ICCJ. Decizia nr. 253/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 253/2012
Dosar nr. 42779/3/2010
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 179 din data de 28 februarie 2011 Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza prev. art. 334 C. proc. pen. a schimbat calificarea juridica a faptelor din art. 197 alin. (1) şi (2) lit. b1) şi alin. (3) C. pen., art. 202 alin. (1) şi 2 C. pen., fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi toate cu aplicarea art. 33 lit. a) şi b) C. pen. în art. 197 alin. (1) şi 2 lit. b1) şi alin. (3) C. pen., art. 202 alin. (1) şi (2) C. pen., fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În temeiul art. 197 alin. (1) şi (2) lit. b1) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. la condamnat pe inculpatul P.V., la pedeapsa cea mai grea de 14 ani închisoare şi 5 ani interdicţia drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a lit. b), d), e) conform art. 65 C. pen.
În temeiul art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 14 ani închisoare şi 5 ani interdicţia drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a lit. b), d), e) C. pen. conform art. 65 C. pen.
S-a făcut aplicarea prev. art. 71 - 64 lit. a) - teza II-a lit. b), d), e) C. pen.
În temeiul art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 100.000 RON, daune morale către partea civilă - reprezentant legal P.M.
În temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi conform prev. art. 88 C. pen., a fost dedusă prevenţia de la 13 august 2010 la zi.
În temeiul art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 20.000 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că la data de 02 aprilie 2010, lucrătorii de poliţie din cadrul Secţiei 6 Poliţie au fost sesizaţi şi solicitaţi să se deplaseze la sediul SC P. SRL şi SC C.T. SRL, situate în Bucureşti, str. DR, sector 2, întrucât psihologul M.Z. a sesizat un anumit eveniment. Aceasta a relatat în esenţă faptul că pe parcursul efectuării unor şedinţe de consiliere psihologică minora P.M.N., în vârstă de 8 ani, a declarat faptul că a fost abuzată sexual în repetate rânduri de către tatăl său, ultima şedinţă din data de 02 aprilie 2010, fiind de altfel şi înregistrată cu acordul mamei minorei suport audio-video.
Astfel, a rezultat că mama minorei ar fi surprins un anumit moment datat 22 martie 2009, când mergând la mansarda locuinţei sale din Bucureşti, la surprins pe soţul său P.V. în momentul în care se afla în faţa fiicei sale, aceasta din urmă fiind aşezată pe o canapea şi făcând cu capul mişcări de "du-te vino", cei doi făcând mişcări specifice unui act sexual oral. La acel moment însă minora P.M.N. a refuzat să vorbească în faţa mamei sale despre cele întâmplate.
La data de 02 aprilie 2009, partea vătămată însoţită de mama sa au început şedinţa de consiliere la care a participat şi psihologul M.Z., în şedinţa ce au fost înregistrate audio/video cu acordul mamei în cadrul căreia minora a precizat în concret ceea ce se întâmpla cu adevărat între ea şi tatăl său. Din această relatare, a rezultat că deseori, începând încă din perioada frecventării grădiniţei, inculpatul îi solicita minorei să vizioneze filme pornografice şi jocuri de acelaşi gen stocate în calculator, ulterior fiind forţată să întreţină raporturi sexuale anale şi orale cu acesta ce se consumau în imobilul din domiciliu, dar şi în locuinţa unui vecin, respectiv martorul S.B.
Posibilitatea ca minora să inventeze sau să fie manipulată - cum a încercat inculpatul să acrediteze - a fost înlăturată în totalitate de psihologul M.Z., care în concluziile sale, după mai multe şedinţe de consiliere, a stabilit, fără putinţă de tăgadă, că minora a fost abuzată sexual şi emoţional de tatăl său, fiind exclusă orice posibilitate de improvizaţie sau de manipulare a fetiţei.
În concluzie, judecătorul cauzei a constatat că - practic - inculpatul nu a oferit în apărarea sa nicio explicaţie plauzibilă care să pună sub semnul îndoielii rezonabile probele administrate în acuzare şi care să fie apte să răstoarne prezumţia de nevinovăţie.
Raportul de expertiză medico-legală nr. Al/11210/2009, a concluzionat că inculpatul P.V. are discernământul păstrat în raport cu aprecierea conţinutului şi consecinţelor social negative ale faptelor pentru care este cercetat.
La individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate inculpatului, instanţa a avut în vedere împrejurările comiterii faptelor, gradul de pericol foarte ridicat al acestora, persoana inculpatului cu o conduită total nesinceră, cu foarte multe contradicţii în declaraţiile date, dar şi foarte multă improvizaţie.
S-a făcut aplicarea art. 71 - 74 lit. a) teza a II-a şi lit. b), d), e) C. pen., (considerând în contextul faptelor reţinute în sarcina sa că inculpatul nu are nici aptitudinea, dar nici atributele necesare pentru exercitarea drepturilor părinteşti asupra fiicei sale).
Partea vătămată, prin reprezentant legal, s-a constituit parte civilă, solicitând obligarea inculpatului la plata daunelor morale în sumă de 100.000.000 ROL.
S-a apreciat că partea vătămată este îndrituită - în raport cu suferinţa îndelungată fizică şi psihică la care a fost expusă o lungă perioadă de timp, la o vârstă fragedă de către o persoană care în principiu ar fi trebuit să o protejeze, să o educe şi să o îngrijească, atât în plan fizic, cât şi psihic - să primească satisfacţie materială, cuantumul daunelor morale fiind stabilit la plata sumei de 100.000 RON, sumă la care a fost obligat inculpatul către reprezentantul legal al minorei P.M.N.
Împotriva sentinţei în termen legal, au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul P.V.
Reprezentantul Ministerului Public a invocat omisiunea instanţei de fond de a lua măsuri asigurătorii conform art. 163 alin. (6), lit. b) C. proc. pen. şi acordarea unor daune morale într-un cuantum de 10 ori mai mare decât cel solicitat de partea civilă.
Inculpatul, prin apărător, a criticat hotărârea sub aspectul greşitei condamnări, susţinând că este nevinovat, iar în subsidiar a apreciat că faţă de starea de sănătate precară - pedeapsa aplicată este prea aspră.
Prin Decizia penală nr. 214 din 25 iulie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 179 din data de 28 februarie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.
A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală atacată şi în conformitate cu art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul P.V. la 10.000 RON daune morale către partea civilă P.M.N. prin reprezentantul legal P.M.
În conformitate cu art. 163 alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus instituirea sechestrului asigurător, în cotă de 50%, asupra imobilului situat în str. P, compus din clădire şi teren în suprafaţă de 239 mp din care teren ocupat de construcţie în suprafaţă de 134 mp deţinut de inculpatul P.V., în coproprietate cu soţia sa P.M., reprezentant legal al părţii civile P.M.N.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate şi a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P.V., iar în baza art. 160b alin. (3) C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus prevenţia acestuia de la 13 august 2010 la zi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut ca neîntemeiată critica inculpatului referitoare la greşita condamnare, constatând că din materialul probator administrat în prezenta cauză, respectiv depoziţiile părţii vătămate constante pe parcursul procesului penal, depoziţiile, în calitate de martor, a reprezentantei acesteia, depoziţiile psihologilor care au evaluat-o pe minoră, depoziţiile martorilor din cercul familiei, rezultă că inculpatul P.V. a săvârşit fapta pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat.
Şi cel de-al doilea motiv de apel susţinut de inculpat - vizând greşita individualizare a pedepsei - este apreciat ca neîntemeiat, având în vedere faptul că infracţiunea comisă este de o gravitate deosebită, vârsta victimei, calitatea victimei, respectiv fiică, comportamentul inculpatului pe parcursul procesului penal, conduc la concluzia că în raport cu toate aceste elemente pedeapsa aplicată este corect individualizată.
Cu privire la apelul declarat de Parchet, Curtea constată că acesta este întemeiat, prin faptul că în soluţionarea laturii civile a cauzei, deşi prima instanţă a reţinut că partea vătămată P.M.N. s-a constituit parte civilă prin - reprezentant legal P.M. - cu suma de 100.000.000 ROL, în mod greşit aceasta a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 100.000 RON şi s-a dispus instituirea sechestrului asigurător, în cotă de 50%, asupra imobilului situat în str. P.
Împotriva acestei din urmă decizii inculpatul a declarat în termen legal prezentul recurs, invocând în susţinerea recursului formulat dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., deoarece pedeapsa a fost greşit individualizată în raport de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
A mai arătat că instanţa de apel în mod greşit l-a obligat pe inculpatul P.V. la 10.000 RON daune morale către partea civilă P.M.N., şi a instituit sechestrul asigurător, în cotă de 50%, asupra imobilului situat în str. P.
Examinând recursul declarat în cauză de inculpatul P.V. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.
Verificând hotărârile atacate, respectiv, actele şi lucrările de la dosar, Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare în speţă a criteriilor de individualizare a pedepsei aplicate, acordând semnificaţia cuvenită atât pericolului social al faptei reţinute în sarcina inculpatului că infracţiunea comisă care este de o gravitate deosebită, vârsta victimei, calitatea victimei, respectiv fiică, comportamentul inculpatului pe parcursul procesului penal, conduc la concluzia că în raport cu toate aceste elemente pedeapsa aplicată este corect individualizată.
De asemenea, chiar dacă inculpatul nu are antecedente penale, se constată că nu se impune reducerea pedepsei aplicată acestuia, avându-se în vedere circumstanţele reale şi personale ale acestuia, întrucât pedeapsa de 14 ani închisoare, este necesară realizării funcţiilor sale de constrângere, de reeducare, cât şi scopului prevăzut de art. 52 C. pen. şi reflectă o individualitate temeinică.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că partea vătămată este îndrituită - în raport cu suferinţa îndelungată fizică şi psihică la care a fost expusă o lungă perioadă de timp, la o vârstă fragedă de către o persoană care în principiu ar fi trebuit să o protejeze, să o educe şi să o îngrijească, atât în plan fizic, cât şi psihic - să primească o satisfacţie materială aşa cum a fost stabilită de către instanţa de apel.
Faţă de considerentele ce preced, urmează ca recursul declarat în cauză să fie respins, ca nefondat, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., iar recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.V. împotriva Deciziei penale nr. 214 din 25 iulie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Compută prevenţia inculpatului de la 13 august 2010 la 27 ianuarie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 260/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2356/2012. Penal → |
|---|
