ICCJ. Decizia nr. 2542/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2542/2012
Dosar nr. 1642/54/2012
Şedinţa publică din 13 august 2012
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele
Prin Sentinţa penală nr. 193 din 3 august 2012, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis cererea de executare a mandatului european de arestare emis de Curtea de Apel Lyon - Parchetul de pe lângă Tribunalul de Mare Instanţă Lyon pe numele persoanei solicitate C.M.
A dispus predarea persoanei solicitate C.M. către autorităţile judiciare franceze cu respectarea regulii specialităţii.
A menţinut arestarea persoanei solicitate, în vederea predării pe o durată de 24 zile începând cu 6 august 2012 până la 29 august 2012 inclusiv.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că la data de 1 august 2012 a fost înregistrată Adresa nr. 7866/II/5/2012 din data de 31 iulie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin care s-a înaintat semnalarea emisă de autorităţile judiciare franceze, fiind sesizată instanţa în procedura prevăzută de art. 102 din Legea nr. 302/2004, republicată, privind arestarea persoanei solicitate C.M., faţă de care s-a emis un mandat european de arestare de către autorităţile judiciare franceze.
La data de 2 august 2012 a fost înaintat mandatul european de arestare emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul de Mare Instanţă Lyon, nr. dosar 10/150048 pe numele cetăţeanului român C.M. În cuprinsul mandatului s-a arătat că persoana solicitată este cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de conspiraţie criminală în vederea pregătirii infracţiunilor pedepsibile cu 10 ani de închisoare, spălarea de bani din fraudă organizată, nedovedirea originii resurselor, comisă de o persoană în legătură cu o conspiraţie criminală, prevăzute de art. 321-6, 321-6-1, 321-9, 321-1, 321-3, 321-4, 321-9, 321-10, 321-10-1, 321-11, 313-1, 313-2, 313-3, 313-7, 313-8, 324-1, 324-3, 324-4, 324-5, 324-6, 324-7, 324-8, 450-1, 450-3, 450-5 Cod penal francez, pedepsite cu maximum 10 ani de închisoare şi dublul pedepsei în caz de recidivă legală. Persoana solicitată este suspectată de faptul că împreună cu numitul M.I.C. ar fi şeful unei organizaţii criminale care se ocupă de contrafacerea cardurilor bancare, fiind depistate în septembrie 2010, în Franţa, asupra membrilor organizaţiei, astfel de instrumente de plată contrafăcute şi bunuri cumpărate cu aceste instrumente, iar din investigaţii reieşind că în perioada ianuarie - septembrie 2010 grupul a trimis în România 114.000 euro. La percheziţia efectuată de judecătorul de instrucţie în iunie 2012 în Slatina a reieşit că persoana solicitată ocupă o casă nouă, pentru care nu a putut justifica lucrările de renovare efectuate în cursul anului 2010, când membrii grupului erau arestaţi în Franţa, iar persoana solicitată ţinea legătura cu aceştia. Astfel s-a stabilit că persoana solicitată ţinea legătura telefonic cu C.C. şi S.M., arestaţi de autorităţile franceze împreună cu alţi cinci bărbaţi, printre care şi numitul C.M., vărul persoanei solicitate, deoarece la 17 septembrie 2010 au fost depistaţi într-un hotel din Chambery având în posesie carduri contrafăcute, software de recodare, telefoane şi laptopuri necesare în contrafacerea a 715 carduri bancare
Audiată de către instanţa de fond, persoana solicitată şi-a exprimat opoziţia cu privire la predarea sa către autorităţile franceze, deoarece nu este vinovată de comiterea infracţiunilor pentru care este cercetată. Astfel, a precizat că nu el a fost în Franţa în toamna anului 2010, ci vărul său, C.D.M., care a şi fost arestat o perioadă de timp pentru infracţiuni în legătură cu carduri contrafăcute, că nu foloseşte ID-ul AAA, că locuinţa despre care se face menţiune în mandatul de arestare nu îi aparţine, depunând copii de pe acte de proprietate şi autorizaţiile de construcţie.
A constatat instanţa de fond că din cuprinsul mandatului european de arestare se poate observa că este vorba de o anchetă în curs şi că nu este emis în executarea unei pedepse sau măsuri de siguranţă, pentru a fi îndeplinită condiţia prevăzută de art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004.
A mai reţinut instanţa că faptele pentru care este cercetată persoana solicitată ar putea fi considerate ca fiind săvârşite integral pe teritoriul României, însă, aşa cum reiese din textul de lege, simpla împrejurare că infracţiunile sunt săvârşite pe teritoriul României nu dă naştere automat unui refuz al executării mandatului european de arestare, deoarece, aşa cum prevede art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, autoritatea judiciară română poate refuza executarea. Această apreciere trebuie făcută însă în raport şi de alte elemente, cum ar fi legătura de indivizibilitate cu fapte comise pe teritoriul statului emitent, amploarea activităţii desfăşurate în România ori alte elemente care să conducă la concluzia că autorităţile române sunt cele îndreptăţite a face cercetările penale. În speţă, însă, primele sesizate au fost autorităţile judiciare franceze, care deţin la dosarul cauzei toate actele de urmărire penală efectuate într-o perioadă de aproape doi ani, astfel că instanţa apreciază că nu se impune refuzul executării mandatului pentru acest motiv.
Pentru aceste considerente a dispus executarea mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare franceze pe numele persoanei solicitate C.M. şi predarea acesteia către statul solicitant, sub condiţia prevăzută de art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, respectiv ca în cazul în care se va pronunţa împotriva acesteia o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs persoana solicitată şi a solicitat admiterea recursului, arătând că mandatul nu conţine faptele de care este acuzată, întrucât analizând cele cinci fapte descrise în mandat acestea nu reprezintă fapte penale. A mai arătat că nu a fost niciodată în Franţa, nu a primit niciun ban din această ţară, s-a prezent în faţa organelor de cercetare şi a susţinut că a invocat şi motive de refuz opţional.
În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru aplicarea disp. art. 103 alin. (12) din Legea nr. 302/2004 pentru a se solicita informaţii suplimentare.
Analizând recursul declarat, sub aspectele invocate, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (3) şi art. 38514 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de persoana solicitată C.M. este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Principiile generale ale cooperării judiciare internaţionale în materia penală stabilite prin Legea nr. 302/2004 ce constituie dreptul comun în această materie şi dispoziţiile art. 84 din Legea nr. 302/2004 definesc mandatul european de arestare ca o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, emis în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate şi se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce în conformitate cu Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.
Mandatul european se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce.
Înalta Curte, examinând actele dosarului, constată că din conţinutul mandatului european de arestare rezultă că acesta a fost emis de către o autoritate judiciară competentă în scopul anchetării persoanei solicitate pentru săvârşirea unor infracţiuni de spălare de bani din fraudă organizată, nedovedirea originii resurselor, comisă în legătură cu o conspiraţie criminală.
Mandatul european de arestare reprezintă un instrument prin care se realizează cooperarea judiciară internaţională, prin care a fost pus în aplicare principiul recunoaşterii reciproce a hotărârilor judiciare care presupun ca decizia unei autorităţi judiciare a unui stat membru, prin care se cere arestarea şi predarea unei persoane, să fie recunoscută şi executată, fără alte formalităţi în celelalte state membre.
Raţiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura că infractorii nu se pot sustrage justiţiei pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în faţa justiţiei statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.
Dat fiind caracterul special al procedurii în această materie, potrivit art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, opoziţia persoanei solicitate la predare nu se poate baza decât pe invocarea existenţei unei erori cu privire la identitatea acesteia sau a unui motiv de refuz al executării mandatului european de arestare.
În mandatul emis de autorităţile judiciare franceze sunt descrise faptele pentru care este cercetată persoana solicitată, fiind astfel îndeplinită condiţia prevăzută de art. 86 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004, respectiv aceea a descrierii circumstanţelor în care au fost comise infracţiunile. Potrivit autorităţilor franceze, a fost descoperită o grupare organizată, care se ocupa de contrafacerea cardurilor bancare şi de utilizarea acestora, care trimitea banii proveniţi din infracţiune în România. Cercetările ulterioare au stabilit că persoana solicitată se afla în contact cu membri ai acestei grupări în perioada în care au fost prinşi de autorităţile judiciare franceze, iar la percheziţia domiciliară efectuată la locuinţa persoanei solicitate s-a constatat de către judecătorul de instrucţie că aceasta a efectuat lucrări la această locuinţă în anul 2010, când cei cu care se afla în contact în Franţa şi au fost arestaţi îi trimiteau bani în România.
Referitor la susţinerile apărării referitoare la confuzia persoanei solicitate cu vărul său, C.D.M., care a fost în Franţa în toamna anului 2010, se poate constata din cuprinsul mandatului că autorităţile franceze au cunoştinţă de existenţa celor două persoane cu acelaşi nume şi de legătura de rudenie dintre acestea, menţionând faptele de care este acuzat C.D.M., ce ar fi fost comise în 17 septembrie 2010 în Franţa.
Cu privire la susţinerea apărării referitoare la faptul că faptele imputate nu sunt fapte penale, cât şi cu privire la motivele de refuz invocate - persoana solicitată nefiind de acord cu predarea sa autorităţii emitente a mandatului, Înalta Curte constată că acesta nu este un motiv de refuz al mandatului european de arestare în accepţiunea disp. art. 98 din Legea nr. 302/2004, în cauză nu există indicii că nu îi vor fi garantate de autoritatea franceză dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, constatându-se că măsura arestării a fost luată cu respectarea dispoziţiilor evocate ale art. 102 din Legea nr. 302/2004, a drepturilor şi garanţiilor procesuale ale persoanei solicitate. Totodată, se constatată că nu sunt îndeplinite în cauză condiţiile prev. de art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 şi că mandatul îndeplineşte cerinţele de conţinut şi formă prevăzute de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, şi nu este în competenţa instanţei învestite cu soluţionarea cererii de executare a mandatului european de arestare să constate existenţa faptelor imputate şi temeinicia acuzaţiilor, operând principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce, aşa cum este stabilit în art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.
De asemenea, faţă de actele existente la dosar se constată că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 103 alin. (12) din Legea nr. 303/2004 şi nu se impune solicitarea de informaţii sau garanţii de la autoritatea judiciară franceză.
De altfel, din examinarea dispoziţiilor art. 84, art. 99, art. 102, art. 103 şi art. 108 din Legea nr. 302/2004 privitoare la punerea în executare a mandatului european de arestare se constată că judecătorul român hotărăşte asupra arestării şi predării persoanei solicitate, numai după ce, potrivit legii, a verificat în prealabil dacă au fost respectate condiţiile necesare referitoare la emiterea mandatului, el neputându-se pronunţa cu privire la temeinicia urmăririi sau la oportunitatea arestării, decât cu atingerea principiului referitor la recunoaşterea hotărârilor penale, ceea ce nu este admisibil.
Verificând hotărârea atacată, în raport de dispoziţiile art. 102 din Legea nr. 302/2004, se constată că în mod corect instanţa de fond a apreciat că sunt îndeplinite cerinţele impuse de aceste texte legale, neexistând impedimente legale care să justifice respingerea cererii parchetului privind executarea mandatului european şi predarea persoanei solicitate acesteia, autorităţilor judiciare ale statului francez.
Faţă de considerentele ce preced se constată că hotărârea atacată a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale, nu există temeiuri de refuz a punerii în executare a mandatului european de arestare şi, în consecinţă, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. pen. urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată C.M.
Totodată, în baza dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-persoană solicitată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată C.M. împotriva Sentinţei penale nr. 193 din 3 august 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul-persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 80 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 august 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 483/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2541/2012. Penal → |
|---|
