ICCJ. Decizia nr. 2385/2012. Penal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2385/2012
Dosar nr. 7944/105/2010
Şedinţa publică din 5 iulie 2012
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 130 din 30 martie 2011, pronunţată de Tribunalul Prahova, s-a dispus condamnarea inculpaţilor:
I. P.R.M. şi A.M., ambii în prezent deţinuţi în Penitenciarul Mărgineni, la pedepsele de câte 3 (trei) ani închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi câte 2 (două) luni închisoare pentru deţinere de droguri de risc pentru consum propriu prev. şi ped. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 16 din Legea 143/2000, art. 74 lit. a), c ), respectiv art. 74 lit. a), b) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen. comb. cu art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., urmând ca potrivit art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., fiecare să execute în final pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege;
II. M.L.M. şi inculpata M.C.E., ambele deţinute în Penitenciarul Târgşor, la pedepsele de câte 2 (doi) ani închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pentru trafic de droguri de risc prev. şi ped. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000; câte 3 (trei) ani închisoare pentru trafic de droguri de mare risc, prev. şi ped. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, toate cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) şi c), art. 76 lit. c) şi a) C. pen. comb. cu art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., urmând ca potrivit art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., fiecare să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare şi 3 (trei) interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege;
III. M.D.M., deţinut în Penitenciarul Mărgineni, la pedepsele de 2 (doi) ani închisoare pentru trafic de droguri de risc prev. şi ped. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000; 3 (trei) ani închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pentru trafic de droguri de mare risc, prev. şi ped. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000; 3 (trei) luni închisoare pentru deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, prev. şi ped. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi un an închisoare pentru deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, toate cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a), c), art. 76 lit. a), c), e) şi d) C. pen. comb. cu art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., urmând ca potrivit art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., în final să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare şi 3 (trei) interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege;
IV. C.M., la pedepsele de 1 (un) an închisoare pentru trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi 3 (trei) ani închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru trafic de droguri de mare risc prev. şi ped. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplic.art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a), c), art. 76 lit. a) şi c) C. pen. comb. cu art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., urmând ca potrivit art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen., să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare şi 3 (trei) interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Conform art. 71 C. pen. s-a interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b, c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pentru toţi inculpaţii, ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 861 şi art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate celor 6 inculpaţi, pe durata termenului de încercare calculat potrivit art. 862 C. pen., respectiv compus pentru fiecare dintre aceştia din durata pedepsei rezultante, la care s-a adăugat un interval de timp de 3 ani.
Pe durata termenului de încercare conform art. 863 alin. (1) C. pen., inculpaţii au fost obligaţi să se supună măsurilor de supraveghere, constând în: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova; să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă şi să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
Totodată, în baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. combinat cu art. 83 şi 84 C. pen. privind efectele revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii din nou a unei infracţiuni în cursul termenului de încercare, precum şi în cazul neîndeplinirii cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege.
Ca urmare, conform art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaţilor de sub puterea mandatelor de arestare preventivă nr. 278/U din 15 octombrie 2010 (P.R.M.), nr. 279/U din 15 octombrie 2010 (A.M.), nr. 280/U din 15 octombrie 2010 (M.L.M.), nr. 281/U din 15 octombrie 2010 (M.C.E.) şi nr. 282/U din 15 octombrie 2010 (M.D.M.), emise de Tribunalul Prahova, dacă nu sunt reţinuţi sau arestaţi în altă cauză, deducându-se din pedepsele aplicate deţinerea începând cu data de 15 octombrie 2010, la zi.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a luat măsura de siguranţă a confiscării speciale privind sumele consemnate la C.B. Ploieşti, respectiv de 18.964 RON (chitanţa din 21 octombrie 2010 însoţită de recipisa de consemnare din aceeaşi dată) şi de 150 euro (chitanţa din 21 octombrie 2010 însoţită de recipisa de consemnare din aceeaşi dată), ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare din apartamentul situat în municipiul P., locuit de coinculpaţii P.R.M. şi A.M.
În baza aceluiaşi text de lege s-a dispus confiscarea a două surse de iluminare (corpuri de iluminat suspendate), fără becuri; un recipient din material plastic inscripţionat "Plantavit 1", conţinând lichid; un ventilator din material plastic de culoare albă; două becuri marca P. de 45 W patru cântare electronice digitale, două grindere cu urme de cannabis şi o pipă cu urme de THC, ridicate cu ocazia aceleiaşi percheziţii ca bunuri folosite pentru creşterea şi întreţinerea unor plante de cannabis, destinate consumului propriu al acestora.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus şi confiscarea:
- sumelor ridicate din punctul de lucru al SC L.C. SRL Ploieşti, administrată de inculpatul A.M. şi depuse la C.B. Ploieşti, respectiv: de 1.407 RON (chitanţa nr. din 21 octombrie 2010 însoţită de recipisa de consemnare din aceeaşi dată) şi 100 euro, (chitanţa din 21 octombrie 2010 însoţită de recipisa de consemnare din aceeaşi dată);
- unui laptop marca "F.S.", ambalat într-un sac de hârtie şi sigilat cu sigiliul tip M.I. ridicat de la punctul de lucru al SC L.C. SRL Ploieşti, precum şi a patru cântare electronice digitale ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare din apartamentul situat în P., ca bunuri folosite în activitatea infracţională;
- sumei de 230 euro, ridicată din autoturismul marca B. cu nr. de înmatriculare B-AA-AAA, utilizat de acelaşi inculpat şi depusă la C.B. Ploieşti (chitanţa din 21 octombrie 2010 însoţită de recipisa de consemnare din aceeaşi dată);
- sumelor ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare din apartamentul situat în P., şi depuse la C.B. Ploieşti, respectiv de 19.703 RON (chitanţa din 21 octombrie 2010 însoţită de recipisa de consemnare din aceeaşi dată); 370 euro (chitanţa din 21 octombrie 2010 însoţită de recipisa de consemnare din aceeaşi dată) şi 100 dolari SUA (chitanţa din 21 octombrie 2010 însoţită de recipisa de consemnare din aceeaşi dată).
În fine, în temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., fiecare dintre inculpaţi a fost obligat şi la plata sumei de câte 1.000 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală însuşite de inculpaţi în condiţiile art. 3201 C. proc. pen., în esenţă prima instanţă a reţinut că, fiind interesaţi de obţinerea unor avantaje materiale importante din comercializarea de produse etnobotanice, printre alţi inculpaţi, inculpaţii M.D.M., M.L.M. şi M.C.E. s-au implicat încă din vara anului 2009 în afaceri cu produse etnobotanice.
Astfel, în baza unei rezoluţii infracţionale unice şi a înţelegerii prealabile realizate iniţial cu inculpata M.L.M. (în contextul unei uniuni consensuale), iar ulterior şi coinculpatele M.C.E. şi C.M., sora şi respectiv mama secundei, direct sau prin intermediul acestora din urmă şi cu sprijinul angajaţilor săi, martorii C.G.B., T.M. şi C.M.C., începând cu octombrie 2009 şi până în octombrie 2010, inculpatul M.D.M. a comercializat şi consumat droguri de mare risc (JWH-18, metedronă şi flefedronă) şi droguri de risc (cannabis-Weed Black Out Label). Iniţial, actele materiale au fost comise pe raza municipiului Bucureşti, după care începând cu anul 2010, acesta şi-a transferat sediul activităţii în municipiul Ploieşti.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor au fost dovedite pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv: declaraţiile coinculpaţilor coroborate cu acelea date de cei 11 martori, parte din aceştia audiaţi iniţial ca şi învinuiţi pentru consum şi trafic de droguri de risc, coroborate cu rapoartele întocmite de colaboratorii şi investigatorii sub acoperire, procesele-verbale privind redarea în scris a convorbirilor telefonice şi sms-urilor interceptate în condiţiile art. 911 şi urm. C. proc. pen., cele întocmite cu ocazia percheziţiilor domiciliare, rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică privind analiza corpurilor delicte de către Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul I.G.P.R., agenda, facturile fiscale, lista de preţuri ridicate de la inculpatul M.D.M., documentaţia depusă de martorul C.G.B., iniţial învinuit în cauză, procesele-verbale privind fotografiile judiciare întocmite cu ocazia identificării coinculpaţilor de către martorii cumpărători.
Activitatea infracţională descrisă prin actul de trimitere în judecată a fost recunoscută de inculpaţi în condiţiile art. 3201 C. proc. pen. şi confirmată de prima instanţă.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 199 din 21 decembrie 2011, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti împotriva Sentinţei penale nr. 130 din 30 martie 2011, pronunţată de Tribunalul Prahova.
A desfiinţat sentinţa primei instanţe în parte, în latură penală şi, rejudecând cauza în ceea ce priveşte pe inculpaţii M.L.M. şi M.D.M., iar pe fond a înlăturat dispoziţiile art. 861 şi urm. C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor rezultante de câte 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi a dispus ca acestea să fie executate în regim privativ de libertate.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
II. A respins apelurile declarate de inculpaţii A.M., M.L.M., M.C.E., M.D.M. împotriva aceleaşi sentinţe, ca nefondate.
III. A luat act că inculpaţii P.R.M. şi C.M. şi-au retras apelurile declarate împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
A dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor M.L.M., M.C.E., M.D.M., A.M. şi P.R.M., durata arestării preventive, de la 15 octombrie 2010 la 30 martie 2011.
Împotriva sus-menţionatei decizii au declarat recurs inculpaţii M.L.M., M.C.E., M.D.M. şi C.M.
Recurentele-inculpate M.C.E. şi C.M., la termenul de astăzi 28 iunie 2012, în şedinţă publică, au declarat că înţeleg să retragă calea ordinară de atac exercitată, urmând a se lua act.
Recurenţii-inculpaţi M.L.M. şi M.D.M. au invocat cazul de casare prev. de art. 38515 pct. 14 C. proc. pen., în cadrul căruia au solicitat schimbarea modalităţii de executare a pedepselor din executare în regim de detenţie în suspendare sub supraveghere, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins şi printr-o modalitate de executare a acesteia într-un regim neprivativ de libertate, raportat la poziţia lor procesuală, în sensul că au înţeles să uzeze de disp. art. 3201 C. proc. pen. şi la datele personale care îi caracterizează.
Recursurile declarate de inculpaţii M.L.M. şi M.D.M. sunt fondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Recursul declarat de inculpata C.M. este inadmisibil.
Urmează a se lua act de retragerea recursului declarat de inculpata M.C.E.
Verificând actele dosarului raportat la motivul de casare invocat de recurenţii-inculpaţi M.L.M. şi M.D.M., precum şi la dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că pedepsele aplicate acestora sunt nelegale.
Totodată, în baza art. 3857 C. proc. pen., Înalta Curte va extinde efectele recursurilor şi cu privire la inculpata M.C.E. care, în şedinţa de dezbateri din data de 28 iunie 2012, a declarat personal că îşi retrage recursul.
Astfel, potrivit disp. art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/200, pedeapsa prevăzută de legiuitor pentru acest gen de infracţiuni este de la 3 la 15 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi.
De asemenea, în situaţia în care inculpatul optează pentru judecarea cauzei în procedura simplificată prev. de art. 3201 alin. (1) C. proc. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de lege se reduc cu o treime.
În această succesiune juridică, Înalta Curte constată că atunci când în cauză au fost reţinute circumstanţe atenuante în favoarea inculpaţilor, instanţa trebuie să pronunţe o pedeapsă sub limita minimă specială a pedepsei prevăzute de legiuitor.
Or, în cauză, în favoarea celor trei inculpaţi, respectiv: M.L.M., M.C.E. şi M.D.M., instanţa de fond a reţinut circumstanţele atenuante prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen şi, de asemenea, inculpaţii au optat şi pentru procedura simplificată prev. de art. 3201 C. proc. pen.
În atare situaţie, pedeapsa legală ce putea fi aplicată acestor inculpaţi trebuia situată sub limita minimă de 2 ani închisoare.
Faţă de aceste elemente de drept, cât şi raportat la persoana făptuitorilor, la cantitatea de drog comercializată şi atitudinea procesuală a acestora, precum şi la lipsa antecedentelor penale, Înalta Curte apreciază că o pedeapsă corect individualizată, care să răspundă gradului de pericol social şi scopului pedepsei este cea de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Totodată, având în vedere disp. art. 72 rap. la art. 52 C. pen., în raport de care pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare, fiind întotdeauna o măsură cu caracter represiv, de natură să provoace infractorului o anumita suferinţă, atât de ordin moral, cât şi de ordin fizic, ea are în mod firesc şi un puternic rol şi efect educativ.
Realizarea scopului pedepsei include atât preîntâmpinarea săvârşirii de noi infracţiuni de către cel condamnat, cât şi de către alte persoane predispuse să săvârşească fapte penale.
În acelaşi timp însă, executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească persoana condamnatului.
Aşa fiind, în raport de considerentele prezentate, Înalta Curte constată că scopul pedepsei poate fi atins şi prin suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, în condiţiile prevăzute de art. 863 C. pen.
În ceea ce priveşte recursul declarat de inculpata C.M., Înalta Curte constată că este inadmisibil, întrucât aceasta şi-a retras apelul declarat, împrejurare în raport de care inculpata nu mai avea vocaţia procesuală să declare recurs în cauză, câtă vreme soluţia pronunţată de curtea de apel nu a modificat în niciun mod soluţia fondului în ceea ce o privea.
Ca atare, pentru toate considerentele anterior expuse, după verificarea cauzei şi în raport de disp. art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează a admite recursurile declarate de inculpaţii M.L.M. şi M.D.M., iar în baza art. 3857 C. proc. pen., a extinde efectele recursului declarat de aceştia şi cu privire la inculpata M.C.E.
Totodată, cum potrivit art. 3854 alin. (2) rap. la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., până la închiderea dezbaterilor la instanţa de recurs, oricare dintre părţi îşi poate retrage recursul declarat, urmează a se lua act de manifestarea de voinţă a inculpatei M.C.E.
În baza art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., urmează a respinge, ca inadmisibil, recursul inculpatei C.M. şi a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de inculpaţii M.L.M. şi M.D.M., împotriva Deciziei penale nr. 199 din 21 decembrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Extinde efectele recursului declarat de recurenţii-inculpaţi M.L.M. şi M.D.M. şi cu privire la inculpata M.C.E.
Casează în parte decizia penală atacată şi în parte Sentinţa penală nr. 130 din 30 martie 2011 a Tribunalului Prahova, secţia penală, şi rejudecând:
Descontopeşte pedeapsa principală aplicată inculpatei M.L.M. de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen., în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.
În baza dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74 lit. a), c) raportat la art. 76 lit. c) C. pen., condamnă pe inculpata M.L.M. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74 lit. a), c) raportat la art. 76 lit. a) C. pen., condamnă aceeaşi inculpată la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., raportat la art. 35 C. pen., inculpata M.L.M. va executa pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Dispune aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen. raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Descontopeşte pedeapsa principală aplicată inculpatei M.C.E., de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen., în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.
În baza dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74 lit. a), c) raportat la art. 76 lit. c) C. pen., condamnă pe inculpata M.C.E. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74 lit. a), c) raportat la art. 76 lit. a) C. pen., condamnă aceeaşi inculpată la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., raportat la art. 35 C. pen., inculpata M.C.E. va executa pedeapsa cea mai grea, de trei ani închisoare şi trei ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1), lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Dispune aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen. raportat la art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Descontopeşte pedeapsa principală aplicată inculpatului M.D.M. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.
În baza dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74 lit. a), c) raportat la art. 76 lit. c) C. pen., condamnă pe inculpatul M.D.M. la pedeapsa de un 1 şi 6 luni închisoare.
În baza dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74 lit. a), c) raportat la art. 76 lit. a) C. pen., condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74 lit. a), c) raportat la art. 76 lit. e) C. pen., condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare.
În baza dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74 lit. a), c) raportat la art. 76 lit. d) C. pen., condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., raportat la art. 35 C. pen., inculpatul M.D.M. va executa pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Dispune aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen. raportat la art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 861 C. pen., dispune suspendarea executării pedepselor aplicate inculpaţilor M.L.M., M.C.E. şi M.D.M., sub supraveghere pe o durată de 6 ani, ce constituie termen de încercare pentru inculpaţi, în conformitate cu prevederile art. 862 C. pen.
În conformitate cu dispoziţiile art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare, condamnaţii se vor supune următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova în cazul inculpatelor M.L.M. şi M.C.E., iar în cazul inculpatului M.D.M. la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;
- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
Pune în vedere inculpaţilor M.L.M., M.C.E. şi M.D.M. dispoziţiile a căror nerespectare atrage revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepselor.
În baza dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen., dispune că pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
Ia act de retragerea recursului declarat de recurenta-inculpată M.C.E.
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-inculpată C.M. împotriva aceleiaşi decizii penale.
Obligă recurentele-inculpate M.C.E. şi C.M. la plata sumei de câte 300 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii-inculpaţi M.L.M. şi M.D.M., în sumă de câte 100 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 iulie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 2543/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2386/2012. Penal. Menţinere măsură de... → |
---|