ICCJ. Decizia nr. 2540/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2540/2012
Dosar nr. 5338/1/2012
Şedinţa publică din 13 august 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 30 iulie 2012, curtea de apel a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului S.C.N., constatând că acuzaţiile aduse inculpatului în cauză legitimează, în continuare, detenţia preventivă a acestuia în sensul că interesul public al menţinerii ordinii, în cauza dată, trece înaintea dreptului inculpatului arestat preventiv la libertate.
A constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au impus luarea şi menţinerea arestării preventive a inculpatului nu s-au modificat ori estompat prin trecerea timpului, neputându-se susţine depăşirea unei durate rezonabile a măsurii privative de libertate, în sensul art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Constatând că temeiurile de fapt şi de drept care au impus iniţial arestarea preventivă a inculpatului nu s-au modificat, instanţa a respins, ca nefondată, cererea de înlocuire a măsurii privative de libertate cu o măsură restrictivă de libertate şi în temeiul art. 3002 C. proc. pen., raportat la art. 160b alin. (1) şi alin. (3) C. proc. pen., a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului S.C.N.
Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul şi a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii, arătând că se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură, întrucât arestarea inculpatului s-a dispus pentru o altă faptă, respectiv pentru care a fost achitat, arătând totodată că există dubii cu privire la faptele pentru care este cercetat inculpatul, iar dubiul profită inculpatului.
Analizând recursul declarat, sub aspectele invocate, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (3) şi art. 38514 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul S.C.N. este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare:
Prin Sentinţa penală nr. 524/F din 5 iulie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul disp. art. 20 C. pen. rap. la art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul S.C.N. la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. şi art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul disp. art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 4 C. pen., rap. la art. 74 alin. (2) C. pen. şi 76 lit. a) C. pen., a condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. şi art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.
În temeiul disp. art. 20 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 4 C. pen. rap. la art. 74 alin. (2) şi 76 lit. b) C. pen., a condamnat inculpatul la o pedeapsă de 4 ani închisoare.
Conform art. 65 alin. (2) C. pen. şi art. 3 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul disp. art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 4 C. pen. rap. la art. 74 alin. (2) C. pen. şi 76 lit. a) C. pen., a condamnat inculpatul la o pedeapsă de 7 ani închisoare.
Conform art. 65 alin. (2) C. pen. şi art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu referire la art. 2 alin. (1), (2) din aceeaşi lege a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 33 - 34 lit. b) C. pen. şi 35 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, sporită cu 1 an, pedeapsa finală fiind de 8 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară obligatorie.
A făcut aplicarea art. 71 C. pen. şi a interzis exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe perioada executării pedepsei închisorii.
Conform art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului şi, în baza art. 88 C. pen., a computat din durata pedepsei reţinerea şi arestarea preventivă, de la 2 septembrie 2010 la zi.
În temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. b) C. pen., a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 4 C. pen. şi de art. 20 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 4 C. pen.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi art. 18 alin. (1) din aceeaşi lege, a dispus confiscarea în vederea distrugerii a cantităţii de mefedronă, drog de mare risc, rămasă în urma efectuării rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică în prezenta cauză, cu păstrarea contraprobelor.
În baza art. 191 C. pen., a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
S-a reţinut că inculpatul S.C.N., în cursul lunii martie 2010, a încercat preluarea cantităţii totale de 946,47 gr. (937 gr. şi 9,47 gr. mefedronă) de la firma de curierat rapid D. România, droguri pe care le-a introdus din China, pe teritoriul României, în perioada 3 februarie 2010 - 8 februarie 2010. S-a mai reţinut că inculpatul, la data de 10 august 2010, a încercat introducerea din China în România, prin Bulgaria, prin sistem de curierat rapid D., a unui colet cu scrisoare de însoţire nr. AA, conţinând cantitatea de 18 gr. de metamfetamină, drog de mare risc, din oraşul Ruse - Bulgaria în oraşul Budapesta - Ungaria, având menţionat în acte ca intermediar expeditor din Bulgaria pe inculpatul I.V.Ş. şi ca destinatar pe numitul G.B. De asemenea, s-a mai reţinut că inculpatul, la aceeaşi dată - 10 mai 2010 - a încercat introducerea din China în România, prin Bulgaria, prin sistemul de curierat rapid D., a unui colet cu scrisoare de însoţire nr. BB, conţinând cantitatea de 1,750 kg ethylamphetamină, drog de risc, din oraşul Ruse, Bulgaria în Bucureşti, sector 4, având menţionat în acte ca intermediar expeditor din Bulgaria pe inculpatul I.V.Ş. şi destinatar pentru numita M.I.D., iar la data de 15 mai 2010 a încercat introducerea din China, în România, prin Bulgaria, prin sistemul de curierat rapid D., a unui colet cu scrisoarea de însoţire nr. CC, conţinând cantitatea de 124 gr. ethylamphetamină, drog de risc, din oraşul Ruse în Bulgaria în Bucureşti, sector 4, având menţionat în acte ca intermediar expeditor din Bulgaria pe inculpatul I.V.Ş. şi ca destinatar chiar pe inculpatul S.C.N. Totodată, s-a reţinut în sarcina inculpatului că în cursul lunilor aprilie - mai 2010 a organizat importul unor cantităţi de droguri de mare risc (metamfetamină) şi droguri de risc (ethylamfetamină) din China în Bulgaria, încercând să expedieze prin firma de curierat rapid D. din oraşul Ruse, Bulgaria, în România, cantităţi importante ale acestor droguri de mare risc şi de risc, precum şi în Ungaria, pentru a fi expediate ulterior în România, prin persoane interpuse ca inculpatul I.V.Ş., numitul M.I.D. şi cetăţeanul maghiar G.B.
Înalta Curte, pornind de la temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului S.C.N., se reţine că potrivit art. 148 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 din acelaşi cod şi dacă inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, se poate dispune măsura arestării preventive.
În ceea ce priveşte temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, care subzistă, analiza actelor şi lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Astfel, se constată că, în raport de actele dosarului, prima condiţie prevăzută de textul de lege menţionat, referitoare la săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, având în vedere că infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului art. 20 rap. la art. 2 alin. (1), (2), art. 20 rap. la art. 3 alin. (1), (2), art. 10 din Legea nr. 143/2000 sunt sancţionate cu pedepse ce depăşesc 4 ani închisoare.
Analiza actelor şi lucrărilor dosarului relevă existenţa şi a celei de-a doua cerinţe prevăzute în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care trebuie îndeplinită cumulativ, în sensul că există probe din care să rezulte că lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
În conformitate cu dispoziţiile art. 5 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenţia consacră implicit principiul după care nicio persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres şi limitativ, de dispoziţiile art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a o împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
În materia privării de libertate, Convenţia trimite, în esenţă, la legislaţia naţională şi la aplicabilitatea dreptului intern. Legalitatea sau regularitatea detenţiei obligă ca arestarea preventivă a unei persoane şi menţinerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond şi de procedură prevăzute de legea naţională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile Convenţiei şi să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a expus patru motive fundamentale acceptate pentru arestarea şi, desigur, menţinerea acestei măsuri a unui inculpat, suspectat că a comis o infracţiune: pericolul ca acuzatul să fugă (Stogmuller împotriva Austriei), riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice aplicarea justiţiei (Wemhoff împotriva Germaniei), riscul să comită noi infracţiuni (Matzenetter împotriva Austriei), sau să tulbure ordinea publică (Letellier c. Franţei).
Înalta Curte constată că, în cauză este îndeplinită una dintre aceste condiţii, respectiv pericolul ca inculpatul să tulbure ordinea publică.
Înalta Curte constată că menţinerea arestării preventive a inculpatului S.C.N. este justificată, acesta fiind trimis în judecată pentru infracţiuni caracterizate de un grad ridicat de pericol social, care prin natura sa, împrejurările comiterii şi, îndeosebi, urmările produse, impune menţinerea detenţiei provizorii.
Din această perspectivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că pericolul concret pentru ordinea publică al faptelor săvârşite în concurs de inculpat - tentativă la trafic ilicit de droguri de mare risc, trafic ilicit de droguri de mare risc, trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată, tentativă la trafic internaţional ilicit de droguri de risc în formă continuată şi organizare a traficului ilicit de droguri de mare risc şi droguri de risc, precum şi a traficului ilicit internaţional de droguri de mare risc şi droguri de risc - poate fi dedus atât din pericolul social concret deosebit de ridicat, din consecinţele nefaste ale consumului de droguri, cât şi de circumstanţele personale ale inculpatului, respectiv atitudinea nesinceră a inculpatului pe parcursul procesului penal, ori din modul în care acesta a acţionat, care ar crea în rândul colectivităţii un sentiment de insecuritate, de pericol şi de nesiguranţă specific pericolului pentru ordinea publică.
În consecinţă, Înalta Curte constată că nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, ci acestea se menţin în continuare, motiv pentru care, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de inculpatul S.C.N., cu obligarea recurentului-inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.C.N. împotriva Încheierii din data de 3 august 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 51746/3/2010.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 august 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 485/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 486/2012. Penal → |
|---|
