ICCJ. Decizia nr. 2433/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2433/2012
Dosar nr. 8229/100/2011
Şedinţa publică din 18 iulie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Maramureş, prin Sentinţa penală nr. 135 din 20 martie 2012, a condamnat pe inculpatul C.P. (fiul lui I. şi M.), la 7 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav, prev. de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. c) şi art. 176 lit. a) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 61 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 7 din Legea nr. 78/2008 s-a dispus ca după rămânerea definitivă a hotărârii, să se recolteze, de la inculpat, probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în baza de date S.N.D.G.J.
Pe latură civilă, s-a constatat că partea vătămată C.M. nu s-a constituit parte civilă, inculpatul fiind obligat să plătească, cu titlu de despăgubiri civile, sumele de 590,94 RON şi dobânda legală părţii civile S.M. Sighetu Marmaţiei şi, respectiv, 486,12 RON plus dobânda legală, părţii civile S.J.A. Maramureş.
Pentru a pronunţa sentinţa, instanţa a reţinut următoarele:
Inculpatul şi soţia sa, C.M., locuiau împreună şi cu fiica lor, G.P.
Spre după-amiaza zilei de 10 septembrie 2011, inculpatul a constatat că soţia lui aflată într-o încăpere de la subsolul imobilului, consuma, dintr-un recipient de plastic, alcool sanitar, la acea vreme rămânând în respectivul ambalaj circa 200 ml. Iritat de acest fapt, inculpatul a apostrofat-o, femeia răspunzându-i că şi ea munceşte, şi, deci, are dreptul să bea. Spunându-i "lasă, că te ard", inculpatul i-a luat din mână recipientul, şi deşi a văzut că femeia s-a îndepărtat, i-a aruncat conţinutul peste corp şi cu o brichetă, a dat foc. Victima, pe trupul căreia hainele se aprinseseră, a reuşit să iasă în curtea imobilului, s-a trântit la pământ şi şi-a îndepărtat astfel veştmintele, inculpatul neajutând-o în nici un fel.
Strigătele de durere ale victimei au fost auzite de vecini şi rude, acestea cerând sosirea ambulanţei.
Fiica celor doi, apelată de inculpat, a aflat de acesta că a "aprins-o pe maică-sa".
La sosirea ambulanţei, victima a relatat personalului medical că inculpatul a turnat pe ea "voniacică" (spirt) şi a aprins-o cu bricheta.
Diagnosticul pus victimei la internarea în S.M. Sighetu Marmaţiei, Secţia Chirurgie, a fost arsuri de gradele II, III şi IV hemitorace stâng anterior, lateral şi posterior, hemitorace drept parasternal, precum şi pe membrul superior stâng.
Raportul de expertiză medico-legală din 28 septembrie 2011 a înscris că C.M. a prezentat arsuri de gradele II, III şi IV în regiunea membrului superior stâng, hemitorace stâng anterior, lateral şi posterior, cadrane supero şi infero interne sân drept, arsuri de gradul II pe flancul abdominal stâng pe o întindere totală de aproximativ 40% din suprafaţa corpului.
S-a mai reţinut că cele constatate s-au produs prin stropirea cu spirt sanitar şi ulterior, acţionarea unei brichete cu care s-a dat foc, poziţia agresor - victimă fiind faţă lateral stânga, ele puteau data de 10 septembrie 2011 şi necesitau pentru vindecare 35 - 40 zile îngrijiri medicale dacă nu survin complicaţii. De asemenea, s-a mai înscris că arsurile se încadrează în procesul de sluţire, teritoriul ars şi în special arsurile de gradele III şi IV fiind periculoase pentru viaţă, şocul hipertermic cu deshidratare masivă constituind risc crescut de blocaj renal.
Împotriva sentinţei, inculpatul a declarat apel, motivat pe nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptei în opinia lui aceasta fiind infracţiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., pe greşita individualizare a pedepsei, în sensul neacordării circumstanţei atenuantă prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., cuantumul fiind prea sever, datele cauzei fiind favorabile şi unei dispuneri a executării în condiţiile prev. de art. 861 C. pen.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia penale nr. 85/A din 27 aprilie 2012 a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Împotriva deciziei instanţei de apel, inculpatul, în termenul legal, a declarat recurs, în scris el cerând "luarea în considerare a sincerităţii cu care a colaborat cu organele de cercetare, deşi pedeapsa este prea mare".
La termenul de judecare a recursului, inculpatul personal, asistat de apărător desemnat din oficiu, a cerut aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. şi au fost invocate, astfel cum s-a mai arătat în prezenta, cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 17 şi pct. 14 C. proc. pen.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat pentru considerentele ce se vor dezvolta.
Referitor cererii inculpatului, de a beneficia de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. astfel cum a fost introdus prin art. XVIII pct. 43 din Legea nr. 202/2010 privind accelerarea soluţionării proceselor (25 noiembrie 2010), sunt de relevat următoarele: textul procedural (art. 3201 C. proc. pen.) prevede că până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic, că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Alin. (7) al textului prevede că dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă.
Totodată, O.U.G. nr. 121 din 29 decembrie 2011, în materia analizată, a stabilit că pot beneficia de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. şi cei pentru care, în cauzele aflate în curs de judecată în care cercetarea judecătorească în primă instanţă începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010.
În cauză, inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 521/P/2011 din 5 octombrie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010.
Instanţa, la termenul de judecată 6 decembrie 2011 (dosar fond) a constatat că inculpatul nu poate beneficia de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. întrucât infracţiunea pentru care s-a pus în mişcare urmărirea penală, este pedepsită, alternativ, cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 ani. Inculpatul a fost trimis în judecată pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav, prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. c) (asupra soţului) şi art. 176 lit. a) C. pen. (prin cruzimi).
Astfel, consecinţa reţinerii art. 3201 C. proc. pen. respectiv aplicarea alin. (7), cauză de reducere a limitelor de pedeapsă legale, nu i se poate aplica, infracţiunea fiind pedepsită cu detenţiune pe viaţă, art. 144 C. pen., referindu-se la înţelesul termenului "săvârşirea unei infracţiuni" prevede că acesta înseamnă săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativă (art. 20 C. pen.), deci nu se ia în considerare, în raportarea aplicabilităţii concrete a cauzei de reducere, situaţia de atenuare a pedepsei, cum este starea de tentativă.
În ce priveşte cazurile de casare invocate în recurs, respectiv greşita încadrare juridică a faptei (pct. 17 art. 3859 C. proc. pen. şi greşita individualizare a pedepsei în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) - pct. 14 acelaşi text), acestea nu sunt incidente.
Inculpatul şi-a axat apărarea pe greşita încadrare juridică a faptei în sensul că aceasta ar fi infracţiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., încă de la cercetarea judecătorească în fond şi a reiterat-o în calea de atac ordinară a apelului. Considerentele de drept şi de fapt care au fost motivate de ambele instanţe sunt valabile, legale, temeinice, instanţa de recurs însuşindu-şi-le întru totul. În plus, fapta inculpatului, în materialitatea astfel cum a fost probată, a demonstrat că el a acţionat cu intenţia manifestă de a ucide, intenţia deducându-se şi din împrejurarea că, după ce a aruncat substanţa inflamabilă pe hainele şi implicit corpul victimei, a acţionat bricheta dând foc, el a spus martorilor "am scăpat de scroafă", "hai să vezi că am aprins-o pe scroafă", iar ulterior, nu a ajutat-o în niciun mod, mai mult, i-a cerut martorei C.M. să vină să vadă "cum arde" şi s-a deplasat la un magazin.
Împrejurarea că victima nu a decedat nu poate modifica poziţia subiectivă a inculpatului, oprirea procesului evolutiv spre rezultatul letal fiind intervenţia medicilor şi tratamentelor medicale, deci independente de persoana inculpatului.
În ce priveşte pedeapsa aplicată, orientându-se la 7 ani şi 6 luni închisoare, judecătorul fondului şi instanţa de apel respingând ca nefondat motivul ce a vizat netemeinicia tratamentului sancţionator, au avut în vedere, în integralitate, criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în fapt cuantumul menţionat reprezentând jumătate din minimul prevăzut de textul incriminator, iar persoana inculpatului, nesincer, raportat la probatoriul administrat, nu a oferit date care să-i fie favorabile atenuării răspunderii penale.
În altă ordine de idei, executarea pedepsei prin privare de libertate răspunde şi scopului acesteia, astfel cum stipulează art. 52 C. pen.
Ca atare, recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în baza disp. art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
Conform art. 192 cu referire la art. 189 alin. (1) acelaşi cod, inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.P. împotriva Deciziei penale nr. 85/A din 27 aprilie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenţiei de la 22 septembrie 2011 la 18 iulie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 iulie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2432/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2436/2012. Penal → |
|---|
