ICCJ. Decizia nr. 2496/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2496/2012
Dosar nr. 2271/2/2012
Şedinţa publică din 1 august 2012
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 148/F din 04 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosar nr. 2271/2/2012 (876/2012), s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
A fost recunoscută sentinţa penală nr. 092.Hv.99/10t din 10 septembrie 2010 a Tribunalului pentru cauze penale Viena - Republica Austria, de condamnare a numitului M.G. (fost L.), în prezent deţinut în Penitenciarul Hirtenberg - Austria.
S-a dispus transferarea condamnatului M.G. (fost L.) într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 2 ani, 11 luni şi 29 de zile închisoare, aplicată prin sentinţa penală mai sus menţionată.
S-a constatat că susnumitul a executat din pedeapsă perioada de la 5 august 2010 la zi.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, înregistrată pe rolul acestei instanţe în data de 19 martie 2012, în conformitate cu dispoziţiile art. 162 alin. (4) şi art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a solicitat recunoaşterea sentinţei penale nr. 092.Hv.99/10t din 10 septembrie 2010 a Tribunalului pentru cauze penale Viena - Republica Austria, privind pe persoana condamnată M.G. (fost L.) şi transferarea acestuia într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei.
Au fost ataşate la dosar: adresa Ministerului Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Tratate prin care se solicită efectuarea procedurii prevăzute de art.162 din Legea nr. 302/2004, cererea formulată de către condamnat în care îşi exprimă consimţământul pentru transfer, cererea ulterioară prin care nu îşi mai exprimă acordul pentru transfer, sentinţa penală de condamnare, tradusă şi în copie legalizată, extras din legislaţia penală austriacă referitor la dispoziţiile legale aplicabile în cauză, extras C. pen. român privind infracţiunile corespunzătoare celor pentru care numitul M.G. (fost L.) a fost condamnat în Austria, adresa referitoare la domiciliul din România al persoanei condamnate.
Conform art. 164 rap. la art. 152 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 (astfel cum a fost republicată în M. Of. nr. 377 din 31 mai 2011), persoana condamnată a fost citată la locul de detenţie din Austria, fiind depusă la dosar dovada de comunicare transmisă prin fax.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut următoarele:
Potrivit sentinţei penale nr. 092.Hv.99/10t din 10 septembrie 2010 a Tribunalului pentru cauze penale Viena - Republica Austria, numitul M.G. (fost L.) a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de furt grav în mod profesional în formă consumată şi tentativă, prev. de art. 127, art. 128 alin. (1) cif.4, art. 130 prima variantă şi art. 15 C. pen. austriac, delict de suprimare a înscrisurilor oficiale prev. de art. 229 alin. (1) C. pen. austriac şi delict de înstrăinare a titlurilor de plată prev. de art. 241 lit. e) alin. (1) şi (2) C. pen. austriac.
În fapt, s-a reţinut că în datele de 17 martie 2008, 21 mai 2008 şi 04 mai 2009, numitul M.G. (fost L.) a sustras de la persoanele vătămate diverse sume de bani, cârduri bancare, documente şi alte bunuri personale, iar în data de 17 martie 2008, prin utilizarea neautorizată a cârdului bancar sustras anterior, cu intenţia de a-şi crea un avantaj material injust, a încercat în repetate rânduri să retragă o sumă de bani, fapta rămânând în forma tentativei. Susnumitul a suprimat în mod neautorizat înscrisurile cu intenţia de a evita folosirea lor, conform scopului emiterii acestora.
Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus revocarea liberării condiţionate din executarea pedepsei de 2 ani închisoare pronunţată de Tribunalul pentru cauze penale din Viena în dosarul nr. 53 Hv 27/05k din 6 aprilie 2005.
Potrivit datelor comunicate de autorităţile austriece, susnumitul a fost arestat în această cauză de la 2 noiembrie 2004 şi a fost liberat condiţionat la data de 03 noiembrie 2005 cu un termen de încercare de 5 ani, rămânând neexecutat un rest de pedeapsă de 11 luni şi 29 de zile.
Acest rest de pedeapsă urmează a fi executat ca urmare a revocării liberării condiţionate prin sentinţa penală nr. 092.Hv.99/10t din 10 septembrie 2010 a Tribunalului pentru cauze penale Viena.
Drept urmare, pedeapsa pe care o are de executat în final este de 2 ani, 11 luni şi 29 zile închisoare.
Numitul M.G. (fost L.) a fost arestat preventiv la data de 05 august 2010, după care a început executarea pedepsei. Potrivit informaţiilor furnizate de Ministerul Federal al Justiţiei din Republica Austria, executarea pedepsei va fi finalizată la data de 02 august 2013.
Faţă de cele reţinute, Curtea a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 155, art. 156 şi art. 162 din Legea nr. 302/2004, privind admiterea sesizării.
Astfel, s-a reţinut că este îndeplinită condiţia dublei incriminări, deoarece faptele pentru care numitul M.G. (fost L.) a fost condamnat în Austria au corespondent în legislaţia penală română, fiind vorba despre infracţiunile de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 208 alin. (1) şi (2) – art. 209 alin. (1) lit. a), e) şi alin. (2) lit. b) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) român şi de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată prev. de art. 27 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
De asemenea, s-a constatat că numitul M.G. (fost L.) este cetăţean român cu domiciliul în România, hotărârea de condamnare este definitivă, iar la data primirii cererii de transferare, condamnatul avea de executat o perioadă mai mare de 6 luni din durata pedepsei ce i-a fost aplicată.
Iniţial, la data de 2 mai 2011 condamnatul şi-a exprimat consimţământul în vederea transferării într-un penitenciar din România (fila 27), iar ulterior la data de 30 septembrie 2011, condamnatul a declarat că nu doreşte să fie transferat în România în vederea continuării restului de pedeapsă.
Având în vedere că din declaraţia ataşată la dosar, rezultă că după începerea procedurii de transfer, condamnatul şi-a exprimat în mod valabil consimţământul şi apreciind că acesta are caracter irevocabil, instanţa a apreciat că este lipsită de efecte ultima manifestare de voinţă.
Pe de altă parte, s-a reţinut că nu sunt incidente dispoziţiile art. 165 din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 224/2006 şi republicată în M. Of. nr. 377 din 31 mai 2011, privind refuzul opţional al transferării.
Drept urmare, în temeiul art. 162 din Legea nr. 302/2004, Curtea a admis sesizarea, a recunoscut hotărârea de condamnare şi a dispus transferarea condamnatului M.G. (fost L.) în vederea continuării executării pedepsei.
Totodată, a dedus din pedeapsă perioada deja executată, de la 05 august 2010 la zi, precum şi perioada de la 2 noiembrie 2004 la 3 noiembrie 2005 executată din pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 053 E Hv 27/05k din 6 aprilie 2005 pronunţată de Tribunalul pentru cauze penale din Viena, deoarece această perioadă a fost avută în vedere la calcularea restului rămas de executat cu privire la care, prin sentinţa de condamnare recunoscută în cauza de faţă, s-a dispus revocarea liberării condiţionate.
Împotriva sentinţei sus-menţionate a declarat recurs persoana transferabilă M. (fost L.) G.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat şi urmează a fi admis, pentru următoarele considerente:
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că la data de 31 iulie 2012, a fost înaintată la dosar prin fax, o adresă din partea Ministerului Federal al Justiţiei din Austria, prin care s-a comunicat că se renunţă provizoriu, de la data de 3 august 2012, la continuarea executării pedepsei aplicate împotriva cetăţeanului român G.M., în conformitate cu art. 133 din Legea privind executarea penală, având în vedere interdicţia de şedere emisă împotriva acestuia. Pentru acest motiv, Ministerul Federal al Justiţiei a învederat că nu îşi mai menţine cererea având ca obiect preluarea executării pedepsei privative de libertate.
Raportat la conţinutul acestor înscrisuri noi, ulterioare hotărârii de admitere a sesizării parchetului, de recunoaştere a hotărârii de condamnare a Tribunalului pentru cauze penale din Viena şi dispunere a transferării condamnatului M.G. (fost L.) în vederea continuării executării pedepsei, Înalta Curte constată, având în vedere dispoziţiile art. 144 din Legea 302/2004 - republicată, că nu mai subzistă cererea de transferare adresată iniţial autorităţilor statului român, motiv pentru care va lua act de renunţarea la cererea de transfer formulată de Ministerul Federal al Justiţiei din Austria.
Fată de considerentele mai sus-arătate, Înalta Curte va admite recursul declarat de persoana transferabilă M.(fost L.) G. împotriva sentinţei penale nr. 148/F din 04 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosar nr. 2271/2/2012 (876/2012), va casa în totalitate sentinţa penală atacată şi, rejudecând, va lua act de renunţarea la cererea de transfer formulată de Ministerul Federal al Justiţiei din Austria.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de persoana transferabilă M.(fost L.)G. împotriva sentinţei penale nr. 148/F din 04 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosar nr. 2271/2/2012 (876/2012).
Casează în totalitate sentinţa penală atacată şi, rejudecând, ia act de renunţarea la cererea de transfer formulată de Ministerul Federal al Justiţiei din Austria.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a recurentului persoană transferabilă M.G., în sumă de 320 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 1 august 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2460/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2497/2012. Penal. Omorul deosebit de grav... → |
|---|
