ICCJ. Decizia nr. 2460/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2460/2012
Dosar nr. 46911/3/2011/a3
Şedinţa publică din 23 iulie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele :
Prin încheierea din 5 iulie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 46911/3/2011 (1042/2012), în baza art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., s-a dispus, menţinerea stării de arest preventiv a inculpaţilor R.(C.)F., arestată în baza mandatului de arestare preventivă nr. 65/UP din 13 martie 2011 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 18376/3/2011, I.D., arestată în baza mandatului de arestare preventivă nr. 66/UP din 13 martie 2011 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 18376/3/2011, O.I.D., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 67/UP din 13 martie 2011 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 18376/3/2011, S.R.C. arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 69/UP din 13 martie 2011 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 18376/3/2011 şi T.G., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 19/UP din 25 ianuarie 2011 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 5765/3/2011.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. şi de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., constatând că măsura arestării preventive a inculpaţilor R.(C.)F., I.D., O.I.D., S.R.C. şi T.G. se situează pe coordonatele legalităţii, iar menţinerea acesteia este justificată.
S-a apreciat, de asemenea, că durata arestării preventive se situează în limitele generate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă şi din jurisprudenţa C.E.D.O., nefiind depăşit termenul rezonabil, având în vedere specificul probatoriului administrat în cauză.
Împotriva acestei încheieri au formulat recurs inculpaţii R.(C.)F., I.D., O.I.D., S.R.C. şi T.G. solicitând punerea lor în stare de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Înalta Curte pe baza lucrărilor dosarului va analiza recursurile inculpaţilor numai sub aspectul dispoziţiei de menţinere a măsurii arestării preventive, încheierea atacată dobândind caracter definitiv în ceea ce priveşte dispoziţia de respingere a cererilor de revocare, respectiv înlocuire a măsurii arestării preventive, fiind avute în vedere dispoziţiile art. 141 alin. (1) C. proc. pen., conform cărora încheierea prin care instanţa de apel, în speţă Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins cererile de revocare, înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, nu este supusă nici unei căi de atac.
Astfel, examinând recursurile în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) şi art. 38514 C. proc. pen., numai sub aspectul dispoziţiei de menţinere a măsurii arestării preventive, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din acelaşi text de lege, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În cauză, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a procedat la efectuarea verificărilor şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpaţilor.
Înalta Curte în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, de gravitatea deosebită a acestora, cât şi de circumstanţele personale ale inculpaţilor, apreciază că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond. în aprecierea persistenţei pericolului pe care l-ar prezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a recurenţilor inculpaţi, jurisprudenţa CEDO a statuat că în măsura în care dreptul naţional o recunoaşte - prin gravitatea deosebită şi prin reacţia particulară a opiniei publice, anumite infracţiuni pot suscita o „tulburare a societăţii"; de natură să justifice o detenţie preventivă. (Letellier c Franţei).
În sarcina inculpatului T.G. s-a reţinut că la data de 24 ianuarie 2011, a fost prins în flagrant în timp ce transporta cantitatea de 536,70 grame heroină, declinându-şi o identitate falsă, respectiv C.C., în faţa organelor de poliţie.
Referitor la inculpaţii R.F., I.D., O.I. şi S.R.C. s-a reţinut că în perioada noiembrie 2010 - februarie 2011, împreună cu alţi inculpaţii au constituit un grup infracţional organizat, în scopul comercializării ilicite de heroină, iar în baza acestei rezoluţii infracţionale în datele de 29 noiembrie 2010 şi 02 decembrie 2010 au vândut colaboratorului cu nume de cod „K.N."; cantitatea totală de 7,82 grame heroină cu suma de 1100 lei, bani pe care ulterior au fost remişi liderului grupării respectiv inculpatul B.C.
În data de 24/25 august 2010, inculpata R.(fostă C.) F., zisă „F.";, s-a întâlnit cu numitul M.Ş. pentru a cumpăra de la acesta o cantitate de droguri, din care urma să-i vândă coinculpatei I.D. un gram de heroină cu suma de 150 lei.
În data de 24/25 august 2010, inculpata I.D. a fost depistată având asupra sa 0,27 grame heroină, pe care o deţinea fără drept, pentru consum propriu.
Inculpatul O.I.D. în data de 12 noiembrie 2010 a vândut colaboratorului cu nume de cod „K.N."; cantitatea de 4,03 grame heroină, cu suma de 650 lei.
În ce priveşte activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpatului S.R.C., s-a constatat că acesta a comercializat heroină, pe care a pus-o în vânzare prin intermediul coinculpaţilor I.D., R.(C.)F., O.I., M.S.C. şi Z.F., fiind „locotenentul"; de încredere al liderului grupării, însoţindu-1 pe acesta la tranzacţii privind cantităţi mari de droguri.
La data de 12 martie 2011, inculpatul S.R.C .a fost surprins în locuinţa coinculpatului B.C., în timp ce porţiona împreună cu B.C. şi C.T. cantitatea de 2456,39 grame de heroină, care era destinată vânzării.
În data de 12 martie 2011, inculpatul S.R.C. a fost depistat în timp ce deţinea cantitatea de 0,87 grame heroină în vederea consumului propriu.
Pe de altă parte se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpaţilor prin sentinţa penală nr. 98/F din 9 februarie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, la pedepse cuprinse între 5 ani şi 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, trafic de droguri de risc, deţinere de droguri fără drept în vederea consumului propriu, tentativă la infracţiunea de trafic de droguri de mare risc precum şi a infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea 39/2003 şi între 3-5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ca pedepse complementare, hotărârea de condamnare, apelată de inculpaţi, constituind un temei suficient pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile C.E.D.O.
În ce priveşte respectarea dreptului la libertate al inculpaţilor, este adevărat că detenţia preventivă trebuie să aibă un caracter excepţional, starea de libertate fiind starea normală - şi ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenţii preventive se face luându-se în considerare circumstanţele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumţiei de nevinovăţie, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate";.
Prin prisma dispoziţiilor art. 6 şi 5 paragraf 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale termenul rezonabil de soluţionare a unei cauze trebuie apreciat nu doar prin prisma perioadei petrecute de inculpaţi în arest preventiv şi prin prisma principiului conform căruia, până la pronunţarea unei hotărâri de condamnare cu caracter definitiv, o persoană este prezumată nevinovată, dar şi prin prisma criteriilor cum sunt natura cauzei deduse judecăţii, complexitatea acesteia, numărul părţilor implicate în cauză.
În raport de cele menţionate Înalta Curte constată că durata arestării preventive a inculpaţilor se situează în limitele generate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă şi din jurisprudenţa C.E.D.O., nefiind depăşit termenul rezonabil, având în vedere specificul probatoriului administrat în cauză.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpaţilor de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestora încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.
Aceste considerente justifică dispoziţia instanţei de apel de menţinere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate vor fi respinse ca nefondate.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii R.(C.)F., I.D., O.I.D., S.R.C. şi T.G. împotriva încheierii din 05 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 46911/3/2011 (1042/2012).
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 23 iulie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2456/2012. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2496/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... → |
|---|
