ICCJ. Decizia nr. 245/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Deciziapenală nr. 245/2012
Dosar nr.266/2/2012
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 16 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpata T.A.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin cererea înregistrată la 12 ianuarie 2012, inculpatul T.A. a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar.
În motivarea cererii, inculpata a arătat că nu există nici o probă certă care să justifice susţinerea că temeiul de la art. 148 lit. b) C. proc. pen. mai subzistă, acesta a dispărut odată cu luarea măsurii arestării preventive. De asemenea, în ce priveşte temeiul prevăzut la art. 148 lit. f) C. proc. pen., a susţinut că nu există probe certe din care să rezulte că este periculoasă pentru comunitate sau un grup social determinat, cu atât mai mult cu cât toate probele se află în custodia parchetului.
Pe fondul cauzei, a arătat că singurele probe în acuzare sunt declaraţiile denunţătorului, contradictorii, care nu sunt sprijinite de alte probe, inculpata fiind victima unui şantaj. Pasajele transcrierilor unor înregistrări sunt nelegale, nu sunt pe suporţi originali şi nu sunt cunoscute de către apărare şi nici expertizate.
Inculpata a mai arătat, în susţinerea cererii, că datele personale îi sunt favorabile. Astfel, calitatea de jurist îi oferă posibilitatea cunoaşterii obligaţiilor ce i-ar reveni în situaţia punerii în libertate, soţul său este avocat, mama sa este încadrată la persoană cu handicap, iar fiica sa o vizitează şi este foarte ataşată de mamă.
La dosar, a fost ataşat dosarul de urmărire penală nr. 245/P/2011.
În urma verificării, instanţa a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 1606 alin. (2) C. proc. pen., iar cererea este semnată de inculpată.
De asemenea, s-a constatat că cererea este admisibilă în principiu, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.
Întrebată fiind, inculpata a arătat că nu doreşte să dea declaraţie, urmând să susţină ultimul cuvânt.
Examinând cererea de liberare provizorie sub control judiciar instanţa a reţinut următoarele:
Inculpata T.A. este arestată preventiv în baza mandatului din 09 decembrie 2011 emis de C.A.B., aflându-se în situaţia prevăzută la art. 148 lit. b) şi f) C. proc. pen., constatându-se că există date că a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin alterarea unor mijloace de probă sau ticluirea unor probe, pentru faptele pretins comise, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În stadiul actual al cercetărilor, s-a reţinut în fapt că inculpata a pretins în mod direct şi primit prin intermediul lui l.A. suma de 80.000 lei la data de 16 iunie 2010 şi 700 euro în ziua următoare, de la denunţătorul I.C., pentru a pronunţa o hotărâre judecătorească favorabilă acestuia şi a pretins şi primit foloase constând în lucrări de amenajare a casei de vacanţă, pentru a-şi folosi influenţa în vederea obţinerii unei hotărâri judecătoreşti favorabile denunţătorului şi în recurs.
Conform art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă că inculpata va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă.
În cauză, s-a constatat că există astfel de date, fiind unul din temeiurile arestării preventive.
Susţinerea apărării, că aceste temei a dispărut odată cu arestarea preventivă, este corectă, deoarece, starea de arest preventiv, previne tocmai aceste acţiuni posibile, care pot fi întreprinse numai cu inculpata în stare de libertate.
Fiind o condiţie care, odată îndeplinită, liberarea provizorie nu mai poate fi acordată, luarea în discuţie a celorlalte motive arătate în cerere nu mai este relevantă.
Susţinerea apărării că, în această interpretare, condiţia prevăzută la art. 160b alin. (2) C. proc. pen. nu va dispărea niciodată nu este reală, întrucât instanţa nu poate face previziuni cu privire la acţiunile viitoare ale inculpatei sau ale celorlalte părţi sau martori, în sensul din care să rezulte îndeplinirea sau nu a respectivei condiţii, care, în prezent, există.
Împotriva încheierii sus-menţionate, inculpata a declarat recurs, solicitând casarea încheierii atacate şi, rejudecând, admiterea cererii de liberare provizorie, pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii.
Recursul inculpatei nu este fondat.
Analizând recursul inculpatei, prin prisma condiţiilor prevăzute de art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., privitoare la admisibilitatea cererii de liberare provizorie, Înalta Curte constată că sub acest aspect, prima instanţă a apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea în principiu a cererii inculpatei, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru cele infracţiunea pentru care inculpata este cercetată nu depăşeşte limita maximă de 18 ani închisoare.
Potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
În ce priveşte această a doua condiţie prevăzută de textul de lege, referitoare la temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar şi oportunitatea admiterii acesteia, în raport de datele care caracterizează persoana inculpatei, stadiul procesului şi complexitatea cauzei, Înalta Curte constată următoarele:
Analizând temeinicia cererii, prin prisma criteriilor prevăzute la art. 136 alin. (8) C. proc. pen., respectiv: scopul măsurii ce se solicită a fi luată, gradul de pericol social al infracţiunii pentru care inculpata este cercetată, starea de sănătate, vârsta, precum şi alte situaţii privind persoana inculpatei, se constată că din actele şi lucrările dosarului se relevă indicii pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpata ar săvârşi sau ar întreprinde acţiuni de natură a influenţa probatoriul în cauză.
Drept urmare, se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de textul de lege care ar conduce la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în cursul procesului penal, în condiţiile art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., şi nici sub aspectul oportunităţii cererea nu este întemeiată, în raport de prevederile art. 136 alin. (2) şi (8) C. proc. pen.
Înalta Curte se raportează atât la elementele care privesc fapta presupus comisă de inculpată (gradul de pericol social concret, împrejurările comiterii faptei, în calitate de magistrat judecător, care pot induce cetăţenilor ideea că în instanţe există persoane oricând coruptibile, fiind de natură a ştirbi grav încrederea în sistemul judiciar), cât şi la cele care privesc persoana inculpatei, pentru a aprecia în concret dacă scopul măsurii preventive poate fi atins şi prin liberarea provizorie a acesteia.
În ce priveşte datele sale personale, se constată, într-adevăr, că inculpata, magistrat judecător, având o familie şi o fetiţă, beneficiază de circumstanţe favorabile, însă acestea nu pot fi valorificate în mod singular.
Examinarea gradului de pericol social al faptei şi a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatei nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie, în acest sens pronunţându-se în mod constant şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă că, în raport de natura şi gradul deosebit de ridicat de pericol social concret al faptei reţinute în sarcina inculpatei, reflectat de modalitatea în care se presupune că a săvârşit-o şi de calitatea inculpatei, lăsarea acesteia în libertate nu se impune în acest moment procesual. în acest sens, se constată că pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea inculpatei în libertate nu s-a diminuat, atâta timp cât aceasta avea, la momentul săvârşirii presupusei fapte, calitatea de judecător, de participant la actul de justiţie, căreia i-a adus o gravă atingere, întrucât comportamentul infracţional reţinut în sarcina sa alterează imaginea întregului sistem judiciar şi a persoanelor chemate să îl înfăptuiască.
În raport de toate aceste aspecte, se constată că scopul pentru care s-a dispus luarea măsurii preventive a inculpatei T.A. nu poate fi atins în cauză prin punerea acesteia în libertate provizorie, care nu se justifică în funcţie de necesitatea asigurării bunei desfăşurări a urmăririi penale, raportat şi la complexitatea cauzei, dată de natura infracţiunii de o gravitate sporită, aspecte în raport de care trebuie înlăturat riscul de împiedicare a aflării adevărului.
Pentru aceste considerente, urmează ca recursul inculpatei T.A. să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta inculpată T.A. împotriva încheierii din 16 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 266/2/2012 (117/2012).
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 225 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 247/2012. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 244/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
