ICCJ. Decizia nr. 256/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 256/2012
Dosar nr. 5615/2/2011
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 329 din 11 iulie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a recunoscut sentinţa penală din data de 8 septembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Ordinar Milano, definitivă la data de 3 noiembrie 2006, Sentinţa penală din data de 14 octombrie 2006 pronunţată de Tribunalul Ordinar Milano, definitivă la data de 23 noiembrie 2006, Sentinţa penală din data de 18 decembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Milano, definitivă la data de 07 martie 2008, sentinţa penală din data de 01 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Ordinar Milano.
A dispus transferarea persoanei condamnate P.C.M. din Italia într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepselor de 6 luni închisoare, 8 luni închisoare, 1 an şi 4 luni închisoare şi 3 ani închisoare.
A constatat că din pedeapsa ce urmează a fi executată se scade durata de 22 zile de detenţie deja executată, precum şi perioada executată de la 6 octombrie 2006 la 27 octombrie 2006.
Potrivit art. 20 din Legea nr. 302/2004 cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului român iar onorariu avocatului din oficiu în sumă de 320 RON va fi suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
Instanţa a stabilit că la data de 07 septembrie 2010 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti sub nr. 1770/11-5/2010 Adresa nr. 54188/2010 din data de 27 august 2010 a Ministerului Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Tratate, prin care a transmis acestei unităţi cererea nr. TCE-033.006.005-1147/GE din data de 14 mai 2010 formulată de Ministerul Justiţiei din Republica Italiană prin care a solicitat transferarea persoanei condamnate P.C.M., într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepselor aplicate faţă de acesta de către instanţele de judecată din statul solicitant.
Curtea a constatat că în cauză este îndeplinită condiţia dublei incriminări prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 republicată şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, faptele care au atras condamnarea lui P.C.M. având corespondent în legislaţia penală română, conform certificatului de legislaţia aplicabilă în cauză.
Totodată, Curtea a stabilit. că, din actele înaintate de autorităţile italiene, a rezultat că P.C.M. a fost arestat în România, la data de 27 august 2007 în baza mandatului de arestare emis de judecătorul pentru anchete preliminare de la Tribunalul din Milano la data de 13 februarie 2007, ajuns în Italia la data de 3 octombrie 2007.
De asemenea, a fost îndeplinită condiţia prev. de art. 3 lit. c) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004, la data primirii cererii de transferare numitul P.C.M. având de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei finale, potrivit înscrisului privind stadiul executării pedepsei.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a formulat recurs admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei penale atacate şi, rejudecând pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice.
Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, sub toate aspectele, conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta:
Transferarea persoanelor condamnate, ca formă a cooperării judiciare internaţionale în materie penală, este reglementată prin Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, la 21 martie 1983.
Din analiza lucrărilor rezultă că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în dispoziţiile art. 143 lit. a) şi d) din Legea nr. 302/2004 modificată, în sensul că, numitul este cetăţean român şi are domiciliul în România, conform Adresei nr. 2007889 din 17 septembrie 2010 a Ministerului Administraţiei şi Internelor - Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date şi nr. 3246022 din 16 septembrie 2010 emisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia Generală de Paşapoarte, la data de 10 februarie 2011, prin care condamnatul şi-a exprimat acordul de a fi transferat în vederea executării pedepsei pronunţate.
Deşi Curtea apreciază că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru transferarea persoanei condamnate, prevăzute de Legea nr. 302/2004, întrucât condamnatul este cetăţean român, hotărârile prin care i-au fost aplicate pedepsele cu închisoarea cu durata de 6 luni închisoare, 8 luni închisoare, 1 an şi 4 luni închisoare şi 3 ani închisoare sunt definitive, la data primirii cererii de transferare, condamnatul mai avea de executat peste 6 luni din durata pedepsei, iar faptele care au atras condamnarea acestuia constituie infracţiuni, potrivit legii penale a statului roman, condamnatul consimţind la transfer, constată că această procedură nu mai poate fi aplicată pentru că la data de 08 iulie 2011, condamnatul a fost eliberat de autorităţile italiene, astfel cum rezultă din adresa trimisă de autorităţile italiene.
Pe de alta parte, Curtea constată că declaraţia de consimţământ a statului solicitant nu mai este necesară, în raport de conţinutul adresei invocate anterior.
Faţă de aceste considerente, reţinând că persoana condamnată a fost eliberată ca urmare a executării pedepsei aplicate prin sentinţa a cărei recunoaştere s-a solicitat, Curtea va respinge sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind recunoaşterea sentinţei penale din data de 01 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Ordinar Milano, definitivă la data de 17 iunie 2008 şi punerea în executare a acesteia, sentinţa privind pe condamnatul P.C.M.
Va constata că persoana condamnată P.C.M. nu mai poate fi transferată, aceasta fiind eliberată din penitenciar ca urmare a executării pedepsei pronunţate prin sentinţa sus menţionată.
Faţă de considerentele ce preced, urmează ca recursul declarat în cauză să fie admis, urmând a se casa sentinţa penală sus-menţionată şi, rejudecând în fond, se va respinge sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind transferarea persoanei condamnate P.C.M.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 320 RON, urmând a se plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 329 din 11 iulie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Casează sentinţa penală sus-menţionată şi, rejudecând în fond, respinge sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind transferarea persoanei condamnate P.C.M.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat persoană transferabilă, în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 475/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 477/2012. Penal → |
|---|
