încheierea contractului de vânzare-cumpărare. L.F.S. a fost de acord să-i dea suma de 10.000 dolari SUA, mai ales şi datorită faptului că la 15 martie 2005, primise o comunicare din partea comisiei din care rezulta că s-a hotărât amânarea deciziei, privind admiterea sau respingerea solicitării sale.

În acest scop inculpatul D.E. a luat legătura cu martorul G.B.N. - jurist la primărie la acea dată şi care urma să fie numit secretar al Consiliului Local al Sectorului 1 Bucureşti şi implicit secretar al comisiei de aplicare a Legii nr. 550/2002, căruia cere să-şi exprime un punct de vedere după ce va verifica documentaţia prezentată de SC E.E. SRL. Totodată, la 11 aprilie 2005, i-a comunicat lui L.F.S. data când urmează să se întrunească comisia şi când urma să fie pusă în discuţie cererea sa.

La aceeaşi dată, inculpatul D.E. i-a transmis telefonic lui L.F.S. referitor la suma de bani pe care trebuia să o primească pentru intervenţia sa, următoarele: „n-am obţinut cât am zis eu, dar am obţinut sub ce ai spus tu" şi că-i va transmite un S.M.S. Imediat după aceasta i-a transmis lui L.F.S. un S.M.S. cu următorul text „8 dolari SUA". Martorul L.F.S. a înţeles că este vorba de suma de 8.000 dolari SUA, pe care trebuia să o dea drept mită şi i-a răspuns tot prin S.M.S., folosind textul „OK", însă s-a gândit să dea această sumă de bani aşa cum conveniseră anterior, adică jumătate înainte de obţinerea de obţinerea deciziei de vânzare-cumpărare şi jumătate la încheierea contractului de vânzare.

La data de 15 aprilie 2005, comisia de aplicare a Legii nr. 550/2002 a emis Decizia nr. 300 prin care s-a admis solicitarea societăţii SC E.E. SRL de cumpărare a spaţiului comercial din str. av. X După această dată inculpatul D.E. l-a abordat în mai multe rânduri, pe L.F.S. cerându-i să-i dea jumătate din suma pretinsă pentru intervenţiile sale, acest fiind amânat sub diferite pretexte.

La data de 27 iulie 2005, Comisia de aplicare a Legii nr. 550/2002 (secretar – martorul B.N.G.) a negociat cu SC E.E. SRL preţul de vânzare-cumpărare a spaţiului comercial din str. av. X, stabilindu-se prin negociere directă, preţul vânzare în sumă de 43.000 euro exclusiv T.V.A. (s-au dedus investiţiile făcute până la 50%). In acest sens s-a încheiat un proces-verbal urmând ca şi încheierea contractului de vânzare-cumpărare să se facă după ce se intabula dreptul de proprietate asupra construcţiei în favoarea vânzătorului, formalităţi de care trebuia însă să se ocupe cumpărătorul.

Inculpatul D.E., de mai multe ori i-a reamintit lui martorului L.F.S., că numai datorită intervenţiilor sale s-a încheiat procesul-verbal de vânzare, prin negociere directă a spaţiului comercial şi i-a cerut să-i remită suma de bani, conform înţelegerii, însă de fiecare dată sub diferite pretexte la amânat şi pentru a nu i se pune „beţe-n roate” L.F.S. i-a promis acestuia că-i va da banii la mizarea acţiunii. L.F.S. nu i-a mai remis nici o sumă de bani inculpatului D.E. (ultima solicitare a acestuia fiind în luna octombrie 2005, când soţia sa urma să călătorească în China), întrucât cum a afirmat, s-a documentat şi a constatat că avea dreptul legal să cumpere spaţiul comercial fără să ofere vreo sumă de bani.

Situaţia de fapt reţinută, referitor la această infracţiunea, rezultă din declaraţiile martorului denunţător L.F.S., ale asociatului său martorul Z.K., precum şi notele de redare a convorbirilor telefonice şi documentaţiile tehnice.

Deşi inculpatul D.E. nu recunoaşte săvârşirea acestei infracţiuni, Curtea va avea în vedere celelalte mijloace de probă administrate care se coroborează şi dovedesc comitere faptei de către acest inculpat.

Fapta astfel cum a fost reţinută mai sus întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

Curtea reţine, că această infracţiune se săvârşeşte prin primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.

Astfel că, este lipsit de relevanţă dacă inculpatul a exercitat sau nu vreo intervenţie asupra vreunui membru al comisiei de aplicare a Legii nr. 550/2002. Precizarea este necesară întrucât unii membrii ai comisiei (cum ar fi G.B.N.) au declarat că inculpatul D.E. nu a avut nicio contribuţie şi niciun amestec în acest caz.

De asemenea, sub aspectul încadrării juridice a acestei fapte, Curtea constată că inculpatul D.E. fiind funcţionar cu atribuţii de control, aşa cum s-a reţinut mai sus, încadrarea juridică corectă a faptei este cea în care se reţin şi dispoziţiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

Faţă de aceste considerente, Curtea în temeiul art. 334 C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică dată faptei reţinută în sarcina inculpatului D.E., din infracţiunea prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, în infracţiunea prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

Referitor la infracţiunea prevăzută la pct. III din rechizitoriu Curtea a constatat că prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt respectiv.

În luna martie 2005 inculpaţii N.S. şi U.A.D. au solicitat SC A.S. SA întocmirea proiectului de arhitectură pentru acest imobil pentru S+P+1E+2D (duplex)+Pod, s-a întocmit proiectul structurii de rezistenţă şi documentele au fost depuse la Primăria Sector 1 pentru eliberarea autorizaţiei de construire.

După două săptămâni inculpaţii au cerut întocmirea altor planuri de rezistenţă pentru un imobil S+P+4 etaje, eliminându-se astfel cele două duplexuri şi podul. Deşi nu se emisese autorizaţia de construire, inculpaţii au început construcţia imobilului după aceste ultime planuri de structură a rezistenţei şi în perioada 14 aprilie - 17 iunie 2005 a fost turnată placa de fundaţie, planşeele până la etajul 4, ultima operaţie, respectiv turnarea planşeului peste etajul 4 efectuându-se la 17 iunie 2005

Autorizaţia de construire conform planurilor iniţiale a fost emisă abia la 21 iulie 2005, iar de prevederile acesteia a luat cunoştinţă şi inculpatul D.E. astfel cum a declarat, iar la 12 septembrie 2005 s-a întocmit documentaţia topo cadastrală pentru ansamblul de apartamente din imobil construite efectiv, câte 3 apartamente pe fiecare palier, fără duplexuri şi fără pod.

Astfel, din 6 apartamente şi 2 apartamente construite în duplex cât ar fi rezultat dacă se respecta autorizaţia de construire, au rezultat 15 apartamente, câte 3 pe flecare palier.

Situaţia de fapt reţinută reiese din întregul material probator administra în cauză, faptele fiind recunoscute şi de către inculpaţi, aceştia având însă o versiune proprie cu privire la condiţia că această construcţie ar fi respectat autorizaţia de construire.

Curtea consideră că, indiferent cum apreciază inculpaţii, este evident că acea construcţie nu respecta autorizaţia de construire la momentul la care s-a realizat recepţie. Acest aspect îl acceptă chiar inculpaţii N.S. şi U.A.D., beneficiarii construcţiei, care au declarat că a ieşit un alt număr de apartamente faţă de cel prevăzut în autorizaţie de construire, fapt pentru care au şi fost amendaţi contravenţional cu aproximativ 70 mil lei.

Fapta descrisă mai sus întruneşte în ceea cel priveşte pe inculpatul D.E., elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen.

Sub acest aspect Curtea reţine că inculpatul D.E., fiind funcţionar public, a falsificat înscrisul oficial (procesul – verbal de recepţie), fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu atestând fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv că acea construcţie este realizată conform autorizaţiei de construire.

Referitor la inculpaţii N.S. şi U.A.D., legat de aceeaşi faptă, se constată că aceştia au fost trimişi în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, întrucât nu aveau calitatea de funcţionari. Sub acest aspect, Curtea consideră surprinzător faptul că participanţii la aceeaşi faptă (în calitatea de coautori) ar putea să săvârşească infracţiuni diferite.

Analizând însă infracţiunile, prin prisma prevederilor art. 288 alin. (1) C. pen., pentru care au fost trimişi în judecată cei doi inculpaţi, Curtea consideră că soluţia primei instanţe de achitare a acestora în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., este legală şi temeinică.

Astfel, potrivit textului de lege incriminator infracţiunea de fals în înscrisuri oficiale se săvârşeşte prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecinţe juridice. În doctrină şi jurisprudenţă este pe deplin acceptat că prin contrafacere se înţelege confecţionarea prin imitare fie scrierii, fie a semnăturilor de pe un înscris oficial, iar prin alterare se înţelege denaturarea materială a conţinutului unui înscris, prin adăugiri sau ştersături în text sau pe marginea acestuia, în modificări de cifre sau date etc.

Inculpaţii N.S. şi U.A.D. nu au executat astfel de activităţi, ei semnând cu numele reale procesul – verbal de recepţie.

Referitor la infracţiunea de uz de fals reţinută în sarcina inculpatului N.S., Curtea constată că ea există, a fost săvârşită de inculpat şi constituie infracţiunea, acesta depunând procesul-verbal de recepţie şi documentaţia topo-cadastrală la O.C.P.I., cunoscând că procesul – verbal conţine consemnate împrejurări nereale, atestate de către inculpatul D.E.

În urma depunerii acestora la oficiul de cadastru, s-au dat două încheieri de intabulare şi respectiv dezmembrare şi stabilire a dreptului de proprietate pentru N.S., U.A.D. şi U.A.H., pentru un număr de 15 apartamente, producând astfel efecte juridice.

Referitor la individualizarea pedepsei pentru infracţiunile săvârşite de inculpatul D.E., Curtea a constatat că prima instanţă a reţinut corect împrejurările care constituie criterii de individualizare a pedepsei. Astfel, s-au avut în vedere modalitatea în care au fost săvârşite infracţiunile din prezenta cauză, considerând că acesta prezintă un grad de pericol social mediu, având în vedere şi urmările produse, precum şi participarea denunţătorilor la săvârşirea faptelor.

Curtea a avut în vedere şi circumstanţele personale respectiv lipsa antecedentelor penale, faptul că are studii superiore, este căsătorit, are doi copii şi un loc de muncă.

În plus, Curtea a constatat că a trecut foarte mult timp de la data săvârşirii infracţiunilor de către acest inculpat, (peste 6 ani), iar aplicarea unor pedepse severe inculpatului cu executare în regim de detenţie, astfel cum a solicitat procurorul, nu ar avea nicio raţiunea, prin raportare la scopul pedepsei, respectiv prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

Dimpotrivă, Curtea, în acord cu tribunalul, a considerat că prin aplicarea unor pedepse orientate către minimul special, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare cu o durată considerabilă (7 ani), se va realiza mai eficient scopul dar şi funcţiile pedepsei.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul N.S., Curtea a considerat, de asemenea, că aplicarea unei pedepse către minimul special, cu suspendarea condiţionată a executării acestei, răspunde corespunzător cerinţei ca pe viitor acesta să nu mai săvârşească alte infracţiuni.

La stabilirea acesteia, Curtea a avut în vedere gradul de pericol social concret redus al faptei, urmările produse, inculpaţii intrând în legalitate prin obţinerea unei autorizaţii ulterioare, dar şi faptul că acesta nu are antecedente penale şi că desfăşoară activităţi comerciale, fiind asociat şi administrator al unei societăţi comerciale.

Faţă de considerentele arătate Curtea, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. împotriva sentinţei penale nr. 1301 din 12 noiembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, va desfiinţa sentinţa penală apelată şi rejudecând:

1. A descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului D.E. şi repune pedepsele în individualitatea lor.

În temeiul art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică dată faptei reţinută în sarcina inculpatului D.E., din infracţiunea prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, în infracţiunea prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

A înlăturat dispoziţia de schimbarea a încadrării juridice dată faptei reţinută în sarcina inculpatul D.E., păstrând încadrarea juridică dată acesteia prin rechizitoriul astfel cum a fost rectificat, respectiv cea prev. de art. 289 C. pen. rap. la art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În temeiul art. 289 C. pen. rap. la art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 îl a condamnat pe inculpatul D.E. la pedeapsa de 1 an închisoare.

În temeiul art. 257 C. pen. rap. la art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 îl a condamnat pe inculpatul D.E. la pedeapsa de închisorii de 2 ani.

În baza art. 33 lit. 1) rap. la art. 34 lit. b) C. pen. a aplicat inculpatului D.E. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondate apelurile declarate de către inculpaţii D.E. şi N.S.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe apelanţii inculpaţi D.E. şi N.S. la plata a câte 400 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Aşa fiind, prin Decizia penală nr. 213/ A din 8 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. împotriva sentinţei penale nr. 1301 din 12 noiembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.

A desfiinţat sentinţa penală apelată şi rejudecând:

1.A descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului D.E. şi repune pedepsele în individualitatea lor.

A înlăturat dispoziţia de schimbarea a încadrării juridice dată faptei reţinută în sarcina inculpatul D.E., a păstrat încadrarea juridică dată acesteia prin rechizitoriul astfel cum a fost rectificat, respectiv cea prev. de art. 289 C. pen. rap. la art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În temeiul art. 289 C. pen. rap. la art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpatul D.E. la pedeapsa de 1 an închisoare.

În temeiul art. 257 C. pen. rap. la art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpatul D.E. la pedeapsa de închisorii de 2 ani.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

A respins ca nefondate apelurile declarate de către inculpaţii D.E. şi N.S.

A obligat apelanţii inculpaţi D.E. şi N.S. la plata a câte 400 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariul parţial pentru apărătorii din oficiu desemnaţi, în cuantum de câte 100 lei fiecare a fost avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

III. Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. şi inculpaţii N.S. şi D.E.

În recursul declarat de procuror, decizia sus-menţionată a fost criticată cu privire la greşita achitare a inculpaţilor N.S. şi U.A.D. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 288 alin. (1) C. pen., caz de casare prev. de art. 385⁹pct. 17² C. proc. pen.; greşita individualizare a pedepselor inculpaţilor D.E. şi N.S., caz de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. şi greşita interzicere a dreptului de a alege în cazul inculpatului D.E., caz de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17²C. proc. pen.

S-a arătat că deşi instanţa a reţinut că inculpaţii N.S. şi U.A.D. au semnat procesul verbal de recepţie al imobilului din str. X, cunoscând că acestea conţinea menţiuni false, în mod nejustificat nu s-a constatat săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri oficiale.

Procurorul a arătat că din datele dosarului rezultă că inculpatul N.S. a fost prezent în momentul în care inculpatul D.E. a întocmit înscrisul fals, aducându-şi contribuţia prin sugestiile şi explicaţiile oferite, astfel că aceştia se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii prev. de art. 288 alin. (1) C. pen.

S-a mai arătat că hotărârea instanţei de apel este netemeinică cu privire la individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor D.E. şi N.S., atât în ce priveşte cuantumul, cât şi în ce priveşte modalitatea de executare.

S-a indicat că faţă de pericolul social al infracţiunilor săvârşite, împrejurările cauzei şi calitatea de funcţionar cu atribuţii de control în cadrul Primăriei sector 1, a unuia dintre ei, se impune majorarea pedepselor şi înlăturarea art. 86¹C. proc. pen., urmând ca pedepsele să fie executate în regim de detenţie.

S-a mai arătat că în ce priveşte pe inculpatul D.E., în mod greşit s-a dispus interzicerea dreptului de a alege, atât ca pedeapsă complementară, cât şi ca pedeapsă accesorie.

S-a solicitat admiterea recursului parchetului, casarea hotărârii atacate, condamnarea inculpaţilor N.S. şi U.A.D. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 288 alin. (1) C. pen., infracţiunea fiind dovedită; majorarea pedepselor inculpaţilor D.E. şi N.S. şi înlăturarea dispoziţiilor art. 86¹ C. pen., precum şi aplicarea art. 64 lit. a) teza II-a, b) şi c) C. pen. faţă de inculpatul D.E.

În recursul declarat de inculpatul N.S. a fost criticată hotărârea instanţei de apel cu privire la eroarea gravă de fapt, invocând temeiul de casare prev. de art. 385⁹pct. 18 C. proc. pen. A arătat că în mod greşit s-a reţinut că folosirea procesului verbal la cartea funciară constituie infracţiunea de uz de fals, nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, solicitând admiterea recursului şi achitarea inculpatului pentru această infracţiune.

În recursul formulat de inculpatul D.E., decizia menţionată a fost criticată, întrucât instanţa nu a fost legal sesizată, caz de casare prev. de art. 385⁹ pct. 2 C. proc. pen. întrucât rechizitoriul nu a fost semnat şi confirmat de către procurorul şef de secţie în conformitate cu dispoziţiile art. 264 alin. (3) C. proc. pen.

S-a mai arătat că nu au fost respectate dispoziţiile după materie şi după calitatea persoanei întrucât inculpatul D.E., deşi nu a avut calitate de funcţionar public, a fost cercetat de D.N.A., caz de casare prev. de art. 385⁹ pct. 1 C. proc. pen. şi în mod nejustificat instanţa nu s-a pronunţat cu privire la infracţiunea de luare de mită, caz de casare prev. de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen., impunându-se casarea cu trimitere a cauzei spre rejudecare.

A mai fost criticată hotărârea instanţei de apel cu privire la greşita încadrare juridică a faptelor, caz de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen. şi eroarea gravă de fapt, caz de casare prev. de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. întrucât s-a pronunţat în mod greşit condamnarea inculpatului.

Examinând actele şi lucrările dosarului, decizia recurată în raport de motivele de critică indicate şi de cazurile de casare sus-menţionate, Înalta Curte, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, are în vedere că toate recursurile de faţă declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. şi inculpaţii N.S. şi D.E. sunt nefondate şi urmează a fi respinse în consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

A.1. Cu referire la primul motiv de critică din recursul procurorului, ce vizează greşita achitare a inculpaţilor N.S. şi U.A.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev.de art. 288 alin. (1) C. proc. pen. Înalta Curte are în vedere nepertinenţa acestuia.

Aceasta, întrucât în mod judicios ambele instanţe de fond şi de apel au reţinut cu titlu de premisă că potrivit textului de lege incriminator infracţiunea de fals în înscrisuri oficiale se săvârşeşte prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecinţe juridice. Pe de altă parte, în doctrină şi jurisprudenţă este unanim acceptat că prin contrafacere se înţelege confecţionarea prin imitare fie scrierii, fie a semnăturilor de pe un înscris oficial, iar prin alterare se înţelege denaturarea materială a conţinutului unui înscris, prin adăugiri sau ştersături în text sau pe marginea acestuia, în modificări de cifre sau date etc.

Or, ambii inculpaţi nominalizaţi N.S. şi U.A.D. nu au acţionat în nici un mod asupra menţiunilor înscrise în procesul-verbal de recepţie întocmit de inc. D.E., funcţionarul public ce a falsificat înscrisul oficial indicat (de altfel, primii doi inculpaţi au semnat cu numele reale înscrisul deja arătat);acest act final fiind doar depus alături de alte documente de către inculpatul N.S. la O.C.P.I. Sectorul 1 pentru intabularea

Construcţiei de la adresa din Bucureşti, sector 1.

Rezultând fără echivoc, inexistenţa infracţiunii prev.de art. 288 alin. (1) C. pen., imputată celor doi intimaţi inculpaţi nominalizaţi, se are în vedere că în mod legal şi temeinic, prima instanţă prin hotărârea pronunţată şi menţinută de cea de prim control judiciar, a dispus achitarea inculpaţilor N.S. şi U.A.D. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

A.2. Este nepertinentă şi critica secundă din recursul declarat de procuror, vizând greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor D.E. şi N.S., atât în ceea ce priveşte cuantumul, cât şi modalitatea de executare a acestora.

Astfel, cu privire la inculpatul D.E., instanţa de apel, la momentul individualizării pedepselor în raport cu fiecare infracţiune reţinută în sarcina acestuia a făcut o corectă evaluare a criteriilor prevăzute în art. 72 C. pen., potrivit cărora, „la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală."

Cu această proiecţie se are în vedere că inculpatul D.E. a fost condamnat prin decizia atacată pentru săvârşirea mai multor infracţiuni săvârşite în concurs real. după cum urmează:

- 3 ani închisoare pentru luare de mită, infracţiune săvârşită în condiţiile Legii nr. 78/2000;

- 1an închisoare pentru fals intelectual, infracţiunea săvârşită în condiţiile Legii nr. 78/2000, care prevede majorarea maximului special cu 2 ani;

- 2ani închisoare pentru trafic de influenţă, infracţiune săvârşită în condiţiile legii speciale, care prevede majorarea maximului special cu 2 ani;

- 1 an închisoare pentru infracţiunea de fals intelectual.

Înalta Curte mai reţine că prima instanţă, prin sentinţa pronunţată şi menţinută parţial de instanţa de apel a reţinut corect împrejurările care constituie criterii de individualizare a pedepsei. Astfel, s-au avut în vedere modalitatea în care au fost săvârşite infracţiunile din prezenta cauză, considerând că acesta prezintă un grad de pericol social mediu, având în vedere şi urmările produse, precum şi participarea denunţătorilor la săvârşirea faptelor.

Pe de altă parte au fost avute în vedere şi circumstanţele sale personale, respectiv lipsa antecedentelor penale, faptul că are studii superiore, este căsătorit, are doi copii şi un loc de muncă.

Totodată, reţinând şi aspectul suplimentar a trecerii unui timp îndelungat (peste 7 ani) de la data săvârşirii infracţiunilor comise de acest inculpat, Înalta Curte concluzionează că dispoziţia executării pedepsei de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a acesteia, conform art. 86¹ C. pen. este justificată în raport de scopurile şi finalităţile pedepsei definite prin dispoziţiile art. 52 C. pen.

Astfel, se conchide că modalitatea neprivativă de executarea pedepsei stabilită este aptă să satisfacă, atât scopul reeducării şi reintegrării corespunzătoare a inc.D.E., cât şi celui corelativ al necesităţii prevenirii de noi infracţiuni.

Referitor la inculpatul N.S., şi în cazul acestuia se are în vedere că pedeapsa aplicată (6 luni închisoare cu aplicarea art. 81 C. pen.), reflectă gradul de pericol social al infracţiunii săvârşite, prev.de art. 291 C. pen., date fiind împrejurările în care a survenit activitatea infracţională desfăşurată.

Şi în acest caz, Înalta Curte reţine că dispunerea unei modalităţi neprivative de libertate este corespunzătoare aceloraşi scopuri ale pedepsei deja definite mai sus, inclusiv, cerinţei ca pe viitor acesta să nu mai săvârşească alte infracţiuni.

La stabilirea acesteia, instanţa de apel a avut în mod judicios în vedere gradul de pericol social concret redus al faptei, urmările produse, dar şi faptul că acesta nu are antecedente penale şi că desfăşoară activităţi comerciale, fiind asociat şi administrator al unei societăţi comerciale.

A.3. În fine, este nefondat motivul trei de critică şi chiar steril al recursului promovat de procuror, prin care se critică interzicerea dreptului de a alege, atât ca pedeapsă complementară, cât şi ca pedeapsă accesorie în cazul inculpatului D.E.

Aceasta, deoarece deşi se citează în mod corect jurisprudenţa C.E.D.O., cauzele Sabău şi Pârcălab contra României şi Hirst contra Marii Britanii, care au statuat că exerciţiul unui drept nu poate fi interzis, decât în măsura în care există nedemnitate ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni; Înalta Curte are în vedere că totuşi în mod judicios instanţa de apel a interzis şi dreptul prev.de art. 64 lit. a) teza I C. pen., dată fiind situaţia de fapt imputată în sarcina acestuia.

B. Este nefondată critica din recursul declarat de inculpatul N.S. prin care se invocă eroarea gravă de fapt întemeiată pe cazul de casare prev.de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. şi prin care se tinde în consecinţă, la achitarea acestuia sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev.de art. 291 C. pen.

Aceasta, întrucât din totalitatea probelor administrate în cauză, rezultă fără dubiu că recurentul inculpat nominalizat, atunci când a depus la O.C.P.I. Sector 1, procesul-verbal de recepţie întocmit şi semnat de coinculpatul D.E. ştia că în acest document este consemnat în fals o menţiune esenţială contrară realităţii de fapt şi anume, că imobilul situat în Bucureşti, sector 1, nou construit, respectă prevederile autorizaţiei de construire, adică S+P+1E+2D+POD, cu toate că documentaţia topo-cadastrală indica cu totul altă situaţie.

Se conchide în consecinţă, că soluţia de condamnare în baza textului de lege incriminator pentru infracţiunea prev.de art. 291 C. pen., este legală şi temeinică.

C.1. Este nefondată prima critică din recursul declarat de inculpatul D.E., prin care se pretinde că instanţa de fond nu a fost legal sesizată, întrucât rechizitoriul nu a fost semnat şi confirmat de către procurorul şef de secţie în conformitate cu dispoziţiile art. 264 alin. (3) C. proc. pen.

Aceasta, întrucât rechizitoriul nr. 53/P/2005 din 24 februarie 2006 a fost întocmit de un procuror al Procuraturii şi a Înaltei Cutţii de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – Serviciul Teritorial Bucureşti şi a fost confirmat de procurorul şef al Serviciului Teritorial Bucureşti la acea dată A.M.S. care a şi semnat; chestiune care, dată fiind structurarea serviciilor D.N.A. arătată în O.U.G. nr. 43/2002, aşa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 24/2004, generează consecinţa conformării la lege în ceea ce priveşte confirmarea rechizitoriului şi cum pretind dispoziţiile art. 264 alin. (3) C. proc. pen.

C.2. Este lipsită de pertinenţă şi critica secundă a aceluiaşi recurent inculpat D.E., în sensul că nu au fost respectate în cursul urmăririi penale competenţa după materie şi după calitatea persoanei, întrucât deşi acest inculpat nu avea calitatea de funcţionar public cu atribuţii de control, totuşi urmărirea penală a fost efectuată de D.N.A.

Or, această critică reia o chestiune deja statuată definitiv în drept prin Decizia nr. 3650 din 19 octombrie 2010 a Înaltei Curţii de Casaţier şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 7359/3/2006, prin care a fost casată Decizia nr. 44.A din 23 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin care s-a reţinut necompetenţa DNA de a efectua urmărirea penală în cauză, motivat de aceea că nu sunt îndeplinite în cauză sub aspectul procesual arătat condiţiile impuse de legiuitor prin dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 43/2002 astfel cum a fost modificată ulterior prin O.U.G.nr. 24/2004, cu motivarea că funcţia deţinută de inculpatul D.E. la momentul săvârşirii faptelor, respectiv şef birou Regularizări taxe, urmărire realizare construcţii, structură aflată în subordinea Direcţiei Inspecţie din cadrul Primăriei Sectorului 1 Bucureşti, nu implica atribuţii de conducere sau de control, astfel încât competenţa de a efectua urmărirea penală, trebuie să aparţină Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi nu D.N.A.

Astfel, în considerentele Deciziei penale definitive a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie sus-menţionată nr. 3650 din 19 octombrie 2010 s-a reţinut că potrivit art. 13 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 43/2002: „sunt de competenţa D.N.A., infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 (...) dacă, indiferent de valoarea pagubei (...) sunt comise de persoane cu funcţii de conducere ale autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale precum şi cele de control ale acestora."

Raportat la aceste dispoziţii legale şi având în vedere atribuţiile de serviciu specifice funcţiei deţinute de inculpat, evidenţiate în cuprinsul fişei postului cât şi în Regulamentul de organizare şi funcţionare a rezultat fără dubiu că soluţia instanţei de apel este greşită.

Astfel, conform fişei postului existentă atât în dosarul instanţei de fond (filele 69-70) cât şi în dosarul instanţei de apel (filele 77-78), a rezultat că funcţia deţinută de inculpat (şef birou - Direcţia Inspecţie, Serviciul disciplina în construcţii - Biroul urmărire, realizare construcţii, regularizare taxe) era o funcţie publică de conducere, scopul principal al postului fiind: efectuarea de recepţii la construcţiile finalizate în vederea regularizării de taxe; activitatea de control pe linia disciplinei în construcţii.

Aceste atribuţii sunt specificate şi în Regulamentul de organizare şi funcţionare (art. 32 şi art. 34) iar prin declaraţia din data de 7 decembrie 2005, inculpatul a confirmat că la momentul săvârşirii infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, deţinea funcţia de Şef Birou urmărire, realizare construcţii, regularizare taxe din cadrul Primăriei Sectorului 1 Bucureşti şi avea următoarele atribuţii principale de serviciu: propunea lucrători din subordine în vederea soluţionării cererilor adresate de beneficiari (efectuarea recepţiilor la imobilele nou construite, regularizarea taxelor); efectuarea propriu-zisă a recepţiilor lucrărilor şi calculul regularizării taxelor.

Cât priveşte definirea noţiunii de „atribuţii de control" în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 4976 din 21 octombrie 2007) s-a arătat că, aceasta presupune „o activitate complexă de verificare şi analiză a unor situaţii sau sectoare în vederea urmăririi evoluţiei acestora şi care se desfăşoară pentru moment ori periodic în baza unor sarcini şi atribuţii concrete, menţionate expres în fişa postului sau în lege", fiind evident că inculpatul D.E., prin funcţia deţinută, avea tocmai atribuţii în acest sens. Acest fapt rezultă atât din fişa postului, precum şi din activitatea propriu-zisă desfăşurată în legătură cu întocmirea şi eliberarea procesului verbal de recepţie la terminarea lucrărilor de construire din 08 - 11 aprilie 2005, (referitor la imobilul nou construit în sectorul 1 Bucureşti), prin actul în cauză, certificându-se faptul că executantul şi-a îndeplinit obligaţiile în conformitate cu prevederile contractului şi ale documentaţiei, aşa cum prevede regulamentul de recepţie a lucrărilor, aprobat prin H.G. nr. 273 din 14 iunie 1994.

Potrivit funcţiei deţinute, inculpatul D.E. era cel care propunea desemnarea reprezentantului administraţiei publice locale dar şi cel care putea participa efectiv la efectuarea recepţiilor.

Aceste aspecte rezultă din declaraţiile date de inculpat (vezi declaraţia din 07 decembrie 2005) în care acesta a arătat că: -martorul T.G. s-a prezentat la el cu cererea denunţătorului pentru desemnarea pentru recepţie a delegatului Primăriei, şi a solicitat să i-o repartizeze; -nu a fost de acord cu cererea martorului menţionat şi a reţinut cererea privind recepţia imobilului, pentru a o soluţiona personal; -la data de 08 aprilie 2005, a dictat martorei I.A., modul de completare a procesului verbal de recepţie, iar ulterior a cerut membrilor comisiei de recepţie să-l semneze; personal a completat fişa de calcul pentru stabilirea sumei pe care o mai avea de plătit denunţătorul, pentru regularizarea taxei.

Trebuie subliniat în acelaşi timp faptul că potrivit celei de-a doua fişe a postului comunicată de Primăria Sectorului 1 Bucureşti (vezi filele 73-74 din dosarul instanţei de apel) pe care inculpatul, ca şi în cazul fişei postului anterioare a semnat-o tot la data de 23 aprilie 2004, rezultă că acesta a deţinut şi funcţia de consilier principal în cadrul aceleiaşi direcţii, funcţie care la rândul său presupunea atribuţii de control pe linia disciplinei în construcţii.

Rezultă astfel fără echivoc că o atare critică ridicată de recurentul D.E. tinde a înfrânge Decizia sus-citată a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, nr. 3650 din 19 octombrie 2010, prin care s-a statuat legalitatea şi competenţa D.N.A. de a efectua urmărirea penală în cauza de faţă; iar reluarea acestuia semnifică o conduită procesuală manifestă de rea-credinţă a acestuia.

C.3. Este de asemenea nefondat, motivul al treilea de critică din recursul inculpatului D.E., prin care se pretinde că instanţa de apel nu s-a pronunţat la infracţiunea de luare de mită imputată, caz de casare prev.de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen., întrucât în realitate este vorba de îndreptarea unei erori materiale care se rezolvă de către instanţa de apel în procedura prev.de art. 195 alin. (1) – (3) C. proc. pen.

Aceasta, deoarece instanţa de apel în dispozitivul deciziei atacate a omis să stabilească şi chestiunea menţinerii dispoziţiei de condamnare la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată de instanţa de fond prin sentinţa penală nr. 1302 din 12 decembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art. 254 alin. (2) rap.la art. 7 din Legea nr. 78/2000, ulterior operaţiei de descontopire a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicată de aceeaşi primă instanţă în pedepsele componente.

C.4. Nu este fondat nici următorul motiv de critică prin care se pretinde grava eroare de fapt ce a determinat greşita condamnare a inculpatului D.E., pentru infracţiunile imputate în sarcina sa, şi conex, nici cel prin care se pretinde greşita încadrare juridică dată infracţiunilor reţinute.

Cu titlu de premisă, Înalta Curte are în vedere că, pentru incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. este necesară existenţa unei contradicţii esenţiale intrinseci, necontroversate şi manifeste între actele, lucrările şi probele dosarului şi soluţia de condamnare dispusă în cauză; ceea ce nu este cazul în speţă.

Aceasta, întrucât ambele instanţe de fond şi de apel, prin hotărârile pronunţate au examinat corespunzător mijloacele de probă administrate în cauză şi au reţinut corect situaţia de fapt imputată inculpatului recurent D.E., reţinând în esenţă că la data de 30 mai 2005, acesta în exercitarea atribuţiunilor de serviciu şi pentru a face un act contrar acestora, a pretins de la martorul denunţător A.M.M. proprietarul unui imobil nou construit în, sectorul 1 Bucureşti, suma de 2.000 euro, pentru întocmirea şi eliberarea procesului verbal de recepţie la terminarea lucrărilor de construire din 08 - 11 aprilie 2005. De asemenea, s-a mai reţinut că acesta a determinat-o pe martora I.A.M. să completeze cu date false rubricile procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor de construire pentru imobilul de la adresa de mai sus şi i-a cerut învinuitului F.H.S. să semneze acest procesul-verbal, ştiind că acesta conţine menţiuni false, iar învinuitul C.D. contrafăcând semnăturile martorilor S.M.I. şi R.D.V. menţionaţi în procesul-verbal de recepţie, că ar fi făcut parte din comisia de recepţie constituită conform H.G. nr. 273/1994.

La începutul lunii aprilie 2005 inculpatul recurent D.E. afirmând că are influenţă pe lângă membrii comisiei de aplicare a Legii nr. 550/2002 constituită la nivelul Primăriei Sectorului 1 Bucureşti pe lângă care va interveni, a pretins de la martorul denunţător L.F.S. asociat şi administrator la SC E.E. SRL suma de 12.000 dolari SUA în scopul determinării membrilor comisiei de mai sus să urgenteze şi să se aprobe cumpărarea spaţiului comercial din str. av. X (Parc Floreasca) pe care SC E.E. SRL îl deţinea cu contract de închiriere.

În luna octombrie 2005 inculpatul recurent D.E., fără să fie delegat de Primarul Sectorului 1 Bucureşti a menţionat în fals în procesul-verbal din 20 octombrie 2005, că imobilul nou construit din str. X proprietatea inculpaţilor N.S. şi U.A.D. respectă prevederile autorizaţiei de construire, proces-verbal ce a fost depus apoi la O.C.P.I. Sector 2 Bucureşti, unde învinuita S.D. a emis încheierea din 07 noiembrie 2005 de intabulare a dreptului de proprietate şi apoi încheierea din 29 noiembrie 2005 de dezmembrare şi stabilire a dreptului de proprietate pentru ansamblul de apartamente din str. X deşi existau neconcordanţe evidente între documentaţia topo-cadastrală şi prevederile autorizaţiei de construire din 21 iulie 2005.

Astfel, Înalta Curte a avut în vedere că din declaraţiile martorului denunţător A.M.M. care se coroborează cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice şi din mediu ambiental purtate de către acesta cu inculpatul recurent D.E., a rezultat că inculpatul recurent nominalizat a pretins ca în schimbul efectuării tuturor procedurilor pentru recepţia imobilului din, Sector 1 Bucureşti, o sumă de bani de 2.000 euro. Cu referire la această sumă, se reţine, din declaraţia martorului denunţător (completată ulterior de convorbirile purtate) că iniţial inculpatul D.E. a solicit-o cash, iar într-o discuţie ulterioară purtată în mediu ambiental între cei doi, inculpatul recurent a propus martorului denunţător A.M.M. o altă variantă de a primi banii pretinşi. Astfel acesta, având intenţia de achiziţiona un autoturism second – hand prin intermediul societăţii conduse de către martorul denunţător, i-a propus ca din preţul de 5.000 de euro al unui astfel de autoturism, el (inculpatul D.E.) să plătească doar 3.000 de euro, iar diferenţa de 2.000 de euro să o achite martorul denunţător.

Din mijloacele de probă administrate, o parte din ele enumerate mai sus, coroborate şi cu declaraţiile martorilor T.G.C. şi P.C., rezultă că discuţiile privitoare la primirea acestei sume de bani erau purtate pe fondul îndeplinirii de către inculpatul recurent D.E. a atribuţiilor de serviciu ce-i reveneau ca în scopul eliberării şi semnării procesului – verbal de recepţie a construcţiei şi care avea la data săvârşirii infracţiunii calitatea de Şef Birou urmărire, realizare construcţii, regularizare taxe din cadrul Primăriei Sectorului 1 Bucureşti.

Se reţine că problema ridicată de către inculpatul D.E. legată de calitatea funcţiei deţinută de acesta ca fiind o funcţie ce presupune atribuţii de control, a fost soluţionată în mod definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia penală nr. 3650 din 19 octombrie 2010.

Concomitent, recurentul inculpat D.E. în funcţia deja sus-indicată a dispus martorei I.A., care era secretar – dactilograf în cadrul biroului condus de către inculpatul D.E., să întocmească un proces verbal de recepţie după care s-a ocupat şi semnarea acestuia de către ceilalţi membrii ai comisie.

Este important de subliniat faptul că menţiunile consemnate în cuprinsul acestui proces – verbal nu erau conforme cu realitatea, consemnându-se la dictarea sa „se recomandă efectuarea recepţiei şi că imobilul respectă prevederile autorizaţie de construire”. Or, această construcţie, nu respecta autorizaţia de construire, în sensul că unul din pereţii casei nu a mai fost construit pe amplasamentul iniţial, astfel cum rezultă din declaraţia martorului C.D., care era expert în construcţii.

De asemenea, cele reţinute mai sus în legătură cu semnarea procesului – verbal de către ceilalţi membrii rezultă din declaraţiile martorului denunţător sus-indicat şi ale martorilor C.D. şi F.H.S.

În baza procesului – verbal astfel întocmit, a documentaţiei cadastrale, a documentelor de proprietate, O.C.P.I. a Sectorului 1 Bucureşti, prin încheierea din data de 08 august 2005 a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului din, sector 1 în favoarea lui A.M.M.

În mod judicios, a fost încadrată corespunzător în drept fapta inculpatului D.E., funcţionar public cu atribuţii de control, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, de a pretinde suma de 2000 euro de la A.M.M., în scopul de a elibera şi semna procesul-verbal de recepţie la terminarea construcţiei din 8-11 aprilie 2005, în sensul că întruneşte elementele constitutive al infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (2) rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000.

Totodată, în mod corect s-a statuat că fapta inculpatului recurent nominalizatde a determina martora I.M.A. să completeze rubricile procesului-verbal de recepţie în care a menţionat date false, cunoscând că nu s-au respectat prevederile autorizaţiei de construire şi de a-l determina pe învinuitul F.H.S. să semneze procesul-verbal de recepţie, prin semnătura sa acesta „atestând" că a fost prezent la recepţie ca delegat al primăriei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii instigarea (în forma participaţiei improprii) la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. cu aplic, art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (modificată).

Totodată, probele administrate, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de cercetare a primei instanţe au atestat săvârşirea cu vinovăţie de către inculpatul recurent D.E. a infracţiunii de trafic de influenţă imputată; având în vedere că în anul 2004, martorul L.F.S., reprezentat al SC E.E. SRL, a depus la Primăria Sectorului 1 Bucureşti - Comisia de aplicare a Legii nr. 550/2002, documentele solicitate în vederea admiterii societăţii la participarea la negociere directă pentru cumpărarea spaţiului comercial, pe care acesta societate l-a avut în concesiune.

Acesta efectuând dese deplasări la sediul primăriei, s-a întâlnit cu inculpatul D.E. care s-a oferit să-l ajute pentru urgentarea soluţionării favorabile a cererii sale afirmând că-i cunoaşte foarte bine pe membrii comisiei de aplicare a Legii nr. 550/2002, pretinzându-i pentru intervenţia sa, suma de 12.000 dolari SUA, din care jumătate să-i fie daţi înainte de cumpărare, respectiv după emiterea deciziei de admitere la negociere directă, iar cealaltă jumătate la încheierea contractului de vânzare-cumpărare. M.L.F.S. a fost de acord să-i dea suma de 10.000 dolari SUA, mai ales şi datorită faptului că la data de 15 martie 2005, primise o comunicare din partea comisiei din care rezulta că s-a hotărât amânarea deciziei, privind admiterea sau respingerea solicitării sale.

În acest scop inculpatul recurent D.E. a luat legătura cu martorul G.B.N. - jurist la primărie la acea dată şi care urma să fie numit secretar al Consiliului Local al Sectorului 1 Bucureşti şi implicit secretar al comisiei de aplicare a Legii nr. 550/2002, căruia i-a cerut să-şi exprime un punct de vedere după ce va verifica documentaţia prezentată de SC E.E. SRL. Totodată, la 11 aprilie 2005, i-a comunicat lui L.F.S., data când urmează să se întrunească comisia şi când urma să fie pusă în discuţie cererea sa.

La aceeaşi dată, inculpatul recurent D.E. i-a transmis telefonic lui L.F.S. referitor la suma de bani pe care trebuia să o primească pentru intervenţia sa, următoarele: „n-am obţinut cât am zis eu, dar am obţinut sub ce ai spus tu" şi că-i va transmite un S.M.S. Imediat după aceasta i-a transmis lui L.F.S. un S.M.S. cu următorul text „8 dolari SUA." Martorul L.F.S. a înţeles că este vorba de suma de 8.000 dolari SUA, pe care trebuia să o dea drept mită şi i-a răspuns tot prin S.M.S., folosind textul „OK", însă s-a gândit să dea această sumă de bani aşa cum conveniseră anterior, adică jumătate înainte de obţinerea de obţinerea deciziei de vânzare-cumpărare şi jumătate la încheierea contractului de vânzare.

La data de 15 aprilie 2005, comisia de aplicare a Legii nr. 550/2002 a emis Decizia nr. 300 prin care s-a admis solicitarea societăţii SC E.E. SRL de cumpărare a spaţiului comercial din str. av. X După această dată inculpatul recurent D.E. l-a abordat în mai multe rânduri, pe martorul L.F.S. cerându-i să-i dea jumătate din suma pretinsă pentru intervenţiile sale, acest fiind amânat sub diferite pretexte.

Inculpatul recurent D.E., de mai multe ori i-a reamintit lui martorului L.F.S., că numai datorită intervenţiilor sale s-a încheiat procesul-verbal de vânzare, prin negociere directă a spaţiului comercial şi i-a cerut să-i remită suma de bani, conform înţelegerii, însă de fiecare dată sub diferite pretexte la amânat şi pentru a nu i se pune „beţe-n roate” L.F.S. i-a promis acestuia că-i va da banii la finalizarea acţiunii. L.F.S. nu i-a mai remis nici o sumă de bani inculpatului D.E. (ultima solicitare a acestuia fiind în luna octombrie 2005, când soţia sa urma să călătorească în China), întrucât a afirmat, s-a documentat şi a constatat că avea dreptul legal să cumpere spaţiul comercial fără să ofere vreo sumă de bani.

Situaţia de fapt reţinută, referitor la această infracţiunea, rezultă din declaraţiile martorului denunţător L.F.S., ale asociatului său martorul Z.K., precum şi din notele de redare a convorbirilor telefonice şi documentaţiile tehnice.

Fapta descrisă mai sus a fost judicios încadrată de instanţa de apel ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prev.de art. 257 C. pen. rap.la art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

În acest sens, s-a reţinut corect că dată fiind calitatea recurentului inculpat D.E. de funcţionar cu atribuţii de control, era necesar a fi schimbată încadrarea juridică dată faptei din infracţiunea prevăzută de art. 257 C. pen.rap.la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în cea deja expusă mai sus.

În sfârşit, este dovedită fără dubiu şi săvârşirea de către acelaşi recurent inculpat D.E. a infracţiunii de fals intelectual prev.de art. 289 C. pen.

Şi cu privire la aceasta, situaţia de fapt imputată a fost corect reţinută de ambele instanţe, de fond şi de apel.

Cu această proiecţie, a rezultat că în luna martie 2005 inculpaţii N.S. şi U.A.D. au solicitat SC A.S. SA întocmirea proiectului de arhitectură pentru acest imobil pentru S+P+1E+2D (duplex)+Pod, s-a întocmit proiectul structurii de rezistenţă şi documentele au fost depuse la Primăria Sector 1 pentru eliberarea autorizaţiei de construire.

După două săptămâni inculpaţii deja nominalizaţi au cerut întocmirea altor planuri de rezistenţă pentru un imobil S+P+4 etaje, eliminându-se astfel cele două duplexuri şi podul. Deşi nu se emisese autorizaţia de construire, inculpaţii indicaţi au început construcţia imobilului după aceste ultime planuri de structură a rezistenţei şi în perioada 14 aprilie - 17 iunie 2005 a fost turnată placa de fundaţie, planşeele până la etajul 4, ultima operaţie, respectiv turnarea planşeului peste etajul 4 efectuându-se la data de 17 iunie 2005

Autorizaţia de construire conform planurilor iniţiale a fost emisă abia la 21 iulie 2005, iar de prevederile acesteia a luat cunoştinţă şi inculpatul recurent D.E. astfel cum a declarat, iar la 12 septembrie 2005 s-a întocmit documentaţia topo cadastrală pentru ansamblul de apartamente din imobil construite efectiv, câte 3 apartamente pe fiecare palier, fără duplexuri şi fără pod.

Astfel, din 6 apartamente şi 2 apartamente construite în duplex cât ar fi rezultat dacă se respecta autorizaţia de construire, au rezultat 15 apartamente, câte 3 pe flecare palier.

La 18 octombrie 2005 inculpatul N.S. a formulat cerere la primărie pentru desemnarea reprezentantului care să participe la efectuarea recepţiei şi fără să existe o delegaţie semnată de primar, procesul-verbal de recepţie a fost semnat de inculpatul recurent D.E., în document fiind consemnat în fals, că imobilul respectă prevederile autorizaţiei de construire adică S+P+lE+2D+Pod, cu toate că documentaţia topo-cadastrală indica cu totul altă situaţie.

Ulterior, toate actele, respectiv autorizaţia de construire, procesul-verbal de recepţie şi documentaţia topo-cadastrală, au fost depuse de inculpatul N.S. la O.C.P.I. unde s-au dat două încheieri de intabulare şi respectiv dezmembrare şi stabilire a dreptului de proprietate pentru N.S., U.A.D. şi U.A.H., pentru un număr de 15 apartamente.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. şi inculpaţii N.S. şi D.E. împotriva Deciziei penale nr. 213/ A din 8 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia II a penală.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 150 lei, reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat U.A.D., până la prezentarea apărătorului ales, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 6 iunie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 2226/2012. Penal		ICCJ. Decizia nr. 2278/2012. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 2265/2012. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2265/2012. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs