ICCJ. Decizia nr. 248/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 248/2012
Dosar nr.512/1/2012
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 28/F din 23 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare, emis la data de 24 noiembrie 2011, de către autorităţile judiciare germane, împotriva cetăţeanului român D.D. şi s-a dispus amânarea predării persoanei solicitate către autorităţile germane, cu condiţia respectării regulii specialităţii, precum şi cu condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o hotărâre de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 11872/3/2010, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia l-a penală.
S-a dispus arestarea persoanei solicitate D.D., în vederea predării către autorităţile germane, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 11872/3/2010, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia l-a penală.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
La data de 20 ianuarie 2012, în conformitate cu art. 102 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat instanţa cu privire la punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare germane pe numele lui D.D. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de falsificare de cârduri de plată asigurate cu garanţie, prevăzută de art. 152a alin. (1) şi art. 152b C. pen. german.
În conformitate cu dispoziţiile art. 103 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificată şi completată, la termenul de judecată din 23 ianuarie 2012, s-a procedat la verificarea identităţii persoanei solicitate, care nu a contestat identitatea stabilită în cuprinsul mandatului european de arestare şi care a relatat că are cunoştinţă despre fapta imputată de statul emitent al mandatului european de arestare, dar nu este autorul infracţiunii pentru care autorităţile germane solicită a fi transferat.
Faţă de cele reţinute, s-au constatat îndeplinite ambele condiţii prevăzute de art. 103 alin. (7) din legea de mai sus.
Mandatul european de arestare, emis la data de 24 noiembrie 2011, de către autorităţile judiciare germane, împotriva cetăţeanului român D.D. reţine, ca situaţie de fapt, împrejurarea că, persoana solicitată a manipulat, în ziua de 11 martie 2008, în jurul orei 18:11, împreună cu N.C.F., condamnat în altă cauză, bancomatul situat în foaierul filialei P. din Munchen, prin montarea unei camere video deasupra monitorului bancomatului şi a unui aşa numit dispozitiv ataşat în dreptul mecanismului de control acces al automatului bancar.
Persoana solicitată şi numitul N.C.F. îşi procuraseră ambele dispozitive special în acest scop. Camera video urma să filmeze utilizatorii la introducerea codului personal de acces (PIN). Dispozitivul ataşat urma să citească şi să stocheze datele de pe cârdul bancar. Cei doi urmăreau, prin aceasta, să obţină datele utilizatorilor bancomatului pentru a contraface cu aceste date cârduri eurocec şi/sau de credit falsificate. Cu aceste cârduri falsificate intenţionau să opereze plăţi şi retrageri de numerar spre a se îmbogăţi.
În jurul orei 08:10, a zilei de 12 martie 2008, martorul D.G. s-a angajat să ridice bani de la bancomatul respectiv. Observând, în timp util, camera video pe care cei doi o montaseră, a putut opri operaţia de retragere, evitând, astfel, citirea datelor.
Potrivit Codului penal german, fapta constituie infracţiunea prevăzută de art. 152a alin. (1) şi art. 152b.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a constatat că mandatul european de arestare conţine informaţiile prevăzute de art. 86 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004 modificată şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 88 din legea de mai sus.
Astfel, mandatul european de arestare a fost emis, la data de 24 noiembrie 2011, de către Procuratura Munchen I, în temeiul mandatului de arestare naţional din 13 iunie 2008, emis de Judecătoria Munchen.
Infracţiunea pentru care se solicită predarea persoanei solicitate este prevăzută de art. 152a alin. (1) şi art. 152b C. pen. german.
Această infracţiune, indicată în cuprinsul mandatului european de arestare, este dintre cele prevăzute la art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată, pentru care nu este necesară îndeplinirea condiţiei dublei incriminări.
Totodată, Curtea a ţinut cont de faptul că mandatul european de arestare se soluţionează şi se execută, în regim de urgenţă, aşa cum prevăd şi dispoziţiile art. 110 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 şi că audierea persoanei solicitate, când nu consimte la predare, este limitată la două aspecte, respectiv, motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare şi eventualele obiecţii privind identitatea, astfel cum prevede art. 103 alin. (7) din aceeaşi lege.
Referitor la cerinţele reglementate de art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, s-a reţinut că persoana solicitată nu a formulat obiecţiuni, în ceea ce priveşte identitatea, astfel cum a declarat la termenul din 23 ianuarie 2012, avându-se în vedere poziţia exprimată de către persoana solicitată cu ocazia audierii sale, acesta menţionând că nu este de acord cu predarea sa în Germania, precum şi de motivul de refuz la executare invocat.
Cât priveşte motivul de refuz al executării mandatului european de arestare, s-a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile reglementate de lege, deoarece nu este prevăzut de dispoziţiile art. 98 din Legea nr. 302/2004 modificată, care prevăd, în mod expres şi limitativ, motivele obligatorii şi, respectiv, opţionale, de refuz al executării.
În analiza acestui aspect, instanţa a avut în vedere că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, principiu enunţat şi de art. 84 alin. (2) din legea specială internă.
Faţă de cele arătate, a dat eficienţă juridică opoziţiei la predare, constând în acordarea dreptului la recurs prevăzut de art. 108 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, prezenta hotărâre nefiind definitivă la data pronunţării, în lipsa consimţământului persoanei solicitate.
Tot în spiritul respectării drepturilor persoanei solicitate, s-a dispus predarea persoanei solicitate cu respectarea regulii specialităţii.
Pentru considerentele expuse, constatând îndeplinite cerinţele legale mai sus enunţate, instanţa a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a pus în executare mandatul european de arestare, emis la data de 24 noiembrie 2011, de către autorităţile judiciare germane, împotriva cetăţeanului român D.D. şi, având în vedere că persoana solicitată are afaceri judiciare şi în România, fiind arestat preventiv, în lipsă, în baza M.A.P. din data de 29 octombrie 2009 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia l-a penală şi încarcerat la data de 13 ianuarie 2012, pentru alte fapte decât cele pentru care este cercetat de către autorităţile germane, a apreciat că se impune amânarea predării, în baza mandatului european de arestare, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 11872/3/2010, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia l-a penală.
Aceasta cu atât mai mult cu cât, prin adresa emisă de procurorul general şef al Procuraturii Munchen I, la data de 20 decembrie 2011, s-a solicitat amânarea cererii de transferare până la încheierea definitivă a acţiunii penale din România (dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti).
Împotriva sentinţei sus-menţionate a declarat recurs persoana solicitată D.D., solicitând casarea hotărârii cu privire la dispoziţia de predare autorităţilor judiciare germane.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că prima instanţă a dispus, în mod corect, arestarea persoanei solicitate, constatând cumulativ îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 88 din Legea nr. 302/2004.
Mandatul european de arestare a fost emis, la data de 24 noiembrie 2011, de către Procuratura Munchen I, în temeiul mandatului de arestare naţional din 13 iunie 2008, emis de Judecătoria Munchen privitor la infracţiunea prevăzută de art. 152a alin. (1) şi art. 152b C. pen. german.
Această infracţiune de tentativă de falsificare de cârduri de plată asigurate cu garanţie, indicată în cuprinsul mandatului european de arestare, figurează printre cele prevăzute la art. 85 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 222/2008, pentru care nu este necesară îndeplinirea condiţiei dublei incriminări.
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 90 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, instanţa, luând act că persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară germană, a dispus audierea acesteia, la termenul din 23 ianuarie 2012, consemnând poziţia sa faţă de existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, precum si la eventualele obiecţii în ceea ce priveşte identitatea.
Sub acest ultim aspect, persoana solicitată nu a formulat obiecţiuni, în ceea ce priveşte identitatea.
În ce priveşte motivul de refuz al executării mandatului european de arestare invocat de persoana solicitată, instanţa a constatat în mod corect că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, deoarece nu se regăseşte printre dispoziţiile art. 98 din Legea nr. 302/2004 modificată, care prevăd, în mod expres şi limitativ, motivele obligatorii şi opţionale de refuz al executării.
În acest sens, instanţa a avut în vedere că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, principiu enunţat şi de art. 84 alin. (2) din legea specială internă.
Pentru respectarea drepturilor persoanei solicitate, instanţa a dispus în mod corect predarea persoanei solicitate cu respectarea regulii specialităţii, precum şi cu condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o hotărâre de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 11872/3/2010, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia l-a penală.
În raport cu dispoziţiile legal mai sus-menţionate, se constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a acestora, constatând îndeplinite cumulativ condiţiile pentru punerea în executare a mandatului european de arestare.
Pentru aceste considerente, urmează a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul persoană solicitată D.D., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul persoană solicitată D.D. împotriva sentinţei penale nr. 28/F din 23 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 512/2/2012 (231/2012).
Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 520 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 249/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 314/2012. Penal → |
|---|
