ICCJ. Decizia nr. 2281/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2281/2012
Dosar nr. 3914/2/2011
Şedinţa publică din 27 iunie 2012
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr. 279/F din 29 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-au dispus următoarele:
În temeiul art. 162 raportat la art. 158 din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
S-a recunoscut sentinţa penală nr. 354/2009, pronunţată de Judecătoria Penală nr. 11 din Malaga la data de 17 septembrie 2009 (executorie), prin care s-a dispus condamnarea inculpatului M.E.I. la pedeapsa de 4 ani închisoare, decăderea din dreptul la sufragiu pasiv şi suspendarea din funcţia publică.
S-a dispus transferarea condamnatului M.E.I. din penitenciarul din Regatul Spaniei într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 4 închisoare, respectând felul şi durata acesteia (astfel cum a fost stabilită spre executare de către autorităţile judiciare spaniole), cu interzicerea, ca pedeapsă accesorie, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. român (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat).
S-a dedus din pedeapsa închisorii reţinerile din datele de 04 august 2008 şi 12 octombrie 2008, reţinerea şi arestarea preventivă, începând cu data de 13 octombrie 2008 şi până la data de 21 septembrie 2009, precum şi perioada executată, începând cu data de 22 septembrie 2009 şi până la zi.
S-a dispus emiterea unui mandat de executare cu privire la pedeapsa de 4 ani închisoare, la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 320 lei, s-a suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin Rezoluţia nr. 182/II/5/2011 din data de 19 aprilie 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat această instanţă, în temeiul dispoziţiilor art. 149 alin. (4) şi art. 150 din Legea nr. 302/2004 (în varianta anterioară republicării acesteia, realizată la data de 31 mai 2011), în vederea recunoaşterii şi punerii în executare a sentinţei penale nr. 354/2009, pronunţată de Judecătoria Penală nr. 11 din Malaga la data de 17 septembrie 2009, ca urmare a cererii înaintate de către autorităţile judiciare din Regatul Spaniei de transferare a condamnatului M.E.I., penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani închisoare, astfel cum a fost stabilită în statul solicitant.
Analizând sesizarea, pe baza documentelor şi informaţiilor comunicate de către statul de condamnare, în aplicarea Convenţiei europene asupra transferării persoanelor condamnate (adoptată la Strasbourg în anul 1983 şi ratificată de România prin Legea nr. 76/1996), Curtea a constatat următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 354/2009, pronunţată de Judecătoria Penală nr. 11 din Malaga la data de 17 septembrie 2009 (executorie), s-a dispus condamnarea inculpatului M.E.I. la pedeapsa de 4 ani închisoare, decăderea din dreptul la sufragiu pasiv şi suspendarea din funcţia publică, pentru săvârşirea „delictului continuat de furt prin folosirea forţei asupra lucrurilor”, prevăzut de art. 327, art. 3282şi art. 241 raportate la art. 74 C. pen. spaniol.
În sarcina inculpatului, s-a reţinut săvârşirea următoarelor fapte:
- în intervalul 07 iulie 2008, ora 21:00 - 08 iulie 2008, ora 10:00, a pătruns, prin efracţie (spargerea unui geam), într-o dependinţă a imobilului proprietatea părţii vătămate A.M.C., situat în localitatea Torremolinos (Malaga), de unde a sustras suma de 40 euro, cauzând pagube care au fost evaluate, prin expertiză, la suma de 120 euro;
- în intervalul 29 iulie 2008, ora 21:00 - 30 iulie 2008, ora 10:30, a pătruns, prin efracţie (spargerea unei uşi), într-o dependinţă a aceluiaşi imobil, de unde a sustras patru cartuşe de ţigări şi suma de 50 euro;
- în ziua de 08 septembrie 2008, în intervalul orar 03:00 - 05:00, a pătruns, prin efracţie (spargerea unei ferestre), în locuinţa părţii vătămate L.H.H., situată în localitatea Banalmadena (Malaga), de unde a sustras suma de 400 euro, o cameră foto şi două telefoane mobile, bunuri care au fost evaluate, prin expertiză, la suma de 860 euro;
- în ziua de 10 septembrie 2008, în intervalul orar 05:30 – 05:45, a pătruns, prin efracţie (spargerea uşii de la balcon), în locuinţa părţii vătămate C.J.G., situată în localitatea Torremolinos (Malaga), de unde a sustras suma de 90 euro, două laptop-uri, un telefon mobil şi un rucsac, bunuri care au fost evaluate, prin expertiză, la suma de 1.275 euro.
Potrivit informaţiilor comunicate de către autorităţile judiciare spaniole, din pedeapsa închisorii au fost deduse reţinerile din datele de 04 august 2008 şi 12 octombrie 2008, precum şi reţinerea şi arestarea preventivă din perioada 13 octombrie 2008 - 21 septembrie 2009, iar executarea pedepsei respective a început la data de 22 septembrie 2009, urmând a expira, la termen, în data de 09 octombrie 2012.
În raport cu faptele reţinute în hotărârea definitivă de condamnare, Curtea a constatat că este îndeplinită condiţia dublei incriminări, prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 republicată, precum şi de art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate.
Astfel, faptele respective au corespondent în legea penală română, acestea întrunind elementele constitutive ale infracţiunii continuate de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. g), i) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi pedepsită cu închisoare de la 3 la 15 ani.
Felul şi durata pedepsei închisorii, astfel cum a fost stabilită spre executare prin hotărârea de condamnare a instanţei spaniole, sunt compatibile cu legea penală română, conform normei de incriminare anterior menţionate şi dispoziţiilor art. 53 pct. 1 lit. b) C. pen.
Prin declaraţia din data de 05 noiembrie 2009, condamnatul (încarcerat în Centrul Penitenciar din Malaga) şi-a exprimat consimţământul în vederea transferării sale într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei închisorii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs condamnatul persoană transferabilă M.E.I., care a solicitat casarea acesteia întrucât a renunţat la manifestarea de voinţă privind transferarea într-un penitenciar din România.
Recursul este neîntemeiat.
Înalta Curte, analizând sentinţa primei instanţe atât prin prisma recursului declarat, cât şi conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele, apreciază că aceasta este legală şi temeinică.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că, prin declaraţia din data de 5 noiembrie 2009, condamnatul, încarcerat în Centrul Penitenciar din Malaga, şi-a exprimat consimţământul în vederea transferării sale într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei închisorii.
O declaraţie similară a fost făcută de către condamnat şi la data de 1 septembrie 2010, aceasta fiind autentificată sub nr. C-8325/9984 de către Consulatul General al României la Sevilla, care a întocmit şi un referat privind situaţia sa socială şi familială, din care rezultă că familia sa se află în România şi că nu este vizitat de către niciun membru al familiei la penitenciar.
În cursul judecăţii cauzei la prima instanţă, condamnatul a fost legal citat la locul de deţinere, neexprimându-şi vreo poziţie din care să rezulte că nu este de acord cu transferarea.
În aceste condiţii, hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, în mod corect s-a avut în vedere consimţământul la transferare al condamnatului, iar împrejurarea că ulterior, în recurs, condamnatul a revenit asupra acestei manifestări de voinţă nu poate conduce la casarea hotărârii.
În consecinţă, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă.
Conform art. 20 din Legea nr. 302/2004, onorariul avocatului din oficiu pentru recurent se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă M.E.I. împotriva sentinţei penale nr. 279/ F din 29 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 320 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 27 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2278/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2282/2012. Penal. Infracţiuni la alte legi... → |
|---|
