ICCJ. Decizia nr. 2555/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2555/2012
Dosar nr. 1380/114/2012
Şedinţa nepublică din 16 august 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 71 din data de 10 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Buzău, în baza art. 104 C. pen. s-a dispus internarea inculpatului C.D. într-un centru de reeducare pentru săvârşirea infracţiunii de viol prev. de art. 197 alin. (1), (3) C. pen. cu aplic. art. 99 şi urm. C. pen. Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus punerea de îndată în executare a măsurii educative urmând a se comunica la penitenciarul copie de pe dispozitivul sentinţei în vederea transferării inculpatului într-un centru de reeducare. Inculpatul a fost obligat, în solidar cu părţile responsabile civilmente, la 5000 RON daune morale către partea vătămată M.A.P.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că la data de 6 martie 2012, organele de poliţie judiciară din cadrul I.P.J. Buzău au fost sesizate de numita M.I.C. despre faptul că, în urma cu o zi, numitul C.D. a întreţinut relaţii sexuale, prin constrângere, cu fiica ei M.A.P. în vârsta de 12 ani.
În urma cercetărilor, a rezultat că, în jurul orelor 17, în timp ce se deplasa către locuinţa părinţilor, aceasta a fost acostată de inculpat care, pe motiv că partea vătămată îl vorbise de rău, a luat-o şi a dus-o în toaleta dispensarului medical, iar acolo, cu forţa, a întreţinut relaţii sexuale orale cu aceasta. Anterior, pentru a o determina să se deplaseze, a lovit-o cu palmele. Activitatea infracţională a fost observată de numiţii D.M. şi D.Ş. care s-au întâlnit cu cei doi, dar nu au intervenit.
Fiind audiat, atât în timpul urmăririi penale, cât şi al cercetării judecătoreşti, inculpatul C.D. a recunoscut săvârşirea infracţiunii. Cu ocazia judecăţii a declarat că nu solicită probe noi, regretă fapta şi doreşte să se facă aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
Instanţa de fond a avut în vedere faptul că inculpatul este la prima încălcare a legii penale, are 16 ani şi 3 luni, a recunoscut fapta şi o regretă, cât şi gravitatea deosebită a faptei ce rezultă din împrejurările comiterii ei, victima având 12 ani, trauma produsă fiind deosebit de puternică.
A reţinut că dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. nu se pot aplica în sensul reducerii limitelor de pedeapsă, instanţa aplicând o măsura educativă.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat apel inculpatul C.D. şi a solicitat admiterea apelului şi schimbarea măsurii educative stabilite de instanţa de fond cu cea prevăzută de dispoziţiile art. 103 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 83 din 24 mai 2012 Curtea de Apel Ploieşti a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.D. împotriva Sentinţei penale nr. 71 din data de 10 aprilie 2012 pronunţate de Tribunalul Buzău.
A constatat instanţa de apel că măsura este adecvată în raport de gravitatea faptei comise şi de datele ce caracterizează persoana inculpatului, şi este menită să asigure educarea şi reeducarea inculpatului prin instruire şcolară şi profesională, prin cultivarea în conştiinţa acestuia a respectului faţă de valorile sociale, care să-i permită o deplină integrare în viaţa socială.
A apreciat că măsura educativă a libertăţii supravegheate solicitată de inculpat nu este suficientă pentru îndreptarea minorului şi ar fi disproporţionată în raport cu fapta comisă, ştiut fiind că individualizarea sancţiunii trebuie să răspundă principiului proporţionalităţii în sensul unui raport echitabil şi echilibrat între fapta comisă şi răspunderea, dar şi neadecvată în ceea ce priveşte atingerea scopului măsurii, respectiv educarea şi reeducarea inculpatului prin instruire şcolară şi profesională, prin cultivarea în conştiinţa acestuia a respectului faţă de valorile sociale, care să-i permită o deplină integrare în viaţa socială.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul C.D. şi solicitat admiterea recursului aplicarea măsurii prevăzută de art. 103 C. pen., respectiv libertatea supravegheată, având în vedere raportul psiho-social din care rezultă că dat dovada de îndreptare, iar scopul măsurii poate fi atins, întrucât fapta săvârşită a fost un accident regretabil.
Examinând decizia recurată în raport de motivele de casare invocate de recurentul inculpat, dar şi din oficiu conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursul declarat inculpatul C.D. este nefondat pentru următoarele considerente:
Înalta Curte constată că în mod corect s-a analizat întreg materialul probator instanţa de fond şi instanţa de apel au reţinut în mod corect şi complet situaţia de fapt şi au realizat o justă interpretare şi apreciere a mijloacelor de probă administrate în cauză în cursul procesului penal, din care rezultă atât existenţa faptelor pentru care inculpatul C.D. a fost trimis în judecată, cât şi săvârşirea acestora cu vinovăţie, în forma cerută de lege.
De asemenea, Înalta Curte constată că măsura aplicată inculpatului de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel, o este în măsură să asigure reeducarea inculpatului prin instruire şcolară şi profesională, prin cultivarea în conştiinţa acestuia a respectului faţă de valorile sociale, care să-i permită o deplină integrare în viaţa socială.
La individualizarea sancţiunii trebuie avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei, modalitatea violentă a săvârşirii faptei, respectiv prin constrângere, vârsta victimei de numai 12 ani şi consecinţele inevitabile asupra stării psihice şi emoţionale a acesteia, dar şi a datelor inculpatului referitoare la starea fizică, nivelul de dezvoltare intelectuală şi morală, comportarea şi condiţiile în care a fost crescut şi în care a trăit, în sensul că a mai fost implicat în conflicte şi a continuat frecventarea cursurilor datorită insistenţei părinţilor, aşa cum rezultă din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău, aflat la dosar urmărire penală.
Înalta Curte constată că măsura educativă a libertăţii supravegheate nu ar fi suficientă pentru îndreptarea minorului şi ar fi disproporţionată în raport cu fapta comisă, fiind neadecvată în ceea ce priveşte atingerea scopului măsurii, respectiv educarea şi reeducarea inculpatului prin instruire şcolară şi profesională, prin cultivarea în conştiinţa acestuia a respectului faţă de valorile sociale, care să-i permită o deplină integrare în viaţa socială.
Înalta Curte apreciază că nu se impune aplicarea măsurii libertăţii supravegheate, avându-se în vedere circumstanţele reale ale faptei şi cele personale ale inculpatului, întrucât măsura internării într-un centru de reeducare, astfel cum a fost individualizată de către instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel, răspunde principiului proporţionalităţii în sensul unui raport echitabil şi echilibrat între fapta comisă şi scopul urmărit de legea penală, realizându-se astfel reeducarea minorului căruia i se va asigura posibilitatea de a dobândi învăţătura necesară şi o pregătire profesională.
Înalta Curte, ţinând seama de aceste împrejurări precum şi de administrarea legală şi completă a probelor de către prima instanţă şi de către instanţa de apel, constatând că nu există niciun alt caz de casare care se ia în considerare din oficiu, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.D. împotriva Deciziei penale nr. 304/A din 21 decembrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.D. împotriva Deciziei penale nr. 83 din 24 mai 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 16 august 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 184/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2601/2012. Penal → |
|---|
