ICCJ. Decizia nr. 2543/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2543/2012
Dosar nr. 5844/2/2012/a3
Şedinţa publică din 13 august 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 3 august 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 103 alin. (9) din Legea nr. 302/2004 republicată, a menţinut măsura arestării faţă de persoana solicitată F.D., constatând că mandatul european de arestare cuprinde în esenţă toate elementele prevăzute de lege, că persoana solicitată nu a formulat obiecţiuni la identitate, contestând doar prezenţa sa în Italia la datele reţinute, dar confirmând prezenţa în Milano la date apropiate şi confirmând săvârşirea unor fapte de aceiaşi natură cu cele care au determinat emiterea mandatului european de arestare. Astfel, a apreciat că în procedura de punere în executare a mandatului european de arestare, faţă de natura juridică a acestei instituţii, care are la bază încrederea reciprocă între statele membre, se impune arestarea persoanei solicitate, faptele care au determinat emiterea mandatului fiind unele grave, faţă de contextul în care se reţine că ar fi fost săvârşite, numărul de participanţi, caracterul organizat şi repetitiv al activităţilor desfăşurate, astfel că a menţinut arestarea persoanei solicitate în vederea continuării procedurii de punere în executare a mandatului.
Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul şi a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii arătând că nu există un pericol pentru ca acesta să se sustragă. A mai susţinut că nu se va sustrage de la cercetarea judecătorească şi că potrivit dispoziţiilor Legii nr. 302/2004 se poate înlocui măsura arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Analizând recursul declarat, sub aspectele invocate precum şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (3) şi art. 38514 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul F.D. este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare:
Principiile generale ale cooperării judiciare internaţionale în materia penală stabilite prin Legea nr. 302/2004 ce constituie dreptul comun în această materie, mandatul european se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce.
Examinând actele dosarului Înalta Curte constată că împotriva persoanei solicitate F.D. a fost emis mandatul european de arestare de către autorităţile italiene la data de 18 mai 2012 de Tribunalul Milano-Italia, reţinându-se săvârşirea infracţiunilor de clonare de carduri şi utilizare ilegală de cărţi de credit, din informaţiile cuprinse în formularele emise de biroul S. rezultând că mandatul a fost emis în vederea urmăririi penale.
Se reţine că faptele pretins săvârşite, care fac obiectul mandatului european de arestare pentru care persoana este urmărită au fost săvârşite în cursul lunii ianuarie 2009 în oraşul Milano şi au constat în aceea că persoana solicitată a făcut parte dintr-un grup infracţional organizat care utiliza dispozitive electronice de citire şi clonare de carduri pentru a obţine şi stoca codurile unor carduri de credit care erau instalate pe bancomate.
Mandatul european de arestare reprezintă un instrument prin care se realizează cooperarea judiciară internaţională, prin care a fost pus în aplicare principiul recunoaşterii reciproce a hotărârilor judiciare care presupun ca decizia unei autorităţi judiciare a unui stat membru, prin care se cere arestarea şi predarea unei persoane, să fie recunoscută şi executată, fără alte formalităţi în celelalte state membre.
Raţiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura că infractorii nu se pot sustrage justiţiei pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în faţa justiţiei statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.
Se constatată că nu sunt îndeplinite în cauză condiţiile prev. de art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 referitoare la motivele de refuz şi, totodată, că mandatul îndeplineşte cerinţele de conţinut şi formă prevăzute de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată şi nu este în competenţa instanţei învestite cu soluţionarea prezentei cereri de a verifica existenţa faptelor imputate şi temeinicia acuzaţiilor, operând principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce, aşa cum este stabilit în art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.
Verificând hotărârea atacată, în raport de dispoziţiile art. 102 din Legea nr. 302/2004, se constată că încheierea atacată este legală şi temeinică, întrucât sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a se dispune arestarea preventivă provizorie, a persoanei solicitate F.D. şi în mod corect instanţa de fond a apreciat că sunt îndeplinite cerinţele impuse de aceste texte legale şi a dispus în temeiul art. 103 alin. (9) din Legea nr. 302/2004 menţinerea măsurii arestării faţă de persoana solicitată.
Faţă de considerentele ce preced se constată că încheierea atacată a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale, Înalta Curte în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. pen. urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată F.D.
Totodată, în baza dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul persoană solicitată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată F.D. împotriva încheierii din data de 3 august 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 5844/2/2012.
Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 80 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 13 august 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2544/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2385/2012. Penal → |
|---|
