ICCJ. Decizia nr. 2541/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2541/2012
Dosar nr. 5482/2/2012/a2
Şedinţa publică din 13 august 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 3 august 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis, în principiu, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.I. şi a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.I., ca nefondată. A respins, ca nefondată, cererea privind încetarea de drept a stării de arest formulată de inculpata M.E.C.
Pentru a dispune astfel, instanţa a constatat că cercetarea judecătorească nu a început, cauza în care inculpatul este cercetat (alături de un magistrat) este destul de complexă, iar temeiurile în baza cărora s-a dispus măsura arestării preventive nu s-au schimbat, nu au intervenit elemente noi, favorabile în ceea ce priveşte poziţia procesuală a inculpatului, atitudinea acestuia fiind una de nerecunoaştere a faptelor; circumstanţele personale învederate, inclusiv în ceea ce priveşte afecţiunile de care ar suferi inculpatul, au fost cunoscute atât la momentul luării măsurii arestării preventive, cât şi ulterior.
A apreciat că, în speţă, deşi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., de admisibilitate în principiu a cererii, nu este însă îndeplinită condiţia prevăzută de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., existând riscul ca inculpatul să săvârşească şi alte infracţiuni, astfel a constatat că liberarea sa sub control judiciar nu se justifică.
Din actele depuse la dosar de inculpat s-a reţinut că susţinerile inculpatului sunt nedovedite, iar pe de altă parte, că există un risc pronunţat de influenţare a aflării adevărului, astfel cum se configurează prin dispoziţiile art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., dar şi după cum rezultă şi din modalitatea concretă de comitere a faptelor. Astfel, a avut în vedere şi faptul că de la arestarea inculpatului nu au trecut nici patru luni, iar circumstanţele personale invocate nu pot avea prioritate, apreciind că nu este oportună lăsarea în libertate a inculpatului în această modalitate.
Împotriva acestei încheieri, la data de 6 august 2012, inculpatul S.I. a formulat recurs, în termen legal, şi a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi pe fond admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, având în vedere că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., respectiv infracţiunea pentru care este cercetat este sancţionată cu o pedeapsă mai mică de 18 ani şi nu există date să influenţeze cursul procesului penal.
Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a probelor administrate, cât şi din oficiu, conform art. 3859 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
La data de 14 iunie 2012, inculpatul S.I. a fost arestat preventiv, pentru o perioadă de 29 de zile, respectiv de la 14 iunie 2012 la 12 iulie 2012, în cauză emiţându-se mandatul de arestare preventivă nr. 20/UP din 14 iunie 2012, emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, inculpatul S.I. fiind cercetat în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj.
În fapt, s-a reţinut că, în perioada 28 mai 2012 - 12 iunie 2012, inculpaţii M.E.C., judecător în cadrul Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, şi S.I. au constrâns, în mod repetat, partea vătămată C.M., ameninţând-o cu darea în vileag a unor fapte imaginare compromiţătoare pentru persoana în cauză. În această modalitate, cei doi au urmărit să obţină, în mod injust, suma de 5.000 euro de la partea vătămată C.M., sumă ce a fost înmânată inculpatei M.E.C., la data de 13 iunie 2012, şi găsită ulterior în poşeta acesteia.
Liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi al infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii care nu depăşeşte 18 ani.
Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care inculpatul este recidivist ori există date care justifică temerea că va săvârşi o altă infracţiune sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor martori sau experţi, alterarea ori distragerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Înalta Curte constată că este îndeplinită această condiţie, iar cererea de liberare sub control judiciar formulată de recurentul-inculpat S.I. este întemeiată apreciind că în cauză scopul măsurii preventive poate fi atins şi fără menţinerea acestuia în stare de arest preventiv.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu detenţiunea pe viaţă sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua faţă de acesta una din următoarele măsuri preventive: a) reţinerea; b) obligarea de a nu părăsi localitatea; c) obligarea de a nu părăsi ţara; d) arestarea preventivă.
În alin. (2) al aceluiaşi text de lege, legiuitorul arată că "scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.
Având în vedere faptul că măsurile preventive aduc atingere libertăţii individuale, consfinţită ca un drept fundamental al persoanei, legiuitorul a instituit garanţiile juridice necesare care să împiedice orice abuz în luarea şi menţinerea măsurilor preventive.
În reglementarea acestora, se recomandă instituirea unui grad diferenţiat de constrângere a libertăţii individuale sau a altor drepturi şi libertăţi, astfel încât să poată fi aleasă, în funcţie de fiecare cauză concretă, măsura preventivă care poate asigura scopul urmărit prin cea mai redusă constrângere.
Deşi nu este o măsură preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit, prin ambele măsuri - chiar dacă sunt de natură diferită - fiind acelaşi, şi anume buna desfăşurare a procesului penal în ansamblul său.
Individualizarea măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului, respectiv instanţei în cursul judecăţii, pentru a aprecia dacă controlul judiciar este suficient sau se impune luarea, respectiv menţinerea faţă de inculpat a măsurii arestării preventive.
Detenţia provizorie poate fi menţinută atunci când instanţa constată insuficienţa controlului judiciar, cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului proporţionalităţii între măsura preventivă şi gravitatea faptei, respectiv a făptuitorului.
Din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 parag. 3 se arată că orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de parag. 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Totodată, s-a statuat că gravitatea unei fapte nu poate justifica menţinerea stării de arest în condiţiile în care durata acesteia a depăşit o limită rezonabilă.
Raportând datele speţei deduse judecăţii la dispoziţiile cuprinse în legea naţională corelate cu prevederile art. 5 parag. 3 din Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, Înalta Curte apreciază că, în acest moment, controlul judiciar poate fi instituit inculpatului S.I., fiind suficient pentru realizarea scopului penal, astfel cum este reglementat de art. 136 alin. (1) C. pen., nemaiimpunându-se menţinerea măsurii arestării preventive, fiind respectat în acest fel şi principiul proporţionalităţii între măsura preventivă şi gravitatea faptei şi respectiv persoana făptuitorului.
Inculpatul S.I. este cercetat pentru infracţiunea de şantaj, a cărui limită maximă de pedeapsă este de 7 ani închisoare, deci sub limita de 18 ani închisoare, condiţie prevăzută de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., astfel, Înalta Curte constată îndeplinită prima condiţie privind admisibilitatea în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.I.
Potrivit prevederilor art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date care impun împiedicarea inculpatului să săvârşească alte infracţiuni sau să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unei părţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Raportându-ne la datele speţei, Înalta Curte reţine că urmărirea penală a fost finalizată, probele administrate constau în interceptările telefonice, care nu sunt în pericol de a fi influenţate şi avându-se în vedere vârsta inculpatului şi starea de sănătate a acestuia care a fost dovedită cu înscrisurile medicale aflate în dosarul Curţii de Apel Bucureşti, apreciază astfel că, în acest moment procesual, nu există "date", în accepţiunea dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., din care să rezulte că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
În ceea ce priveşte pericolul de influenţare a coinculpatei M.E.C., a denunţătorului C.M. şi a martorilor C.I., C.C., P.A.A., C.P., C.L.M., Înalta Curte arată că această eventuală posibilitate poate fi preîntâmpinată prin controlul judiciar impus prin dispoziţiile art. 1608a alin. (3) C. proc. pen. coroborate cu dispoziţiile art. 1602 alin. (3) şi alin. (31) C. proc. pen.
Totodată, Înalta Curte constată absenţa unor date relevante pe care să se întemeieze în mod rezonabil presupunerea că, lăsat în libertate, inculpatul ar comite noi fapte prevăzute de legea penală, ori că va încerca influenţarea cursului procesului penal. În aceste condiţii, se constată că detenţia provizorie poate fi înlocuită cu altă măsură preventivă care în acest moment procesual este legitimă - fiind necesară ocrotirii unui interes general al societăţii, în raport de interesul privat al inculpatului, avându-se în vedere şi susţinerile acestuia din care rezultă că acesta are grave probleme medicale, ce urmează a fi tratate în afara reţelei penitenciarelor.
În consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul S.I. şi în baza art. 1608a alin. (2) C. proc. pen., va casa, în parte, încheierea atacată şi rejudecând va admite cererea de liberare sub control judiciar formulată de inculpatul S.I., urmând a i se impune respectarea dispoziţiilor legale.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul S.I. împotriva Încheierii din data de 3 august 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 5482/2/2012.
Casează, în parte, încheierea atacată şi, rejudecând: în baza art. 1608a alin. (2) C. proc. pen., admite cererea formulată de inculpatul S.I. şi dispune liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia.
Pe timpul liberării provizorii sub control judiciar inculpatul va respecta obligaţiile prevăzute de art. 1602 alin. (3) C. proc. pen., respectiv:
a) să nu depăşească limita teritorială a ţării fără încuviinţarea instanţei;
b) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
c) să se prezinte la secţia de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie;
d) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei;
e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.
În baza art. 1602 alin. (31) lit. c) C. proc. pen., inculpatul va respecta obligaţia de a nu se apropia de inculpata M.E.C., denunţătorul C.M. şi de martorii C.I., C.C., P.A.A., C.P., C.L.M. şi de a nu comunica cu aceştia direct sau indirect.
Conform art. 1602 alin. (32) C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care-i revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive.
Dispune punerea în libertate de îndată a inculpatului S.I. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 20/U.P. emis la data de 14 iunie 2012 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 4821/2/2012, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.
Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 25 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 august 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2542/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 485/2012. Penal → |
|---|
