ICCJ. Decizia nr. 2316/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2316/2012

Dosar nr. 1416/85/2010

Şedinţa publică din 28 iunie 2012

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 36/2011 pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosar nr. 1416/85/2010 s-a dispus respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpaţi.

În baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. cu art. 73 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.B.N., la 6 ani închisoare, pentru tentativă de omor deosebit de grav.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen., au fost interzise inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 1 an după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.N., la 8 ani închisoare, pentru tentativă de omor deosebit de grav.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. au fost interzise inculpatului, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

Inculpatul R.N. a fost obligat să plătească 13.608 lei despăgubiri Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, în solidar cu inculpatul M.B.N. doar până la concurenţa sumei de 10.000 lei, cu dobânzile şi penalităţile legale.

Inculpatul R.N. a fost obligat să plătească 1.477 lei despăgubiri Serviciului de Ambulanţă Judeţean Sibiu, în solidar cu inculpatul M.B.N. doar până la concurenţa sumei de 950 lei, cu dobânzile şi penalităţile legale.

Inculpatul R.N. a fost obligat să plătească 100 lei despăgubiri Spitalului Municipal Mediaş, în solidar cu inculpatul M.B.N. doar până la concurenţa sumei de 75 lei cu dobânzile şi penalităţile legale.

S-a constatat că partea vătămată S.I.G., prin reprezentantă legală, curator special P.A. a renunţat la constituirea de parte civilă.

S-a constatat că partea vătămată S.M., nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpaţi în vederea introducerii profilului genetic în baza de date a S.N.D.G.J. la data eliberării din penitenciar.

În baza art. 191 C. pen.p., fiecare inculpat a fost obligat să plătească statului câte 1.500 lei cheltuieli judiciare, din care câte 300 lei reprezintă onorariul pentru avocaţii din oficiu care se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele considerente:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu din 29 martie 2010, au fost trimişi în judecată inculpaţii M.B.N., şi R.N., pentru tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) şi (2) combinat cu art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen.

În actul de sesizare s-a susţinut că la data de 31 ianuarie 2010, inculpaţii, pe fondul consumului de alcool, şi a unei neînţelegeri cu părţile vătămate S.M. şi S.I.G. le-au aplicat numeroase lovituri cu picioarele precum şi cu bucăţi din lemn cauzându-le lovituri ce le-au pus viaţa în pericol.

În cauză au fost audiaţi inculpaţii, partea vătămată S.M., martorii R.N., B.I., S.D., B.I., şi O.I.C. La dosar se mai găsesc rapoartele medico-legale privind părţile vătămate, procesul verbal de cercetare la faţa locului, acte medicale privind cele două părţi vătămate, comunicări ale instituţiilor medicale constituite părţi civile.

La termenul din data de 5 mai 2010, avându-se în vedere că din actele medicale de la dosar a reieşit că partea vătămată S.I.G. este lipsit de capacitate de exerciţiu a drepturilor civile i-a fost numit curator special în persoana numitei P.A., sora sa.

Din analiza probelor instanţa de fond a reţinut următoarea stare de fapt:

Cei doi inculpaţi au fost ciobani la ferma martorului R.N., de lângă satul Soroştin. Începând cu luna decembrie 2009 tot aici a lucrat şi partea vătămată S.M.

În după-amiaza zilei de 30 ianuarie 2010 a sosit la fermă cu un transport de materiale de construcţie şi partea vătămată S.I.G.

În ziua de 31 ianuarie 2010 au avut o lucrare în satul Ţapu, de unde au revenit pe înserat la fermă, fiind băuţi şi cu băuturi asupra lor. Au consumat în continuare alcool împreună cu inculpaţii de faţă fiind şi martorul O.I.C şi B.I.

Pe fondul consumului de alcool partea vătămată S.G. l-a înjurat şi l-a ameninţat cu o şurubelniţă pe inculpatul M.B.N. care a ripostat şi l-a lovit cu pumnii doborându-l pe pardoseala de ciment a încăperii. În sprijinul părţii vătămate S. a intervenit partea vătămată S.M. care şi el a fost lovit de inculpatul M.B.N., căzând pe podea.

În acest moment al conflictului a intervenit şi inculpatul R.N. care, împreună cu celălalt inculpat au aplicat numeroase lovituri părţilor vătămate cu pumnii şi picioarele şi bucăţi de lemn, în zone vitale, cauzându-le multiple leziuni şi punându-le în pericol viaţa, după cum rezultă din concluziile actelor medico - legale. În ceea ce-l priveşte pe partea vătămată S.I.G. şi în prezent este spitalizat aflându-se în stare de handicap permanent.

Părţile vătămate au fost lăsate în starea în care se găseau până a doua zi în jurul amiezii, când au fost transportaţi cu ambulanţa ca urmare a intervenţiei martorului B.I.

Cererea de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de vătămare corporală gravă în varianta prev. de art. 182 alin. (2) teza a II-a C. pen., respectiv punerea în primejdie a vieţii persoanei, formulată de inculpaţi a fost respinsă de instanţă reţinându-se că numeroasele lovituri aplicate părţilor vătămate şi zonele vizate de acestea conduc la concluzia că aceştia au prevăzut rezultatul acţiunii lor, respectiv moartea victimelor şi chiar dacă nu l-au urmărit l-au acceptat, iar cum acesta nu s-a produs faptele rămân în forma tentativei terminate (perfecte).

S-a susţinut că ipoteza punerii în primejdie a vieţii persoanei nu se urmăreşte moartea victimei şi nici nu se acceptă acest rezultat, cea ce este contrazis în speţă de faţă de natura leziunilor, multitudinea şi frecvenţa loviturilor aplicate, zonele vizate şi diversitatea modului de realizare a loviturilor (lovituri cu pumnii, cu picioarele şi obiecte din lemn). S-a arătat că în evaluarea existenţei intenţiei este semnificativă şi împrejurarea lovirii repetate a victimelor în timp ce acestea erau deja căzute la pământ.

În consecinţă Tribunalul a reţinut că inculpaţii se fac vinovaţi de tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), (2) C. pen. combinat cu art. 176 alin. (1) alin. (1) C. pen.

La individualizarea pedepselor instanţa a ţinut seama de criteriile înscrise în art. 72 C. pen., sens în care s-a avut în vedere că sunt tineri, îşi câştigă existenţa prin muncă onestă, au dat dovadă de sinceritate şi nu au antecedente penale. S-a ţinut cont că întregul incident a avut loc pe fondul consumului de alcool dar şi de modul cum au acţionat în concret, care denotă înclinarea spre violenţă.

În cazul inculpatului M.B.N. s-a reţinut şi că a acţionat într-o stare de tulburare produsă de acţiunile provocatoare, tot violente, ale părţii vătămate S.I.G., ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. cu circumstanţa prev. de art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., respectiv aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de norma de incriminare.

Cu privire la latura civilă a cauzei instanţa a reţinut că partea vătămată Sasu şi partea vătămată S.I.G., reprezentat legal de curatorul special P.A. nu s-au constituit părţi civile.

Acţiunea civilă a fost exercitată de unităţile spitaliceşti unde au fost internate părţile vătămate şi de Serviciul de Ambulanţă Judeţean Sibiu care au fost admise prin prisma dispoziţiilor art. 14 C. pen.p. şi art. 998 C. civ.

Inculpaţii au fost obligaţi la plata despăgubirilor într-o solidaritate parţială în cazul inculpatului M.B.N. ca efect la reţinerii circumstanţei atenuante legale a provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen.

Împotriva acestei soluţii au declarat apel inculpaţii solicitând în principal achitarea lor ca urmare a reţinerii unei cauze de înlăturare a răspunderii penale, respectiv legitima apărare. În subsidiar s-a solicitat reducerea pedepsei şi suspendarea condiţionată ori sub supraveghere a executării ei, prin reţinerea de circumstanţe atenuante facultative.

Deliberând asupra apelului prin prisma motivelor invocate, şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 371 C. proc. pen. Curtea a reţinut următoarele:

Instanţa de fond a stabilit în mod corect starea de fapt în concordanţă deplină cu probaţiunea administrată.

Din declaraţiile părţilor vătămate coroborate cu ale martorilor B.I., O.I., Ş.D., B.I. şi ale inculpaţilor rezultă că în data de 31 ianuarie 2010, pe fondul consumului de alcool între partea vătămată S.I.G. şi inculpatul M.B.N. a avut loc un conflict, partea vătămată insultându-l şi ameninţându-l pe inculpat. În acest context inculpatul a aplicat la rândul lui lovituri părţii vătămate pe care doborât-o la pământ. Totodată inculpatul M.B.N. l-a lovit şi pe partea vătămată S.M. care l-a atacat pentru că l-a lovit pe prietenul său. În conflict a intervenit şi inculpatul R.N. care împreună cu inculpatul M.B.N. au aplicat multiple lovituri cu pumnii, picioarele şi bucăţi de lemn celor două părţi vătămate o perioadă îndelungată de timp deşi acestea se aflau căzute la pământ.

În urma agresiunii ce a fost exercitată asupra lor părţile vătămate au suferit numeroase leziuni care le-au pus viaţa în primejdie. În acest sens sunt concluziile rapoartelor de constatare medico-legală - fila 24-26 şi 35-37.

În ce priveşte încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpaţi Curtea, luând din oficiu în discuţie acest aspect, a reţinut următoarele:

Prin Decizia nr. 5/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat că actele de violenţă cu intenţia de a ucide, săvârşite în aceeaşi împrejurare asupra a două persoane, dintre care una a decedat, constituie atât infracţiunea de omor - simplu, calificat sau deosebit de grav - comisă asupra unei singure persoane, cât şi tentativa de omor, după caz, simplu, calificat sau deosebit de grav, aflate în concurs iar agravanta prevăzută în art. 176 alin. (1) alin. (1) C. pen. nu este aplicabilă în cazul faptelor menţionate.

Pentru a lua această decizie Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii prev. de art. 167 lit. b) C. pen. nu este suficient ca autorul ei să fi acţionat cu intenţia de a ucide două sau mai multe persoane, iar rezultatul acţiunii să constea în producerea decesului a cel puţin unei persoane ci este necesar să se producă şi consecinţa prevăzută de lege, respectiv uciderea a cel puţin două persoane „(…) pentru existenţa infracţiunii de omor deosebit de grav în forma menţionată, este necesar ca acţiunea, comisă cu intenţia de a ucide, să fie îndreptată împotriva a două sau mai multe persoane şi să aibă ca rezultat decesul a cel puţin două dintre ele.”

În condiţiile în care intenţia de a ucide două sau mai multe persoane nu a produs întregul scop urmărit, respectiv a decedat doar o singură persoană, s-a decis că există un concurs între infracţiunea de omor - simplu, calificat sau deosebit de grav (cu o altă agravantă decât cea prev. de alin. (1) a art. 176 alin. (1) C. pen.) şi infracţiunea de tentativă la omor simplu, calificat sau deosebit de grav (cu o altă agravantă decât cea prev. de alin. (1) a art. 176 alin. (1) C. pen.).

Interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care leagă indisolubil calificarea acţiunii ce urmăreşte suprimarea vieţii a două sau mai multe persoane, nu de intenţia atacului îndreptat asupra unor victime multiple, ci de rezultatul produs, conduce la concluzia că în situaţia în care intenţia de a ucide două sau mai multe persoane nu avut drept consecinţă decesul nici uneia dintre victime nu se poate vorbi despre tentativă de omor deosebit de grav în forma prevăzută de lit. b) a alin. (1) art. 176 C. pen. O altă interpretare ar fi lipsită de consecvenţă, fiind nejustificat a se susţine că atunci când una dintre victime decedează şi alta supravieţuieşte ne aflăm în prezenţa a două infracţiuni distincte - o tentativă şi un omor care pot fi amândouă în formă simplă -, iar în situaţia în care nici una dintre victime nu decedează există o infracţiune unică de tentativă la omor deosebit de grav. Lipsa de relevanţă a intenţiei de a ucide mai multe persoane în calificarea infracţiunii de omor deosebit de grav, care rezultă din interpretarea textului dată prin decizie, conduce la concluzia că elementele constitutive ale acesteia nu pot fi întrunite în forma tentativei.

În consecinţă, pentru aceste considerente Curtea reţine că încadrarea juridică legală dată faptelor săvârşite de inculpaţi este aceea a două tentativă de omor prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen., fiind schimbată încadrarea juridică în cauză.

În ce privesc criticile formulate de apelanţi referitoare la nereţinerea în cauză a legitimei apărări acestea sunt nefondate. Atacul părţii vătămate S.I.G. asupra inculpatului M.B.N. a fost în mod corect calificat de instanţa de fond ca apt să justifice o stare de provocare. Agresiunea inculpatului, chiar dacă a fost determinată de acţiunea părţii vătămate, nu a urmărit înlăturarea unui atac imediat şi care punea în pericol grav pe inculpat ci a constituit o reală corecţie aplicată părţilor vătămate. Astfel acesta i-a lovit cu intensitate pe părţile vătămate determinând căderea acestora şi a continuat agresiunea asupra lor împreună cu coinculpatul R.N. şi după ce aceştia erau căzuţi la pământ lovindu-i o perioadă îndelungată de timp cu brutalitate.

În acest context, Curtea a arătat că în mod judicios instanţa de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor în infracţiunea prev. de art. 182 alin. (2) teza a II-a. Lipsa de educaţie a inculpaţilor nu constituie un argument suficient în sensul că aceştia nu au prevăzut şi acceptat posibilitatea producerii decesului părţilor vătămate. Raportat la numărul şi intensitatea loviturilor, la natura leziunilor produse orice persoană cu discernământ putea avea reprezentarea punerii în pericol a vieţii părţilor vătămate, iar faptul că acest rezultat nu s-a produs nu are relevanţă sub aspectul calificării intenţie inculpaţilor.

Sunt însă justificate solicitările inculpaţilor de a li se reţine circumstanţe atenuante facultative. În acest sens Curtea a arătat că aceştia sunt la prima confruntare cu legea penală, nu sunt cunoscuţi în comunitate ca persoane agresive astfel că atitudinea lor înainte de săvârşirea infracţiunii justifică reţinerea dispoziţiilor art. 74 lit. a) C. pen.

Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. Curtea a admis apelul declarat de inculpaţii M.B.N. şi R.N. împotriva sentinţei penale nr. 36/2011 pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosar nr. 1416/85/2010 şi în consecinţă:

A desfiinţat sentinţa penală atacată numai sub aspect penal, în ce priveşte încadrarea juridică a infracţiunii reţinute în sarcina inculpaţilor şi nereţinerii circumstanţelor atenuante în favoarea inculpaţilor M.B.N. şi R.N. şi procedând la o nouă judecată în aceste limite:

În temeiul art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului M.B.N. din art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. cu art. 73 lit. b) C. pen. în două infracţiuni prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. cu art. 73 alin. (1), 74 lit. a) C. pen.

În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) cu art. 73 alin. (1), 74 lit. a), 76 C. pen. a condamnat pe inculpatul M.B.N. la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor în dauna părţii vătămate S.I.G.

În baza art. 20 C. pen. rap .la art. 174 alin. (1) cu art. 74 lit. a), 76 C. pen. a condamnat pe inculpatul M.B.N. la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor în dauna părţii vătămate S.M..

La individualizarea judiciară a pedepsei instanţa a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. respectiv gradul de pericol social al faptei săvârşite, consecinţele produse dar şi existenţa circumstanţelor atenuante legale şi facultative precum şi conduita procesuală a inculpatului care a recunoscut săvârşirea faptelor.

În temeiul art. 33, 34 C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate în cea mai grea de 4 ani închisoare.

În temeiul art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului R.N. din art. 20 C. pen. rap la art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. în două infracţiuni prev. de art. 20 C. pen. rap .la art. 174 alin. (1) C. pen. cu art. 74 lit. a) C. pen.

În baza art. 20 C. pen. rap .la art. 174 alin. (1) cu art. 74 lit. a), 76 C. pen. a condamnat pe inculpatul R.N. la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor în dauna părţii vătămate S.I.G.

La individualizarea judiciară a pedepsei instanţa a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. respectiv gradul de pericol social al faptei săvârşite, consecinţele produse dar şi existenţa circumstanţelor atenuante facultative precum şi conduita procesuală a inculpatului care a recunoscut săvârşirea faptelor.

În temeiul art. 33, 34 C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate în cea mai grea de 4 ani închisoare.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei Curtea luând în considerare cererea apelanţilor de suspendare condiţionată ori sub supraveghere a acesteia reţine că este nefondată. În primul rând în raport de cuantumul pedepselor aplicate o astfel de soluţie de individualizare judiciară a pedepsei nu este susţinută legal. Având în vedere gravitatea concretă a infracţiunilor, violenţa cu care inculpaţii au acţionat asupra părţilor vătămate în urma unui conflict minor şi care putea fi cu uşurinţă evitat Curtea arată că se impune plasarea lor în detenţie pentru o perioadă care să asigure realizarea scopului punitiv, educativ şi de exemplaritate al pedepsei. Stabilirea unei pedepse mai blânde ar minimaliza nejustificat gravitatea faptelor săvârşite.

În considerarea acestei gravităţi instanţa a evaluat şi limitele pedepselor complementare aplicate inculpaţilor.

În continuare împotriva acestei Decizii nr. 129/ A din 30 septembrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, în termen legal s-au exercitat recursuri de către Parchet şi cei doi inculpaţi.

Parchetul a criticat schimbarea încadrării juridice făcută de instanţa de apel.

Potrivit doctrinei penale actele de violenţă comise cu intenţia de a ucide în aceeaşi împrejurare, asupra a două persoane, constituie infracţiunea prev. de art. 176 lit. b) C. pen., în formă consumată dacă se produce efectiv moartea a cel puţin două persoane, iar dacă rămâne fără rezultatul cerut de lege, ne aflăm în prezenţa tentativei.

Doar în ipoteza în care a decedat numai una dintre cele două persoane asupra cărora s-au exercitat actele de violenţă cu scopul de a ucide, fapta nu va putea fi încadrată în infracţiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 176 lit. b) C. pen., ci într-o infracţiune consumată de omor, respectiv omor calificat ori omor deosebit de grav prev. de art. 176 alin. (1) C. pen., cu excepţia lit. b) precum şi în tentativă la una dintre aceste infracţiuni deoarece într-un asemenea caz unitatea infracţională legală nu poate subzista, sens în care s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Apoi, instanţa de apel a aplicat inculpaţilor pedepse greşit individualizate.

Inculpatul M.B. a invocat aspectul că nu a făcut altceva decât să se apere şi a lovit de frică pentru a se apăra, fără scopul de suprimare a vieţii victimei.

În raport de aceste susţineri, se apreciază ca fiind corectă încadrarea juridică a faptei în infracţiunea prev. de art. 182 C. pen., dar cu reţinerea legitimei apărări şi cu pronunţarea unei soluţii de achitare în final.

Cât priveşte individualizarea pedepselor se solicită a se reţine circumstanţe atenuante, este persoană fără antecedente penale, a avut un comportament onest şi a manifestat regret, latura civilă dintre părţi a fost soluţionată încă de la început.

Inculpatul R.N. a invocat doar cazul de casare de la pct. 14 al art. 385⁹ C. proc. pen. solicitând aplicarea unei pedepse orientată spre minimul special legal.

Ambii inculpaţi s-au prevalat de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., inculpatul M.B. depunând act notarial în acest sens (fila 13), în recurs.

Analizând căile de atac exercitate, temeiurile invocate, cu abordarea şi a cazurilor de casare tratabile din oficiu, instanţa de recurs reţine că instanţa de fond a stabilit în mod corect starea de fapt în concordanţă deplină cu probaţiunea administrată.

De altfel, inculpaţii s-au prevalat de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., solicitare din recurs, cerere ce se impune a fi reţinută în substanţa sa, dar va fi abordată ca finalitate juridică urmărită prin prisma încadrării juridice aplicabile faţă de aceştia, după cum se va vedea, cu stipularea unei sancţiuni legale în afara cadrului de incidenţă a art. 320¹; în acelaşi timp, cu instituirea unei rezerve juridice asupra doleanţei unui inculpat recurent de pronunţare a unei soluţii de achitare grefată pe legitimă apărare, indiferent de contextul penal material al cauzei.

Din declaraţiile părţilor vătămate coroborate cu ale martorilor B.I., O.I., Ş.D., B.I. şi ale inculpaţilor rezultă că în data de 31 ianuarie 2010, pe fondul consumului de alcool între partea vătămată S.I.G. şi inculpatul M.B.N. a avut loc un conflict, partea vătămată insultându-l şi ameninţându-l pe inculpat. În acest context inculpatul a aplicat la rândul lui lovituri părţii vătămate pe care a doborât-o la pământ. Totodată inculpatul M.B.N. l-a lovit şi pe partea vătămată S.M. care l-a atacat pentru că l-a lovit pe prietenul său. În conflict a intervenit şi inculpatul R.N. care împreună cu inculpatul M.B.N. au aplicat multiple lovituri cu pumnii, picioarele şi bucăţi de lemn celor două părţi vătămate o perioadă îndelungată de timp deşi acestea se aflau căzute la pământ.

În ce priveşte încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpaţi, este real că prin Decizia 5/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat că actele de violenţă cu intenţia de a ucide, săvârşite în aceeaşi împrejurare asupra a două persoane, dintre care una a decedat, constituie atât infracţiunea de omor - simplu, calificat sau deosebit de grav - comisă asupra unei singure persoane, cât şi tentativa de omor, după caz, simplu, calificat sau deosebit de grav, aflate în concurs, dar nu este aplicabilă în cazul faptelor menţionate în sarcina inculpaţilor.

În condiţiile în care intenţia de a ucide două sau mai multe persoane nu a produs întregul scop urmărit, ne aflăm în prezenţa tentativei la infracţiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 20 rap. la art. 174, 176 lit. b) C.penal.

Interpretarea dată de Curtea de Apel, care leagă indisolubil calificarea acţiunii ce urmăreşte suprimarea vieţii a două sau mai multe persoane, nu de intenţia atacului îndreptat asupra unor victime multiple, ci de rezultatul produs, conduce la concluzia că în situaţia în care intenţia de a ucide două sau mai multe persoane nu a avut drept consecinţă decesul niciuneia dintre victime nu se poate vorbi despre tentativă de omor deosebit de grav în forma prevăzută de lit. b) a alin. (1) art. 176 C. pen.

O astfel de interpretare ar fi lipsită de sens, fiind nejustificat a se susţine că în situaţia în care niciuna dintre victime nu decedează nu există o infracţiune unică de tentativă la omor deosebit de grav. Interpretarea vine în contradicţie până la urmă cu textele de lege penală incidente şi chiar cu motivarea integrală a Deciziei nr. 5/2006.

În consecinţă, pentru aceste considerente, Înalta Curte reţine că încadrarea juridică legală dată faptelor săvârşite de inculpaţi este aceea propusă de instanţa fondului.

În ce privesc criticile formulate referitoare la nereţinerea în cauză a legitimei apărări acestea sunt nefondate. Atacul părţii vătămate S.I.G. asupra inculpatului M.B.N. a fost în mod corect calificat de instanţa de fond ca apt să justifice o stare de provocare. Agresiunea inculpatului, chiar dacă a fost determinată de acţiunea părţii vătămate, nu a urmărit înlăturarea unui atac imediat şi care punea în pericol grav pe inculpat ci a constituit o reală corecţie aplicată părţilor vătămate. Astfel acesta le-a lovit cu intensitate pe părţile vătămate determinând căderea acestora şi a continuat agresiunea asupra lor împreună cu coinculpatul R.N. şi după ce aceştia erau căzuţi la pământ lovindu-i o perioadă îndelungată de timp cu brutalitate.

În acest context, în mod judicios instanţa de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor în infracţiunea prev. de art. 182 alin. (2) teza a II-a. Lipsa de educaţie a inculpaţilor nu constituie un argument suficient în sensul că aceştia nu au prevăzut şi acceptat posibilitatea producerii decesului părţilor vătămate.

Raportat la numărul şi intensitatea loviturilor, la natura leziunilor produse, orice persoană cu discernământ putea avea reprezentarea punerii în pericol a vieţii părţilor vătămate, iar faptul că acest rezultat nu s-a produs nu are relevanţă sub aspectul calificării intenţiei inculpaţilor.

De altfel, după cum s-a arătat, raportat la cele imputate în fapt, inculpaţii s-au prevalat formal, fără a putea fi şi incident efectiv textul, de prev. art. 320¹ C. proc. pen.

Sunt justificate solicitările Parchetului de a nu li se reţine circumstanţe atenuante facultative.

Indiferent de detaliile prezentate în acest sens de către instanţa de apel, este de reţinut că inculpaţii s-au dedat la fapte deosebit de grave, cu o încadrare juridică corespunzătoare, nimic din comportamentul acestora, fie anterior, fie ulterior datei faptei, nu reclamă recurgerea la o circumstanţiere facultativă favorabilă.

Din acest punct de vedere cuantificările punitive propuse de instanţa fondului apar a fi legale şi echilibrate.

Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. a) C. proc. pen. va fi admis recursul procurorului şi va fi menţinută sentinţa aplicată în cauză.

Stabilirea unei pedepse mai blânde ar minimaliza nejustificat gravitatea faptelor săvârşite, ceea ce face ca recursurile inculpaţilor să fie de privit ca nefondate, pe considerentele art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând şi dispoziţiile art. art. 192 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva Deciziei penale nr. 129/ A din 30 septembrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.

Casează decizia penală atacată şi menţine sentinţa penală nr. 36 din 09 februarie 2011 a Tribunalului Sibiu, secţia penală.

Respinge, ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii M.B.N. şi R.N. împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă recurentul intimat inculpat R.N. la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurentul intimat inculpat M.B.N. la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 28 iunie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 2265/2012. Penal. Omorul calificat (art. 175...		ICCJ. Decizia nr. 2387/2012. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 2316/2012. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2316/2012. Penal