ICCJ. Decizia nr. 241/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Revizuire - Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Deciziapenală nr. 241/2012
Dosar nr.650/64/2011
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 15 septembrie 2011, s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul declarat de recurentul revizuent R.R. împotriva sentinţei penale nr. 72/F din 29 august 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Prin sentinţa penală recurată de revizuent, Curtea de Apel Braşov, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul R.R. împotriva sentinţei penale nr. 35/S din 28 martie 2011 a Curţii de Apel Braşov pronunţată în dosarul nr. 178/64/2011.
S-a reţinut că, la data de 18 iulie 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov a înaintat Curţii de Apel Braşov referatul întocmit în efectuarea actelor de cercetare, potrivit art. 399 C. proc. pen., prin care se solicită instanţei respingerea, ca inadmisibilă, a cererii formulate de revizuientul R.R. având ca obiect revizuirea sentinţei penale nr. 35/S din 28 martie 2011 a Curţii de Apel Braşov pronunţată în dosarul nr. 178/64/2011.
Prin Decizia nr. XVII din data de 19 martie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii, s-a dispus că hotărârile judecătoreşti prin care se soluţionează plângerile împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată adoptate de procuror, nu sunt susceptibile de a fi atacate pe calea revizuirii, o astfel de cerere fiind inadmisibilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 4145 alin. (4) C. proc. pen., dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în M. Of. al României, Partea I.
Recursul declarat de revizuent împotriva sentinţei sus-menţionate este inadmisibil.
Conform prevederilor art. 2781 alin. (10), astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, publicată în M. Of. nr. 714 din 26 octombrie 2010 şi intrată în vigoare la data de 25 noiembrie 2010, hotărârea judecătorului pronunţată potrivit art. 2781 alin. (8) C. proc. pen. este definitivă.
Hotărârea a cărei revizuire o cere petiţionarul a fost pronunţată la data de 28 martie 2011, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, care nu mai prevede posibilitatea exercitării recursului împotriva acestor hotărâri. Potrivit prevederilor art. 407 C. proc. pen., sentinţele instanţei de revizuire sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile la care se referă revizuirea.
În cauză, hotărârea recurată de revizuent a avut ca obiect o plângere formulată în procedura prevăzută de dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., care are caracter definitiv, neputând fi supusă recursului şi, pe cale de consecinţă, nici sentinţa pronunţată în calea de atac a revizuirii nu poate fi supusă acestei căi de atac.
Pentru aceste considerente, urmează a fi respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul revizuent R.R. împotriva sentinţei penale nr. 72/F din 29 august 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul revizuent R.R. împotriva sentinţei penale nr. 72/F din 29 august 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 ianuarie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 242/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 240/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
---|