ICCJ. Decizia nr. 2453/2012. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2453/2012

Dosar nr. 51363/299/2011/a1

Şedinţa publică din 20 iulie 2012

Asupra recursului de faţă ;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin încheierea din 11 iulie 2012, pronunţată în dosarul nr. 51363/299/2011 (1919/2012), Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, pe rol fiind judecarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 Bucureşti şi recurenţii inculpaţi C.S. şi G.V.A., împotriva sentinţei penale nr. 534 din 18 mai 2012 pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti în dosarul nr. 51363/299/2011 - termen acordat în vederea discutării asupra legalităţii şi temeiniciei stării de arest a recurenţilor inculpaţi C.S. şi G.V.A., considerând că lăsarea în libertate a acestora prezintă şi în prezent un pericol concret pentru ordinea publică, fiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., în temeiul art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive a recurenţilor inculpaţi G.V.A. şi C.S.

În termen legal, împotriva încheierii sus-menţionate a declarat recurs inculpatul C.S., solicitând judecarea în libertate, arătând că regretă fapta, că este pentru prima dată arestat, are doi copii minori, iar ceilalţi coinculpaţi sunt judecaţi în libertate.

Recursul este inadmisibil.

Potrivit dispoziţiilor art. 141 alin. (1) C. proc. pen., „încheierea dată în primă instanţă şi în apel, (....) prin care se dispune menţinerea arestării preventive, poate fi atacată separat, cu recurs, de procuror sau de inculpat (...)”.

per a contrario, încheierea dată în stadiul procesual al recursului nu este supusă nici unei căi de atac.

Aşa fiind, Înalta Curte, potrivit dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. a), teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul C.S.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul C.S. împotriva încheierii de şedinţă din data de 11 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucuresti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 51363/299/2011 (1919/2012).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 20 iulie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2453/2012. Penal