ICCJ. Decizia nr. 2420/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). înşelăciunea (art. 215 C.p.), falsificarea instrumentelor oficiale (art. 286 C.p.), folosirea instrumentelor oficiale false (287 C.p.), falsul intelectual (art. 289 C

Decizii penale ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2420/2012

Dosar nr. 38918/3/2007

Şedinţa publică din 12 iulie 2012

Asupra recursurilor penale de faţă;

Prin Decizia penală nr. 304/A din 14 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. şi inculpaţii I.F., L.G., O.C.M., I.C., I.I. şi I.P.

S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală nr. 378/F din data de 07 mai 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia l-a penală şi rejudecând în fond, s-au decis următoarele.

1. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., aplicată inculpatului I.F., în pedepsele componente de.

- 10 ani şi 6 luni închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., aplicate pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 75 lit. a) C. pen.;

- 13 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., aplicate pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 75 lit. a) C. pen.;

- 2 ani închisoare, spor de pedeapsă, pedepse aplicate prin sentinţa penală atacată;

- 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. a) C. pen., 4 ani închisoare, 3 ani închisoare, 2 ani închisoare, 6 ani închisoare, 3 ani închisoare, 4 ani închisoare, 3 ani închisoare şi 3 ani închisoare; 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen., 3 ani închisoare, 2 ani închisoare, 5 ani închisoare şi 2 ani închisoare; 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen., 4 ani închisoare, 6 ani închisoare şi 3 ani închisoare; 7 ani închisoare, 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) din C. pen. şi 4 ani închisoare; 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen. şi 2 ani închisoare; 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen., 2 ani închisoare şi 6 ani închisoare; 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen., 2 ani închisoare şi 6 ani închisoare; 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen., 4 ani închisoare şi 6 ani închisoare; 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen., 4 ani închisoare şi 6 ani închisoare; sporul de 1 an închisoare, aplicat prin sentinţa nr. 93 din 12 septembrie 2006 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, modificată prin Decizia penală nr. 39 din 30 noiembrie 2006 a Curţii Militare de Apel Bucureşti şi rămasă definitivă prin nerecurare.

Repune pedepsele în individualitatea lor şi pe cale de consecinţă.

În baza art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 75 lit. a) C. pen. condamnă pe inculpatul I.F., la pedeapsa de 8 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a ll-a, lit. b) şi c) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 67 alin. (1) şi (3) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare.

În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 75 lit. a) C. pen. condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare.

În baza art. 67 alin. (1) şi (3) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta cu pedepsele descontopite, urmând a aplica pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 1 an, în final, inculpatul I.F. execută pedeapsa de 11 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (2) şi (3) C. pen. aplică inculpatului pedepsele complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a ll-a, lit. b) şi c) C. pen., pe o durată de 5 ani şi a degradării militare, după executarea pedepsei principale.

Face aplicarea art. 71 - 64 lit. a), teza a ll-a, lit. b) şi c) C. pen.

Dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii în baza dispoziţiilor prezentei hotărâri.

2. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., aplicată inculpatului L.G., în pedepsele componente, de.

- 10 ani şi 6 luni închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., aplicate pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 75 lit. a) C. pen.;

- 12 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., aplicate pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 75 lit. a) C. pen.;

- 3 ani închisoare, spor de pedeapsă, pedepse aplicate prin sentinţa penală atacată;

- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen., 2 ani închisoare, 2 ani închisoare, 6 ani închisoare şi 1 an închisoare; 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen., 4 ani închisoare, 6 ani închisoare şi 2 ani închisoare; 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen., 2 ani închisoare, 4 ani închisoare şi 6 ani închisoare; 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen., 4 ani închisoare, 2 ani închisoare, 5 ani închisoare şi 2 ani închisoare; 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen., 4 ani închisoare, 3 ani închisoare, 2 ani închisoare, 6 ani închisoare, 4 ani închisoare, 3 ani închisoare şi 3 ani închisoare; 7 ani închisoare, 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen., 4 ani închisoare şi 2 ani închisoare; 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen., 1 an închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare, 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen. şi 3 ani închisoare; 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen., 2 ani închisoare şi 6 ani închisoare; 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen., 4 ani închisoare, 3 ani închisoare şi 6 ani închisoare; sporul de 2 ani închisoare, aplicat prin sentinţa nr. 82/2006 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, modificată prin Decizia penală nr. 35 din 08 noiembrie 2006 a Curţii Militare de Apel Bucureşti şi rămasă definitivă.

Repune pedepsele în individualitatea lor şi, pe cale de consecinţă.

În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi 75 lit. a) C. pen. condamnă pe inculpatul L.G., la pedeapsa de 8 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi c) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta cu pedepsele descontopite şi negraţiate, urmând a aplica pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 2 ani, în final, inculpatul L.G. execută pedeapsa de 12 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi c) C. pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

Face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi c) C. pen.

3. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., aplicată inculpatei O.C.M., în pedepsele componente, de: 9 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., 11 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. şi sporul de 1 an închisoare, pedepse aplicate prin sentinţa penală atacată.

Repune pedepsele în individualitatea lor şi, pe cale de consecinţă.

În baza art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., în referire la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 80 C. pen. condamnă pe inculpata O.C.M., la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a-, lit. b) şi c) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., în referire la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 80 C. pen. condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 6 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi c) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpata O.C.M. execută pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi c) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

Face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi c) C. pen.

4. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., aplicată inculpatului I.C., în pedepsele componente, de 7 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., 11 ani închisoare şi 4 ani închisoare, pedepse aplicate prin sentinţa penală atacată.

Repune pedepsele în individualitatea lor şi, pe cale de consecinţă.

În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., în referire la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 80 C. pen. condamnă pe inculpatul I.C., la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., în referire la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 80 C. pen. condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., în referire la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 80 C. pen. condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

Face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 86¹ C. pen. suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile art. 86²C. pen.

Conform art. 86³ C. pen., pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere.

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 359 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.

5. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., aplicată inculpatului I.I., în pedepsele componente, de: 6 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., 10 ani închisoare şi 5 ani închisoare, pedepse aplicate prin sentinţa penală atacată.

Repune pedepsele în individualitatea lor şi, în consecinţă.

În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen., în referire la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 80 C. pen. condamnă pe inculpatul I.I.

În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen., în referire la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 80 C. pen. condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 74alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen., în referire la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 80 C. pen. condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

Face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 86¹ C. pen. suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit în condiţiile art. 86²C. pen.

Conform art. 86³ C. pen., pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere.

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 359 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.

6. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., aplicată inculpatului I.P., în pedepsele componente de: 4 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., 4 ani închisoare şi 4 ani închisoare, pedepse aplicate prin sentinţa penală atacată.

Repune pedepsele în individualitatea lor şi, în consecinţă.

În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., în referire la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 80 C. pen. condamnă pe inculpatul I.P., la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

Face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit în condiţiile art. 82 C. pen.

În baza art. 359 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen. raportat la art. 118 lit. d) C. pen. confiscă de la inculpatul I.C. suma de 980 RON.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen. raportat la art. 118 lit. d) C. pen. confiscă de la inculpatul I.I. suma de 1.933 RON.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen. raportat la art. 118 lit. d) C. pen. confiscă de la inculpatul I.P. sumele de 15 RON şi 115 RON.

Constată că inculpatul I.I. a achitat următoarele sume: părţii civile R.A.T. Bucureşti – 3.212,16 RON; părţii civile C.P. a Municipiului Bucureşti - 32.000 RON; părţii civile S.C. M. S.A. – 1.466 RON; părţii civile D.I.T.L. sector 1 – 2.833 RON; părţii civile D.I.T.L. sector 2 – 1.619 RON şi părţii civile D.I.T.L. sector 3 - 230 RON.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpatul I.C., de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina sa, din infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 75 lit. a) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 254 alin. (1) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpatul I.I., de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina sa, din infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 75 lit. a) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 75 lit. a) C. pen. şi din infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 255 alin. (1) C. pen.

S-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de partea civilă R.A.T. Bucureşti şi părţile responsabile civilmente Ministerul Justiţiei şi Agenţia pentru Prestaţii Sociale a Municipiului Bucureşti.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale atacate, prin prisma motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel a constatat următoarele.

În mod corect, instanţa de fond a stabilit situaţia de fapt, în urma coroborării întregului material probatoriu administrat în cauză, constând în următoarele.

După data de 31 iulie 1997, competenţa de soluţionare a cererilor de stabilire a calităţii de persecutat politic prin strămutare, conform art. 1 alin. (e) din Decretul Lege nr. 118/1990, a revenit comisiilor constituite în cadrul Direcţiilor Generale de Muncă şi Protecţie Socială.

Apelantul inculpat I.F. îşi exercita activitatea, în calitate de funcţionar - ajutor şef Birou Arhivă, în cadrul Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti şi avea ca atribuţii de serviciu primirea cererilor, scoaterea dosarelor pentru studiu, studierea fişelor şi întocmirea proiectelor de răspuns, ce erau prezentate şefului biroului arhivă pentru verificare, iar ulterior redactate.

Aceste atribuţii de serviciu au fost reţinute în baza declaraţiilor inculpatului, întrucât fişa postului nu a putut fi obţinută datorită modificărilor administrative intervenite în competenţele de păstrare a arhivelor.

De altfel, atribuţiile de serviciu, menţionate de către inculpat, corespund cu modalitatea de lucru pe care acesta a desfăşurat-o în perioada ce face obiectul cercetărilor în cauză, aşa încât, este cert că inculpatul a exercitat, în fapt, aceste sarcini de serviciu.

În virtutea atribuţiilor de serviciu, inculpatul era însărcinat să înregistreze cererile petiţionarilor în registrul de intrări - ieşiri ale Biroului Arhivă, să evalueze cererile în urma studiului documentelor referitoare la persoana în cauză, documente ce se regăseau în fondul referitor la persoanele persecutate pe motive politice după anul 1945, existent în cadrul arhivei, în urma acestui proces urmând să elibereze sau nu adeverinţa doveditoare care era redactată în dublu exemplar.

Potrivit procedurii de lucru, după redactare, adeverinţele erau prezentate şefului Biroului Arhivă, It. col. T.I., care semna, pentru conformitate, pe exemplarul doi al adeverinţei. Apoi, se proceda la semnarea adeverinţelor, de către directorul Direcţiei Instanţelor Militare, adjunctul acestuia sau inspectorii generali judecătoreşti, după care, se aplica ştampila instituţiei şi se proceda la expedierea exemplarului nr. 1 către petiţionar.

Inculpatul I.F., a preluat, a continuat şi a îmbunătăţit planul infracţional conceput de către numitul C.V., bolnav, în fază terminală.

Astfel cum a reieşit din declaraţiile inculpatului I.F., cu o lună înainte de deces, mai exact, în luna noiembrie 1998, numitul C.V. i-a comunicat că, de mai multă vreme, se află în legătură cu persoane din afara instituţiei cărora le eliberează, în schimbul unor sume de bani, adeverinţe prin care atestă, în mod mincinos, calitatea de strămutat.

Prin intermediul numitului C.V., inculpatul a intrat, ulterior, în contact şi cu inculpaţii I.C. şi I.I. şi cu numita I.F.

Inculpatul a început, astfel, să emită adeverinţe pentru diverse persoane, care nu aveau, în mod real, calitatea de strămutaţi, inserând, în mod nereal, menţiuni privitoare la: numărul de înregistrare, perioada de strămutare, localitatea în care persoana în cauză a fost strămutată, temeiul în care a fost strămutată, data şi motivul pentru care s-au ridicat restricţiile domiciliare. Inculpatul semna personal la rubrica Director cu iniţialele „M.T.".

Pentru a da toate aparenţele de autenticitate, inculpatul I.F. aplica ştampila ce era utilizată în Biroul Arhivă.

Însă după acoperirea menţiunii „Biroul Arhivă" cu o coală de hârtie, imprimându-se doar celelalte menţiuni - România, Ministerul Justiţiei, Direcţia Instanţelor Militare.

Pentru a emite aceste adeverinţe false, inculpatul solicita şi primea de la beneficiari, direct sau prin intermediari, sume de bani stabilite după criterii precise - iniţial, suma de 30.000 RON pentru fiecare an de strămutare atestat - ulterior, acest „tarif ridicându-se odată cu nivelul de indexare al indemnizaţiei lunare, de către Guvernul României, - la cuantumul de 100.000, 800.000, 1.200.000 RON.

Pentru a evita eventualele controale ulterioare, inculpatul emitea adeverinţa în cauză într-un singur exemplar - înscrisul fals fiind înmânat intermediarului sau direct beneficiarului.

Activitatea inculpatului I.F. era continuată de inculpaţii L.G. şi O.C.M., funcţionari în cadrul Direcţiei Generale de Muncă şi Protecţie Socială Bucureşti.

Astfel, începând cu data de 16 aprilie 1998, inculpaţii L.G. şi O.C.M. au făcut parte din Comisia pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate, pe motive politice, conform Decretului - Lege nr. 118/1990.

Metodologia legală de lucru presupunea formarea unui dosar care primea număr de înregistrare, dosarul conţinând următoarele acte: cererea petentului (eventual formular tipizat), prin care se solicita stabilirea calităţii de strămutat, acte doveditoare - acte de stare civilă în xerocopie şi adeverinţă emisă de Direcţia Instanţelor Militare - toate aceste acte trebuind să fie semnate, pentru autentificare, de funcţionarul public. Cererile erau soluţionate prin decizii, ce erau apoi înaintate conducerii Direcţiei Generale de Muncă şi Protecţie Socială, pentru semnare.

Decizia semnată de conducerea unităţii era înregistrată într-un registru special, sub număr de dosar şi era ştampilată de către secretarul Comisiei, după care inculpatul L.G. aplica o ştampilă dreptunghiulară în care consemna data şi semna în afara ştampilei, menţiuni ce confereau efecte juridice deciziei în cauză.

Inculpaţii L.G. şi O.C.M. au emis decizii de strămutat, cuprinzând menţiuni nereale, prin încălcarea flagrantă a atribuţiilor lor de serviciu.

Deciziile erau emise în lipsa unor cereri scrise din partea petenţilor (iar în multe cazuri chiar inculpaţii redactau astfel de cereri şi le semnau în numele petenţilor) şi fără a certifica, pentru conformitate, actele doveditoare de stare civilă.

Inculpatul L.G. proceda, în aceste condiţii, la redactarea deciziei prin tehnoredactare pe formular tipizat sau prin procesare pe calculator.

La rândul ei, inculpata O.C.M. completa deciziile tipizate, primite de la inculpatul L.G., pe care ulterior le multiplica, prin dactilografiere pe maşină de scris, după care le ducea la sediul D.G.P.M.S. pentru a fi semnate şi ştampilate.

Principalii colaboratori ai inculpaţilor I.F., L.G. şi O.C.M. au fost inculpaţii I.P., I.C. şi I.M. Aceştia din urmă luau de la diverse persoane copii ale actelor de identitate şi sume de bani (din care o parte erau destinate inculpaţilor ce întocmeau actele false, iar restul revenea intermediarilor) şi luau, mai întâi, legătura cu inculpatul I.F., care întocmea adeverinţele false, iar ulterior cu inculpaţii L.G. în principal sau O.C.M. atunci când cel dintâi era ocupat şi la care erau trimişi de primul, cărora le remiteau adeverinţele în baza cărora erau întocmite deciziile false.

În această modalitate au fost eliberate acte prin care era atestată, în mod fals, calitatea de strămutat, pentru un număr de 734 de persoane.

Situaţia de fapt a rezultat din declaraţiile inculpatului I.F., care a recunoscut, în totalitate, învinuirile aduse şi a relatat, în amănunt, desfăşurarea activităţii infracţionale, permiţând stabilirea, cu exactitate, a situaţiei actelor falsificate şi a contribuţiei celorlalţi inculpaţi, poziţie ce a fost menţinută pe tot parcursul procesului penal, coroborate cu declaraţiile inculpaţilor I.C., I.I. şi I.P., raportul de expertiză grafoscopică referitor la inculpata O.C.M. şi înscrisurile existente în cauză.

Inculpatul I.C. a recunoscut, la rândul său, săvârşirea faptelor, declaraţiile sale confirmând relatările inculpatului I.F.

Inculpatul I.I. a recunoscut, deasemenea, învinuirile aduse, relatând că a intermediat obţinerea de adeverinţe şi decizii false pentru 26 de persoane, însă ca ajutor dat tatălui său, G.I., care a fost cel care a iniţiat şi a stabilit modalitatea în care se realiza această intermediere.

Curtea constată că, în mod temeinic, instanţa de fond a apreciat că, chiar dacă rezoluţia infracţională i-a fost împărtăşită inculpatului I.I., de către tatăl său, de la care a preluat şi modalitatea de lucru, în mod cert, ulterior primelor acte, activitatea inculpatului a îmbrăcat forma autoratului, aspect ce rezultă din declaraţia inculpatului I.F., care a precizat că cel cu care a colaborat a fost inculpatul I.I. şi nu tatăl acestuia, inculpatul I.I. fiind persoana care i-a lăsat numărul de telefon pentru a fi contactat şi tot acesta i-a dat acte şi sume de bani pentru întocmirea adeverinţelor false.

Inculpatul I.P. a recunoscut săvârşirea faptelor, iar susţinerile acestuia în sensul că s-a folosit de numitul Ş., ca un al doilea intermediar, au fost înlăturate din ansamblul probator, în mod corect, de către instanţa de fond, având în vedere depoziţiile inculpatului I.F. din care rezultă că a primit, în mod direct, de la inculpatul I.P., acte de identitate în xerocopie şi sume de bani pentru a întocmi adeverinţe false pentru câteva persoane, pe inculpatul I.P. cunoscându-l acasă la inculpatul I.C.

Inculpaţii I.I., I.C. şi I.P. au obţinut adeverinţe false şi decizii false de strămutat şi în interes propriu, fapte ce au săvârşite la debutul punerii în aplicare a rezoluţiilor infracţionale adoptate.

Inculpaţii L.G. şi O.C.M. nu au recunoscut săvârşirea faptelor, susţinând că au eliberat deciziile în cauză fără să cunoască că adeverinţele ce stăteau la baza lor erau false şi au susţinut că singurele abateri săvârşite în exercitarea atribuţiilor de serviciu au constat în aceea că au acceptat să primească cereri formulate de către alte persoane decât cele ce le depuneau fără a le cere şi împuternicire.

Or, se constată că inculpatul L.G. primea pentru soluţionare un număr mare de cereri de la intermediari fără a le cere lămuriri sau procură şi mai mult pentru fiecare dintre aceste lucrări primea o sumă de bani pentru a emite deciziile - sume ce erau remise înainte şi erau fixe pentru fiecare lucrare efectuată. Acest inculpat avea, ca atribuţie de serviciu, obligaţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor pentru emiterea fiecărei decizii, atribuţie pe care nu şi-a îndeplinit-o.

Aşadar, chiar în ipoteza în care inculpatul nu şi-ar fi stabilit, iniţial, rezoluţia infracţională, după soluţionarea primelor cereri a realizat, în mod cert, caracterul ilicit al activităţii, acceptând să emită decizii în care a inserat, cu ştiinţă, datele menţionate în adeverinţele emise anterior de către inculpatul I.F., deşi cunoştea caracterul fals al acestora.

De altfel, inculpatul L.G. a fost nesincer şi în legătură cu relaţiile sale cu inculpatul I.F., având în vedere contradicţiile evidente existente în declaraţiile acestuia.

Astfel, deşi în cursul urmăririi penale, a relatat, în detaliu, o împrejurare în care a trebuit să dea inculpatului I.F. o sumă de bani - reprezentând diferenţa dintre sumele primite de la numita R.I. pentru o serie de cereri soluţionate şi sumele ce i se cuveneau conform înţelegerii din această activitate, în cursul cercetării judecătoreşti, a pretins că această sumă reprezenta un împrumut datorat inculpatului I.F., deşi a susţinut, în continuare, că nu l-a cunoscut pe acesta din urmă decât în luna februarie 2000.

În ceea ce o priveşte pe inculpata O.C.M., deşi a susţinut că a fost de acord, de bună credinţă, cu modalitatea de lucru stabilită de către inculpatul L.G. şi care consta în completarea de decizii la maşina de scris în condiţiile în care acestea aveau deja scanate semnătura directorului, Curtea constată, în acord cu Tribunalul, că o astfel de modalitate presupunea o ilegalitate, în percepţia oricărui angajat ce avea minime cunoştinţe asupra atribuţiilor sale de serviciu.

Mai mult, inculpata a recunoscut că a primit cereri de la aceiaşi intermediari - inculpaţii I.P., I.C. şi I.I. - şi pentru eliberarea acestora primea diverse sume de bani sau atenţii materiale de valoare modică - condiţii în care apare ca evident faptul că inculpata O.C.M. a realizat caracterul ilicit al acestei modalităţi de lucru şi l-a acceptat, acţionând în consecinţă.

În urma examinării registrelor D.G.M.P.S. Bucureşti, cu contribuţia şi a inculpaţilor I.F., L.G. şi O.C.M., s-a reuşit identificarea persoanelor ce au beneficiat de adeverinţe şi decizii care atestau, în fals, calitatea de strămutat.

Aşa fiind, în mod corect, Tribunalul a reţinut că inculpatul I.F. a eliberat adeverinţe false pentru un număr de 734 de persoane, având în vedere declaraţiile fiecăreia dintre acestea - care, însă, nu îl indică, în mod direct, pe inculpatul I.F. întrucât contactele acestor persoane s-au limitat la intermediarii - inculpaţi din prezenta cauză sau la sub-intermediari - şi recunoaşterile inculpatului, care a fost în măsură să precizeze pentru fiecare dintre aceste persoane dacă adeverinţele au fost eliberate de el sau de C.V., filiera prin care i-au parvenit cererile acestor persoane şi sumele primite pentru fiecare dintre adeverinţele emise.

Având în vedere modalitatea de emitere a deciziilor false de către inculpatul I.F. - prin tehnoredactare şi prezentarea lor spre semnare persoanelor în drept sau xerografierea semnăturii acestora, probaţiunea contribuţiei inculpatului la emiterea de decizii false pentru cele 734 de persoane menţionate anterior s-a făcut, în principal, în baza declaraţiilor acestuia.

În urma coroborării precizărilor inculpatului în legătură cu aceste persoane cu declaraţiile coinculpatei O.C.M., s-a putut stabili contribuţia exactă a fiecărui membru al Comisiei înfiinţate în vederea aplicării Decretului Lege nr. 118/1990.

S-a stabilit, astfel, că inculpatul L.G. a întocmit dosare conţinând acte false pentru un număr de 565 de persoane.

În aceeaşi modalitate s-a stabilit şi contribuţia inculpatei O.C.M. la emiterea deciziilor false, în cazul acesteia contribuţia limitându-se la un număr de 211 de dosare. Unele dintre deciziile emise în aceste dosare erau întocmite atât de către inculpată cât şi de către inculpatul L.G.

Şi această inculpată a fost în măsură să dea detalii cu privire la fiecare dosar, iar participarea sa concretă s-a stabilit în urma confruntării detaliilor date de aceasta cu cele furnizate de inculpatul L.G.

Inculpata O.C.M. a completat şi a semnat cereri în numele petiţionarilor, în 57 de cazuri. În acest sens, sunt relevante şi concluziile raportului de expertiză grafoscopică efectuată în cursul urmăririi penale nr. 101.123 din 23 decembrie 2004, 57 dintre persoanele ce figurează ca beneficiari în prezenta cauză (foşti învinuiţi) regăsindu-se între cele 96 de cereri ce au fost completate în fals de către inculpată conform concluziilor acestei expertize.

În cazul inculpatului I.P., corect, s-a reţinut, că acesta a obţinut pentru sine adeverinţa şi Decizia nr. 536/3388 din 17 iunie 1998 a D.G.M.P.S. Bucureşti prin care i se atesta calitatea nereală de beneficiar al Decretului - Lege nr. 118/1990, în calitate de strămutat.

Adeverinţa emisă de către Direcţia Instanţelor Militare a fost întocmită, conform declaraţiilor inculpatului I.F., de către C.V. - decedat, iar Decizia a fost obţinută prin intermediul numitului Ş.I.

Ulterior, inculpatul a intermediat obţinerea unor documente false similare pentru numiţii L.C., S.M.T. şi S.T., în cazul cărora adeverinţele au fost întocmite de către inculpatul I.F., conform declaraţiilor acestuia, iar deciziile, de către inculpatul L.G.

Pentru a remite aceste acte inculpaţilor I.F. şi L.G., inculpatul I.P. a apelat la numitul Ş.I.

Pentru fiecare dintre aceste dosare, ca intermediar, inculpatul I.P. a pretins pentru sine şi primit câte 50.000 RON.

Contribuţia acestui inculpat a rezultat din declaraţiile coinculpaţilor I.F., L.G. şi O.C.M., coroborate şi cu înscrisurile existente în cauză şi declaraţiile beneficiarilor.

Deşi inculpatul I.P. a susţinut că nu el ci numitul Ş.I. a intermediat obţinerea acestor acte false, astfel cum rezultă din declaraţiile celor trei beneficiari şi acest inculpat a avut o contribuţie proprie la obţinerea actelor false, toate aceste trei persoane indicând că inculpatul I.P. a fost cel căruia i-au dat copii de pe actele de stare civilă şi sumele de bani.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul I.C., acesta a avut, mai întâi, calitatea de beneficiar, obţinând adeverinţa nr. 3375 din 06 septembrie 1991, adeverinţă ce atestă, în mod nereal, calitatea sa de strămutat şi în baza căreia a fost eliberată Decizia nr. 123859 din 13 noiembrie 1991.

Aceste acte Ie-a folosit pentru a obţine indemnizaţie socială şi alte beneficii materiale.

Ulterior, inculpatul a intermediat obţinerea de astfel de acte false pentru un număr de 45 de persoane, numele acestor persoane fiind stabilite conform declaraţiilor inculpatului, coroborate şi cu declaraţiile unora dintre beneficiari ce au luat contact direct cu acesta.

Sumele primite de la acestea pentru activitatea sa de intermediere erau în medie de 200.000 RON.

Participaţia acestui inculpat a rezultat din declaraţiile inculpatului I.F., coroborată cu declaraţiile de recunoaştere ale acestui inculpat, precum şi cu declaraţiile celorlalţi coinculpaţi din prezentul dosar, L.G. şi O.C.M., dar şi cu concluziile raportului de expertiză tehnico-ştiinţifică nr. 93.094 din 11 martie 2005, din care rezultă că acest inculpat a executat scrisurile de mână şi semnăturile existente pe un număr de 16 decizii eliberate de către D.G.M.P.S. Bucureşti.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul I.I., acesta a avut, mai întâi, calitatea de beneficiar, obţinând adeverinţa nr. 1-172 din 16 septembrie 1999, emisă, în fals, de către inculpatul I.F., în baza căreia i s-a eliberat şi Decizia nr. 1380/8704 din 21 decembrie 1998.

Ulterior, inculpatul I.I. a sprijinit constant activitatea tatălui său - numitul G.I., în prezent decedat - de a intermedia obţinerea de acte false care atestau calitatea de strămutat pentru un număr de 27 de persoane, identitatea acestora fiind stabilită conform declaraţiilor inculpatului, ce se coroborează şi cu depoziţiile beneficiarilor.

Contribuţia acestui inculpat a rezultat din declaraţiile sale de recunoaştere, coroborate şi cu declaraţiile celorlalţi coinculpaţi I.F., L.G. şi O.C.M. şi cu concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 93.093 din 11 martie 2005, din care a rezultat că scrisurile de mână şi semnăturile existente pe un număr de 17 decizii eliberate de către D.G.M.P.S. Bucureşti - întocmite de către inculpaţii L.G. şi O.C.M. - au fost executate de inculpatul I.I.

Conchizând, Curtea constată că, probele administrate în cauză au justificat aprecierea instanţei de fond că nu există niciun dubiu cu privire la săvârşirea, de către inculpaţi, a infracţiunilor deduse judecăţii, astfel că, soluţia de condamnare a acestora este corectă.

Aşadar, evaluând ansamblul probator administrat în cauză, Curtea constată că valoarea probatorie conţinută de aceste probe, formează convingerea, certă şi de netăgăduit, că faptele s-au petrecut în materialitatea lor şi în derularea menţionată.

De asemenea, Curtea constată că, în mod legal, instanţa de fond a încadrat juridic faptele săvârşite de către apelanţii-inculpaţi, după cum urmează.

1. Fapta inculpatului I.F. care, în perioada noiembrie 1998-iunie 2000, în calitate de ajutor şef Birou Arhivă Specială al Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, din cadrul Instanţelor Militare, a pretins şi a primit, prin intermediari, sume de bani sau alte foloase - în total suma de 30.157 RON - pentru a efectua acte contrare obligaţiilor sale de serviciu referitoare la primirea cererilor, înregistrare, studiere şi evaluare, cu scopul de a întocmi, în fals, adeverinţe privind calitatea de strămutat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (734 de acte materiale), rezoluţia infracţională unică rezultând din modalitatea de săvârşire a actelor materiale, care urmăresc un tipar unic şi din perioadele scurte de timp dintre fiecare act material, fapta fiind săvârşită în condiţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Fapta aceluiaşi inculpat care, prin emiterea, în fals şi remiterea acestor adeverinţe către beneficiari i-a sprijinit pe aceştia în acţiunea de inducere în eroare a părţilor civile în scopul obţinerii de foloase materiale injuste, constând în drepturile băneşti şi celelalte facilităţi prevăzute de Decretul Lege nr. 118/1990, inculpatul însuşi urmărind un folos material propriu constând în sumele ce i-au fost remise pentru fiecare adeverinţă emisă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune în formă calificată, cu consecinţe deosebit de grave raportat la prejudiciul total cauzat, calculat prin însumarea prejudiciilor suferite de fiecare parte civilă, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (734 de acte materiale).

Curtea reţine că faptele au fost săvârşite sub forma concursului real de infracţiuni prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen.

2. Fapta inculpatului L.G. care, în calitate defuncţionar în cadrul D.G.M.P.S. şi membru al Comisiei de aplicarea Decretului - Lege nr. 118/1990, în perioada august 1998 – iunie 2000, de a primi bani ori produse în valoare totală de 1.820 RON, pentru a-şi încălca îndatoririle de serviciu - ce constau în primirea dosarelor beneficiarilor, prezentarea lor la conducerea D.G.M.P.S. pentru aplicarea ştampilei rotunde, aplicarea ştampilei dreptunghiulare şi semnare, remiterea a câte două exemplare falsificate intermediarilor, pentru a fi înmânate beneficiarilor,întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (565 de acte materiale).

Unitatea rezoluţiei infracţionale este relevată de modalitatea identică de săvârşire a actelor materiale şi de timpul scurt trecut între acestea.

Fapta aceluiaşi inculpat de a falsifica deciziile D.G.P.M.S., în modul arătat mai sus, de a le remite direct sau prin intermediari către beneficiari, pentru ca aceştia să inducă în eroare instituţiile statului care acordau drepturile şi facilităţile prevăzute de Decretul Lege nr. 118/1990 în scopul de a obţine foloase materiale injuste (565 de acte materiale), acţionând, în acest scop, în perioada august 1998 - iunie 2000, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Curtea reţine că faptele au fost săvârşite sub forma concursului real de infracţiuni prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen.

3. Fapta inculpatei O.C.M. care, încalitate de funcţionar al D.G.P.M.S. Bucureşti şi membru al comisiei de aplicare a Decretului - Lege nr. 118/1990, în perioada aprilie 1998 - iunie 2000, de a primi bani şi foloase ce nu i se cuveneau, în cuantum de 1.055 RON, de la inculpaţii intermediari, dar şi direct de la beneficiari, în scopul de a face acte contrare îndatoririlor de serviciu şi, astfel, de a elibera decizii prin care atestă, în mod fals, calitatea de strămutat politic a beneficiarilor, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (211 acte materiale).

Unitatea de rezoluţie infracţională a fost reflectată de modul similar sau identic de comitere a actelor materiale şi de intervalul mic de timp existent între ele.

Fapta aceleiaşi inculpate, de a remite deciziile falsificate pentru a ajuta pe beneficiari să le folosească în scopul inducerii în eroare a unor instituţii de stat, pentru a obţine foloase materiale necuvenite, constând în drepturile date de Decretul - Lege nr. 118/1990, fapte ce au condus la crearea unui prejudiciu de 207.771,41 RON - sumă direct imputabilă inculpatei şi stabilită prin însumarea prejudiciilor cauzate de beneficiarii ce au utilizat deciziile emise de aceasta, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (211 acte materiale).

Curtea reţine că faptele au fost săvârşite sub forma concursului real de infracţiuni prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen.

4. Fapta inculpatului I.C. de a obţine, pentru sine, acte false prin care se atesta calitatea sa de strămutat şi de a folosi aceste acte, în mod repetat, la mai multe instituţii de stat, în vederea obţinerii de foloase materiale injuste, constând în ajutoarele materiale acordate în temeiul Decretului - Lege nr. 118/1990, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Fapta inculpatului I.C. care, în perioada noiembrie 1998 - iunie 2000, a primit de la un număr de 50 de beneficiari sume de bani şi a dat aceste sume către funcţionari publici -inculpaţii I.F., L.G. şi O.C.M. - pentru a obţine adeverinţe false şi decizii false prin care se stabilea, în mod nereal, calitatea de strămutat a beneficiarilor întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (50 de acte materiale).

Curtea constată că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut, astfel cum s-a stabilit din declaraţiile acestui inculpat, că suma obţinută pentru sine, prin această activitate de intermediere, a fost de 980 RON.

Fapta aceluiaşi inculpat care, în perioada noiembrie 1998 - iunie 2000, a transmis înscrisuri false către un număr de 50 de beneficiari astfel sprijinindu-i pe aceştia să inducă în eroare instituţiile statului care acordau drepturi sau facilităţi prevăzute de Decretul - Lege nr. 118/1990, în scopul de a obţine foloase materiale injuste care însumate au creat un prejudiciu de 4.176 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (50 de acte materiale).

Sunt aplicabile dispoziţiile art. 75 lit. a) C. pen. întrucât inculpatul a săvârşit toate faptele de care este acuzat împreună cu mai mult de alte două persoane.

Curtea reţine că faptele au fost săvârşite sub forma concursului real de infracţiuni prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen.

5. Fapta inculpatului I.I. de a obţine pentru sine acte false prin care se atesta calitatea sa de strămutat şi de a folosi aceste acte, în mod repetat, la mai multe instituţii de stat, în vederea obţinerii de foloase materiale injuste, constând în ajutoarele materiale acordate în temeiul Decretului - Lege nr. 118/1990, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (27 de acte materiale).

Fapta aceluiaşi inculpat care, în perioada anilor 1998 - 1999, l-a sprijinit pe tatăl său, numitul G.I., în prezent decedat, în scopul de a primi sume de bani pentru a fi remise inculpaţilor I.F., L.G. şi O.C.M. în scopul ca aceştia, contrar obligaţiilor lor de serviciu, să emită adeverinţe şi decizii false prin care se constată, în mod nereal, calitatea de strămutat, şi sprijinind, în acest mod, activitatea tatălui său de a obţine în interes propriu un folos material, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate ia luare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (27 de acte materiale).

Fapta aceluiaşi inculpat care, în perioada 1998 - 1999, prin activitatea de sprijinire a intermedierii obţinerii de acte false de către tatăl său a sprijinit pe beneficiarii acestor acte false să inducă în eroare instituţiile statului care acordau drepturi sau facilităţi prevăzute de Decretul - Lege nr. 188/1990, în scopul de a obţine foloase materiale necuvenite, constând în indemnizaţii lunare, permise de călătorie gratuite, etc. - care au produs un prejudiciu total de 18.711 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (27 de acte materiale).

Faptele au fost săvârşite sub forma concursului real de infracţiuni prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen.

6. Fapta inculpatului I.P. care, începând cu anul 1998 şi până la data sistării drepturilor prevăzute de Decretul - Lege nr. 118/1990, în baza unei singure rezoluţii infracţionale, a indus în eroare instituţiile de stat ce acordau drepturi băneşti în temeiul acestui text de lege prin folosirea unor înscrisuri false - adeverinţă şi decizie de strămutat - în scopul de a obţine în acest mod foloase materiale injuste - pensie lunară, scutiri impozite, permise de călătorie gratuite - în total, suma de 2.483,22 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (3 acte materiale).

Fapta aceluiaşi inculpat care, în perioada anilor 1998 -1999, a primit sume de bani pentru a fi daţi, prin intermediul lui Ş.I., inculpaţilor I.F. şi L.G., pentru ca aceştia, contrar atribuţiilor de serviciu, să emită adeverinţe şi decizii false de strămutat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la luare de mită prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (3 acte materiale).

Fapta aceluiaşi inculpat care, în perioada anilor 1998 - 1999, a transmis documentele oficiale false către beneficiari, sprijinindu-i pe aceştia să inducă în eroare instituţiile statului care acordau drepturi şi facilităţi prevăzute în Decretul - Lege nr. 118/1990 ajutându-i astfel să obţină foloase materiale injuste - indemnizaţii lunare, permise de călătorie gratuite, prejudicii care se ridică la suma de 5.679,66 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (3 acte materiale).

I. în ceea ce priveşte apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., Curtea îl apreciază ca fondat, în considerarea următoarelor argumente.

1.a. Cu privire la primul motiv de apel, referitor la împrejurarea că, instanţa de fond, în mod greşit, cu ocazia individualizării pedepselor aplicate inculpaţilor I.F. şi L.G., a contopit sporurile, apreciind că au autoritate de lucru judecat, Curtea îl apreciază ca nefondat, pentru considerentele ce urmează.

După cum s-a arătat în doctrina şi practica judiciară, în cazul în care există mai multe hotărâri definitive, prin care s-au aplicat diferite sporuri, cu ocazia unor contopiri anterioare, se va bucura de autoritate de lucru judecat sporul cel mai mare, nefiind posibilă renunţarea la el sau aplicarea unui spor mai mic cu ocazia efectuării unor noi operaţiuni de contopire.

Această soluţie este logică, întrucât, dacă sporul iniţial era necesar pentru un număr mai mic de infracţiuni, este de neconceput ca acest spor să nu mai fie necesar, atunci când numărul infracţiunilor concurente a crescut.

În acelaşi sens, s-a statuat, în mod constant şi în practica judiciară relativ recentă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, precizându-se că: „în situaţia în care toate infracţiunile concurente au fost judecate separat, pronunţându-se mai multe hotărâri care au rămas definitive, existând deja pedepse stabilite cu autoritate de lucru judecat, instanţa care efectuează contopirea trebuie să o aleagă pe cea mai grea, pe care o poate spori în condiţiile art. 34 C. pen., sporul aplicat anterior bucurându-se de autoritate de lucru judecat, astfel că, instanţa nu poate să renunţe la el sau să aplice un spor mai mic" (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia nr. 5611 din 02 decembrie 2003; Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia nr. 3652 din 07 iunie 2006).

De asemenea, prin Decizia nr. 1304 din 28 februarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a arătat că: „dacă pentru una din pedepsele supuse concursului, instanţele au aplicat şi un spor, printr-o hotărâre definitivă, acesta intră în puterea lucrului judecat, astfel încât, trebuie adăugat obligatoriu pedepsei rezultate în urma contopirii".

Or, în cauză, aşa cum rezultă din dispozitivele sentinţelor penale ce au făcut obiectul contopirii, la operaţiunile de contopire a pedepselor pronunţate anterior, inculpaţilor I.F. şi L.G. le-au fost aplicate pedepsele cele mai grele şi sporuri, de 1 an închisoare, în cazul inculpatului I.F., respectiv, de 2 ani închisoare, în privinţa inculpatului L.G.

În acest context, câtă vreme aceste pedepse pronunţate anterior au fost contopite cu pedepsele, cu închisoare, aplicate inculpaţilor I.F. şi L.G. pentru prezentele fapte deduse judecăţii, concurente cu cele pentru care a fost condamnat şi prin sentinţele penale pronunţate anterior, se impune ca pedeapsa rezultantă să fie majorată, în mod obligatoriu, în sensul alăturării sporurilor de 1 an închisoare, respectiv, 2 ani închisoare, ce au căpătat autoritate de lucru judecat, astfel cum, în mod legal, a apreciat şi instanţa de fond.

Pe de altă parte, independent de menţinerea sau nu a sporului intrat în puterea lucrului judecat, în cauză, se impune, oricum, aplicarea unui spor de pedeapsă „ce poate fi justificat de numărul mare de infracţiuni şi de gravitatea acestora" (Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, Decizia nr. 63 din 07 ianuarie 2004).

1.b. Cu privire la acelaşi prim motiv de apel, referitor, însă, la împrejurarea că, instanţa de fond a omis să dispună emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei, în cazul inculpatului F., Curtea îl apreciază ca fondat, pentru următoarele motive.

Curtea constată că, deşi prin Decizia penală nr. 39/2006 a Curţii Militare de Apel Bucureşti s-a dispus anularea M.E.P.Î. nr. 160/2005 şi punerea, de îndată, în libertate a inculpatului I.F., instanţa de fond a omis să dispună emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, în condiţiile în care, pedeapsa rezultantă stabilită prin hotărârea atacată este superioară celei aplicată prin Decizia penală nr. 35/2006 a Curţii Militare de Apel Bucureşti, astfel că, nu se poate aprecia că pedeapsa ar fi fost executată, anterior, de către inculpatul I.F.

2. În ceea ce priveşte al doilea motiv de apel invocat de Parchet, referitor la nelegalitatea sentinţei penale atacate, subaspectul omisiunii aplicării inculpatului I.F., a pedepsei complementare a degradării militare, Curtea îl apreciază ca fondat, pentru argumentele ce preced.

Conform art. 67 alin. (1) C. pen., pedeapsa complementară a degradării militare constă în pierderea gradului şi a dreptului de a purta uniformă.

Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, degradarea militară se aplică, în mod obligatoriu, condamnaţilor militari şi rezervişti, dacă pedeapsa principală este închisoarea mai mare de 10 ani, iar conform alin. (3), degradarea militară este facultativă pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, dacă pedeapsa principală stabilită este de cel puţin 5 ani şi de cel mult 10 ani.

Or, Curtea constată că, la data comiterii faptelor ce fac obiectul cauzei (perioada anilor 1998-2000), inculpatul I.F. era militar activ, cu gradul de plutonier major, în cadrul Ministerului Apărării şi îşi desfăşura activitatea, ca şi arhivar, în cadrul compartimentului „Arhivă specială", iar la data pronunţării sentinţei penale atacate, inculpatul I.F. era militar, în rezervă, cu gradul de plutonier major.

Curtea apreciază că, indiferent de cuantumul pedepsei principale aplicată inculpatului care atrage, fie o aplicare, cu titlu obligatoriu, fie o aplicare facultativă a degradării militare, în cauză, aplicarea acestei pedepse complementare privativă de drepturi se impune, raportat la natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite.

3. Cu privire la al treilea motiv de apel invocat de Parchet,referitor la nelegalitatea sentinţei penale atacate, motivat de faptul că, în cazul inculpaţilor I.I., I.P. şi I.C., nu s-a aplicat măsura de siguranţă a confiscării speciale, Curtea îl apreciază ca fondat, pentru următoarele argumente.

Conform dispoziţiilor art. 254 alin. (3) C. pen., banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul luării de mită se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

Potrivit art. 118 alin. (1) lit. d) C. pen., sunt supuse confiscării speciale, bunurile care au fost date pentru a determina săvârşirea unei fapte sau pentru a răsplăti pe făptuitor.

În temeiul acestor dispoziţii legale, Curtea constată că, în cauză, se impunea dispunerea măsurii de siguranţă a confiscării speciale, după cum urmează.

- de la inculpatul I.C., suma de 980 RON, reprezentând sumele de bani şi contravaloarea produselor reţinute în folosul său, din sumele ori produsele primite de la beneficiari, direct sau prin subintermediari, pentru a fi date, drept mită, inculpaţilor I.F., L.G. şi O.C.M.;

- de la inculpatul I.I., suma de 1.933 RON, reprezentând sumele de bani şi contravaloarea produselor reţinute, în folosul acestui inculpat, de către numitul G.I. (decedat), cu ajutorul inculpatului I.I., din sumele ori produsele primite direct sau prin subintermediari, pentru a fi date, drept mită, inculpaţilor I.F., L.G. şi O.C.M.;

- de la inculpatul I.P., sumele de 15 RON, reprezentând sumele de bani şi contravaloarea produselor reţinute în folosul său, din sumele ori produsele primite de la beneficiari, direct sau prin subintermediari, pentru a fi date, drept mită, inculpaţilor I.F., L.G. şi O.C.M. şi de 115 RON, reprezentând sumele de bani şi contravaloarea produselor reţinute în folosul acestui inculpat, de către numitul Ş.I. (decedat), cu ajutorul inculpatului I.P., din sumele ori produsele primite direct sau prin subintermediari, pentru a fi date, drept mită, inculpaţilor I.F., L.G. şi O.C.M.

Astfel, Curtea constată că, în cauză, cei trei inculpaţi sus menţionaţi, după ce au obţinut, pentru sine, adeverinţe şi decizii care atestau calitatea, nereală, de beneficiar al Decretului-Lege nr. 118/1990, au intermediat obţinerea unor documente false similare şi altor persoane.

Astfel, inculpatul I.P. a intermediat obţinerea unor astfel de documente numiţilor C.C., S.M.T. şi S.T., pretinzând, pentru sine şi primind, de la fiecare, câte 5 RON.

Inculpatul I.C. a intermediat obţinerea de acte false pentru un număr de 45 de persoane, de la care a primit câte 20 de RON.

Inculpatul I.I. a facilitat obţinerea de acte false, în baza cărora să beneficieze de pensie, în calitate de strămutat, un număr de 27 de persoane de la care a primit sume de bani cuprinse între 5 RON şi 10 RON, de persoană.

4. Cu privire la al patrulea motiv de apel invocat de parchet, referitor la netemeinicia sentinţei penale atacate, sub aspectul interzicerii inculpaţilor I.F., L.G., O.C.M., I.I., I.P. şi I.C., a dreptului de a alege, Curtea îl apreciază ca fondat, pentru următoarele argumente.

Din acest punct de vedere, Curtea reţine că, deşi instanţa de fond a procedat la o analiză, sumară, a temeiurilor care au dus la hotărârea de a interzice inculpaţilor I.F., L.G. şi O.C.M., dreptul de a alege, a omis să analizeze aceste motive, în cazul inculpaţilor I.I., I.P. şi I.C.

Or, Curtea apreciază că, în raport de natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite şi de comportamentul inculpaţilor, această pedeapsă accesorie nu este proporţională şi nici justificabilă.

Astfel, în acord şi cu Decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului din cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, se impune ca aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor electorale să nu se facă „de drept", în mod automat, ci numai după examinarea împrejurării dacă interdicţia respectă principiul proporţionalităţii, care impune existenţa unei legături perceptibile şi suficiente între sancţiune şi comportament, precum şi faţă de situaţia persoanei afectate.

În acelaşi sens, este şi Decizia nr. 74 din 05 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, prin care s-a stabilit, cu titlu obligatoriu, că: „dispoziţiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează, în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a l-a, c) C. pen. nu se va face, în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen.

II. În ceea ce priveşte apelul declarat de inculpatul I.F., Curtea îl apreciază ca fondat, în considerarea următoarelor argumente.

Cu privire la lipsa rolului activ al instanţei, instituit prin dispoziţiile art. 4 C. proc. pen., Curtea constată că, în mod corect, instanţa de fond a făcut aplicarea prevederilor art. 329 alin. (3) C. proc. pen., ţinând seama de conţinutul - similar - al declaraţiilor martorilor audiaţi în faţa instanţei, iar, faţă de numărul foarte mare al martorilor indicaţi în actul de sesizare al instanţei, ale căror depoziţii, sub aspectul elementelor esenţiale, sunt identice, s-ar ajunge la o amânare, nejustificată, a judecării cauzei.

În ceea ce priveşte nerealizarea expertizării maşinilor de scris, Curtea constată că, în privinţa acestui aspect, s-a pronunţat, prin încheierea de şedinţă de la 14 aprilie 2011, în sensul respingerii probei, ca neutilă soluţionării cauzei, potrivit considerentelor acelei încheieri.

Relativ la incompatibilitatea procurorului militar R.G., unul dintre magistraţii care a întocmit rechizitoriul în cauză, Curtea reţine că inculpatul I.F. nu a indicat cazul de incompatibilitate prevăzut de lege în care s-ar fi aflat respectivul procuror şi nici motivul legal care ar atrage soluţia prevăzută de dispoziţiile art. 332 C. proc. pen., de restituire, a cauzei, la procuror, pentru refacerea urmăririi penale.

Cu privire la modul de soluţionare a laturii civile a cauzei, Curtea constată următoarele.

Deoarece o parte dintre persoanele care au beneficiat de pensie specială au achitat, parţial sau integral sumele datorate părţilor civile, s-au solicitat părţilor civile relaţii privind situaţia actualizată a debitelor reţinute în sarcina acestor persoane, relaţiile solicitate cuprinzând, atât situaţia plăţilor restante, cât şi reactualizarea sumelor cu indicele de inflaţie fiind depuse la dosar.

Curtea apreciază că, în mod temeinic, instanţa de fond a constatat că, în cauză, s-au constituit părţi civile S.C. „M." SA, R.A.T. Bucureşti - R.A., S.R.R., C.P. a Municipiului Bucureşti, D.I.T.L. sector 1, D.V.B.L. sector 2, D.I.T.L. sector 3, cu suma totală de 730.697,75 RON.

Părţile civile au prezentat situaţiile sumelor nerecuperate, defalcate pe fiecare martor în parte şi reactualizate în funcţie de indicele de inflaţie.

Astfel, partea civilă C.P. a Municipiului Bucureşti a comunicat situaţia prejudiciilor nereactualizate detaliate pentru fiecare dintre cei 734 de beneficiari. Prejudiciul suferit de această parte civilă şi nerecuperat s-a ridicat la suma de 11.001.820,16 RON - sumă rezultată în urma însumării sumelor neachitate până în prezent, de către beneficiari şi reactualizate.

Partea civilă R.A.T. Bucureşti - R.A. a precizat că suma totală a prejudiciului nerecuperat, reactualizată, este de 57.499,94 RON şi a comunicat situaţia detaliată. Prejudiciul suferit de această parte civilă şi nerecuperat s-a ridicat la suma de 57.499,94 RON - sumă rezultată în urma însumării sumelor neachitate până în prezent, de către beneficiari şi reactualizate.

Partea civilă S.R.R. a comunicat situaţia detaliată a prejudiciului nerecuperat. Prejudiciul suferit de această parte civilă şi nerecuperat s-a ridicat la suma de 2.068,90 RON - sumă rezultată în urma însumării sumelor neachitate, de către beneficiari şi reactualizate.

Direcţia de Impozite şi Taxe Locale sector 1 a comunicat situaţia reactualizată a prejudiciilor. Prejudiciul suferit de această parte civilă şi nerecuperat s-a ridicat la suma de 18.746 RON - sumă rezultată în urma însumării sumelor neachitate, de către beneficiari şi reactualizate.

Partea civilă D.V.B.L. sector 2 a comunicat situaţia reactualizată a prejudiciilor încă nerecuperate. Prejudiciul suferit de această parte civilă şi nerecuperat s-a ridicat la suma de 7.052 RON - sumă rezultată în urma însumării sumelor neachitate, de către beneficiari şi reactualizate.

Partea civilă S.C. „M." S.A. a comunicat situaţia reactualizată a prejudiciilor. Prejudiciul suferit de această parte civilă şi nerecuperat s-a ridicat la suma de 15.624,30 RON - sumă rezultată în urma însumării sumelor neachitate până în prezent, de către beneficiari şi reactualizate.

Partea civilă D.T.I.L. sector 3 a comunicat situaţia reactualizată a prejudiciilor. Prejudiciul suferit de această parte civilă şi nerecuperat s-a ridicat la suma de 27.717,52 RON - sumă rezultată în urma însumării sumelor neachitate până în prezent, de către beneficiari şi reactualizate.

Sub aspectul întrunirii condiţiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, Curtea constată că, în mod temeinic, instanţa de fond a apreciat că toţi inculpaţii au acţionat cu vinovăţie, prevăzând sau, cel puţin, acceptând producerea prejudiciului de ordin patrimonial, al cărui caracter de previzibilitate nu poate fi pus la îndoială.

Din acest punct de vedere, este evident că, întocmind şi, respectiv, intermediind obţinerea adeverinţelor şi deciziilor false şi cunoscând împrejurarea că înscrisurile respective urmau să fie folosite de către beneficiari pentru obţinerea de beneficii materiale prevăzute de Decretul - Lege nr. 118/1990, inculpaţii au prevăzut că, în acest mod, va fi afectat patrimoniul instituţiilor şi regiilor autonome ce plăteau ajutoarele sociale respective.

Cu privire la solidaritatea răspunderii civile a inculpaţilor, este, deasemenea, evident că aceştia au acţionat cu o voinţă comună.

În ceea ce priveşte întinderea răspunderii civile delictuale a fiecăruia dintre inculpaţi, în mod corect, s-a constatat că inculpatul I.F., care a emis adeverinţele false pentru cei 734 de beneficiari - toate actele materiale ce fac obiectul cauzei -răspunde pentru întregul prejudiciu, întrucât, în lipsa acestor adeverinţe nu ar fi fost posibilă emiterea celorlalte înscrisuri false, respectiv, deciziile prin care se atesta, în mod nereal, calitatea de strămutat politic.

Activitatea inculpatului lordache a fost premisa eliberării deciziilor false de către inculpaţii O.C.M. şi L.G.

Din punct de vedere al întinderii răspunderii civile delictuale, fiecare dintre aceşti doi inculpaţi răspund pentru prejudiciile cauzate de folosirea deciziilor false emise de fiecare dintre aceştia - 565 de acte materiale, în cazul inculpatului L.G. şi 211 acte materiale, în cazul inculpatei O.C.M.

La stabilirea cuantumului concret al sumelor datorate de fiecare dintre cei doi inculpaţi, Tribunalul a avut în vedere numele beneficiarilor, astfel cum au fost detaliate în anexele la declaraţiile

Inculpaţilor, intitulate „situaţii centralizate", în cazul inculpatei O.C.M. şi inculpatului L.G.

La stabilirea cuantumului prejudiciilor cauzate direct de aceşti doi inculpaţi fiecăreia dintre părţile civile, calculul matematic a avut în vedere sumele neachitate încă de beneficiarii pentru care fiecare dintre aceşti doi inculpaţi este răspunzător şi care se regăsesc în listele detaliate depuse de fiecare dintre părţile civile în cursul cercetării judecătoreşti.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul I.C., corect s-a constatat că acesta răspunde, în primul rând, pentru prejudiciile cauzate în calitate de beneficiar şi, în al doilea rând, pentru prejudiciile cauzate prin folosirea actelor false de către persoanele intermediate de acesta (50 de acte materiale). Situaţia centralizată a persoanelor intermediate a fost depusă la dosar de urmărire penală.

Întrucât, în calitate de beneficiar, inculpatul I.C. figurează în listele detaliate de părţile civile, au fost avute în vedere şi sumele indicate în aceste liste cu titlu de sume neachitate de acesta, în măsura în care aceste sume nu au fost menţionate separat de părţile civile.

În privinţa inculpatului I.M., procedând în mod similar şi luând în considerare numele beneficiarilor, în număr de 27, s-a stabilit, deasemenea, că acest inculpat a prejudiciat părţile civile, prin fapta sa şi a persoanelor intermediate.

În cazul inculpatului I.P., care a avut şi calitatea de intermediar pentru trei persoane, dar şi de beneficiar, s-au reţinut, în mod temeinic, sumele datorate cu titlu de prejudiciu materialin.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului I.F., Curtea constată că, în mod temeinic, instanţa de fond nu a reţinut circumstanţele atenuante judiciare, prevăzute de dispoziţiile art. 74 lit. a) şi b) C. pen., menţionate de procuror în cuprinsul rechizitoriului.

Astfel, existenţa unor calificative de „bine" sau „foarte bine" obţinute de inculpat în urma unor evaluări ce aveau caracter obligatoriu şi periodic în activitatea sa reprezintă doar o împrejurare că inculpatul, formal, îşi îndeplinea atribuţiile sale de serviciu.

La aprecierea conduitei inculpatului, Curtea are în vedere şi numeroasele condamnări, suferite de acesta, anterior, pentru fapte similare.

Totodată, din actele dosarului a rezultat că identificarea adeverinţelor false nu a necesitat contribuţia inculpatului, fiind suficientă o simplă confruntare a registrelor D.G.M.P.S. cu cele ale Direcţiei Instanţelor Militare - Biroul Arhivă.

Or, incidenţa circumstanţei atenuante judiciare prevăzută de art. 74 lit. b) C. pen. presupune stăruinţa inculpatului, după epuizarea infracţiunii, de a diminua paguba - în cauză, de a achita, prin orice mijloace, măcar o parte a prejudiciului considerabil ce a fost produs.

În privinţa aplicabilităţii dispoziţiilor art. 19 din OUG nr. 43/2002, Curtea constată că, în mod legal, instanţa de fond a reţinut că identificarea şi tragerea la răspundere penală a inculpaţilor I.P., I.C. şi I.I. nu a fost rezultatul exclusiv al declaraţiilor inculpatului I.F., iar o simplă contribuţie la clarificarea faptei nu a echivalat cu poziţia avută în vedere de textul invocat, întrucât, dispoziţiile legale impun îndeplinirea, în mod cumulativ, a două condiţii : denunţarea (situaţie ce nu se regăseşte în cauză) şi facilitarea identificării şi tragerii la răspundere penală a altor persoane.

În ceea ce priveşte sporul de pedeapsă aplicat, sunt valabile considerentele expuse cu privire la primul motiv de apel invocat de parchet.

Curtea apreciază, însă, că pedepsele aplicate inculpatului I.F. se impun a fi reindividualizate, în sensul reducerii cuantumului acestora, considerând că aplicarea unor pedepse, orientate spre maximul special prevăzut de lege, nu sunt apte să asigure realizarea, în condiţii optime, a scopului pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen.

Din acest punct de vedere, Curtea are în vedere poziţia procesuală a inculpatului, constantă, de recunoaştere a săvârşirii faptelor, avută pe parcursul procesului penal, dar şi împrejurarea că, în raport de intervalul de timp îndelungat scurs de la data săvârşirii faptelor, ecoul acestora s-a diminuat şi, implicit, gradul de pericol social concret al infracţiunilor.

III. În ceea ce priveşte apelul declarat de inculpatul L.G., Curtea îl apreciază ca fondat, în considerarea următoarelor argumente.

Cu privire la lipsa rolului activ al instanţei, la modul de soluţionare a laturii civile a cauzei, la sporul de pedeapsă aplicat şi la ne aplicare a dispoziţiilor art. 19 din OUG nr. 43/2002, sunt valabile aceleaşi raţiuni avute în vedere la motivarea soluţiei dispusă cu privire la inculpatul I.G.

În privinţa aplicabilităţii dispoziţiilor art. 19 din OUG nr. 43/2002, Curtea constată că, în mod legal, instanţa de fond a reţinut că procurorii care au întocmit rechizitoriul au folosit, ei înşişi, expresia „a facilitat identificarea", or, facilitarea este o activitate subsidiară celei a denunţului, motiv pentru care, identificarea celorlalţi inculpaţi nu s-a făcut ca urmare a declaraţiilor inculpatului L.G.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului L.G., Curtea constată că, în mod temeinic, instanţa de fond nu a reţinut circumstanţele atenuante judiciare, prevăzute de dispoziţiile art. 74 lit. a), b) şi c) C. pen., menţionate de procuror în cuprinsul rechizitoriului.

Astfel, calificativele adecvate obţinute în cadrul serviciului sau lipsa antecedentelor penale şi, în general, conformarea, formală, cu legea penală nu reprezintă decât împrejurări obişnuite ce ar trebui să aibă caracter de normalitate pentru destinatarii legii penale.

La aprecierea conduitei inculpatului, Curtea are în vedere şi numeroasele condamnări, suferite de acesta, anterior, pentru fapte similare.

Deasemenea, stoparea producerii rezultatului păgubitor, ca urmare a începerii cercetărilor în cauză este firească şi nu echivalează cu un efort din partea inculpatului de a ajuta la recuperarea prejudiciului infracţional creat.

În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 74 lit. c) C. pen., se constată că inculpatul nu a recunoscut că a acţionat cu intenţia specifică infracţiunilor pentru care este cercetat.

Curtea apreciază, însă, că pedepsele aplicate inculpatului L.G. se impun a fi reindividualizate, în sensul reducerii cuantumului acestora, considerând că aplicarea unor astfel de pedepse sunt apte să asigure realizarea, în condiţii optime, a scopului pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen.

Din acest punct de vedere, Curtea are în vedere împrejurarea că, în raport de intervalul de timp îndelungat scurs de la data săvârşirii faptelor, ecoul acestora s-a diminuat şi, implicit, gradul de pericol social concret al infracţiunilor.

IV. În ceea ce priveşte apelul declarat de inculpata O.C.M., Curtea îl apreciază ca fondat, în considerarea următoarelor argumente.

Cu privire la lipsa rolului activ al instanţei, la modul de soluţionare a laturii civile a cauzei şi la neaplicarea dispoziţiilor art. 19 din OUG nr. 43/2002, sunt valabile aceleaşi considerente avute în vedere la motivarea soluţiei dispusă cu privire la inculpatul I.G.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatei O.C.M., Curtea apreciază că poate fi reţinută, în favoarea acesteia, circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., având în vedere lipsa antecedentelor penale, împrejurarea că nu a mai suferit, anterior, alte condamnări, pentru fapte similare, ca şi ceilalţi doi inculpaţi, menţionaţi mai sus şi ţinând seama şi de conţinutul caracterizării inculpatei, de la locul de muncă.

Totodată, Curtea are în vedere gradul de contribuţie, redus, al inculpatei, dar şi numărul de acte materiale ce compun infracţiunile continuate, reţinute în sarcina sa, în raport şi de ceilalţi doi inculpaţi menţionaţi anterior.

Deasemenea, Curtea reţine că inculpata, în final, a recunoscut şi a regretat săvârşirea faptelor şi are un copil minor în întreţinere.

Nu în ultimul rând, Curtea reţine, ca şi în cazul celorlalţi doi inculpaţi menţionaţi anterior, că, în raport de intervalul de timp îndelungat scurs de la data săvârşirii faptelor, ecoul acestora s-a diminuat şi, implicit, gradul de pericol social concret al infracţiunilor.

Faţă de considerentele expuse anterior, Curtea apreciază că pedepsele aplicate inculpatei O.C.M. se impun a fi reindividualizate, în sensul reducerii cuantumului acestora, sub minimul special prevăzut de lege, considerând că aplicarea unor astfel de pedepse sunt apte să asigure realizarea, în condiţii optime, a scopului pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen.

În ceea ce priveşte cuantumul pedepselor complementare aplicate inculpaţilor I.F., L.G. şi O.C.M., Curtea apreciază că apelurile declarate de aceşti inculpaţi sunt fondate şi din acest punct de vedere, cuantumul pedepselor complimentare fiind mult prea mare, raportat la cuantumul pedepsei principale aplicate pentru săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii, urmând să îl reducă corespunzător.

În acest sens, Curtea reţine că, deşi pedepsele complimentare trebuie să oglindească, deasemenea, pericolul social al faptei şi periculozitatea inculpatului, totuşi, aceste pedepse nu realizează, în principal şi în mod independent, scopurile represiunii, ci, pentru a-şi atinge menirea, sunt ataşate unei pedepse principale, pe care o completează. Pedeapsa principală trebuie să asigure, în mod precumpănitor, reeducarea inculpatului şi nu pedeapsa complimentară. Astfel, o dată pedeapsa principală stabilită, acesteia i se ataşează, spre a o complini în realizarea sarcinilor, o pedeapsă complimentară.

De altfel, în cazul inculpatei O.C.M., potrivit dispoziţiilor art. 76 alin. (3) C. pen., când există circumstanţe atenuante, pedeapsa complimentară privativă de drepturi, prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, poate fi înlăturată. Aşadar, legea acordă instanţei această facultate, de a aprecia asupra necesităţii aplicării pedepsei complimentare. Curtea apreciază, însă, că această pedeapsă este necesară, având în vedere natura infracţiunilor, atitudinea inculpatei, împrejurările cauzei, dar şi gradul ridicat de pericol social al faptelor, dar va ţine seama de circumstanţa atenuantă constatată la stabilirea duratei interdicţiei.

V. În ceea ce priveşte apelul declarat de inculpatul I.C., Curtea îl apreciază ca fondat, în considerarea următoarelor argumente.

Referitor la solicitarea inculpatului ca, în temeiul dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., să se dispună recalificarea faptei de luare de mită din forma complicităţii în forma prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., prin înlăturarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, motivat de faptul că, Legea nr. 78/2000 a intrat în vigoare la un moment ulterior celui la care a încetat activitatea infracţională a inculpatului, reţinută ca fiind comisă în formă continuată şi având ca debut anul 1998, Curtea o apreciază, ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente.

Activitatea infracţională a inculpatului s-a derulat în perioada noiembrie 1998 - iunie 2000, cu o rezoluţie infracţională unică. Or, ca efecte juridice, stabilirea caracterului continuat al unei infracţiuni prezintă importanţă, sub mai multe aspecte, printre care, aplicarea legii penale în timp, care va fi cea în vigoare din momentul epuizării infracţiunii, în cauză, luna iunie a anului 2000.

Or, Curtea constată că Legea nr. 78 din 08 mai 2000 a fost publicată în M. Of. al României nr. 219 din data de 18 mai 2000, intrând, aşadar, în vigoare, anterior momentului epuizării infracţiunilor în cauza de faţă.

În consecinţă, încadrarea juridică a faptei în dispoziţiile art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 este corectă.

În ceea ce priveşte critica vizând greşita reţinere şi judecare a inculpatului pentru complicitate la luare de mită în formă continuată, Curtea are în vedere aceleaşi considerente expuse cu privire la reţinerea situaţiei de fapt şi a încadrării juridice a acestei infracţiuni, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul I.C. şi care nu vor mai fi reluate.

Totodată, rezoluţia infracţională unică a rezultat din modalitatea de săvârşire a celor 50 de acte materiale, care urmăresc un tipar unic şi din perioadele scurte de timp dintre fiecare act material.

De asemenea, Curtea reţine că sunt aplicabile dispoziţiile art. 75 lit. a) C. pen., întrucât inculpatul I.C. a săvârşit toate faptele de care este acuzat împreună cu mai mult de alte două persoane.

În ceea ce priveşte critica adusă sentinţei penale apelate, referitoare la greşita condamnare a inculpatului în calitate de autor al infracţiunii de înşelăciune, Curtea are în vedere aceleaşi considerente expuse cu privire la reţinerea situaţiei de fapt şi a încadrării juridice a acestei fapte, în privinţa inculpatului I.C. şi care nu vor mai fi reiterate.

Cu privire la modul de soluţionare a laturii civile a cauzei, sunt valabile aceleaşi considerente avute în vedere la motivarea soluţiei dispusă cu privire la inculpatul I.G.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului I.C., Curtea apreciază că pot fi reţinute, în favoarea acestuia, circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., având în vedere lipsa antecedentelor penale, împrejurarea că nu a mai suferit, anterior, alte condamnări, pentru fapte similare, ca şi inculpaţii I.F. şi L.G. şi ţinând seama de atitudinea inculpatului după săvârşirea infracţiunilor, rezultând din prezentarea sa în faţa autorităţii şi comportarea sinceră în cursul procesului penalin.

Totodată, Curtea are în vedere participaţia penală, efectivă, avută de inculpatul I.C., gradul de contribuţie, redus, al inculpatului, numărul, relativ mic, de persoane racolate, dar şi numărul de acte materiale ce compun infracţiunile continuate, reţinute în sarcina sa, în raport şi de ceilalţi trei inculpaţi menţionaţi anterior.

De asemenea, Curtea reţine vârsta înaintată a inculpatului -77 de ani.

Nu în ultimul rând, Curtea reţine, ca şi în cazul celorlalţi trei inculpaţi menţionaţi anterior, că, în raport de intervalul de timp îndelungat scurs de la data săvârşirii faptelor, ecoul acestora s-a diminuat şi implicit, gradul de pericol social concret al infracţiunilor.

Faţă de considerentele expuse anterior, Curtea apreciază că pedepsele aplicate inculpatului I.C. se impun a fi reindividualizate, în sensul reducerii cuantumului acestora, sub minimul special prevăzut de lege, considerând că aplicarea unor astfel de pedepse este aptă să asigure realizarea, în condiţii optime, a scopului pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen.

Totodată, Curtea apreciază, ţinând seama de persoana inculpatului, de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta şi, chiar fără executarea pedepsei, inculpatul nu va mai săvârşi infracţiuni, aşa încât, se poate aplica suspendarea executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, apreciat ca fiind suficient pentru reeducarea inculpatului.

VI. În ceea ce priveşte apelul declarat de inculpatul I.I., Curtea îl apreciază ca fondat, în considerarea următoarelor argumente.

În ceea ce priveşte cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. în art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., Curtea o apreciază, ca neîntemeiată, pentru considerentele ce preced.

S-a reţinut în sarcina inculpatului I.I. că, în perioada anilor 1998 - 1999, l-a sprijinit pe tatăl său, numitul G.I., în prezent decedat, în scopul de a primi sume de bani pentru a fi remise inculpaţilor I.F., L.G. şi O.C.M. în scopul ca aceştia, contrar obligaţiilor lor de serviciu, să emită adeverinţe şi decizii false prin care se constata, în mod nereal, calitatea de strămutat, şi sprijinind, în acest mod, activitatea tatălui său de a obţine în interes propriu un folos material (27 de acte materiale).

Faptele inculpatului I.I. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Aceasta deoarece, elementul material al laturii obiective al infracţiunii de luare de mită conţine şi o modalitate mediată a acţiunilor normative, alternativ incriminate, în sensul că, se reglementează pretinderea, atât în mod direct, cât şi în mod indirect.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului I.I., Curtea apreciază că pot fi reţinute, în favoarea acestuia, circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen., având în vedere lipsa antecedentelor penale, împrejurarea că nu a mai suferit, anterior, alte condamnări, pentru fapte similare, ca şi inculpaţii I.F. şi L.G., stăruinţa depusă de inculpatul I.I. pentru a înlătura paguba pricinuită şi ţinând seama de atitudinea inculpatului după săvârşirea infracţiunilor, rezultând din prezentarea sa în faţa autorităţii şi comportarea sinceră în cursul procesului penal.

Cu privire la incidenţa circumstanţei atenuante judiciare prevăzută de dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen., Curtea constată că inculpatul I.I. a achitat următoarele sume: părţii civile R.A.T. Bucureşti – 3.212,16 RON; părţii civile C.P. a Municipiului Bucureşti - 32.000 RON; părţii civile SC M. SA – 1.466 RON; părţii civile D.I.T.L. sector 1 – 2.833 RON; părţii civile D.I.T.L. sector 2 – 1.619 RON şi părţii civile D.I.T.L. sector 3 - 230 RON, conform chitanţelor depuse, în xerocopie, dosar instanţă de apel.

Totodată, Curtea are în vedere participaţia penală, efectivă, avută de inculpatul I.I., gradul de contribuţie, redus, al inculpatului, numărul, relativ mic, de persoane racolate, dar şi numărul mic de acte materiale ce compun infracţiunile continuate, reţinute în sarcina sa, în raport şi de primii trei inculpaţi menţionaţi anterior.

De asemenea, Curtea reţine vârsta inculpatului - 63 de ani , dar şi starea precară de sănătate a acestuia, dovedită cu înscrisul depus, în xerocopie, dosar instanţă de apel.

Nu în ultimul rând, Curtea reţine, ca şi în cazul celorlalţi inculpaţi menţionaţi anterior, că, în raport de intervalul de timp îndelungat scurs de la data săvârşirii faptelor, ecoul acestora s-a diminuat şi, implicit, gradul de pericol social concret al infracţiunilor.

Faţă de considerentele expuse anterior, Curtea apreciază că pedepsele aplicate inculpatului I.I. se impun a fi reindividualizate, în sensul reducerii cuantumului acestora, sub minimul special prevăzut de lege, considerând că aplicarea unor astfel de pedepse sunt apte să asigure realizarea, în condiţii optime, a scopului pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen.

Totodată, Curtea apreciază, ţinând seama de persoana inculpatului, de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta şi, chiar fără executarea pedepsei, inculpatul nu va mai săvârşi infracţiuni, aşa încât, se poate aplica suspendarea executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, apreciat ca fiind suficient pentru reeducarea inculpatului.

VII. În ceea ce priveşte apelul declarat de inculpatul I.P., Curtea îl apreciază ca fondat, în considerarea următoarelor argumente.

În ceea ce priveşte solicitarea inculpatului de a se dispune achitarea acestuia, pentru infracţiunile de înşelăciune şi, respectiv, de complicitate la înşelăciune, Curtea o apreciază, ca neîntemeiată, având în vedere aceleaşi considerente expuse cu privire la reţinerea situaţiei de fapt, analiza probatoriilor administrate în cauză şi încadrarea juridice a acestor fapte, în privinţa inculpatului I.P. şi care nu vor mai fi reiterate.

Cu privire la împrejurarea că dispozitivul hotărârii atacate cuprinde menţiuni eronate referitoare la domiciliul inculpatului - invocată în cuprinsul motivelor de apel formulate în scris, Curtea constată că acest aspect nu se subsumează cazurilor de nulitate prevăzute, în mod expres, de dispoziţiile art. 197 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului I.P., Curtea apreciază că pot fi reţinute, în favoarea acestuia, circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., având în vedere lipsa antecedentelor penale, împrejurarea că nu a mai suferit, anterior, alte condamnări, pentru fapte similare, ca şi inculpaţii I.F. şi L.G. şi ţinând seama de atitudinea inculpatului după săvârşirea infracţiunilor, rezultând din prezentarea sa în faţa autorităţii şi comportarea sinceră în cursul procesului penal.

Totodată, Curtea are în vedere participaţia penală, efectivă, avută de inculpatul I.P., gradul de contribuţie, redus, al inculpatului, numărul, relativ mic, de persoane racolate, dar şi numărul mic de acte materiale (trei) ce compun infracţiunile continuate, reţinute în sarcina sa, în raport de ceilalţi inculpaţi menţionaţi anterior.

De asemenea, Curtea reţine vârsta inculpatului - 60 de ani.

Faţă de considerentele expuse anterior, Curtea apreciază că pedepsele aplicate inculpatului I.P. se impun a fi reindividualizate, în sensul reducerii cuantumului acestora, sub minimul special prevăzut de lege, considerând că aplicarea unor astfel de pedepse sunt apte să asigure realizarea, în condiţii optime, a scopului pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen.

Totodată, Curtea apreciază, ţinând seama de persoana inculpatului, de comportamentul său după comiterea faptei, că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia, aşa încât, se poate aplica suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

VIII. În ceea ce priveşte apelul declarat de partea civilă R.A.T. Bucureşti, Curtea îl apreciază ca nefondat, în considerarea următoarelor argumente.

R.A.T. Bucureşti - R.A. s-a constituit parte civilă în procesul penal, în condiţiile art. 15 alin. (2) C. proc. pen., cu suma totală a prejudiciului nerecuperat, reactualizată, de 57.499,94 RON şi a comunicat situaţia detaliată.

Instanţa de fond a constatat că prejudiciul suferit de partea civilă R.A.T. Bucureşti - R.A. şi nerecuperat s-a ridicat la suma solicitată, de 57.499,94 RON - rezultată în urma însumării sumelor neachitate până în prezent, de către beneficiari şi reactualizate.

Aşadar, Curtea constată că instanţa de fond a admis, în totalitate, acţiunea civilă promovată de partea civilă R.A.T. Bucureşti - R.A., obligând inculpaţii la plata sumei solicitate, de 57.499,94 RON, sumă ce se va actualiza la data plăţii.

În aceste condiţii, Curtea nu va proceda la o nouă actualizare a sumei iniţiale solicitate, aceasta urmând a se efectua la data plăţii, conform dispozitivului hotărârii atacate, motiv pentru care, apelul este nefondat.

IX. În ceea ce priveşte apelul declarat de partearesponsabilă civilmente Ministerul Justiţiei, Curtea îlapreciază ca nefondat, în considerarea următoarelor argumente.

De esenţa răspunderii comitenţilor pentru faptele prepuşilor sunt dispoziţiile art. 1000 alin. (3) C. civ. care cuprind prevederea conform căreia comitenţii răspund „de prejudiciul cauzat de prepuşii lor în funcţiile ce li s-au încredinţat" şi spre deosebire de părinţi, institutori şi meşteşugari, comitenţii nu sunt menţionaţi în cuprinsul alin. (5) al art. 1000 C. civ. între cei care au posibilitatea să se exonereze de răspundere dovedind că „n-au putut împiedica faptul prejudiciabil".

Aşa fiind, Curtea apreciază că, în mod temeinic şi legal, instanţa de fond a constatat că inculpaţii L.G. şi O.C.M. răspund, în solidar şi cu partea responsabilă civilmente Ministerul Justiţiei - Direcţia Juridică, ai cărui angajaţi erau la data săvârşirii faptelor, fiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, pentru fapta prepusului, întrucât, toate faptele au fost săvârşite cu ocazia îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, în concordanţă cu fişele postului şi în timpul programului de lucru.

X. În ceea ce priveşte apelul declarat de partea responsabilă civilmente Agenţia pentru Prestaţii Sociale a Municipiului Bucureşti, Curtea îl apreciază ca nefondat, în considerarea următoarelor argumente.

În mod temeinic şi legal, instanţa de fond a constatat că inculpatul I.F. răspunde, în solidar şi cu partea responsabilă civilmente Agenţia pentru Prestaţii Sociale a Municipiului Bucureşti, în condiţiile în care, aceasta din urmă avea calitatea de angajator, însărcinat, în principal, cu atribuţii de control şi verificare a activităţii inculpatului, la momentul săvârşirii faptei.

În aceste condiţii, nu se poate susţine că faptele au fost săvârşite de prepus, prin depăşirea atribuţiilor de serviciu. Aceasta deoarece răspunderea comitentului intervine şi în cazul în care prepusul, acţionând în cadrul funcţiei încredinţate, într-un mod de natură a crea convingerea că acţionează în interesul comitentului, săvârşeşte o faptă cauzatoare de prejudicii, prin depăşirea, abuzivă, a indicaţiilor primite de la comitent.

Răspunderea comitentului nu ar putea fi angajată în cazul în care, cel păgubit a ştiut că prepusul nu acţionează în folosul comitentului, ci în interesul său propriu ori cu depăşirea atribuţiilor decurgând din funcţia încredinţată, precum şi în ipoteza în care activitatea prepusului a ieşit din sfera în care comitentul avea obligaţia de a-şi exercita supravegherea, aceasta revenind însuşi celui ce a suferit paguba, ceea ce nu este cazul în speţă.

Din această perspectivă, corect a constatat instanţa de fond că partea responsabilă civilmente a făcut aprecieri laudative la adresa inculpatului, concretizate în calificativele de „bine" şi de „foarte bine" date pentru modul în care acesta din urmă şi-a exercitat atribuţiile de serviciu.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., inculpaţii I.F., L.G. şi O.C.M., partea civilă R.A.T. Bucureşti R.A. şi părţile responsabile civilmente Ministerul Justiţiei şi Agenţia pentru Prestaţii Sociale a Municipiului Bucureşti.

Parchetul a invocat cazurile de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 şi 17² C. proc. pen., solicitând stabilirea unor pedepse reduse cu 1/3, dar fără a se reţine şi circumstanţe atenuante, în condiţiile în care inculpaţii s-au prevalat de disp. art. 320¹ C. proc. pen.

În ce priveşte latura civilă, s-a arătat că partea civilă R.A.T.B. Bucureşti şi-a precizat pretenţiile mai înainte de terminarea cercetării judecătoreşti în primă instanţă, solicitând plata sumei de 58.370,16 RON cu titlu de despăgubiri, astfel încât în mod greşit instanţa de apel a respins calea de atac promovată de partea civilă.

Inculpaţii I.F., L.G. şi O.C.M. şi-au precizat motivele de recurs cu ocazia dezbaterilor, invocând disp.art. 320¹ C. proc. pen.şi cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

Partea civilă R.A.T.B. a invocat cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.şi a solicitat obligarea în solidar a inculpaţilor la plata sumei de 58.460,27 RON, reprezentând valoarea actualizată a debitului la nivelul lunii martie 2011, după deducerea din prejudiciul calculat iniţial a sumelor achitate de G.E. (394,95 RON) şi I.I. (3.212,16 RON).

Partea responsabilă civilmente Ministerul Justiţiei a invocat cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen.

S-a susţinut astfel că la momentul desfăşurării activităţii infracţionale, în cadrul Ministerului Justiţiei nu a existat o direcţie denumită „Direcţia Juridică", astfel încât în mod greşit aceasta a fost menţionată în dispozitivul sentinţei de fond.

În al doilea rând, inculpaţii L. şi O. au avut calitatea de funcţionari în cadrul D.G.M.P.S. Bucureşti, astfel încât nu există nicio justificare pentru ca Ministerul Justiţiei să aibă calitatea de parte responsabilă civilmente pentru activitatea acestora.

În al treilea rând, se arată că inculpatul I.F. a fost angajat la Ministerului Apărării Naţionale, desfăşurâdu-şi activitatea la Biroul Arhivă Specială din cadrul Direcţiei Instanţelor Militare, aflată în subordinea Ministerului Apărării Naţionale conform OGnr. 14/2001.

În aceste condiţii, calitatea de parte responsabilă civilmente aparţinea acestui minister, iar nu Ministerului Justiţiei, care nu se afla într-un raport de prepuşenie cu inculpatul I.F.

Partea responsabilă civilmente Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Agenţia pentru Prestaţii Sociale a Municipiului Bucureşti nu a indicat vreun caz de casare dintre cele prev. de art. 385⁹ C. proc. pen, însă a formulat mai multe critici ce vizează deopotrivă soluţia instanţei de fond şi a celei de apel.

S-a susţinut astfel că prejudiciul nu a fost dovedit, iar infracţiunile au fost săvâşite de prepus prin depăşirea atribuţiilor de serviciu.

Astfel, fapta ilicită a fost săvârşită de inculpatul L. în mare parte la domiciliul său, pe calculatorul personal, în cursul zilelor libere, iar beneficiarii cunoşteau faptul că acesta acţiona prin emiterea unor decizii false, cu depăşirea funcţiei sale, în mod abuziv.

S-a mai arătat că unele părţi civile sunt în curs de recuperare a prejudiciilor, având posibilitatea de a recupera direct de la beneficiari aceste prejudicii.

În speţă, ne aflăm în situaţia unei răspunderi civile pentru fapta proprie, iar nu pentru fapta altuia, având în vedere că fiecare beneficiar al actelor obţinute au uzat de acestea pentru a obţine drepturi conform art. 6 din D.L. nr. 118/1990.

De asemenea, obligarea D.D.F.S.S. Bucureşti la plata despăgubirilor civile ar însemna o îmbogăţire fără justă cauză pentru beneficiari, pe de o parte şi pentru unele părţi civile, pe de altă parte.

Astfel, în condiţiile în care în prezent partea civilă C.P. a Municipiului Bucureşti îşi recuperează sumele încasate necuvenit direct de la beneficiari prin emiterea înştiinţărilor de plată, D.D.F.S.S. Bucureşti nu poate fi obligată la achitarea acestor sume în solidar cu inculpaţii, căci aceasta ar echivala cu o îmbogăţire fără justă cauză.

Examinând hotărârea atacată, Curtea constată că recursurile sunt fondate, însă pentru un motiv, care nu se regăseşte între cele invocate de părţi, dar care se ia în considerare întotdeauna din oficiu, respectiv cel prev. de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen.

În acest sens, verificând dosarul de apel, Curtea reţine că, deşi ambele părţi responsabile civilmente au formulat ample motive de apel, instanţa de control judiciar a făcut o analiză incompletă a acestora, nepronunţându-se asupra unor cereri esenţiale pentru aceste părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului.

Astfel, în cazul părţii responsabile civilmente Ministerul Justiţiei, instanţa de apel nu a analizat principala critică a acesteia, care punea în discuţie însăşi calitatea de parte în prezenta cauză, în condiţiile în care această instituţie a invocat inexistenta unui raport de prepuşenie între inculpatul I.F. şi Ministerul Justiţiei.

Formulând această critică, Ministerul Justiţiei a arătat că respectivul inculpat a fost angajat ca funcţionar în cadrul Biroului Arhivă Specială din cadrul Direcţiei Instanţelor Militare, care potrivit OG nr. 14/2001 se subordona ministrului apărării naţionale.

Prin urmare, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unei chestiuni esenţiale, respectiv dacă, prin raportare la actele normative în vigoare, calitatea de parte responsabilă civilmente aparţinea Ministerului Justiţiei sau, dimpotrivă, Ministerului Apărării Naţionale.

Pe de altă parte, ca o dovadă în plus a superficialităţii cu care instanţa de apel a tratat latura civilă a cauzei, este faptul că aceasta a omis să constate, deşi a fost învestită în acest sens prin motivele de apel formulate de ambele părţi responsabile civilmente, că inculpaţii L. şi O. au avut calitatea de funcţionari în cadrul D.G.M.P.S. Bucureşti, neavând aşadar nicio legătură cu Ministerul Justiţiei, şi că inculpatul I.F. nu a fost salariat al D.G.M.P.S. Bucureşti.

Aceste erori cuprinse în hotărârea instanţei de fond au fost preluate ca atare, fără nicio explicaţie, de către instanţa de apel, cu implicaţii evidente în ce priveşte latura civilă a cauzei, întrucât părţile responsabile civilmente au fost puse în situaţia de a răspunde pentru faptele unor persoane cu care nu se aflau, nici măcar formal, într-un raport de prepuşenie.

Tot astfel, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra criticii ce viza îmbogăţirea fără justă cauză, în condiţiile în care, potrivit susţinerilor părţii responsabile civilmente Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Agenţia pentru Prestaţii Sociale a Municipiului Bucureşti (fosta D.M.P.S. Bucureşti), partea civilă C.P. a Municipiului Bucureşti îşi recuperează sumele încasate necuvenit de către beneficiarii D.L. nr. 118/1990 în mod direct şi nemijlocit de la aceştia, prin emiterea unor înştiinţări de plată, ceea ce ar trebui să excludă obligarea părţii responsabile civilmente, în solidar cu inculpaţii, la plata aceloraşi sume.

Toate aceste susţineri, neanalizate de către instanţa de apel, puneau în discuţie chestiuni esenţiale şi influenţau în mod direct soluţia procesului în ce priveşte latura civilă, prin raportare la cele două părţi responsabile civilmente.

Prin urmare, Curtea constată incidenţa cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen.cu referire la latura civilă a cauzei; în speţă, fiind vorba şi despre infracţiuni contra patrimoniului, de esenţa cărora este producerea unui prejudiciu, Curtea reţine că nu se poate disocia latura penală, vizată de recursurile Parchetului şi ale inculpaţilor, de latura civilă, sens în care în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) C. proc. pen. va admite toate recursurile declarate, va casa Decizia şi va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., inculpaţii I.F., L.G. şi O.C.M., partea civilă R.A.T. Bucureşti R.A. şi părţile responsabile civilmente Ministerul Justiţiei şi Agenţia pentru Prestaţii Sociale a Municipiului Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 304/A din 14 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu în sumă de câte 400 RON pentru inculpaţii I.F., L.G., I.I. şi I.P. se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii O.C.M. şi I.C. în sumă de câte 100 RON până la prezentarea apărătorilor aleşi se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 12 iulie 2012.

#Inselaciune. Jurisprudenta

← ICCJ. Decizia nr. 243/2012. Penal. Plângere împotriva...		ICCJ. Decizia nr. 242/2012. Penal. Plângere împotriva... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2420/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). înşelăciunea (art. 215 C.p.), falsificarea instrumentelor oficiale (art. 286 C.p.), folosirea instrumentelor oficiale false (287 C.p.), falsul intelectual (art. 289 C